60,569 matches
-
de fapt, acolo, așa că trebuie trimiși a doua oară. PRICINĂ: Îi trimitem, îi trimitem, sfetnice, că pentru noi îi trimitem, nu pentru alții. Și te sfătuiesc să nu-mi strici cheful, pentru că, știi tu... odată mă mut în jâlțul cel negru și chem gâdea! LINGUȘITORUL: Măria Ta, domnița Liana a rămas uitată și-ntristată și așteaptă să-ți întorci ochii către dânsa. PRICINĂ: N-o uităm, sfetnice al doilea, n-o uităm. S-auzim, domniță Liana, care ți-ar fi alesul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
fetele mele, mi-a nesocotit grija părintească și m-a rânduit în dragostea ei acolo unde stau cele de prea puțin preț. Ia treci, sfetnice de-al doilea... (Sfetnicul se repede și-l sprijină. Pricină se mută, bombănind, în jâlțul negru) Nu mai voiesc să-ți știu de nume. Să pleci din ochii mei și de la casa mea, dacă nu vrei să te socot și eu pe tine asemenea celui mai netrebnic trăitor al împărăției mele și să te dau gâdelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
șușotesc între ei.) Iară voi încetați a clămpăni câtă vreme vorbește stăpânul vostru, c-apoi știți ce vă așteaptă... Și să nu cutezați a ridica întâmpinare la ce-am hotărât! Să mi se ducă în sala de ospețe jâlțul cel negru, iară celorlalte două să li se deie foc! Astăzi poftesc să prânzesc numai eu și cu cele două fete preaiubite ale mele, Ana și Dana. Să nu mă tulbure nimeni și să nu cuteze nimeni a-mi trece pe dinainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
unde m-am oprit și-mi trimitea din când în când vești despre sănătatea Măriei Tale. PRICINĂ: Atuncea nu-l mai tai de data asta. Și să știi că după ce mă întorc acasă nu mă mai așez în jâlțul cel negru! Să-i deie foc și să mi se facă deîndată la loc jâlțul cel alb! Bine-mi pare c-ai găsit adăpost și ocrotire la curtea cuscrilor noștri, și vă dau binecuvântarea mea ție și soțului tău. Osebit de aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
brațul meu, te legănam, povară dulce... Și nu mi-ai spus atunci nimic. Dar, când mi-am coborât privirea, un deget mic mi-a arătat nemărginirea. F1: Un strop de-argint a lunecat și, cu paloarea-i siderală, pe cerul negru a-nsemnat un fir subțire de beteală... B2: Sclipind departe, prin frunziș, o stea smerită și albastră sta singuratică, pieziș, deasupra noastră. Și ca un spin, cu raza-i rece și subțire mi-a strecurat un gând străin în visul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
porți de labirint prin care gândurile mele s-or afunda neștiutoare și-adesea n-or găsi ieșire, din bezna umedă, la soare... Cu două guri ca de fântână, din care ultimul meu vis, scafandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis, va încerca, zadarnic poate, s-adune înșirate-n salbe recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe... Cuvinte șterse peste-o clipă; un madrigal, o amintire a unei clipe viitoare, sau o poemă de iubire pe care voi citi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mărgăritare a viitoarelor nopți albe... Cuvinte șterse peste-o clipă; un madrigal, o amintire a unei clipe viitoare, sau o poemă de iubire pe care voi citi-o, poate, atras de noaptea lor bizară, în ochii tăi cei mari și negri ca două guri de călimară... CORTINA ÎNTRE RAI ȘI ILINCA LUI DUDĂU Versiune scenică după romanul Minunile Sfântului Sisoe și Epilog Personaje (în ordinea intrării în scenă) Regizorul Dracul Sisoe Sf. Mavrichie Sf. Terentie Sf. Habacuc Sf. Pafnutie Sf. Farnachie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
-mi-te unul întreg... Fiecare primește potrivit cu rangul și cu vrednicia sa. Unul din cei mari poate să aibă sub oblăduire câteva sute. Altul, mai mic, zece-cinsprezece. Și tot așa, în descreștere. Cei mai prizăriți, însemnați doar cu o cruciuliță neagră în călindar, au parte de unu-doi. Ce să mai vorbim? Iară sfințișorii de rând, pe care nici popa nu-i mai cunoaște, să fie mulțumiți că se află aici, la loc luminat, feriți de griji și de supărări. SISOE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
călindar. PAFNUTIE: Iară de-acuma încolo asta nu se mai poate! Toate sărbătorile cele mari au fost prinse de alții. Gata! S-a isprăvit! La vremea de azi nu se mai fac sărbători. HABACUC: Ei, nu-i chiar așa de negru dracul! Oare n-ai știință sfinția ta că cei de pe pământ scornesc mereu și alte sărbători pe lângă cele vechi? PAFNUTIE: Vorbe! SISOE: Ce spui, frate Habacuc? Mai adaugă oamenii sărbători la călindar? HABACUC: Se vede că sfințiile voastre nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
așază turcește. Cântă) Și iată, și iată, Pe vârful muntelui ne-am așezat... (se ridică) Bun. Acuma să vedem încotro pornim. (Se uită atent și ridică ceva de jos. Stă la îndoială) Pre câtu-s de mici, de lucioase și de negre, par a fi boabe de mătănii călugărești. Sfărâmă un bob, îl miroase) Adică nu. Trebuie să fi trecut pe-aici, nu de multă vreme, vreun cârd de oi... ori, poate, niscai capre... Că după miroasa lor se vede bine doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
acest vălmășag CORTINA care se ridică după câteva clipe. În prima odaie, așezați la masă, Popa Niță și Dumitraș cinstesc foarte veseli. În odaia din stânga, la altă masă, Sisoe scrie, foarte concentrat. Este îmrăcat cuviincios, cu cămașă albă si anteriu negru descheiat la gât, cât să se vadă cămașa. Are barba și părul tunse scurt. Aspect de gospodar aranjat) NIȚĂ: Fie, dom' șef, da' bun vin au finii dumitale! Acuma-mi pare bine că i-am cununat... DUMITRAȘ: Apoi am știut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
de la bufet e o femeie cu preocupări din cele mai interesante. Dă de mâncare lighioanelor din curte, mai ales câinilor care acum, pe lapovița asta, a observat ea că suferă cumplit. Pisicile arondate bufetului le mai hrănește. Sorinache, pisoiul ăla negru, trebuie neapărat să scăpăm de el! Mi-a zis odată foarte hotărâtă. Are drame car’vasăzică. Mai are și un ginere care nu consumă carne de porc cu nici un chip, un vecin care, de deasupra, o inundă cu o consecvență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
fel de giulgiu provizoriu. Nu e obligatoriu poluant. Cînd acoperă rugina, de exemplu, se poate vorbi ca despre un strat protector. O haină veche în care s-a încălzit odată un pui de câine abia fătat. O pălărie de fetru neagră în care se țin pui abia ieșiți din găoace. Haine aflate între starea de vestimentație și cârpă. Foarte interesant procesul prin care se transformă. Sau cum decade un obiect vestimentar la statutul de cârpă. Adică există o viață a obiectului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
aveau dreptul să dea cu biciul. Noi i-am fi concurat și trebuia să facem liniste. De obicei, să vezi plugul mare era o priveliște destul de deprimantă. Costume naționale închiriate de la primărie, combinate cu niște pantaloni de școală din ăia negri sau cu pantaloni de atelier albaștri. De obicei, repetenți sau oameni care aveau nevoie de bani. Mergeau apoi în Câmpina printre blocuri și oamenii aruncau cu bani în ei de la balcoane. Mă mulțumeam cu un buhai dintr-o cutie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
la masa mică tot albă, pe care e deschisă o carte, își reazemă capul cu părul foarte scurt de mâna dreaptă proptită în cot de marginea măsuței. Arătătorul sprijină tâmpla de parcă ar fi a unui mare erudit. Privire serioasă. Haina neagră cu guler înalt oprește gândul la copilăria neterminată, cu toată batista albă, desfăcută mult pentru a se vedea bine din buzunarul tunicii. Pe braț ecusonul pe care se văd clar inițialele LC și numărul 192. Deci elev al liceului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
invers? - Are și natura capriciile ei. - Îi poate sta cineva împotrivă? - Rămâne de văzut. Iată un prim document. O hârtie îngălbenită cu multe linii orizontale, câteva cuvinte imprimate cu litere mici, și unul sus cu litere mari. TELEGRAMA. Printre cele negre, un scris cu cerneală violetă nr. 2554. D-lui Nicu Ionescu, str. Fortunei 7. „Să ne trăiască și să-i dea D-ZEU noroc. Jean“. La 5 aprilie în casa soților Eufrosina și Niculae Ionescu a sosit o fetiță. Timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
de grăsime. Dacă vrei, ia-le că eu nu mănânc așa de grasă! - ficatul ei respinge unele alimente. Pentru zilele de post e bună și halvaua turcească. În siropul încins din tigaie se rumenește făina până ajunge o pastă aproape neagră pe care o ia cu lingura și o pune în farfuria încă fierbinte. E bună caldă. Oricât de enigmatică ar fi figura Eugeniei Ionescu, o certitudine tot putem avea despre ea. Eugenia Ionescu nu cunoaște albitura, nu lasă cititorul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
însemnare interesantă despre Rasputin. De fapt, o mărturie a cuiva care l-a cunoscut pe Rasputin, dar simpla consemnare în jurnalul Eugeniei Ionescu nu ne poate lăsa indiferenți. Din punct de vedere fizic, Rasputin e respingător. Are mâini murdare, unghii negre, mustăți neîngrijite, dar, cu toate astea, e atrăgător. Are un temperament ieșit din comun și o fantezie fără margini. Uneori e de-a dreptul spiritual. Probabil figura lui Rasputin era ceva exotic și tentant într-un oraș de provincie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
cele din care izbucnea aroma, ghiceai hârtia transparentă de atâta unsoare în care fusese împachetat mezelul. Ți se lipea spinarea de banchetă. Prin maiou. Sau tricou. Depinde ce purtai. Eu, de pildă, nu că mă laud, dar aveam un tricou negru foarte mișto pe care scria „Ensemble batissons votre quotidien“. Maică-mea e profesoară de franceză și ar fi trebuit să știu să traduc. Nu știu. Și nici într-un dicționar nu am chef să mă uit. Oricum, cele mai reușite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
Hendrix. Că Dumnezeu nu se uită unde aruncă cu har. Mă rog, ce trebuie să rețineți e că era aglomerație. Și că pe tricoul tipei de lângă geam scria: „Limited sport USA“. Lângă ea se așezase o babă cu un pulovăr negru de lână pe care nu scria nimic. Pe tricourile celor care stăteau pe bancheta mea nu puteam vedea ce scrie. Și pun pariu că nici nu vă interesează. Dar am mizat pe faptul că, pe căldură, toate înscrisurile astea vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1854_a_3179]
-
un ghișeu poștal. Costache însă, din prima zi a căsătoriei lor, îi spusese soției lui: Nu ai de ce să lucrezi. Cu leafa mea sunt în stare să întrețin o familie. Un mecanic de locomotivă e un om mereu obosit și negru de cărbuni până și în suflet. Am nevoie de o cămașă curată, de un așternut omenesc și de o mâncare caldă când mă întorc de pe atâtea drumuri de fier. Vreau ca soția mea să fie o bună mamă și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
lor. Nu mai primise de atunci nici un mesaj care să-i aducă liniștea în legătură cu soarta acestui prieten sincer, devotat, deosebit de curtenitor și cu un suflet asemenea unei pâini calde abia scoasă din cuptor. Nu-l suspecta de infidelitate. Nici un gând negru nu săpa în sufletul său îndoieli când era vorba de Mihăiță al ei. Nu aventura îl făcuse să rătăcească prin lume, ci se căuta pe el, voia să-și împlinească un vis ce-l purta încă din anii de liceu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
În blocurile din cvartalul unde se afla situată și modesta garsonieră în care locuia profesoara Simona Deleanu, căldura oferită de calorifere era ca o părere, în timp ce în locuințele rezervate șefilor administrației locale, din centralele zonei urca spre cer un fum negru, într-un fuior gros, mai ceva decât de la locomotivele cu aburi uitate de istorie. Pentru a nu îngheța, locatarii puneau în priză reșouri, de cele mai multe ori improvizate, care făceau să sară uneori siguranțele de la tablourile electrice. Oamenii aflați în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
la coafor. Își luă poșeta, controlă dacă are cheile de la intrare și porni. Călca pe trotuar având strania impresie că sub pantofii ei se auzea un geamăt surd. Întâlnirea cu o colegă, ce urma același drum, o scoase din gândurile negre care erau pe cale să se instaleze. Și zi Doina, astăzi ne facem frumoase!? Cele mai frumoase farmaciste din urbe, ai să vezi! La coafor erau prezente jumătate din cuconetul orașului, de parcă toate aceste doamne simandicoase aveau de întâmpinat chiar astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
doi soți se menținea o distanță ce putea fi apreciată ca relativă însă era plantat un semn de întrebare, întocmai unui marcator, rămas amenințător la răscruce de drumuri. Priveau amândoi ca niște îndoliați spre apus dorind să alunge toate gândurile negre, ca apoi să-și îndrepte privirile spre răsărit, spre izvorul de lumină, de la care așteptau un semn purtător de nădejde. Erau momente când li se părea că două păsări diferite, Spaima și Speranța zburau împreună deasupra casei lor, însă nici una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]