5,372 matches
-
la Waterloo, creând o aparență de mai mare unitate economică și unind germanii sub un singur steag după 1871. În această concepție, rolul istoricului naționalist este să scrie istoria națiunii; aceasta presupune vederea trecutului acelei națiuni cu scopul unei istorii naționaliste. Procesul scrierii istoriei este un proces de amintire și uitare: de alegere a unor anumite elemente care trebuie aminitite, adică accentuate, și ignorarea sau uitarea altor elemente sau evenimente. Contribuțiile lui Mommsen la "Monumenta Germaniae Historica" a pus bazele unor
Unificarea Germaniei () [Corola-website/Science/306173_a_307502]
-
secrete au continuat să apară, să se organizeze și să se dezvolte, în ciuda eforturilor regimului de a le înăbuși activitatea. După înfrângerea suferită în Războiul Crimeii, Rusia a căutat să promoveze o politică externă prudentă și bine calculată până când pasiunile naționaliste și crizele balcanice aproape că au cauzat un război catastrofal la sfârșitul celui de al optulea deceniu al secolului al XIX-lea. Tratatul de la Paris, semnat la încheierea războiului Crimeii, a dus la demilitarizarea Mării Negre și i-a luat Rusiei
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
impas în războiul cu otomanii. În acest război au intervenit de partea rușilor și sârbilor și trupele române sub conducerea pricepelui Carol I. După aproximativ un an de lupte, rușii erau sub zidurile Istambulului, iar tucii s-au predat. Diplomații naționaliști și generalii ruși l-au convins pe tarul Alexandru al II-lea să-i forțeze pe otomani să semneze Tratatul de la San Stefano din martie 1878, prin care era creată o Bulgarie independentă, care se întindea în tot sud-vestul Balcanilor
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
Când englezii au amenințat sclare război Rusiei dacă nu se revizuiesc prevederile tratatului, Rusia sleită de lupte s-a văzut nevoită să dea inapoi. La Congresul de la Berlin din iulie 1878, Rusia a fost de acord cu restrângerea granițelor Bulgariei. Naționaliștii ruși erau foarte furioși datorită lipsei de sprijin a austro-ungarilor și germanilor pentru interesele tariste, dar, în schimb, împăratul Alexandru al II-lea a acceptat revigorarea și întărirea Aleintei celor trei împărați și creșterea influenței austriece în vestul Balcanilor. Interesul
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
Alexandru al II-lea, în special ridicarea cenzurii de stat, au intărit exprimarea publică a gândirii avanate politice și sociale. Regimul se baza pe ziarele ruse pentru obținerea sprijinului popular pentru politicile interne și externe. Dar scriitorii radicali, liberali sau naționaliști au contribuit la formarea opiniei publice antițariste, antiimperiale și social-radicale. Datorită faptului că numeroși intelectuali, țărani și muncitori simpatizau cu pozițiile opoziției, regimul a început să considere publicațiile și organizațiile radicale ca fiind periciuloase pentru stat. De-a lungul deceniilor
Istoria Rusiei, 1855-1892 () [Corola-website/Science/304730_a_306059]
-
în contextul „rescrierii istoriei românilor” de intelectuali în slujba noului regim și a orientării prosovietice, ca de exemplu istoricul Mihai Roller. După retragerea trupelor sovietice și în ultimii ani ai guvernării lui Gheorghiu Dej orientarea oficială a devenit treptat mai naționalistă, însă predarea istoriei contemporană abunda de descrierea „faptelor mărețe ale luptei poporului în frunte cu Partidul Comunist din România împotriva societății burghezo-moșierești”. În anii 1970-1980 era reliefată mai cu seamă activitatea „revoluționară a tovarășului Nicolae Ceaușescu și a tovarășei Elena
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]
-
Versailles din 1919, dădea Marii Britanii cea mai mare parte din coloniile germane din Africa, în timp ce prăbușirea Imperiului Otoman în Orientul Mijlociu, au condus pe britanici la obținerea Palestinei și a Irak-ului, în 1918. Totuși, războiul a întărit sprijinul pentru mișcările naționaliste din colonii, și guvernarea britanică nu a putut găsi soluția opririi acestui trend. După Primul Război Mondial, Marea Britanie era ruinată, iar imperiul său prea extins. În consecință, între 1920-1930, britanicii au căutat soluții politice ce ar putea îmbina simultan reducerea
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
în urma căruia armata britanică a deschis focul asupra demonstranților, omorând aproape 400 dintre ei. Deși guvernământul colonial britanic a adoptat reforme în 1919 și 1935, tensiunile au rămas la cote ridicate. În coloniile africane, britanicii nu aveau încă o opoziție naționalistă puternică, ceea ce le-a permis să-și concentreze eforturile pe administrarea coloniilor, prin intermediul populației indigene din instituțiile locale. Ocazional, a existat o rezistență africană față de controlul colonial, în special acolo unde britanicii impuneau noi taxe, sau când interveneau în tradițiile
Imperiul Britanic () [Corola-website/Science/304798_a_306127]
-
Polonia a respins acest proiect, temându-se că o acceptare a pretențiilor germane ar duce la pierderea independenței după modelul ceh. Polonezii au refuzat să negocieze cu Hitler, neavând încredere în bunele sale intenții. În același timp, cooperarea Germaniei cu naționaliștii ucraineni antipolonezi din OUN (Організація Українських Націоналістів) a scăzut și mai mult credibilitatea politicii externe germane în ochii polonezilor. Britanicii erau conștienți de izolarea Poloniei. Pe 30 martie, Polonia a primit garanții din partea Regatului Unit și Franței, deși niciuna dintre
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
acțiunilor de sovietizare, strămutare forțată, internărilor în lagărelor de muncă din Gulag, sau au fost pur și siplu uciși, așa cum a fost cazul ofițerilor polonezi asasinați în timpul masacrului de la Katyn. O parte a pierderilor de vieți omenești a fost datorată naționaliștilor ucraineni, care au atacat satele poloneze din vestul Ucrainei. Atrocitățile sovietice au continuat după "eliberarea" Poloniei de către Armata Roșie în 1944, printre acestea numărându-se persecutarea soldaților Armatei Teritoriale (Armia Krajowa) și executarea conducătorilor acesteia după infamul Proces al celor
Invadarea Poloniei (1939) () [Corola-website/Science/304828_a_306157]
-
, care a durat de la 17 iulie 1936 până la 1 aprilie 1939, a fost un conflict în care forțele franchiste sau naționaliste, conduse de generalul Francisco Franco au învins forțele Republicane sau Legaliste cuprinzând liberali anticlericali, socialiști, comuniști, anarhiști și autonomiști ale celei de a doua Republici Spaniole. Republicanii au obținut sprijinul Uniunii Sovietice și al Mexicului, iar naționaliștii au fost susținuți
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
aceste situații, rezultatele pot fi defalcate după cum urmează: La alegerile din 1936, rezultatele extrem de strânse au adus victoria unei noi coaliții de socialiști (Partidul Socialist al Muncitorilor din Spania), liberali (Stânga Republicană și Partidul Uniunea Republicană), comuniști, și diverse grupări naționaliste regionale. Frontul Popular a obținut 34% din voturi, iar guvernul CEDA, în exercițiu, a primit 33 de procente. Acest rezultat, coroborat cu refuzul socialiștilor de a participa la formarea noului guvern, a dus la o teamă generalizată de revoluție. Largo
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
pentru Spania împotriva anarhiei. La rândul său, liderul comuniștilor, Dolores Ibarruri, cunoscut sub porecla de "La Pasionaria", ar fi jurat că discursul lui Calvo Sotelo avea să fie ultimul pe care acesta urma să-l țină în "Cortes". Deși generalii naționaliști erau deja în faze avansate ale planificării unei revolte, evenimentul le-a furnizat un declanșator convenabil, și o justificare publică pentru lovitura de stat planificată de ei. Genialul general monarhist José Sanjurjo a fost figura cea mai importantă a rebeliunii
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
l-a dus apoi pe Franco în Marocul spaniol cu un avion de Havilland DH.89 Dragon Rapide, unde acesta s-a întâlnit cu Juan March Ordinas, într-o zonă în care Armata spaniolă a Africii, sub conducerea unor ofițeri naționaliști, nu avea adversari. Sanjurjo a fost ucis într-un accident aviatic la 20 iulie, și comanda efectivă a fost împărțită între Mola în nord și Franco în sud. Revolta trebuia să fie o lovitură de stat rapidă, dar greșelile comise
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
romano-catolic, i-au susținut pe naționaliști, Estado Novo din Portugalia le-a furnizat suport logistic. Forțele lor se adunaseră în „Ejército Nacional” sau „Armata Națională”. Participanții activi în război acopereau toată gama de poziții politice și ideologii ale vremii. Tabăra naționalistă cuprindea și pe carliști și pe monarhiști legitimiști, naționaliștii spanioli, falangiștii, catolicii, și majoritatea conservatorilor și liberalilor monarhiști. De partea republicanilor se aflau socialiștii și liberalii, precum și comuniștii și anarhiștii. Naționaliștii catalani și basci nu au ales o singură tabără
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
naționaliștii spanioli, falangiștii, catolicii, și majoritatea conservatorilor și liberalilor monarhiști. De partea republicanilor se aflau socialiștii și liberalii, precum și comuniștii și anarhiștii. Naționaliștii catalani și basci nu au ales o singură tabără. Naționaliștii catalani de stânga erau de partea republicanilor. Naționaliștii conservatori catalani erau mai puțin fermi în privința susținerii guvernului republican din cauza anticlericalismului și confiscărilor de pământuri care aveau loc în unele zone controlate de acesta (unii naționaliști conservatori catalani, cum ar fi Francesc Cambó au finanțat chiar tabăra rebelilor). Naționaliștii
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
au ales o singură tabără. Naționaliștii catalani de stânga erau de partea republicanilor. Naționaliștii conservatori catalani erau mai puțin fermi în privința susținerii guvernului republican din cauza anticlericalismului și confiscărilor de pământuri care aveau loc în unele zone controlate de acesta (unii naționaliști conservatori catalani, cum ar fi Francesc Cambó au finanțat chiar tabăra rebelilor). Naționaliștii basci, sub umbrela grupării conservatoare Partidul Naționalist Basc, susțineau moderat guvernul republican, deși naționaliștii basci din Álava și Navarra au fost de partea rebelilor din aceleași motive
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
în privința susținerii guvernului republican din cauza anticlericalismului și confiscărilor de pământuri care aveau loc în unele zone controlate de acesta (unii naționaliști conservatori catalani, cum ar fi Francesc Cambó au finanțat chiar tabăra rebelilor). Naționaliștii basci, sub umbrela grupării conservatoare Partidul Naționalist Basc, susțineau moderat guvernul republican, deși naționaliștii basci din Álava și Navarra au fost de partea rebelilor din aceleași motive care îi influențau și pe conservatorii catalani. Din altă perspectivă, naționaliștii aveau de partea lor majoritatea clerului catolic și a
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
era de acord în multe aspecte cu naționaliștii conservatori basci sau catalani. În Cortes (parlamentul spaniol) erau reprezentate în 1931 16 partide. Când s-a acordat autonomie Cataloniei și Țării Bascilor în 1932, s-a încercat o lovitură de stat naționalistă, dar aceasta a eșuat. Unei tentative a comuniștilor de a prelua controlul i s-au opus anarhiștii, ceea ce a avut ca rezultat masacrarea a sute de rebeli și un război civil între anarhiști și comuniști în Catalonia. La războiul civil
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
sfârșitul anilor 1930: guvernul spaniol oficial al lui Juan Negrín a fost abandonat treptat de Ligă în această perioadă. Rebelii au fost puternic susținuți în război cu trupe și armament de Italia fascistă și de Germania nazistă. De asemenea, grupări naționaliste din alte state au oferit suport, cum ar fi gruparea irlandeză „Cămășile albastre”. De asemenea, membri ai Mișcării Legionare din România a participat la conflict de partea rebelilor, membrii acesteia Ion Moța și Vasile Marin, morți la Majadahonda, fiind înmormântați
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
era cel de a lupta împotriva comunismului, în apărarea catolicismului. Oamenii lui Eoin O'Duffy nu au apucat să lupte prea mult în Spania și au fost trimiși acasă de Franco după ce s-a tras accidental asupra lor de către trupe naționaliste. Republicanii au fost puternic susținuți de mișcarea comunistă mondială. Principala sursă de armament a acesteia a reprezentat-o cel mai mare stat comunist din lume la acea vreme, Uniunea Sovietică. Brigăzile Internaționale au furnizat mare parte din resursele umane, formate
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
Franco a dus la moartea a de oameni. «Teroarea roșie» omorâse deja .” Julius Ruiz trage concluzia că „deși cifrele rămân disputate, s-au făcut cel puțin de execuții în zona republicană, și maxim de execuții (inclusiv după război) în Spania Naționalistă.” Un judecător spaniol a deschis o anchetă privind de oameni executați și dispăruți în timpul războiului civil spaniol și în perioada franchistă, între 17 iulie 1936 și decembrie 1951. Printre acestea se numără moartea lui Federico García Lorca. Atrocitățile comise de
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
a fost considerat de "Bando Nacional" un atac la adresa Bisericii); omorurile în masă comise împotriva civililor din orașele capturate; execuția persoanelor nedorite (inclusiv non-combatanți cum ar fi sindicaliștii și simpatizanții republicani cunoscuți). Un exemplu de astfel de tactici ale taberei naționaliste a fost masacrul de la Badajoz din 1936. Tabăra naționalistă a efectuat și bombardamente asupra orașelor din teritoriul republican, mai ales cu ajutorul voluntarilor "Luftwaffe" din "Legiunea Condor" și al aviatorilor voluntari italieni din "Corpo Truppe Volontarie" (Madrid, Barcelona, Valencia, Guernica, și
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
Bisericii); omorurile în masă comise împotriva civililor din orașele capturate; execuția persoanelor nedorite (inclusiv non-combatanți cum ar fi sindicaliștii și simpatizanții republicani cunoscuți). Un exemplu de astfel de tactici ale taberei naționaliste a fost masacrul de la Badajoz din 1936. Tabăra naționalistă a efectuat și bombardamente asupra orașelor din teritoriul republican, mai ales cu ajutorul voluntarilor "Luftwaffe" din "Legiunea Condor" și al aviatorilor voluntari italieni din "Corpo Truppe Volontarie" (Madrid, Barcelona, Valencia, Guernica, și alte orașe). Cel mai cunoscut exemplu de bombardamente în
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
-lea a beatificat încă aproximativ 500 la 28 octombrie 2007. Alte acțiuni represive ale taberei republicane au fost comise de anumite facțiuni, cum ar fi NKVD-ul stalinist (poliția secretă sovietică). Numeroși politicieni republicani, cum ar fi Lluís Companys, președintele naționalist catalan al "Generalitat de Catalunya", guvernul autonom al Cataloniei—care a rămas inițial loial Republicii înainte de a-și declara independența de aceasta—a efectuat numeroase tentative de mediere în cazuri de execuții deliberate ale clerului. În primele zile ale războiului
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]