5,446 matches
-
În anul 1865, este avansat la gradul de maior, fiind desemnat pentru a ocupa funcția de ajutor al colonelului Constantin Petrescu, comandantul Flotilei Române. La data de 11 februarie 1866, după abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și retragerea colonelului Petrescu, maiorul Scarlat Murguleț a preluat comanda Flotilei Române pe care a deținut-o pentru o perioadă de numai un an, până la 17 martie 1867. Printr-un decret din 17 martie 1867, maiorul Murguleț s-a retras din armată, fiind înlocuit la
Scarlat Murguleț () [Corola-website/Science/307469_a_308798]
-
abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza și retragerea colonelului Petrescu, maiorul Scarlat Murguleț a preluat comanda Flotilei Române pe care a deținut-o pentru o perioadă de numai un an, până la 17 martie 1867. Printr-un decret din 17 martie 1867, maiorul Murguleț s-a retras din armată, fiind înlocuit la conducerea flotilei cu căpitanul Anton Barbieri. În aprilie 1867, a fost rechemat în armată, fiind numit șef al Batalionului al 9-lea din Corpul Grănicerilor, cu reședința la Bolgrad.
Scarlat Murguleț () [Corola-website/Science/307469_a_308798]
-
de baraje, atac al navelor inamice și sprijin cu foc de artilerie, demonstrând utilitatea serviciilor marinarilor pentru apărarea suveranității statului. Demn de remarcat este faptul că cei doi comandanți ai Flotilei Române, care s-au aflat, succesiv, la comanda superioară, maiorul Nicolae Dimitrescu-Maican (locotenent-colonel din decembrie 1877) și maiorul Ioan Murgescu contribuind direct la scufundarea monitoarelor otomane „Podgorița”, respectiv „Seifi”. Până la primul Război Mondial, potențialul combativ al României a crescut semnificativ, Marina Militară Română (noua denumire, din anul 1898) beneficiind de
Forțele Navale Române () [Corola-website/Science/307458_a_308787]
-
cu foc de artilerie, demonstrând utilitatea serviciilor marinarilor pentru apărarea suveranității statului. Demn de remarcat este faptul că cei doi comandanți ai Flotilei Române, care s-au aflat, succesiv, la comanda superioară, maiorul Nicolae Dimitrescu-Maican (locotenent-colonel din decembrie 1877) și maiorul Ioan Murgescu contribuind direct la scufundarea monitoarelor otomane „Podgorița”, respectiv „Seifi”. Până la primul Război Mondial, potențialul combativ al României a crescut semnificativ, Marina Militară Română (noua denumire, din anul 1898) beneficiind de trei programe de dotare cu nave și mijloace
Forțele Navale Române () [Corola-website/Science/307458_a_308787]
-
conferit medalia «Virtutea Militară» cls. I pentru îndeplinirea în cele mai bune condiții a misiunii încredințate. În anul următor, la data de 10 decembrie 1874, cpt. Ioan Murgescu a fost numit provizoriu în funcția de comandant al Flotilei Române în locul maiorului Nicolae Dimitrescu-Maican, iar dupa înaintarea la gradul de maior, la 6 iunie 1875, a fost titularizat în această funcție, rămânând la comanda flotilei până la 1 aprilie 1877. După o lună, el a fost atașat pe lângă comandantul Flotilei Ruse de Dunăre
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
cele mai bune condiții a misiunii încredințate. În anul următor, la data de 10 decembrie 1874, cpt. Ioan Murgescu a fost numit provizoriu în funcția de comandant al Flotilei Române în locul maiorului Nicolae Dimitrescu-Maican, iar dupa înaintarea la gradul de maior, la 6 iunie 1875, a fost titularizat în această funcție, rămânând la comanda flotilei până la 1 aprilie 1877. După o lună, el a fost atașat pe lângă comandantul Flotilei Ruse de Dunăre, calitate care i-a permis participarea la conceperea și
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
i-a permis participarea la conceperea și executarea uneia dintre cele mai spectaculoase operațiuni de luptă navale din Războiul de Independență. Este vorba de atacul de la Măcin din noaptea 12/13 mai 1877, în timpul căruia șalupa torpiloare «Rândunica», comandată de maiorul Murgescu a scufundat monitorul otoman «Duba Seifi» cu un deplasament de 2500 t. Ca urmare a acestei strălucite fapte de arme, maiorul Murgescu a primit Ordinul rus «Sf. Vladimir» cls. IV-a cu spade și rozete și Ordinul Național «Steaua
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
vorba de atacul de la Măcin din noaptea 12/13 mai 1877, în timpul căruia șalupa torpiloare «Rândunica», comandată de maiorul Murgescu a scufundat monitorul otoman «Duba Seifi» cu un deplasament de 2500 t. Ca urmare a acestei strălucite fapte de arme, maiorul Murgescu a primit Ordinul rus «Sf. Vladimir» cls. IV-a cu spade și rozete și Ordinul Național «Steaua României». După aceste acțiuni, maiorul Murgescu a fost numit comandant al grupului de șalupe "Rândunica" și "Bucur" cu ajutorul cărora au fost construite
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
otoman «Duba Seifi» cu un deplasament de 2500 t. Ca urmare a acestei strălucite fapte de arme, maiorul Murgescu a primit Ordinul rus «Sf. Vladimir» cls. IV-a cu spade și rozete și Ordinul Național «Steaua României». După aceste acțiuni, maiorul Murgescu a fost numit comandant al grupului de șalupe "Rândunica" și "Bucur" cu ajutorul cărora au fost construite podurile de vase românești peste Dunăre, iar apoi comandant al stațiunii de baraj de la Nedeia, sub comanda sa realizându-se un baraj de
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
podurile de vase românești peste Dunăre, iar apoi comandant al stațiunii de baraj de la Nedeia, sub comanda sa realizându-se un baraj de mine românesc care și-a dovedit eficiența de-a lungul războiului. La data de 1 decembrie 1877, maiorul Murgescu a revenit la comanda Corpului Flotilei Române, deținând această funcție până la 8 aprilie 1879, când a fost numit în funcția de director al nou-înființatului Arsenal al Flotilei din Galați. Între timp, el a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel
Ioan Murgescu () [Corola-website/Science/307470_a_308799]
-
În campania din 1916 a comandat Bateria a 6-a din Regimentul 3 Obuziere. La 1 aprilie 1917 este avansat căpitan. Între 1918 - 1919 a fost profesor și Șef al Biroului Mobilizare. După terminarea Școlii Superioare de Război este avansat maior. Între anii 1934-1936, comandorul a deținut funcția de comandant al Școlii pregătitoare de ofițeri naviganți Cotroceni. Lucrează la Marele Stat Major la Biroul Instrucție fiind foarte apreciat de generalul Cihoski. În decursul carierei sale, pentru meritele sale, a fost apreciat
Ramiro Enescu () [Corola-website/Science/307478_a_308807]
-
gradul de locotenent și numit comandant al navei "România". Este înaintat apoi la gradul de căpitan (1870) și i se încredințează comanda navei "Ștefan cel Mare", în 1871. La data de 1 ianuarie 1874 a fost avansat la gradul de maior și numit pentru prima dată în funcția de comandant al Flotilei Române, deținând această funcție doar până la 10 decembrie 1874. După o perioadă de trei ani în care a funcționat ca ofițer de stat major al Marinei, la data de
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
prima dată în funcția de comandant al Flotilei Române, deținând această funcție doar până la 10 decembrie 1874. După o perioadă de trei ani în care a funcționat ca ofițer de stat major al Marinei, la data de 1 aprilie 1877, maiorul Maican a primit pentru a doua oară comanda Flotilei Române, iar apoi la 28 aprilie 1877 i s-a încredințat și comanda bateriilor de coastă de la Calafat (formate din 16 tunuri și 12 mortiere de 120 mm). În această din
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
din 16 tunuri și 12 mortiere de 120 mm). În această din urmă calitate, el s-a distins, la 7 noiembrie 1877, în operațiunea de scufundare a unei grupări de nave otomane, la care a participat direct. Pentru activitatea sa, maiorul Dimitrescu Maican a fost decorat cu Ordinele "Steaua României" și "Coroana României". Și de această dată a condus Marina Militară Română o perioadă scurtă, fiind avansat la gradul de locotenent colonel în data de 1 decembrie 1877, ocazie cu care
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
decorat cu Ordinele "Steaua României" și "Coroana României". Și de această dată a condus Marina Militară Română o perioadă scurtă, fiind avansat la gradul de locotenent colonel în data de 1 decembrie 1877, ocazie cu care a predat comanda flotilei maiorului Ioan Murgescu. Locotenent-colonelul revine pentru a treia oară la comanda Flotilei Române la data de 8 aprilie 1879, deținând această funcție până la 10 mai 1888, pentru o perioadă de 9 ani, care s-a dovedit a fi deosebit de fertilă pentru
Nicolae Dimitrescu-Maican () [Corola-website/Science/307468_a_308797]
-
timpul diferitelor acțiuni de luptă la care a participat, Vasile Urseanu a fost decorat cu Ordinul „Steaua României de Război”, Crucea „Trecerea Dunării”, Medalia „Apărătorii Independenței” și Medalia Comemorativă Rusă. La 1 ianuarie 1878 a fost înaintat la gradul de maior (locotenent-comandor) și numit comandant superior al bateriilor de marină. După terminarea războiului, în anul 1881, maiorul Urseanu a primit o importantă însărcinare în vederea constituirii unei marine puternice de la Dunăre și Mare. El s-a deplasat în Anglia pentru a supraveghea
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
Steaua României de Război”, Crucea „Trecerea Dunării”, Medalia „Apărătorii Independenței” și Medalia Comemorativă Rusă. La 1 ianuarie 1878 a fost înaintat la gradul de maior (locotenent-comandor) și numit comandant superior al bateriilor de marină. După terminarea războiului, în anul 1881, maiorul Urseanu a primit o importantă însărcinare în vederea constituirii unei marine puternice de la Dunăre și Mare. El s-a deplasat în Anglia pentru a supraveghea lucrările de construcție a unor nave de război comandate de către guvernul român la Șantierul naval „Thames
Vasile Urseanu () [Corola-website/Science/307471_a_308800]
-
1981-1985), ofițer 2 la statul major al Diviziei 1 mecanizată (șef de stat major anexa „D”) (1985-1987) și apoi șef al Biroului Operații și Pregătire de Luptă la Divizia 1 Mecanizată (1987-1989). În această perioadă este avansat la gradele de maior (1983), locotenent-colonel (1989) și colonel, înainte de termen (1990). În perioada august 1989 - martie 1990, locotenent-colonelul Mircea Chelaru este șef al Cercetării (informațiilor) la Divizia 57 Blindate. În martie 1990, el a fost trimis de Statul Major General la Târgu-Mureș, unde
Mircea Chelaru () [Corola-website/Science/302988_a_304317]
-
nouă constituție In 1984, Bagaza a fost ales șef al statului în calitate de unic candidat. După ce a câștigat alegerile, regimul instaurat de Bagaza s-a înăsprit, drepturile omului cunoscând o deteriorare prin interzicerea activităților religioase și arestatrea membrilor opoziției. In 1987, maiorul Pierre Buyoya a răsturnat regimul Bagaza, a dizolvat partidele de opoziție, a suspendat constituția din 1981 și a condus țara prin intermediul Comitetului Militar pentru Salvare Națională. In anul 1988, tensiunile amplificate între conducătorii tutsi și majoritatrii hutu au condus la
Istoria Burundiului () [Corola-website/Science/303115_a_304444]
-
insurecției nu a propus revenirea în cadrul Uniunii cu vreo condiție. Între timp, Lincoln și conducerea Partidului Republican au căzut de acord că dezmembrarea Uniunii nu poate fi tolerată. Pe la sfârșitul războiului, Lincoln spunea: Comandantul Fortului Sumter din Carolina de Sud, maiorul Robert Anderson, a trimis la Washington o cerere de aprovizionare, iar punerea în aplicare a ordinului lui Lincoln de a îndeplini această cerere a fost văzut de secesioniști ca un act de război. La 12 aprilie 1861, forțele confederate au
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
Saloon, aflat în vecinătate. Președintele, rămas nepăzit, stătea în loja oficială de la balcon. Profitând de ocazie, Booth s-a furișat pe la spate și, la ora 10:13 pm, l-a împușcat de aproape pe Lincoln în ceafă, rănindu-l mortal. Maiorul s-a luptat puțin cu Booth, dar Booth l-a înjunghiat și a fugit. Aflat pe fugă timp de 12 zile, Booth a fost găsit în ziua de 26 aprilie la o fermă din Virginia, la circa sud de Washington
Abraham Lincoln () [Corola-website/Science/302214_a_303543]
-
americane de rachete din Turcia, presat fiind de comandanții militari sovietici. În timp ce Kennedy și sfătuitorii săi din timpul crizei dezbăteau această întorsătură periculoasă a negocierilor, un avion de spionaj U-2 a fost doborât în Cuba, iar pilotul ce-l conducea, maiorul Rudolf Anderson, a fost ucis. Spre regretul Pentagonului, Kennedy a interzis o replică militară, exceptând cazul în care mai multe avioane de supraveghere ar fi țintite deasupra Cubei. Pentru a detensiona criza mereu mai adâncă, Kennedy și sfătuitorii săi au
John Fitzgerald Kennedy () [Corola-website/Science/302305_a_303634]
-
au cerut demisia lui Antonescu și crearea unui guvern legionar condus de Horia Sima. Un incident a fost folosit ca pretext de ambele părți, Antonescu și Legiune: un agent britanic de origine greacă l-a împușcat mortal la București pe maiorul german de aviație Döhring. La 20 ianuarie, Antonescu l-a demis pe Ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, omul de încredere al Legiunii, pentru incapacitatea de a fi asigurat protecția maiorului german. Au mai fost destituiți și Alexandru Ghica, directorul general
Horia Sima () [Corola-website/Science/302185_a_303514]
-
de origine greacă l-a împușcat mortal la București pe maiorul german de aviație Döhring. La 20 ianuarie, Antonescu l-a demis pe Ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, omul de încredere al Legiunii, pentru incapacitatea de a fi asigurat protecția maiorului german. Au mai fost destituiți și Alexandru Ghica, directorul general al polițiilor și Constantin Maimucă, director în Ministerul de Interne. Legionarii au respins aceste destituiri și s-au înarmat masiv. La 21 ianuarie 1941 Garda de Fier s-a răsculat
Horia Sima () [Corola-website/Science/302185_a_303514]
-
pe care Securitatea încerca să-i racoleze trebuiau să se arate cooperanți în aparență, dar să informeze în același timp întregul grup asupra obiectivelor și intențiilor poliției politice. Chiar și mie mi-au fost încredințate "sarcini de colaborator" de către un maior pe nume Ianto, ofițerul de Securitate ce se ocupa de Universitate. Informațiile urma să le transmit maiorului Rudolf Köppe în camera 505, sediul din Universitate al Securității. Așa cum s-a aflat mai târziu, Köppe era nu numai o figură cheie
William Totok () [Corola-website/Science/302192_a_303521]