6,649 matches
-
de pildă, și Descartes în ceea ce privește metoda și teoria intuitției, cogito-ul pe care amîndoi îl asimilează iluminării divine și inferioritatea cunoașterii sensibile față de intuiția intelectuală. Cogito-ul nu este rezultatul unui efort discursiv, ci se originează într-o facultate superioară rațiunii, respectiv intuiția, așezată în om de ființa perfectă, Dumnezeu. Cogito-ul este o intuiție care provine din inteligența pură. În Regulae Descartes este foarte clar în această privință: ) Originalitatea lui Descartes poate fi rezumată în principal la următoarele idei care sunt, toate, rezultatul
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
care amîndoi îl asimilează iluminării divine și inferioritatea cunoașterii sensibile față de intuiția intelectuală. Cogito-ul nu este rezultatul unui efort discursiv, ci se originează într-o facultate superioară rațiunii, respectiv intuiția, așezată în om de ființa perfectă, Dumnezeu. Cogito-ul este o intuiție care provine din inteligența pură. În Regulae Descartes este foarte clar în această privință: ) Originalitatea lui Descartes poate fi rezumată în principal la următoarele idei care sunt, toate, rezultatul intuiției și nu al deducției : 1) Cogito, eu gîndesc, e o
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
așezată în om de ființa perfectă, Dumnezeu. Cogito-ul este o intuiție care provine din inteligența pură. În Regulae Descartes este foarte clar în această privință: ) Originalitatea lui Descartes poate fi rezumată în principal la următoarele idei care sunt, toate, rezultatul intuiției și nu al deducției : 1) Cogito, eu gîndesc, e o constatare indiscutabilă; 2) eu, ființă cugetătoare, sunt capabil de certitudini; 3) certitudinile sunt obținute printr-o cunoaștere directă, printr-o intuitție nemijlocită.) Pe de altă parte însă, Descartes vorbește despre
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cunoașterii cartesiene, anunțîndu-l pe Kant, este înainte de toate o chestiune a subiectului gînditor. În ordinea raționamentelor, totul nu poate începe decât de aici. În realitate trebuie să distingem intenția lui Descartes, care este aceea de a fonda cunoașterea pe folosirea intuiției intelectuale ( sau cum mai este de asemenea numită “lumina naturală”), de fondul real al doctrinei sale, care este orientată deopotrivă de religie și de moștenirea unei anumite tradiții filosofice. Descartes, în fond, nu-și este absolut fidel; el păstrează în
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
conturează în filosofia cartesiană, omul pragmatic, cel care știe că ordonîndu-și mintea și strunindu-și voința poate schimba lumea îmbunătățind dimensiunea concretă a vieții sale, cu prețul mult prea mare al uitării de sine. CAPITOLUL IV. COGITO-UL IV.1. Intuiția cogito-ului Cogito-ul însuși, care dobîndește în cartesianism o dimensiune considerabilă ) în calitate de prim principiu al metodei, este problematic. Dacă el pare să țâșnească din intuiția ireductibilă a subiectului - din orice subiect care gîndește liber - și recompensează efortul conversiunii conform căreia necesitatea
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
sale, cu prețul mult prea mare al uitării de sine. CAPITOLUL IV. COGITO-UL IV.1. Intuiția cogito-ului Cogito-ul însuși, care dobîndește în cartesianism o dimensiune considerabilă ) în calitate de prim principiu al metodei, este problematic. Dacă el pare să țâșnească din intuiția ireductibilă a subiectului - din orice subiect care gîndește liber - și recompensează efortul conversiunii conform căreia necesitatea este prealabilă îndoielii, el presupune totodată admiterea realității sau adevărului unora din ideile noastre și de fapt el se bazează astfel pe un idealism
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
nu este forța demonstrației ci mai curînd un optimism prodigios în această descoperire a subiectului. Totuși ne putem continua observațiile. Nu doar natura și esența sufletului nostru rămîne un secret, dar în plus, principiul cogito-ului atâta timp cât este dat printr-o intuiție imediată, nu este cunoscut decât prin caracterul evidenței lui. Din punctul nostru de vedere însă, putem considera un dublu aspect al evidenței. Fiind inexplicabilă din cauza imediatității sale, ea poate fi un motiv de încurcătură. Tărâm de umbră și de lumină
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
nici o asemănare. Aceasta pentru că Augustin scrie: ) Iată că în cazul gînditorului medieval, existența esenței omului apare imediat, fără intermedierea rațiunii care l-a făcut celebru pe Descartes. Existența izbucnește direct, îndoială egal existență, ceea ce ilustrează infinit mai bine calitatea de intuiție a cogito-ului. Formula inspirată a lui Descartes, cu alură de silogism, ilustrează în secolul XVII, mult mai bine decât formularea lui Augustin, ideea că ființează doar ceea ce este înzestrat cu gîndire reflexivă iar aceasta din urmă nu e altceva decât
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
aici, parcă orbit de această primă certitudine, sau poate neinteresat de nimic altceva în metafizică .El nu vede sau nu vrea să vadă, așa cum a făcut Augustin, o cunoaștere totală a propriei sale esențe prin suflet și nici faptul că intuiția propriei ființe și a lui Dumnezeu are loc în starea de beatitudine, o stare ce transcede rațiunea de care Descartes nu s-a putut despărți. Deși cogito-ul nu este causa sui și deci pentru a ne plasa ființa în afara obiectului
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
individualizării prin Cogito Primul «produs» al îndoielii hyperbolice este cogitoul. «Dubito ergo cogito», «mă îndoiesc deci cuget». Acest tip de cogito formulat la persoana I-a fundamentează, metafizic vorbind, un individualism cu particularități unice conferite de consecințele sale. Odată realizată intuiția cogito-ului, subiectul în care ea s-a desfășurat și s-a împlinit, își atinge în acel moment condiția sa de absolut. El își urcă astfel individualitatea pe treapta sa cea mai înaltă, acolo unde se intersectează cu universalul. C. Noica
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
cea mai înaltă, acolo unde se intersectează cu universalul. C. Noica formulează aceasta astfel:. În cogito-ul cartesian subiectul înfăptuiește o participare maximă la universalul ascuns în el, autentificîndu-se astfel în relația cu sine și cu propria i existență. Astfel în intuiția cogito-ului se află punctul în care individualul se întâlnește cu universalul, deschizînd în om un infinit potențial și potențator. Pe de altă parte cogito-ul are și calitatea de a fi prima certitudine dar și ultima a celui ce raționează. De
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
își este suficient sieși; tocmai desăvârșita lui simplitate face din el primul și fatalmente ultimul punct absolut cert al sinelui. Căci cogito-ul, străbătînd calea tuturor incertitudinilor posibile, a reușit doar să deschidă calea certitudinilor, fără să o străbată, căci în afară de intuiția directă a existenței el nu mai oferă nimic altceva . Acesta este singurul lucru ce poate fi dedus din conceptul de cogito.) Este adevărat și incontestabil că doar prin el, existența la nivel metafizic, îmi devine inteligibilă dar eul rămîne închis
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
ființelor Locul în care este evident că tradiția și religia au orientat considerabil ordinea discursului cartesian este bineînțeles la nivelul dovezilor existenței lui Dumnezeu. Putem distinge trei stadii ale gîndirii cartesiene.La început, gîndirea și existența sunt date într-o intuiție unică. Existența mea este desigur reală. În ce privește existența lumii exterioare și realitatea efectivă a corpurilor, acestea nu sunt încă decât pure posibilități. Relativ la existența unei ființe perfecte, ea nu este doar posibilă, ea este necesară. Putem așadar să facem trei
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
om fără ca totuși să se limiteze la el. Într-un anume fel „ființa revarsă ideea”. Grație ideii, eu cunosc existența lui Dumnezeu, dar în nici un caz nu-i înțeleg ființa. Această distincție între „a ști” și „a înțelege” este capitală. Intuițiile nu-mi oferă imediat cunoașterea lui Dumnezeu, ci există o progresie a gîndirii mele, care pentru a-l înțelege pe Dumnezeu, ar trebui să cuprindă infinitul. Cartesianismul, care începe prin a afirma principii definitive, rămîne o căutare orientată spre infinit
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
în opera lui, despre caracterul incomprehensibil al infinității lui Dumnezeu, putem afirma că raționalismul cartesian este, la origine, rezonabil, în sensul că el recunoaște limitele folosirii rațiunii. Totuși, demersul rațional al demonstrării existenței lui Dumnezeu rămîne posibil, prin modul unei intuiții intelectuale ce furnizează subiectului gînditor o cunoaștere certă. Vom vedea că stabilirea dovezilor depinde în întregime de teoria ideilor, dar înainte de aceasta ni se pare util să ne oprim asupra problemei limitelor întelegerii umane fată cu misterul divin. Cel mai
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
știința de sine. Nu este deci surprinzător că Pascal respinge total această ordine, pentru că ea subordonează infinitul finitului. Însă Descartes se apărase deja de această acuzație, distingînd între „ a ști” și „a înțelege”. Și totuși, ce știm de fapt? O intuiție este o cunoștință reală? Presupunînd chiar că Descartes ar fi admis principiul divin înainte de a filosofa, acest principiu nu este unul tragic ?..... prin aceea că jumătate din neamul omenesc rămîne oarbă în fața acestei evidențe .? Aici, este exclusiv personalitatea celor doi
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
critica kantiană a argumentului ontologic. Totuși, pentru Sfîntul Toma, absența acestei evidențe, care ar fi pentru intelectul nostru ceea ce lumina ar fi pentru ochi, nu ne împiedică să putem obține o certitudine demonstrativă. Kant, dimpotrivă va conchide, datorită absenței acestei intuiții intelectuale, imposibilitatea de a dovedi existența lui Dumnezeu. În Summa theologiae, Sfîntul Toma ridică problema posibilității de a ști dacă existența lui Dumnezeu este evidentă prin ea însăși. El îl citează pe Sfîntul Ioan Damaschin: “Omnibus cognitio existendi Deum naturaliter
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
filosoful, prin terminologia pe care o folosește, se contrazice, este pentru că integrează în acest proces de matematizare un vocabular scolastic în care sensul este istoricește determinat prin marile opere ale maeștrilor Evului Mediu. Astfel, matematic vorbind și dacă procedăm prin intuiție și deducție, evidența principiilor nu împiedică, într-o anumită măsură demonstrarea lor. Sfîntul Toma va merge chiar pînă la a utiliza silogismul și îl va afirma pe Dumnezeu cunoscut fără argument, “căci sunt lucruri care sunt astfel cunoscute fără dovezi
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
a judeca, semnifică pentru Kant faptul că gîndirea este productivă pentru că ea adaugă o conștiință la o altă conștiință. Subiectul transcendental este o creativitate ce se exersează într-o receptivitate. Faptul că ar exista o cunoaștere a diversului dat în intuiție se sprijină pe această adăugare a cărei condiție originară este unitatea sintetică a eului. Raportul pe care subiectul cartesian îl întreține cu exterioritatea este diferit de cel care este implicat de activitatea legăturii de donație pe care subiectul transcendental o
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
de legătura care există între gîndurile sale. Plecînd de la gîndire, nu doar de la actul gîndirii, dar totodată și de la conținutul obiectiv, de la "materia metafizică" a gîndirii, putem descoperi instanța pe care să o numim subiect la Descartes. Gîndirea este exercițiul intuiției și al deducției, ordinea și maniera în actul de a ști să treci. În concluzie, în inferență subiectul începe să existe și să caute să se asigure de ceea ce a stabilit în judecățile sale. Poate că am putea acum să
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
un paralogism pentru că am trece de la act ca unică certitudine incontestabilă la calitatea de lucru gînditor sau chiar la îngrădirea substanței ce conferă rezistență unui act căruia instantaneitatea nu-i va obține niciodată consistența. Necesitatea înțelegerii Cogito-ului nu doar ca intuiție ci deopotrivă și ca inferență ar părea să se opună textului din Al II-lea Set de Răspunsuri, unde Descartes insistă asupra faptului că propoziția: Gîndesc deci exist, nu este un silogism, ci o intuiție imediată, ceva văzut “printr-o
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
înțelegerii Cogito-ului nu doar ca intuiție ci deopotrivă și ca inferență ar părea să se opună textului din Al II-lea Set de Răspunsuri, unde Descartes insistă asupra faptului că propoziția: Gîndesc deci exist, nu este un silogism, ci o intuiție imediată, ceva văzut “printr-o simplă inspecție a spiritului - rem per se notum simplici montis intuitu agnoscit”.) De fapt, în măsura în care Cogito-ul se întemeiază pe un silogism, atunci trebuie să cunoaștem mai întâi majora: Tot ceea ce gîndesc, este sau există sau
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
un silogism, atunci trebuie să cunoaștem mai întâi majora: Tot ceea ce gîndesc, este sau există sau dimpotrivă, ea este înfățișată spiritului atâta timp cât el vede în el însuși că nu se poate ca el să gîndească dacă nu există”. ) Calitatea de intuiție pe care Cogito-ul o are este confirmată de scrisoarea către Silhon din martie-aprilie 1648 unde Descartes dă chiar un exemplu anticipativ al “cunoștinței intuitive” rezervat lui Bienheureux: Această cunoștință nu este tocmai o operă a raționamentului dumneavoastră... spiritul dumneavoastră a
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
Afirmînd aceasta nu negăm aspectul indiscutabil performativ al Cogito-ului, ci evităm ideea că trecerea de la “Eu gîndesc” la concluzia “deci exist” semnifică un salt de la act la res, pentru că un asemenea salt ar fi ilegitim. Nu negăm nici calitatea de intuiție a Cogito-ului, pentru că: “Putem spune despre acesta propoziții care se conchid imediat plecînd de la primele principii, că le cunoaștem, conform punctului de vedere în care ne situăm, cînd prin intuiție, cînd prin deducție”.) Textele utilizează de fapt vocabularul inferențial pentru
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]
-
asemenea salt ar fi ilegitim. Nu negăm nici calitatea de intuiție a Cogito-ului, pentru că: “Putem spune despre acesta propoziții care se conchid imediat plecînd de la primele principii, că le cunoaștem, conform punctului de vedere în care ne situăm, cînd prin intuiție, cînd prin deducție”.) Textele utilizează de fapt vocabularul inferențial pentru a stabili Cogito-ul; concluzia se găsește exprimată prin “deci” și în ceea ce privește Meditațiile, unde formula este puțin diferită, ea transpare în “trebuie să conchidem”. Cogito-ul este clar legat de regula de
Cartesianismul ca paradigmă a "trecerii" by Georgia Zmeu () [Corola-publishinghouse/Science/471_a_1370]