5,147 matches
-
Stat Național-Legionar” și orice activitate politică a fost interzisă. La 27 ianuarie 1941, Antonescu a format un nou guvern compus din militari și tehnocrați. Vicepreședinte al consiliului de miniștri a fost numit profesorul Mihai Antonescu (prieten, dar nu rudă cu mareșalul; ca avocat l-a apărat pe Ion Antonescu într-un proces de bigamie, apoi, prin vizitele săptămânale la mânăstirea Bistrița a fost folosit ca emisar al generalului la Berlin și pe lângă liderii politici). Pe plan extern, în baza promisiunilor lui
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
declanșarea ofensivei. Ultima directivă operativă a Înaltului Comandament român, ca organ de conducere a trupelor mixte, a fost emisă la 15 iunie 1941, cu o săptămână înainte de ziua atacului. În august 1941, generalul Antonescu s-a autoavansat la gradul de mareșal. Prin decretele regale nr. 2240/7 august 1941 și 2352 bis/21 august 1941 - impuse de el și semnate de rege - Antonescu s-a autodecorat cu ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a și clasa I . După eliberarea teritoriilor Basarabia
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
Antonescu, i-a oferit preluarea administrației Transnistriei. Regiunea dintre Nistru și Bug, Transnistria, a intrat sub administrație românească, guvernator fiind Gheorghe Alexianu. Hitler i-a oferit lui Antonescu, în schimbul teritoriilor cedate Bulgariei și Ungariei, Maramureșul de Nord și Banatul sârbesc. Mareșalul nu a acceptat oferta și a pus condiția ca administrația Banatului sârbesc să fie germană. Antonescu nu s-a supus niciodată vreunui sufragiu public autentic și nu există surse obiective care să poată indica poziția reală a majorității poporului român
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
a fost organizat după eliberarea Basarabiei, la 9-15 noiembrie 1941. Prin decretul-lege nr. 3052 din 5 noiembrie, „Națiunea Română este chemată în Adunarea Obștească Plebiscitară, Duminică, 9 noiembrie 1941, pentru a-și exprima aprobarea sau dezaprobarea asupra guvernării dezrobitoare a Mareșalului Antonescu”. Dintre peste 4,7 milioane de alegători, pentru politica mareșalului Antonescu au votat „da” 3.446.889 (99,99% din voturi) și împotrivă, „nu”, 68. Întrucât Antonescu nu a fost ales prin vot electoral exprimat de națiune, iar participarea
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
decretul-lege nr. 3052 din 5 noiembrie, „Națiunea Română este chemată în Adunarea Obștească Plebiscitară, Duminică, 9 noiembrie 1941, pentru a-și exprima aprobarea sau dezaprobarea asupra guvernării dezrobitoare a Mareșalului Antonescu”. Dintre peste 4,7 milioane de alegători, pentru politica mareșalului Antonescu au votat „da” 3.446.889 (99,99% din voturi) și împotrivă, „nu”, 68. Întrucât Antonescu nu a fost ales prin vot electoral exprimat de națiune, iar participarea "partidelor istorice" la guvernul antonescian la nivel de subsecretar de stat
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
a suferit pierderi mari, de 58.855 de militari, din care 11.046 de morți, 42.331 răniți și 5.478 dispăruți; la 9 septembrie Ciupercă a fost înlocuit cu Iacobici, ministrul de război din acel moment, motivul invocat de Mareșal fiind „lipsa spiritului ofensiv și încrederea în capacitatea de luptă a armatei române”), (ulterior Iacobici a fost eliminat și el), dar cei care au acționat cu discreție, sabotând hotărârile mareșalului (Ilie Șteflea, Socrat Mardari, Traian Borcescu ș.a.) s-au menținut
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
Iacobici, ministrul de război din acel moment, motivul invocat de Mareșal fiind „lipsa spiritului ofensiv și încrederea în capacitatea de luptă a armatei române”), (ulterior Iacobici a fost eliminat și el), dar cei care au acționat cu discreție, sabotând hotărârile mareșalului (Ilie Șteflea, Socrat Mardari, Traian Borcescu ș.a.) s-au menținut. Totala raliere antonesciană la obiectivele lui Hitler era notorie. După eșecul ofensivei germane asupra Moscovei, deși înțelesese încă din septembrie 1942 că prăbușirea frontului de la Stalingrad era inevitabilă și că
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
s-au purtat la Ankara (septembrie 1943 - martie 1944) și Stockholm (noiembrie 1943 - iunie 1944), din partea guvernului Antonescu, și la Cairo (martie - iunie 1944), din partea opoziției. La Stockholm s-au dus tratative între Frederic Nanu, ambasadorul României în Suedia, în numele mareșalului Antonescu, și Aleksandra Kollontai ambasadoarea U.R.S.S. în Suedia. Guvernul României a sistat aceste tratative atunci când, la 12 aprilie 1944, i-a fost comunicată delegației române de la Cairo, condusă de Barbu Știrbey, condiția armistițiului: „capitulare necondiționată”, condiție respinsă de Antonescu
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
reacția inevitabilă a guvernului meu și a poporului american față de un astfel de tratament inuman și chiar ucideri nelegiuite de oameni nevinovați și lipsiți de apărare, descriind pe larg atrocitățile comise contra evreilor din România. Observațiile mele au trezit în mareșalul Antonescu și la premierul interimar Mihai Antonescu exprimarea de regrete pentru excesele comise „din greșeală” sau de „elemente iresponsabile” și (promisiuni) de moderație în viitor... Programul de exterminare sistematică continuă totuși și nu văd vreo speranță pentru evreii români, atâta timp cât
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
onorează credința iudaică și crucea care a fost pângărită...Voi fi astăzi la M.S. Elena și la conducătorul Statului. Misiunea mea este să apăr”"). Intervenția lui Iuliu Maniu din 1942, la cererea liderului evreu Willy Filderman, l-a înfuriat pe mareșalul Antonescu, care era ferm decis să termine cu evreii. În nota sa prezentată la 31 august 1942 Consiliului de Miniștri, Antonescu spunea: "„Să se publice structura orașelor pentru ca să vadă și țara cât era de compromisă și de amenințată viața economică
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
s-a executat în două tranșe: Despre condițiile menite să ducă la exterminarea acestei minorități, inaniție, frig, epidemii, vezi cercetările lui Viorel Achim, ș.a.. Anul Nou 1944 a adus Armata Roșie la granițele României. Față cu dezastrul apropiat și inevitabil Mareșalul a publicat următorul Ordin de zi După arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat inițial comuniștilor, apoi de către aceștia rușilor. A fost deținut timp de aproape doi ani în URSS, după care a fost readus în țară pentru a fi
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
gardienii închisorii”", dar a fost refuzat. Înainte de execuție, Ion Antonescu a exclamat: ""Iar ție, popor ingrat, nu-ți va rămâne nici măcar cenușa mea". După care s-a dat comanda pentru execuție. Armele au fost încărcate și atunci când s-a tras, Mareșalul a salutat ridicându-și pălăria cu mâna dreaptă, după care a căzut. Ion Antonescu s-a ridicat imediat, sprijinindu-se într-un cot și a spus: „Nu m-ați împușcat, domnilor, foc!”, la care gardianul șef s-a dus la
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
om; mă gândesc la interesele generale ale neamului românesc, care ne dictează să nu mai fim îngăduitori cum am fost până acum și datorită cărui fapt suntem azi împestrițați cu atâția străini care ne-au făcut cel mai mare rău.” ". Mareșalul s-a declarat adept al „Căpitanului” (Corneliu Zelea Codreanu), iar la 6 octombrie 1940, ca prim ministru al statului național-legionar, îmbrăcat în cămașă verde cu diagonală (uniforma legionară) și salutând cu salutul fascist, Antonescu a depus jurământul legionar ca membru
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
moderată” datorită comunicării intense cu liderii fostelor partide politice, incomparabilă cu regimul existent în Germania celui de-al Treilea Reich, în Italia fascistă sau în Uniunea Sovietică. Comparativ cu Hitler, Stalin și Mussolini poate fi considerat un „dictator moderat”. Simpatiile mareșalului au fost filoengleze și filofranceze în perioada în care a fost atașat militar la Londra și Paris și filogermane după întâlnirile cu Hitler. Antonescu i-a declarat lui Hitler că pe el "„nu-l interesează ideologiile, ci interesele superioare ale
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
mi-a spus că suferea de malarie, dar că doctori plasați de mișcarea legionară pe lângă Antonescu ar fi încercat să utilizeze tratamentul cu bismut pentru a-l lichida. De aici”" (spunea el încercând să apere memoria fostului șef) "„legenda că Mareșalul ar fi suferit de sifilis.”" Magherescu lăsa să se înțeleagă că tratamentul cvasiidentic aplicat și sifilisului și malariei a putut da naștere mitului unui Antonescu sifilitic. Potrivit istoriei medicinei, în acea perioadă malaria nu se trata cu bismut, tratamentul de
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
la temperaturi de peste 40 Celsius. Aceste trei boli împreună (sifilis, malarie, bismutoză) și fiecare separat ar fi fost suficiente pentru a limita activitatea normală a unui conducător de stat. Istoricul politicianul și publicistul Alex Mihai Stoenescu, în cartea sa „Armata, Mareșalul și evreii” (1998), respinge "ipoteza legată de presupusul sifilis" punând la îndoială competența și corectitudinea medicilor care l-au tratat pe "Mareșal": "„Este o ipoteză pe care au lansat-o medicii în primul rând. Fiind vorba de dictatorul Antonescu, s-
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
activitatea normală a unui conducător de stat. Istoricul politicianul și publicistul Alex Mihai Stoenescu, în cartea sa „Armata, Mareșalul și evreii” (1998), respinge "ipoteza legată de presupusul sifilis" punând la îndoială competența și corectitudinea medicilor care l-au tratat pe "Mareșal": "„Este o ipoteză pe care au lansat-o medicii în primul rând. Fiind vorba de dictatorul Antonescu, s-a folosit și acest amănunt pentru a justifica cumva reacțiile lui între care unele sunt într-adevăr de neînțeles sau reprezintă erori
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
serie de lucrări de pe poziții protocroniste (de ex. "Noi, Tracii! A devenit un colaborator semioficial al lui Ceaușescu, care i-a facilitat accesul la documente inedite despre Antonescu, în baza cărora a publicat o lucrare apologetică în patru volume despre "mareșal" și regimul său (publicată în propriile sale edituri). Istoricii de etnie română care nu s-au lăsat antrenați în procesul de falsificare a istoriei au adoptat o poziție de ambiguitate defensivă. Academicianul Florin Constantiniu a scris în "O istorie sinceră
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
au folosit de metode profesioniste, uneori bazate pe date provenite din biroul de ștergere de urme și măsluire a istoriei din cadrul Ministerului Afacerilor Externe condus de Mihai Antonescu, prezentând un produs purificat, distilat, reconstituit de la "umanizare" la "martirizare" și "sanctificare". "Mareșalul" a fost prezentat ca: Ordonanța de Urgență nr. 31, interzice "organizațiile rasiste, fasciste și xenofobe și monumentele care onorau pe condamnații pentru crime contra umanității". Această ordonanță, care impune eliminarea busturilor și monumentelor lui Antonescu și redenumirea unor străzi, a
Ion Antonescu () [Corola-website/Science/297423_a_298752]
-
a fost concentrată în jurul Belgradului. Monitoarele austro-ungare au bombardat orașul Belgrad pe 29 iulie 1914, acesta fiind cucerit de armată austro-ungară sub comanda generalului Oskar Potiorek pe 30 noiembrie. Pe 15 decembrie a fost recâștigat de trupele sârbe conduse de mareșalul Radomir Putnik. După o luptă îndelungată, în care a fost distrusă o mare parte a orașului, între 6 și 9 octombrie 1915 Belgradul a căzut sub ocupația trupelor germane și austro-ungare comandate de mareșalul August von Mackensen. Orașul a fost
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
recâștigat de trupele sârbe conduse de mareșalul Radomir Putnik. După o luptă îndelungată, în care a fost distrusă o mare parte a orașului, între 6 și 9 octombrie 1915 Belgradul a căzut sub ocupația trupelor germane și austro-ungare comandate de mareșalul August von Mackensen. Orașul a fost eliberat de trupele sârbe și franceze pe 5 noiembrie 1918 sub comanda mareșalului Louis Franchet d'Esperey al Franței și a prințului Alexandru al Șerbiei. Capitala fiind distrusă de operațiunile militare, Subotica a devenit
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
mare parte a orașului, între 6 și 9 octombrie 1915 Belgradul a căzut sub ocupația trupelor germane și austro-ungare comandate de mareșalul August von Mackensen. Orașul a fost eliberat de trupele sârbe și franceze pe 5 noiembrie 1918 sub comanda mareșalului Louis Franchet d'Esperey al Franței și a prințului Alexandru al Șerbiei. Capitala fiind distrusă de operațiunile militare, Subotica a devenit orașul cel mai mare din Regat, dar numai pentru o perioadă scurtă; populația orașului Belgrad a crescut rapid, reocupând
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
loc în ziua de Paști a Bisericii Ortodoxe. Cea mai mare parte a orașului a rămas sub ocupația germanilor până pe 20 octombrie 1944, când acesta a fost eliberat de partizanii iugoslavi comuniști și de Armată Roșie. Pe 29 noiembrie 1945, mareșalul Iosip Broz Tito a proclamat la Belgrad Republică Populară Federativa Iugoslavia, care avea să devină, la 7 aprilie 1963, Republica Socialistă Federativa Iugoslavia. În timpul perioadei postbelice, Belgradul a progresat rapid în calitate de capitală a reînnoitei Iugoslavii, dezvoltându-se că un important
Belgrad () [Corola-website/Science/297464_a_298793]
-
din Turku se numără atletul Paavo Nurmi, fostul președinte finlandez Mauno Koivisto, muzicianul Matti Salminen, chimistul Johan Gadolin, naturalistul Herman Spöring, hocheiștii Miikka Kiprusoff și frații Saku și Mikko Koivu. Regiunea Turku a dat țării și alte personalități, printre care mareșalul Carl Gustaf Mannerheim. Districtul economic și de afaceri este centrat în jurul portului Turku și se bazează și pe alte industrii din domeniul serviciilor. Orașul este un centru al înaltelor tehnologii - zona Turku Science Park din Kupittaa găzduiește peste 300 de
Turku () [Corola-website/Science/296680_a_298009]
-
declarat, la 3 septembrie 1939, război Germaniei Naziste, ea abia ieșise din cea mai grea criză pe care o cunoscuse a Treia Republică. După opt luni fără lupte („Războiul ciudat”), Wehrmachtul a invadat, la 10 mai 1940, nord-estul Franței, iar mareșalul Philippe Pétain a cerut, la 22 iunie, armistițiul . Acesta din urmă a cerut și a obținut, la 10 iulie, puteri depline, lichidând, astfel, cea de a Treia Republică și punând bazele , care a dus o politică conservatoare, tradiționalistă și antisemită
Franța () [Corola-website/Science/296632_a_297961]