KorAP: Find »[drukola/base=mutual & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...183 184 185 ...204 >

5,091 matches

Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429

să zădărnicească oportunitățile de realizare a unor câștiguri mutuale.” Părțile sunt implicate Într-un conflict de interese deoarece resursele disponibile sunt Întotdeauna limitate. Totuși, părțile depind una de alta deoarece prin Înstrăinarea și respectiv dobândirea drepturilor va rezulta un câștig mutual. Regula după care se desfășoară tranzacția nu este una a armoniei intereselor (așa cum se presupune În echilibrul mecanic al clasicilor), ci este o ordine instituțională ce creează „așteptări de proprietate și libertate”. „O instituție este definită ca fiind acțiunea colectivă

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
de maximizare a utilității prin fraudă, Înșelătorie și chiar furt, mai precis acele comportamente ghidate exclusiv după logica interesului și care ignoră orice considerații legale sau morale atât timp cât acestea nu au un impact negativ asupra utilității individuale. Astfel, În tranzacțiile mutual avantajoase ale actorilor fiecare va Încerca să-și maximizeze propria utilitate (să negocieze cât mai favorabil și, dacă e posibil, să-și Încalce propriile angajamente atunci când urmările acestei acțiuni sunt câștiguri individuale nete) chiar În dauna partenerului de tranzacție. Anticipând

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
unui anumit aditiv de sinteză În alimente, deși posibilă, poate să fie foarte costisitoare, crescând astfel costul tranzacțional. În consecință, nu se poate ști dacă ceea ce vrea cu adevărat cumpărătorul este furnizat de vânzator, caz În care, fie o tranzacție mutual benefică nu se realizează (de frica aditivilor), fie ea se realizează, dar consumatorul nu cumpără ceea ce și-ar fi dorit (un aliment fără aditivi). Ambele cazuri duc la ratarea oportunității de realizare a unor câștiguri mutuale, adică a cooperării generatoare

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
care, fie o tranzacție mutual benefică nu se realizează (de frica aditivilor), fie ea se realizează, dar consumatorul nu cumpără ceea ce și-ar fi dorit (un aliment fără aditivi). Ambele cazuri duc la ratarea oportunității de realizare a unor câștiguri mutuale, adică a cooperării generatoare de utilitate socială pentru ambii actori. Bunurile constituie doar forma fizică a drepturilor tranzacționate (În exemplul menționat, dreptul de a dispune de un produs sănătos, fără aditivi); costurile de tranzacționare sunt costurile proceselor prin care stabilim

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
anticipând un astfel de comportament oportunist din partea vânzătorilor și pentru a se asigura că nu sunt Înșelați, nu sunt dispuși să ofere decât sume considerabil inferioare valorii reale a mașinilor oferite spre tranzacționare; acest fapt duce la blocarea unor tranzacții mutual avantajoase: atât vânzătorul cât și cumpărătorul ar fi fost probabil dispuși să tranzacționeze la un preț care să reflecte valoarea reală a mașinii, dar valoarea reală rămâne necunoscută cumpărătorului În momentul de față, iar stabilirea ei presupune un cost adesea

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
1981b, 1993), factorul cel mai important ce determină creșterea costurilor tranzacționale și care se manifestă ulterior Încheierii contractelor este specificitatea investiției (asset specificity). Această situație este totuși intuită de actorii raționali Înaintea efectuării acesteia și poate zădărnici oportunitățile de schimb mutual avantajos. Situația vizează la valoarea particulară (specifică) a investiției Într-un context particular și care nu ar mai putea fi integral recuperată Într-un alt context. Specificitatea investiției se referă la faptul că fie nu există o utilizare alternativă a

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
la nivelul societal general (funcționalistă). 6. Construcția contractuală și instituțională a relațiilor sociale. Autorii care subscriu paradigmei noii economii instituționale sunt interesați de aranjamentele contractuale formale ce guvernează tranzacțiile economice, În special cele care manifestă un grad ridicat de dependență mutuală non-trivială, adică cele În care există o investiție specifică relației respective. În termeni sociologici, acești autori sunt interesați de mecanismele formale de generare a cooperării (solidarității organice, cum ar spune Durkheim). Cu cât membrii unei societăți sunt mai dependenți În raport cu

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
indivizi Între ei; aceasta din urmă se obține prin exercitarea drepturilor personale și „exprimă o concurență pozitivă, o cooperare care derivă În mod esențial din diviziunea muncii” (Durkheim, 2001:139). În același sens, eficiența economică se obține prin facilitarea cooperării mutual avantajoase și limitarea oportunismului. Există mai multe tipuri de relații care fac posibilă cooperarea, În funcție de semnificația cadrului social-legal În care sunt imersate. Vom diferenția În cele ce urmează Între componenta contractuală a cooperării, contractul fiind cel care reglementează drepturile și

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
astfel intenționalitatea colectivă, ele reglementează și statornicesc o categorie de relații, implicând legitimitate și recunoaștere socială (din partea unui terț actor mandatat de către societate - statul). Pe de altă parte, contractul reprezintă angajamentul actorilor cu privire la o serie de drepturi și obligații asumate mutual, fiind În afara conștiinței colective. El exprimă voința indivizilor, interesul reciproc și puterea lor de negociere. Desigur, contractul, la rândul său, este instituționalizat, În măsura În care este socialmente construit (sensurile sale sunt consensuale) și recunoscut. Există anumite semnificații sociale ale contractului ca relație

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
actorilor, precum anumite drepturi și obligații ale angajaților și angajatorilor prevăzute prin Codul Muncii. Componenta socială, instituțională, a contractelor se referă atât la recunoașterea și impunerea acestora, dar și la construcția lor socială ce reflectă voința socială, și nu doar mutuală. Contractele nu se Întemeiază așadar doar pe interesul reciproc și pe utilitatea lor individuală, ci, În primul rând, pe o Împuternicire socială. Durkheim bunăoară consideră că relațiile particulare de cooperare Între indivizi (printre care și relațiile de interes, stabilite pe

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-se mai ales la cadrul general (de exemplu definirea calității de cumpărător și, respectiv, vânzator), la acele constante negociate social și exprimate legal care fundamentează Înțelegerile particulare Între actori. Într-o relație de schimb există astfel o serie de Înțelegeri mutuale contractuale, exprimând voința părților și fiind negociate Între ele, precum și o serie de convenții și norme (impuneri instituționale), de ordin social și care, de cele mai multe ori, se află mai presus de puterea de negociere a părților. Drepturile negociate și transferate

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
cazul relațiilor ce stabilesc cooperarea mai multor actori. Contractul de societate comercială al asociaților care stabilesc astfel actul constitutiv al unui actor colectiv este un exemplu edificator În acest sens. Voințele asociaților stabilesc Înființarea societății comerciale, prin negociere, În condiții mutual avantajoase. Totuși, actul constitutiv Întemeiat de voințele asociaților nu poate depăși cadrele legale În interiorul cărora se manifestă și care reflectă componenta instituțională. În lucrarea sa, Societăți comerciale. Voința asociaților și voința socială (2003), C. Gheorghe afirmă că „odată născută voința

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
procedura de co-determinare, de pildă, impusă prin lege În organizațiile germane). Autoritatea managerilor asupra angajaților, dar și autoritatea colectivă a angajaților asupra managementului, prin contractul colectiv de muncă și sindicate, este astfel impusă legal și nu rămâne doar o Înțelegere mutuală Între contractanți. De asemenea, În privința sancțiunilor și a terminării contractului, există diferențe constitutive Între cele două tipuri de relații. Aceste deosebiri constau În reglementările distincte stipulate pentru cele două tipuri de contracte, unul legiferat În baza Codului Muncii, iar celălalt

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Într-o măsură mult mai mare interesele angajatului cu cele ale angajatorului și să reducă atractivitatea comportamentelor oportuniste ale primului. Prin opoziție, contractul comercial este mai sărac În prevederi instituționale, bazându-se Într-o măsură mult mai mare pe clauze mutual agreate ex-ante de către părți. După cum concluzionează Masten (1993:207), „ex-ante, contractul (Între contractori independenți - n.a.) este o instituție flexibilă (din punct de vedere instituțional - n.a.)”, nefiind Îngrădit de prevederi legale Într-o manieră similară relațiilor de muncă. Diferențele de presetări

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
prevalentă În organizații. Ambele componente sunt conținute În toate relațiile de cooperare socială: o componentă este bazată pe voința asumată acțional a indivizilor, alta Își are originea În voința socială (intenționalitatea colectivă). Componenta contractuală se referă la angajamentele de acțiune mutual avantajoasă pentru actori, În timp ce componenta instituțională se referă la reguli, proceduri, rutine social instituite, menite să realizeze un proiect social. Ambele sunt constitutive pentru ceea ce Durkheim numea solidaritate organică, solidaritatea bazată pe diviziunea muncii. Alternativele instituționale de generare a cooperării

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
și cu o altă polaritate În privința relațiilor de cooperare, respectiv cea dintre relațiile negociate la nivel bilateral ori social (adică preponderent contractual sau instituțional) și relațiile reciproce sau schimburile sociale. În relațiile negociate, actorii se angajează Într-un proces comun, mutual, de negociere, prin care ajung la o Înțelegere contractuală a termenilor de schimb. Desigur, angajamentele negociate fiind doar incomplete, există Înțelegeri sociale, rezultante ale unui proces de negociere socială, ce iau forma prevederilor legale sau a componentei instituționale a relației

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
Încrederea este mai probabil să se dezvolte Între parteneri atunci când schimbul are loc fără negocieri explicite sau Înțelegeri contrângătoare” (p. 1396). În cazul schimburilor negociate, datorită faptului că termenii schimbului sunt cunoscuți și garantați ex-ante (fie ca urmare a negocierilor mutuale, fie ca urmare a aplicării unor prevederi legal - instituționale), Încrederea devine inutilă. Așadar, schimburile reciproce - ce caracterizează În mare parte formele hibride de organizare - sunt Într-o mai mare măsură generatoare de Încredere, decât relațiile negociate, bazate pe termeni legali

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
formalizare și constrângere, Între relații negociate și relații reciproce. De asemenea, polaritățile identificate sunt mai degrabă tipuri ideale, relațiile concrete de cooperare bazându-se atât pe Încredere, cât și pe asigurare (În proporții diferite), precum și pe un amestec de termeni mutual negociați și componente legal constrângătoare. Astfel, formele de organizare hibrid, la granița dintre piețe și organizații, se statuează deopotrivă pe elemente contractuale mutual sau social negociate și astfel constrângătoare, dar presupun și un grad important de flexibilitate: contractele sunt doar

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-se atât pe Încredere, cât și pe asigurare (În proporții diferite), precum și pe un amestec de termeni mutual negociați și componente legal constrângătoare. Astfel, formele de organizare hibrid, la granița dintre piețe și organizații, se statuează deopotrivă pe elemente contractuale mutual sau social negociate și astfel constrângătoare, dar presupun și un grad important de flexibilitate: contractele sunt doar cadre ce lasă loc oportunităților de reciprocitate și construire a Încrederii. Schematic, am putea să identificăm patru tipuri de mecansime ce stau la

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
are Însă și o Întemeiere social-legală, exprimată În componenta instituțională (non-contractuală, normativă) a contractelor. În lipsa instituțiilor, manifeste sub forma drepturilor de proprietate (care stabilesc relații negative În terminologia lui Durkheim), a dreptului comercial sau a dreptului muncii, contractele, ca angajamente mutuale negociate Între părți, nu pot fi decât incomplete În condițiile unor evenimente neașteptate (În exprimarea lui Williamson perturbări cu consecințe majore). Instituțiile și reciprocitatea sunt mecanisme adaptative ce induc așteptări sociale și stabilesc un „sens” comun al cooperării În cazul

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
astfel rezultatul unei analize de tip cost - beneficiu. Atunci când atributele tranzacțiilor (frecvența, gradul și tipul de incertitudine și situația de specificitate a investiției) incumbă costuri mari În cazul evenimentelor imprevizibile (incluzând aici costul pierderii oportunității de tranzacționare și nerealizarea beneficiilor mutuale), integrarea ierarhică În organizații va fi superioară (ca randament economic) formei hibride și aceasta, la rândul ei, contractului comercial clasic. O astfel de abordare consideră instituțiile ca temeiuri ale cooperării, dar care sunt În același timp, necesarmente eficiente În sensul

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
a schimburilor economice (Uzzi, 1996, 1997). III Williamson (1991, 1993) și Masten (1993) au evidențiat diferențele instituțional - legale dintre formele de organizare: piețe și organizații, incluzând și formele hibrid În această clasificare. Problema oportunismului care poate zădărnici cooperarea și câștigurile mutuale asociate acesteia este soluționată prin „guvernarea” tranzacției de către structuri instituționale diferite, În contexte diferite. În cazul organizațiilor, Învestirea managerului cu autoritate prin integrarea ierarhică a tranzacțiilor diminuează incidența oportunismului În condițiile dependenței bilaterale generate de tranzacțiile având un pronunțat caracter

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În propriile activități și să-și asume riscuri mai mari conducând astfel la hazard moral. Ambele exprimă tendința agenților de a acționa oportunist În relația cu principalul conducând la o relație de cooperare suboptimală În care o serie de tranzacții mutual avantajoase nu se realizeaze din cauza latenței conflictului. Ne aflăm Într-o situație de dependență bilaterală similară acelora invocate În cazul pieței caracterizate de costuri tranzacționale mari. Soluțiile propuse pentru ieșirea din astfel de situații se referă la alocarea stimulentelor care

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
numește „structuri mentale”, iar Giddens „reguli”) și resurse ce actualizează aceste scheme. Schemele sunt efectul resurselor (implicit, al acțiunii), În timp ce resursele sunt, la rândul lor, utilizate conform schemelor culturale. Seturi de schițe și resurse constituie structuri numai atunci când se implică mutual și se susțin reciproc de-a lungul timpului (Sewell, 1992:12 - 3). Schimbarea structurală este posibilă atunci când resursele existente capătă sensuri culturale diferite prin abilitatea actorilor de a aplica schemele În contexte diferite. Capacitatea de acțiune Înseamnă abilitatea actorilor de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
diadelor antreprenoriale Între firme, bazate pe Încredere (și nu pe contracte): istoria relațiilor personale și a reputația personală și a firmei; acestea ar fi de natură să reducă incertitudinea și riscul asociate schimburilor reciproce; constituirea diadei ca urmare a intereselor mutuale și apariția reciprocității, constituirea expectațiilor și Încrederii; dezvoltarea Încrederii este rezultatul unei perioade de Încercare În care una dintre firme Își asumă rolul de inițiator și, În felul acesta, riscurile, iar cealaltă are posibilitatea să-și demonstreze credibilitatea; generarea mecanismelor

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]