4,743 matches
-
memoria umanității", menționează Henri Bergson în deschiderea cărții sale "Cele două surse ale moralei" [Bergson, 1992:25]. O amintire de o asemenea vechime denotă că omul poate fi un mincinos performant, ținînd cont de faptul că una dintre calitățile bunului mincinos este a avea o foarte bună memorie. Altfel i s-ar putea întîmpla precum în cazul lui Huckleberry Finn să-și uite propriile sale minciuni. Activarea acestei speciale puteri de fixare mnezică a fost favorizată dintotdeauna de existența a două
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
manifestări cu mult mai amplu. Desigur că nu putem spune cu certitudine (exceptînd cîteva situații) că un anume verb se plasează mai bine într-o clasă de manifestări decît în alta. În realitate, multe verbe sînt specifice atît unei situații mincinoase, cît și alteia. Spre exemplu, categoriile minciuni pe care Piotr Wierzbicki le dezvoltă în cartea sa Structura minciunii iau în seamă trei categorii majore de minciuni [1996:16-17]: a) minciuni din sfera concepțiilor (argumentelor, modalităților de abordare a adversarului), care
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
gravă, mică sau inocentă, gogonată sau incredibilă etc.), cîte strategii de a minți pot fi luate în seamă (prin afirmare, negare, tăcere etc.), cîte domenii și cîte consecințe etc. Sau, altfel spus, constatînd bogăția jocurilor de limbaj prin care actul mincinos poate fi definit, ar trebui să constatăm și că dispunem de tot atîtea moduri operaționale de a minți cîte semne (cuvinte/sintagme) definitorii avem asociate pentru acest act. O pertinentă sinteză a formelor pe care minciuna le poate îmbrăca în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în special, ne confruntă așa cum cu îndreptățire consemnează autorul cu riscul major de a transforma formația în deformație. Or, riscul unei atari pervertiri nu și-l poate asuma nici o societate care vrea să reziste optim presiunilor istoriei. 3.3. INSTRUMENTE MINCINOASE " Modul în care omul minte constituie o oglindă a personalității sale", notează J. A. Barnes într-una din paginile cărții sale. CUM POATE SĂ MINTĂ, așadar, omul modern pentru a nu-și face de rușine ancestralii părinți? iată întrebarea ce
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
sale. CUM POATE SĂ MINTĂ, așadar, omul modern pentru a nu-și face de rușine ancestralii părinți? iată întrebarea ce ne preocupă în paragraful de față. Fără a ezita prea mult, am putea răspunde într-o manieră generică: utilizînd "instrumente mincinoase" (sau, mai corect spus, "instrumente ale minciunii"), capabile să medieze circulația neadevărului în lume. Limbajul verbal și cele nonverbale definesc aceste categorii de instrumente. 3.3.1. Puterea înșelătoare a limbajului Să ne amintim, urmărind experiența edenică a ființei umane
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciunii"), capabile să medieze circulația neadevărului în lume. Limbajul verbal și cele nonverbale definesc aceste categorii de instrumente. 3.3.1. Puterea înșelătoare a limbajului Să ne amintim, urmărind experiența edenică a ființei umane, că cel dintîi instrument de "putere mincinoasă" a fost cuvîntul. Iată cum dialectica "recesivității" a înzestrat cuvîntul, printr-o subtilă șiretenie, atît cu resurse constructive, dacă ne gîndim la faptul că lumea însăși este un rezultat al desfășurării Cuvîntului Creator, cît și cu resurse deconstructive, dacă ne
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
spune cu voce tare copilul, pentru ca în sinea lui să completeze: "Nu în această dimineață.") pînă la acoperirea adevărului prin tăcere ("Nu v-am spus, pentru că nu m-ați întrebat.") etc. Dezvoltarea unei semiotici a limbajului (implicit a formelor sale "mincinoase", exprimate prin sugestie, confuzie, deturnare, ambiguizare, licență, substituție, semiafirmare, tăcere etc.) urmează a constitui, însă, subiectul unei lucrări de sine stătătoare. Deocamdată, în cadrul de față nu am făcut altceva decît să reactivăm un paradox pe care încă Augustin îl releva
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
tăcere etc.) urmează a constitui, însă, subiectul unei lucrări de sine stătătoare. Deocamdată, în cadrul de față nu am făcut altceva decît să reactivăm un paradox pe care încă Augustin îl releva: acela al explicării ambiguității cuvîntului prin intermediul altor ambiguități (cuvinte "mincinoase"). O soluție este totuși posibilă pentru rezolvarea unui atare paradox, avînd în vedere că afirmația "orice cuvînt este ambiguu" este valabilă numai pentru fiecare cuvînt luat în parte. Căci, așa cum notează Augustin: "Ambiguitățile se limpezesc doar prin dezbatere și [în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
caz] nimeni nu dezbate prin cuvinte luate separat. Nimeni, prin urmare, nu clarifică niște cuvinte ambigue cu ajutorul unor cuvinte ambigue" [1991:99-101]. Încercînd să clarificăm atît cît ne stă în putință problemele ambiguității limbajului, una din principalele surse ale "comunicării mincinoase", vom (re)defini cele șase funcții asociate de Roman Jakobson discursului lingvistic [cf. Herseni, 1975:112-126] prin racordarea lor la particularitățile demersului înșelător. Astfel: • funcția expresivă dezvăluie atitudinea emitentului (CINE?), emoția lui reală sau prefăcută față de ceea ce spune: "Fățărnicia, perfidia
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un anumit referențial (ÎN CE CONTEXT?); or, așa cum am văzut, "distanța" dintre semn și realitatea denominată este întotdeauna încărcată cu o doză de "minciună", semnul stînd în locul unui lucru anume prin altceva decît lucrul este; semantic vorbind, situația devine mai "mincinoasă" în cazul conceptelor fără de referențial real, cum ar fi, de pildă, conceptele de "inorog", "munte de aur", "pasăre Phoenix" etc.; • funcția poetică pune accent pe modul în care limbajul utilizează virtuțile licențelor literare pentru a fi mai expresiv (ÎN CE
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pune accent pe modul în care limbajul utilizează virtuțile licențelor literare pentru a fi mai expresiv (ÎN CE SCOP?); într-un anume sens, toate aceste formulări speciale se îndepărtează de referențial (prin conotativitate), dar fac în același timp servicii actului mincinos, fiind mult mai plastic să spui "Y minte de îngheață apele", decît pur și simplu "Y este un mare mincinos"; • funcția fatică descrie punerea în relație de comunicare (mincinoasă) a emitentului cu destinatarul (CUI?) printr-o specifică modalitate de atenționare
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de referențial (prin conotativitate), dar fac în același timp servicii actului mincinos, fiind mult mai plastic să spui "Y minte de îngheață apele", decît pur și simplu "Y este un mare mincinos"; • funcția fatică descrie punerea în relație de comunicare (mincinoasă) a emitentului cu destinatarul (CUI?) printr-o specifică modalitate de atenționare și de încheiere a relatării înșelătoare, insinuante, calomnioase etc.; asemenea formule dobîndesc expresii diferite precum: "Ai auzit despre X?... Dar să nu spui la nimeni". Dincolo de posibilele considerații "critice
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
putem desprinde o importantă sugestie metodologică din exercițiul mai sus sintetizat: urmărind "funcțiile disfuncționale" ale limbajului verbal am dat implicit seama de corelația care există între aceste funcții și elementele structurale (cine, ce, cum... ?) care definesc hexada semiotică a "comunicării mincinoase"25. Cunoscînd natura structural-funcțională a acestei semioze, putem înțelege de ce actul "căderii" este de fapt responsabil pentru confruntarea omului cu mult vehiculatul "paradox al mincinosului"26; căci, dacă prin "gena adamică" omului îi este hărăzit să înșele, ce face el
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
fapt atunci cînd crede că spune adevărul, sau, dimpotrivă, cînd recunoaște că înșeală? Minte sau nu minte? Aceeași paradoxală situație se naște și atunci cînd utilizăm semnele (lingvistice) pentru a spune adevărul; căci, dacă toate semnele sînt prin natura lor "mincinoase", pastișînd mai mult sau mai puțin referențialul, cum poate fi adevărat mesajul formulat cu ajutorul lor? Pe seama acestei dificil de rezolvat probleme se întemeiază principalele acțiuni de "minciună socială", care pot să mențină în obscuritate ample grupuri umane, pentru perioade nedefinite
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
este cu noi, este împotriva noastră". Nevoia de "puritate" a unui "om nou" a impus ruperea de "nefastele" influențe ale trecutului printr-o prezentare total tendențioasă a acestora. Sistemul unor subtile puniții a îngăduit transformarea unora dintre "recalcitranți" în instrumente mincinoase ale căror nume mai zac și astăzi în dosare încă nedezvăluite. • Cultul confesiunii este direct legat de imperativul purității, fiind o consecință a acestuia. În societățile totalitare de tip religios, confesiunea este stimulată pentru că apropie enoriașul de rînd de idealul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de sub stresul unei carteziene conștiințe: "Mint, deci exist". 3.4. PERSONALITATEA MINCIUNII Am arătat că există puncte de vedere conform cărora germenii înșelăciunii s-ar defini ca o moștenire genetică a ființei umane; căci, așa cum psalmistul observă: Tot omul este mincinos" [Psalmi, 115:1]. Conform unui punct de vedere complementar, minciuna (competența de a minți) ar putea fi considerată unul dintre "fundamentele culturale ale personalității" [Linton, 1968]. Pentru că, dincolo de posibila ei natură înnăscută, competența minciunii este cert dobîndită în contextul cultural
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
poate că antropologul francez i-ar fi caracterizat cu toate conotațiile extreme ale calității lor de "poeți" sau/și "(h)oți". Noroc că așa cum spune Edmund Leach "toată etnografia este ficțională" [ibidem:133]. Urmărind din punct de vedere contextual relațiile mincinoase instituite între oameni, vom constata că există tot atîtea acțiuni (verbe) mincinoase cîte domenii am luat într-un subcapitol anterior în seamă, respectiv cîte tipuri de discurs istoric și-a constituit omul de-a lungul timpului cu privire la lume și relația
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ale calității lor de "poeți" sau/și "(h)oți". Noroc că așa cum spune Edmund Leach "toată etnografia este ficțională" [ibidem:133]. Urmărind din punct de vedere contextual relațiile mincinoase instituite între oameni, vom constata că există tot atîtea acțiuni (verbe) mincinoase cîte domenii am luat într-un subcapitol anterior în seamă, respectiv cîte tipuri de discurs istoric și-a constituit omul de-a lungul timpului cu privire la lume și relația lui cu lumea. Astfel, vom putea deosebi: mitizarea, ca formă distorsiona(n
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
etc., dar favorizîndu-le chiar prin această strădanie apariția (vezi încercarea curentului neopozitivist de a "forța" realitatea să intre în tiparele sale conceptuale); de tip conotativ-denotativ (discursul interpretativ artistic, politico-ideologic), care le mediază pe cele două de mai sus, avînd forme "mincinoase" dispersate de-a lungul întregii istorii umane (în această categorie se încadrează și propriul nostru demers, de factură intuitiv-rațională, simbolico-științifică, hermeneutico-semiotică, demers care pornește de la cercetarea unor texte semantic ambigue spre a le descoperi posibilul germene de adevăr; măsura în
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
un argument de referință pentru cea mai importantă teză pe care antropologia secolului XX o formulează: existența unei anume unități spirituale a ființei umane din toate timpurile și locurile [Stănciulescu, 1995:12]. 3.4.3. Canale și zgomote ale mesajului mincinos Multiplele modalități de a minți și contextul în care ele se manifestă își asumă un canal specific prin care minciunile sînt transmise către beneficiar. La întrebarea PE CE CALE pot fi emise și receptate mesajele mincinoase ar trebui să răspundem
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și zgomote ale mesajului mincinos Multiplele modalități de a minți și contextul în care ele se manifestă își asumă un canal specific prin care minciunile sînt transmise către beneficiar. La întrebarea PE CE CALE pot fi emise și receptate mesajele mincinoase ar trebui să răspundem în termeni semiotici: pe calea diferitelor categorii de semne pe care omul le activează în procesele de comunicare. În esență, aceste canale sînt specifice celor două categorii de limbaje majore: limbajul natural (verbal și nonverbal), pe
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
moștenească), modelate (cît de neadecvate par a fi unele sculpturi moderne în raport cu titlul pe care îl poartă) sau cîntate (să ne amintim cazul trubadurilor plătiți pentru a media sentimentele unui "pătimaș îndrăgostit") etc.; minciuni "artificiale", care îmbracă forma limbajului formalizat ("mincinos" prin faptul că nu ne spune nimic despre referențial, așa cum relația p q este goală de conținut, dar nu și de sens), a bruiajelor și a zgomotelor prin care receptarea postului de radio Europa Liberă era blocată sau a virusării
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
mistificatoare în care un (ne)adevăr formulat într-un cod anume și transmis pe un canal malformator devine un neadevăr adesea mai mare decît cel transmis de emitentul însuși. Ceea ce este ciudat în relația dintre cele două tipuri de limbaje (mincinoase) naturale și artificiale este faptul că, pentru a înțelege conținutul celor dintîi, avem nevoie de instrumentarul celor din urmă; căci, așa cum notează J. L. Aranguren, "pentru a înțelege bine limbajul comun, vorbit sau scris, trebuie să recurgem la "modele" mai
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
simple și mai construite cum ar fi limbajul științei, limbajul matematicii și al logicii matematice, limbajul telecomunicării de mesaje strict codificate" [1967:48-50]. Limbajul semiologic el însuși deformator, cum am văzut se află la intersecția celor două tipuri de act mincinos, natural și artificial, întrucît îl descrie pe primul (structurile sale de suprafață, formele aparente, sensibile) cu ajutorul celui de-al doilea (modele logico-formale, mai mult sau mai puțin abstracte). Modul în care minciuna este transmisă cu ajutorul limbajului natural sau/și artificial
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
îndeplinirea scopului pe care mincinosul îl urmărește de la bun început. Este suficient să rostim șoptit o informație, sau dimpotrivă, cu trîmbițe și surle la intersecția tuturor drumurilor, pentru ca ea să fie automat crezută. Regăsim aici o elementară definiție a zvonului (mincinos), al cărui mesaj pare receptorului mai credibil prin forma lui (prin semnificant, prin felul în care se lansează), decît prin esența lui (semnificat, conținut informațional). Aceasta se întîmplă pentru că "recunoașterea unui zvon nu e decît reflexul propriei îndoieli. Așa se
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]