5,826 matches
-
zglobie, acolo, sub piele, ca și cum ar fi fost ceva viu, dar puternic, și cum îi alunecă precum un animăluț abil printre buricele dege telor. Simțea cum freamătă și deodată zvîc ! și nenea Dode rîdea și nu mai putea de plăcere. Joaca lui cu schija dura, astfel, mult. În plus, cum era și normal, nenea Dode îi povestea din război, cînd se mai odihnea. (îi povestea ce-i povestea, apoi mai trecea să se joace cu schija ; se juca ce se juca
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
similitate. Mă consolez doar cu gîndul că potriveala nu a fost dusă pînă la căpăt și că întîlnirea (de gradul nu știu cît) nu s-a produs. La întoarcere Cînd eram mic, spre deosebire de acum, stăteam foarte mult pe-afară, la joacă, și nu mergeam în casă pînă ce nu se enerva mama, care obosea de fiecare dată strigîndu-mă pe geam. De cele mai multe ori însă, întîrziam în fața blocului nu de dragul jocului sau al copiilor. Eram un băiat retras și ținta tuturor poreclelor
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
noas tre au nevoie de un liant moralizator pentru a se menține. Mai sînt și altele, care rezistă prin ele însele : o palmă nedreaptă a tatălui, un moment în care am surprins nu știu ce mătușă sau chiar pe mama dez brăcată, joaca de-a doctorul cu o verișoară, o umi lință din partea altui copil, discuțiile despre ce fac, de fapt, mamele și tații noștri etc. Firește însă că nu pe acestea din urmă o să le povestim nepoților./ Iubirile școlare În clasa întîi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
că faptul că astăzi nu găsea pe nimeni pe-afară îl făcea să se simtă mai în largul lui. Da’ de unde ! Dănuț își dorea, firește, să mai fie și alți copii prin fața blocului, își dorea - cum se spune - tovarăși de joacă, deși, propriu-zis, el nu participa la jocul lor, ci se uita numai. Era cam ciudat că nu vedea chiar pe nimeni, nici măcar pe al lu’ Hera de la doi, Heroină ăl mic, care era nelipsit din fața blocului, nici pe Vasti de la
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
din urmă, și l-a sprijinit de marginea căzii. Dar îi cădea și de-acolo... „Hă, i s-a urcat la cap !“ - a început să rîdă tatăl. Apoi a devenit serios dintr-odată și i-a zis băiatului : „Gata cu joaca !“. A băgat mîna în cadă, a tras dopul, iar după aceea a scos gîsca din apă. Era tare bleagă, săraca. Dănuț îi privea gîtul acela lung și se întreba pe unde avea să-l taie - mai înspre cap, la mijloc
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
adunaseră la căldură și, așteptând să-și potolească foamea, mai schimbau o vorbă și plănuiau treburile pentru a doua zi. Mie, prâslea al familiei, timpul dintre întoarcerea de la școală și înserare nu-mi ajunsese pentru tras cu sania și pentru joacă, iar lecțiile rămăseseră nefăcute. Eram în clasa I și aveam de transcris un text dintr-o lecție al cărei titlu nu mi-l mai amintesc. La lumina chioară a lămpii, pe un capăt de laiță și stând în genunchi m-
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
proprile puteri, în lupta cu viața. Fiind cel mai mic din numeroasa familie în care s-a născut, Dumitru Dascălu s-a bucurat de atenția și îngrijirile fraților și surorilor mai mari, care și-au asumat rolurile de tovarăși de joacă, de ocrotitori și de educatori. De la ei a preluat modele de joacă, de muncă, de purtare în lume - în lumea îngustă a localității -, împreună cu ei s a apropiat de știința de carte furând câte o literă, un cuvânt, un vers
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
familie în care s-a născut, Dumitru Dascălu s-a bucurat de atenția și îngrijirile fraților și surorilor mai mari, care și-au asumat rolurile de tovarăși de joacă, de ocrotitori și de educatori. De la ei a preluat modele de joacă, de muncă, de purtare în lume - în lumea îngustă a localității -, împreună cu ei s a apropiat de știința de carte furând câte o literă, un cuvânt, un vers, o strofă dintr-o poezie, elemente de calcul elementar cu bețișoare sau
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
însoțește întreaga viață. În ceea ce mă privește, sunt un împătimit și incurabil sentimental. Tânjesc și acum, la venerabila vârstă pe care o am, după satul natal, după casa părintească și familia în care mi-am petrecut copilăria, după tovarășii de joacă și de năzbâtii, împreună cu care mi-am însușit alfabetul vieții, după școala friguroasă și sărăcăcioasă în care am deprins buchea cărții, și care a constituit pentru mine rampa de lansare spre învățătura înaltă, după câmpurile pe care pășteam animalele sau
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
în ogrăzile vecinilor mai apropiați ori mai îndepărtați din satul planetar știe că există destule națiuni pentru care amintita expresie stă la loc de cinste și produce efecte care se propagă (asemenea undelor apei în care un copil aruncă, în joacă, o pietricică) și până la noi, chiar dacă ar fi să ne referim doar la exportul de tehnologie avansată. O carte scrisă de un pedagog nu poate avea alt fir roșu decât conceptul de educație, asupra căruia autorul insistă, apelând din când
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
botez numele Siegfried după naș și Ioan după tată. Eu, cumnatul meu, sora mea și nepotul meu Siegfried Colonia Cehă, în perioada respectivă, era plină de copii, de la cei mici până la cei majori. Astfel întotdeauna au existat trei grupe de joacă, cei mici, mijlocii și cei mari. Cei majori aveau alte preocupări dar totdeauna ne apărau când se iveau conflicte între noi și cei din celelalte cartiere. Dacă până la nașterea nepotului meu și mai târziu , până acesta a început să vorbească
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
și azi ce mai face fratele meu. Iar pentru năzdrăvănii, indiferent cine era responsabil de ele, pedeapsa era aceeași pentru amândoi, pe toată perioada copilăriei până la majorat. Toată curtea, deși nu era mică și grădina erau folosite ca spațiu de joacă. Foloseam toate obiectivele strategice: podul casei, podul grajdului de vite, cotețul câinelui, mai ales când ploua. Eu și Siegfried în coteț iar câinele stătea ca o santinelă în ploaie în fața noastră. Acestea se întâmplau când aveam porc și iepuri de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
aventurile mele și cred că leam și înflorit puțin, că nu se mișcau din poziția din care s-au așezat până nu am terminat tot ce aveam de povestit. Mereu am povestit și în alte zile când ne întâlneam la joacă sau în expedițiile noastre din jurul coloniei. Era în săptămâna Paștelui catolic în anul următor vacanței de la Lonea. Fiind o zi mai caldă de primăvară, eu cu Siegfried ne jucam lângă peretele grajdului unde eram feriți de vânt iar soarele ne
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Peidy îmi cere o cutie de chibrituri. Am intrat în casă și am adus o cutie pe care grijuliu a strecurat-o în buzunar. Îmi amintesc că în anul acela nu aveam porc, deci, casa porcului, ”cocina”, era amenajată pentru joacă. Pe podea, erau ghijele de porumb scoase din saltele, peste care era pusă o pătură. Peidy scoate cutia de chibrituri și până să mă dumiresc ce face cocina a luat foc. Deasupra și lateral erau cotețele pentru iepuri. Spiritul și
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
de boală. Așa am crescut. O perioadă împreună cu Peidy. Primele incursiuni în afara curții le-am făcut împreună în parcul vilei Dora. Astfel am putut descrie zona respectivă așa cum am văzut-o în copilărie. Acolo era cel mai frumos loc de joacă. Vila era locuită de bătrânul doctor Huschith și de o menajeră care avea grijă de el. Fiul lui și el doctor, fiind plecat la studii în Germania a rămas acolo unde și-a întemeiat o familie. Menajera era o femeie
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
pe unde am schiat și peste câte trambuline naturale am sărit mă mir că am scăpat de accidente în afară de obișnuitele căzături, care erau ceva normal, datorită reliefului existent. Încă din copilărie am iubit natura, care era locul nostru de joacă preferat. Pe măsură ce creșteam în înălțime și vârstă, spațiul explorat era tot mai extins, tot mai departe de casă. Cuceream noi teritorii din împrejurimi și într-o zi am ajuns și pe la unitatea militară ca să vedem uniformele militarilor și armamentul din
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
operație reușită a fost făcută fără anestezie, iar eu pe lângă gemete mai scoteam și câte un urlet. În perioada convalescenței am continuat să citesc și mă simțeam deranjat când prietenii veneau în vizită iar eu nu puteam să merg la joacă. Rana se vindeca destul de repede și la finele lunii august deja puteam călca cu piciorul normal dar cu pansament iar până când a început școala rana s-a vindecat complet. În vacanță a sosit o scrisoare de la Lonea prin care familia
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
date cu o multă răbdare și dăruire pe înțelesul celor care veneau la aceste ore suplimentare. Fiind atent la explicații am observat că rețineam mai ușor lecțiile, comparativ cu ceilalți colegi cu care eram nevoiți să renunțăm la timpul de joacă în favoarea orelor particulare. Urmând aceste cursuri am ajuns la performanța de a reține lecțiile cu mare ușurință, dar numai când eram atent la predare, altfel nu. Atunci eram nevoit să învăț acasă. Trecuse anul și am intrat în vacanța
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
librării. Pe la mijlocul lui august a plecat și Puiu la Uricani căci acolo locuia cu mama sa și tatăl vitreg. N-aș putea spune că regret plecarea lui, mai ales că eu eram iarăși la pat și nu puteam pleca la joacă împreună, iar el era să îl înece din imprudență pe Siegfried. Ce se întâmplase de fapt: fiind o zi călduroasă, toți copii din colonie au hotărât să meargă la scăldat și cel mai apropiat loc de așa ceva era la micul
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
să părăsească mai devreme urbea noastră față de data programată inițial. După plecarea lui Puiu am mers și eu până la locul cu pricina. Șchiopătând cu greu am ajuns acolo, dar eu nu puteam să fac baie din cauza piciorului, priveam doar la joaca celorlalți. Când scăldatul s-a terminat apa din lac era murdară. Acest fapt care se repeta cât ținea vara și în fiecare an, a determinat conducerea CFF-ului să construiască un bazin din beton, de șase pe opt metri de unde
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
a, la începutul primăverii. Și mult mai târziu am aflat că lucrarea dată în cancelarie a fost corectată de diriginta mea Urban și de profesorul de fizică Grozav. Așa am renunțat la orele suplimentare. Aveam mai mult timp liber, pentru joacă și celelalte preocupări, ca de exemplu: confecționarea diverselor obiecte din lemn, carton și alte materiale reciclabile. Astfel am construit, în miniatură firește, trenulețe și vagoanele de cărat lemne sau cărbuni, vaporașe, corăbii cu pânze, pe care le puneam în funcție
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
deoarece în acel moment aveam siguranța că termin trimestrul fără corigență, două note din cele trei erau la română și rusă. Acasă sora mea bucuroasă de notele obținute a semnat carnetul și mi-a ridicat sancțiunea de a ieși la joacă cu trupa din colonie. Bucuros, am ieșit în curte am pus carnetul de note pe butucul pe care spărgeam lemne, am ridicat securea cu dorința de a tăia carnetul, în ultima secundă am răsucit securea lovind carnetul cu muchia, lăsând
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
scuză am găsit atunci când prezentam carnetul perforat profesorilor pentru a înscrie nota obținută. Așa am reușit să mă salvez de corigență, ba chiar am terminat trimestrul la unele materii cu media peste șapte. Am amintit că încet, încet locul de joacă sau săniuș era tot mai departe de colonie. Așa s-a întâmplat și în vacanța aceea de iarnă. La invitația colegilor ce locuiau în cartierul Sigismond, am fost cu Siegfried la săniuș toată ziua și am ajuns seara acasă. Era
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Școala profesională cu toate că directorul școlii a vorbit personal cu sora și cumnatul meu. Așa că am plecat la Reșița să dau examen, împreună cu mai mulți colegi de clasă printre care: Ion Telescu, Costică Savici, Gerhard Richtter și Valentin Rahner, prietenii de joacă din Colonia Cehă. Cu mine a mers cumnatul meu, ca să vadă cum mă descurc. N-am avut probleme. Am fost internat în cadrul grupului școlar, am primit bonuri de masă cumpărate de cumnatul meu după care el s-a întors
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
ratat, Valeriu Lazarov, cu unul genial, David Lynch. La a doua vedere însă, îi compar pe fratele și pe tatăl prietenului meu îmbrățișați în sufragerie cu alte persoane reale, Alvin și Lyle Straight. Bineînțeles că o fac doar așa, din joacă, și că nu vreau să demonstrez nimic. (2003) Culoarea scaunului Acum câtva timp, comentând Jurnalul lui Mircea Cărtărescu, Cristian Tudor Popescu scria că îl interesează visele autoru lui tot atât de mult cum lar interesa ce culoare a avut scaunul lui de
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]