4,695 matches
-
tu trebuie să țipi. Ce-i între tine și Brîndușa?! De unde poate ști cu siguranță că ai fost la mine în cameră, de unde?! Dacă voi vă scoateți ochii reciproc, eu ce vină am?! De ce mă implicați în...?! Așa-i, Cristina, murmur eu obosit. De ce să fii implicată, mai ales că tu nu ai nici o vină... Brîndușa ți-a cerut o declarație, în care să spui că m-am purtat vulgar cu tine. Dă-i-o, Cristina, dă-i-o! Du-te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
făcut orice, numai să nu port în mine copilul acelui individ..." Ce zici de asta? Fata de care vorbești e Silvia, spun eu, iar șeful ei, pînă la... accident ai fost tu. Vlad surîde abătut, clătinînd încet din cap. Mda, murmură el. Să zicem că-i așa. Cine e vinovat? Tu! șoptesc eu scurt. Tu trebuiai pedepsit. Ca legea să mă poată pedepsi, trebuie un minim de dovezi... Lasă cinismul, Vlade! îi strig. Spune care-i adevărul! Acela pe care-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
viitoare prietenă, dar imediat mintea mea vedea altceva... Îmi ziceam atunci că și ea este vinovată de ceea ce i s-a întîmplat... Nu eu am îndemnat-o să se ducă în garsoniera aceea de una singură! strigă Vlad furios. Acum, murmură el, întorcîndu-se spre pupitru, a ieșit de vreo cîteva luni, și-a găsit un serviciu într-un alt oraș..., îmi scrie că are colegi buni, s-a împrietenit cu un băiat... Cînd luneci pe gheață și cazi, mi-a scris
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
plăcerea contemplării în ziua a șaptea... Eu plec. La revedere! Mulțumesc, Ioane! îi spun, apoi închid interfonul. Vlad mai stă încă în scaun; privește abătut tabloul de comandă și-și mușcă buza de jos, oftînd din cînd în cînd. Mda, murmură el într-un tîrziu. O făcurăm și pe asta... În copilărie am fost copil de circ, mergeam cu motocicleta la zidul morții... Acum stau și mă întreb de unde aveam atîta curaj... Mai scrii ceva acum? Sincer să fiu, în ultima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Iordache urma să fie numit șef la Sinteză, am venit și ți-am spus: Nu mi-l pune pe ăsta pe cap, că-i nepregătit, neinteresat e prost!" Ții minte ce mi-ai răspuns? E prost, dar e prostul nostru, murmur eu, împingînd cu vîrful ghetei spre canal o bucățică din declarația Tamarei. Exact! exclamă Vlad. Așa mi-ai spus, Brîndușa. Ai încheiat discuția cu răspunsul ăsta și m-ai poftit să ies. Asta nu se uită! îi strigă Vlad apăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spune el, privindu-mă în ochi, fără femei se poate trăi; fără dragoste, nu, mai ales la vîrsta noastră. Știu, Dinule... Nu-s atît de ipocrit, să fac teorii străine temperamentului nostru... Dickens spunea: "Toate lucrurile bune izvorăsc din dragoste", murmură ca pentru sine Dinu. Oare, înseamă că eu nu am făcut, între timp, nici un lucru bun?!... Tace un timp, privind pe lîngă umărul meu afară, prin ușa deschisă, în direcția în care au plecat Vlad și Brîndușa, apoi își continuă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rostogolește în aer, lovindu-se de cîteva ramuri întîlnite în cale. Una din petale i se desprinde, plutind încet în urma florii, care se lovește de pămînt, pocnind înfundat. Mă uit speriat spre moș Toader. Bătrînul strînge din umeri: Asta-i, murmură el. Căscatul acela de băiat, Tomiță, a făcut aerisirea prin obloane. E băiat fin, se strîmbă bătrînul, îl dureau urechile de zgomotul rulmentului spart. Dar nici să repare rulmentul n-a vrut. El a avut grijă să care flori în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu în secție, laborantă. Vine la serviciu cînd vrea sau cînd poate. Seara asta, cînd i-ați zis lui Cornea de cabană și de femei, s-a făcut o liniște... Poate se prinde prim-secretarul și deschide o anchetă... Deschidă, murmur eu. Da, și cu ce te alegi dumneata? Tac și înghit în sec. Unde veți lucra? îl întreb după o pauză lungă. Don Șef are o reacție de surprindere, parcă l-aș fi lovit în plex. Pornește mașina, trece printre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu privirea fixă, undeva spre mănușile din mîna mea; își mușcă rar buza de jos, respirînd adînc, de parcă ar ofta. În lumina slabă a becului de deasupra capului, văd cum un mușchi de sub ochiul drept începe să-i zvîcnească. Păcat! murmură el. Eu trăiam împăcat cu gîndul că am făcut-o spre binele dumitale, dar... Ce faci, mai scrii? mă întreabă, schimbînd tonul. Da... Asta e bine și mă bucură. Ai grijă: în pasiunea dumitale de-a scrie, te-ai agățat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a pălmuit. Sper să vă mai amintiți, surîde farmacista. Cam la o lună o dată, ne întîlnim și stăm de vorbă. Ne-am amintit chiar și de mămăliga făcută de dumneata din făină necernută... Ce s-au supărat atunci sezoniștii!... Da, murmur eu surîzînd. Unde e acum doamna profesoară? Vreți s-o vedeți, să-i spuneți că i-ați urmat sfatul? Da. Azi i l-am urmat mai mult ca oricînd. Dar, mă mir eu, de unde știți de sfatul dat?! V-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cred, începe Brîndușa, că în lume există o anume cantitate de răutate, care trebuie să se mențină constantă. Cînd unul renunță la răutate, începe altul să fie rău. Dacă se conservă energia, de ce nu s-ar conserva și răutatea, doamnă?! murmur eu, cu gîndul la fața pătrată. Deși, în cazul dumneavoastră, a fost vorba de altceva: boala puterii! șoptesc apăsat, să-mi vărs furia. Nu ți-aș dori să te îmbolnăvești de ea, murmură Brîndușa. Puterea în mîna celor care se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu s-ar conserva și răutatea, doamnă?! murmur eu, cu gîndul la fața pătrată. Deși, în cazul dumneavoastră, a fost vorba de altceva: boala puterii! șoptesc apăsat, să-mi vărs furia. Nu ți-aș dori să te îmbolnăvești de ea, murmură Brîndușa. Puterea în mîna celor care se știu slabi, doamnă, continuu eu. Ce-ați vrut să mai demonstrați cînd l-ați pus azi pe Don Șef să scrie declarația? Ștefănescu e un om slab, laș! exclamă Brîndușa. N-a trebuit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-l bat încet cu palma peste spate, vrînd să-i spun ceva, o vorbă de îmbărbătare, dar mă simt incapabil să deschid gura. Ion ridică spre mine ochii roșii de plîns : Te invidiez, Mihai. Parcă ți-am mai spus-o, murmură el. Tu ești liber, mai ai timp să alegi... Tu mai poți visa... O soție..., o familie..., căldura căminului... Îți mai amintești de Poieni? mă întreabă el, schimbînd tonul. Da. Acolo era fînul de coasă al satului. De ce? Ion oftează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dar cu cît e mai atentă, cu atît mîna îi tremură mai tare, cafeaua curge aproape toată, ea se înfurie și răstoarnă ce-a mai rămas în lingură într-o cutie care ține loc de coș de gunoi. Ce scenă! murmură Fulvia, uitîndu-se la cafeaua împrăștiată pe jos. M-a răscolit... Dumnezeule!... Parcă... La ce te referi? o întreb eu, tamponîndu-mi nasul cu batista. Microbuzul care m-a adus de la șantier m-a lăsat în piața din spatele complexului alimentar. Lîngă blocuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
m-a adus de la șantier m-a lăsat în piața din spatele complexului alimentar. Lîngă blocuri, jos, pe trotuar, era adunată o mulțime de oameni... Doamne! face Fulvia o grimasă de durere. Cine naiba m-a pus să mă uit?!... Ștefănescu..., murmură Fulvia, căzuse de pe balcon... Probabil o fi vrut să aranjeze lădițele pentru flori... Fulvia vrea din nou să pună cafea în ibric, bagă lingurița în borcan să adune cafeaua de pe fund, dar, aruncîndu-mi o privire, tresare; se întoarce brusc spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
văzut despre ce e vorba, a făcut o criză de nervi... Doamne, ce scenă! se înfioară Fulvia. Abia au putut-o imobiliza milițienii veniți la fața locului. Au urcat-o în mașina Miliției și-au dus-o la spital. Îngrozitor!!... murmur eu, rezemîndu-mă cu spatele de tocul ușii. Îngrozitor... În-gro-zi-tor... Ha-ha-ha !... mă apucă un rîs isteric, înecat în gît, ca un hohot de plîns. Ha-ha-ha... Furtuna... Furtuna... Fulvia mă privește înlemnită. Iartă-mă! îi spun. Ești sigură că au dus-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
fug... "Ajungă zilei răutatea ei!" strig eu, eliberîndu-mă din strînsoarea palmelor, deschizînd speriat ochii. Lîngă mine, așezată pe marginea patului, stă Teona: mă învăluie în albastrul privirii, trecîndu-și palmele peste obrazul meu, umed de transpirație. Stai, stai..., îmi șoptește. Teona, murmur eu, tu aici!? Ești bolnav, Mihai, îmi spune, ștergîndu-mi fruntea cu batista ei parfumată. Ai vorbit prin somn, te-ai zbătut... Scutur din cap să mă dezmeticesc, închid ochii de cîteva ori și-i deschid cu teama că n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
poză cu chestia asta, îi spune Suze fotografului. Și Luke unde e? Partea ciudată e că nu mi se mai alătură nimeni. Toți au dispărut care încotro. La un moment dat, îl zăresc pe Tarquin împreună cu cavalerul de onoare, cum murmură ceva la urechile oamenilor și, unul câte unul, acestia se întorc spre mine cu chipurile strălucind de încântare, părând că așteaptă cu nerăbdare momentul. — Gata, Bex? strigă Suze. — Stai! țip. N-ai destulă lume în jur! Trebuie să fie mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la ce mi-ai spus. Și ai dreptate. Dacă Brandon Communications e asociată în ochii publicului cu o cauză nobilă, asta nu poate decât să facă bine imaginii companiei. — N-ar fi trebuit niciodată să acționez fără să te consult, murmură Luke. — Ei. Cum ai zis și tu, e firma ta. Tu ai control executiv. Și eu respect acest lucru. — Și eu îți respect sfaturile, spune Luke imediat. Întotdeauna am să-ți respect sfaturile. — Prin urmare suntem de acord să, batem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Și în păr o diademă care lucește de-ți ia ochii. Sunt mireasă. În timp ce Robyn mă conduce pe coridoarele tăcute și pustii ale Hotelului Plaza, mă simt ca președintele SUA într-un film de la Hollywood. — Frumoasa a pornit spre voi, murmură în cască în timp ce pășim pe covorul roșu de pluș. Frumoasa se apropie. Dăm colțul și îmi zăresc reflexia într-o oglindă veche uriașă, și îmi stă inima de șoc. Evident, știu foarte bine cum arăt. Pentru numele lui Dumnezeu, m-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Day! Mă auziți? Some Day. Ridică walkie-talkie-ul. Echipa de la lumini, fiți pe recepție cu petalele de trandafiri. — Robyn, zic neajutorată. Serios, am prefera să ieșim fără tamtam... Nici o mireasă de-a mea nu iese fără tamtam! Să dea tonul fanfara, murmură în cască. Echipa de la lumini, pregătiți reflectorul pentru ieșire. În secunda imediat următoare încep să cânte trompetele, iar invitații care dansează tresar. Lumina se schimbă, de la spoturi disco la un ton roz aprins, iar formația începe să cânte „Some Day
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
concluzionează că e timpul pentru un alt pietroi și dezvelește pe Jo complet înroșită, ornată cu șiroaie de sudoare, care ne aruncă un zâmbet amețit și încântat. „E fantastic, niciodată nu am fost într-o saună atât de perfectă” mai murmură Jo înainte de a dispărea din nou într-o mare de fum, acoperită de pături. Alfonso va administra câte trei pietroaie la fiecare, cu excepția lui Sophie care, având inimă deja caldă, nu necesită decât două. La sfârșit, Jo se ridică sacadat
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
decolorată, razele de soare se frâng În giuvaere geometrice, după ce trec prin romburile și pătratele vitraliilor. E ora când Mademoiselle este În forma cea mai bună. Câte volume ne-a citit ea pe veranda aceea! Glasul ei firav continua să murmure, fără a-și domoli ritmul, fără cea mai vagă ezitare, o splendidă mașinărie de citit total independentă de tuburile ei bronhice bolnave. Pe toate le-am ascultat: Les Malheurs de Sophie, Le Tour du Monde en Quatre-Vingts Jours, La Petite
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
inimă eșuată, compensată imediat de un răpăit de rime: spun „răpăit“ intenționat, căci atunci când se stârnea Într-adevăr vântul, copacii Începeau repede să picure toți deodată, ca o imitație a recentei rafale, la fel de grosolană ca asemănarea strofei pe care o murmuram deja, cu șocul suferit, când preț de o clipă simțisem că inima și frunza erau la unison. 2 În zăpușeala lacomă a Începutului de după-amiază, bănci, poduri și trunchiuri de copaci (totul, de fapt, În afară de terenul de tenis) se uscau
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de convinsă erai de dispersia rapidă a ceea ce eu percepeam a fi o oprimare dureroasă; și când, În sfârșit, grosolana bulă de aer se ridica și exploda din gura lui sobră, eu trăiam un minunat sentiment de ușurare, În timp ce tu, murmurând un fel de felicitare, te aplecai să-l depui În crepusculul tivit cu alb al pătuțului lui. Știi? Mai simt și acum În Încheieturile mâinilor ecourile dibăciei cu care manevram căruciorul, de pildă apăsarea rapidă În jos a barei pentru
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]