5,043 matches
-
au întors rușinați.” Armata Moldovei era una nepermanentă, fiind mobilizată doar în caz de conflict armat. Forțele armate erau constitute din „oastea cea mică” și „oastea cea mare”. Marea majoritate a acțiunilor militare ale lui Ștefan au fost duse de „oastea cea mică”, formată din cetele boierești și curteni. Conform dreptului feudal, numai proprietarii de pământ erau obligați să presteze serviciul militar și să meargă la război, de fiecare dată când erau chemați de domn. Boierii cu cetele lor, reprezentau nucleul
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
îndeplinind diferite slujbe sau servicii. Ceilalți proprietari de pământ, se adunau, în caz de razboi, grupați pe ținuturi, sub comanda pârcălabului de ținut, după care se deplasau la locul de adunare a oștirii stabilit de domn, denumit „vileag” sau „beleag”. „Oastea cea mare” sau „țara” era mobilizată doar în cazuri excepționale, de mare primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți bărbații valizi de luptă. Oastea cea mare cuprindea, pe lângă „oastea cea mică”, răzeșii, orășenii, țăranii fără pământ din satelor domnești
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
se deplasau la locul de adunare a oștirii stabilit de domn, denumit „vileag” sau „beleag”. „Oastea cea mare” sau „țara” era mobilizată doar în cazuri excepționale, de mare primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți bărbații valizi de luptă. Oastea cea mare cuprindea, pe lângă „oastea cea mică”, răzeșii, orășenii, țăranii fără pământ din satelor domnești, boierești și mănăstirești, străjerii și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare doar de două ori, în campaniile antiotomane din 1475 și 1476. Când erau
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
adunare a oștirii stabilit de domn, denumit „vileag” sau „beleag”. „Oastea cea mare” sau „țara” era mobilizată doar în cazuri excepționale, de mare primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți bărbații valizi de luptă. Oastea cea mare cuprindea, pe lângă „oastea cea mică”, răzeșii, orășenii, țăranii fără pământ din satelor domnești, boierești și mănăstirești, străjerii și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare doar de două ori, în campaniile antiotomane din 1475 și 1476. Când erau chemați la oaste răzeșii erau
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
excepționale, de mare primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți bărbații valizi de luptă. Oastea cea mare cuprindea, pe lângă „oastea cea mică”, răzeșii, orășenii, țăranii fără pământ din satelor domnești, boierești și mănăstirești, străjerii și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare doar de două ori, în campaniile antiotomane din 1475 și 1476. Când erau chemați la oaste răzeșii erau obligați să se prezinte și ei la vileag, "dacă nu călări și întrarmați ca vitejii, măcar cum ii ajutau împrejurările
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
cuprindea, pe lângă „oastea cea mică”, răzeșii, orășenii, țăranii fără pământ din satelor domnești, boierești și mănăstirești, străjerii și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare doar de două ori, în campaniile antiotomane din 1475 și 1476. Când erau chemați la oaste răzeșii erau obligați să se prezinte și ei la vileag, "dacă nu călări și întrarmați ca vitejii, măcar cum ii ajutau împrejurările", pregătiți pentru a lupta pedestru. Orășenii aveau obligația ca, în caz de război, să înarmeze un număr de
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
război, să înarmeze un număr de oameni pe cheltuiala lor și să-i pună la dispoziția domnului. O categorie militară distinctă era reprezentată de „străjeri” și „călărași”, locuitori ai satelor de graniță care asigurau paza frontierei Carpaților, respectiv a Nistrului. Oastea lui Ștefan cel Mare utiliza toate categoriile principale de armament disponibile pe plan european în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Armamentul folosit poate fi categorisit în două mari categorii: armament defensiv și armament ofensiv. Armamentul defensiv, destinat
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
jumătate a secolului al XV-lea. Armamentul folosit poate fi categorisit în două mari categorii: armament defensiv și armament ofensiv. Armamentul defensiv, destinat protecției luptătorului era format din scut, cămașă de zale, platoșă și mai rar, armură. Țăranii chemați la oaste purtau pentru protecție haine de in matlasate, groase de 3-5 centimetri, cu cusături dese sau cojoace din piele. Armamentul ofensiv era formad din arme albe și arme de foc. Armele albe erau reprezentate de arme de tăiere și împungere (spade
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
tunuri mai mici și mai mari», «il y avoit de bonnes batteris». Singura cifră exactă, se referă la bătălia de la Podul Înalt, unde sunt menționate 20 tunuri și de a se trage șapte lovituri de fiecare piesă. Armamentul din înzestrarea oastei moldovene era potrivit în principal pentru lupta corp la corp. Armele destinate pentru lupta la distanță permiteau executarea doar a câteva lovituri izolate, până la circa 9oo metri (cu arme de foc și arbalete), precum și o bătaie eficace dar pe termen
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
termen scurt, cu gloanțe si săgeți, pe o distanță de circa 200 metri, inaintea si pe flancurile dispozitivului de luptă. Armamentul alb se fabrica în cea mai mare parte pe plan local, în țară, având în vedere necesitatea ca inclusiv oastea cea mare să fie înarmată corespunzător. După cum arăta Jan Duglosz, "Ștefan dacă prindea pe vre-un țăran fără săgeți, arc și sabie, ori că n-a venit la oaste cu pinteni, fără milă-l osândea la pierderea capului. Armele albe
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
pe plan local, în țară, având în vedere necesitatea ca inclusiv oastea cea mare să fie înarmată corespunzător. După cum arăta Jan Duglosz, "Ștefan dacă prindea pe vre-un țăran fără săgeți, arc și sabie, ori că n-a venit la oaste cu pinteni, fără milă-l osândea la pierderea capului. Armele albe mai sofisticate precum și armele de foc erau procurate din import. Armamentul vecinilor, cu excepția tătarilor, era in genere mai puternic (cel defensiv - la unguri și polonezi, artileria - la turci, polonezi
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
o analiză detaliată, istoricul Alexandru Boldur mai identifică suplimentar alte patru incursiuni armate la care Ștefan nu a participat, acestea fiind conduse de alți comandanți, numiți de domn. O clasificare sintetică a tipurilor de conflicte armate, la care a participat oastea moldoveană sub conducerea lui Ștefan cel Mare, este prezentată în tabelul alăturat. Cele patru acțiuni militare care nu au fost conduse de Ștefan personal au fost: incursiunea din Transilvania, sub comanda lui "Pop" (1469), lupta de la Lențești împotriva mazovienilor veniți
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
fie un document al regelui Béla al II-lea (1108/1110-1141), databil în jurul anului 1131, care pomenește o slugă însărcintă cu transportul sării, cu numele de "Scichul". Câteva decenii mai târziu, în 1146, secuii, alături de aceiași pecenegi, făceau parte din oastea regelui Géza al II-lea al Ungariei (1141-1162), fiind implicați în luptele de pe Leitha, împotriva markgrafului Heinrich al II-lea de Austria. O altă diplomă din 1217 vorbește despre satul "Székelyszáz" (Secuieni) din Bihor. În Transilvania, secuii au fost menționați
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
fiind implicați în luptele de pe Leitha, împotriva markgrafului Heinrich al II-lea de Austria. O altă diplomă din 1217 vorbește despre satul "Székelyszáz" (Secuieni) din Bihor. În Transilvania, secuii au fost menționați prima dată într-un document din 1210. O oaste formată din sași, români, secui și pecenegi, condusă de comitele Ioachim de Türje al Sibiului, a fost trimisă în anii 1210-1213 de regele Andrei al II-lea în sprijinul aliatului său, țarul asenid Borilă al Bulgariei. Oastea transilvăneană s-a
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
din 1210. O oaste formată din sași, români, secui și pecenegi, condusă de comitele Ioachim de Türje al Sibiului, a fost trimisă în anii 1210-1213 de regele Andrei al II-lea în sprijinul aliatului său, țarul asenid Borilă al Bulgariei. Oastea transilvăneană s-a deplasat de la Sibiu, pe Valea Oltului, la Vidin, cu misiunea de înăbuși o răscoală. Tot din Transilvania secolului al XIII-lea se cunoaște diploma episcopului Vilmos care referă și la secui. Secuii au făcut parte și din
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
transilvăneană s-a deplasat de la Sibiu, pe Valea Oltului, la Vidin, cu misiunea de înăbuși o răscoală. Tot din Transilvania secolului al XIII-lea se cunoaște diploma episcopului Vilmos care referă și la secui. Secuii au făcut parte și din oastea regelui Andrei al II-lea, participant între anii 1217-1218 la Cruciada a cincea. Au luptat în Palestina împotriva arabilor conduși de Al Malik al-Adil (1193-1218) din dinastia ayyubidă. Istoricii maghiari György Györffy și Dezső Paizs au avansat ipoteza că secuii
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
Neagoe din Popești, la rândul său fiul fostului domn Antonie din Popești. Doi ani mai târziu, domnul a fost solicitat de turci să participe la asediul Cehrinului, iar tânărul Brâncoveanu, care menținuse relații bune cu Curtea domnească, a însoțit mica oaste. În septembrie, la întoarcere, a aflat că unchiul său Șerban Cantacuzino fugise de Gheorghe Duca din București. Ajuns la Adrianopol (în româna timpului Odriu) și apoi la Constantinopol, Șerban a obținut mazilirea domnului și propria numire pe tronul Țării Românești
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
ajutor, întrucât o incursiune a tătarilor era preferabilă jafului neîntrerupt de săptămâni al cătanelor. În ianuarie 1690 tătarii au intrat în țară, iar Heissler se retrăgea peste graniță, urmărit de tătari. Pentru a elimina însă pericolul pe care îl reprezenta oastea imperială situată la granițele sale, Brâncoveanu a pornit în vară o ofensivă cu ajutorul turcilor și al curuților comandanți de pretendentul la tronul Transilvaniei, Emeric Tököli. Luând-o pe poteci de munte, au ocolit Branul, putând astfel să-l ia prin
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
situată la granițele sale, Brâncoveanu a pornit în vară o ofensivă cu ajutorul turcilor și al curuților comandanți de pretendentul la tronul Transilvaniei, Emeric Tököli. Luând-o pe poteci de munte, au ocolit Branul, putând astfel să-l ia prin surprindere oastea formată din austrieci și secui: bătălia de la Zărnești a fost catastrofală pentru imperiali, generalul Heissler fiind luat prizonier. Tot acolo a murit și Constantin Bălăceanu. Deși l-au încoronat pe Tököli principe al Transilvaniei, sosirea armatei ducelui de Baden i-
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
Poltava a rușilor împotriva suedezilor și lipsa de reacție a turcilor au fost noi impulsuri pentru țările aflate sub suzeranitatea otomană. Brâncoveanu a încheiat în 1709 o înțelegere secretă cu țarul, care prevedea că domnul muntean avea să strângă o oaste balcanică de 30.000 de oameni și avea să alimenteze armata rusă în timpul războiului acesteia cu turcii; înțelegerea intra în vigoare în momentul intrării în țară a trupelor. Țara Românească devenea în schimb independentă, iar lui Brâncoveanu i se garanta
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
în Țara Românească era complet diferită: linia Dunării era complet jalonată de bastioane turcești, iar trădarea ar fi însemnat o reacție turco-tătară anterioară confruntării cu rușii, așa că Brâncoveanu era în expectativă. Brâncoveanu a primit firman de la vizir să se alăture oștii otomane la Tighina, împreună cu toți slujitorii (militarii) pe care îi avea, astfel că a pornit la 18 mai din București. Când a ajuns la Gherghița, a primit ordin să se oprească, tăbărând la Albești, gura Urlaților. Prin Hrisant Notara, marele
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
avut o colonie lângă capitală. În lucrarea sa "Strategikon" din 602, împăratul Maurikios (Mauriciu) îi numește „romani” pe unii indivizi refugiați în Imperiul Bizantin din teritorii nord-dunărene și care aveau funcția de călăuze în cadrul armatei bizantine. Unii oșteni romanici din oastea bizantină foloseau cuvinte din limba lor maternă, de exemplu "„clisura”, „sculca”" etc. Începând cu anul 814 slavii sudici, care erau păgâni la acea dată, au dezlănțuit persecutarea creștinilor, afectând probabil și spațiul creștin românesc Persecuția va înceta după creștinarea slavilor
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
Ortodoxă, prima traducere a lui Dumitru Cornilescu a apărut cu binecuvântarea patriarhului României, fiind ulterior respinsă de Biserica Ortodoxă (după ce preotul Dumitru Cornilescu a început să dea învățături specifice cultelor evanghelice cum ar fi îndreptățirea prin credință), dar folosită de Oastea Domnului și de confesiunile neoprotestante. Criticii din vremea publicării ei au considerat-o „net superioară oricărei alte traduceri, fiind prezentată într-o limbă suplă și curgătoare, care lipsește oricărei alte traduceri; fiind expusă într-o limbă care vorbește înseși inimilor
Biblia () [Corola-website/Science/297473_a_298802]
-
ungară și să plătească tributul anual. Carol Robert de Anjou, devenit rege al Ungariei în 1308, nu acceptă oferta lui Basarab și începe războiul. În perioada 9-12 noiembrie 1330 are loc bătălia de la Posada, românul învingând în această vale îngustă oastea maghiară. Prin această victorie, Țara Românească a obținut independența față de Regatul Ungariei și a putut să se consolideze ca stat unitar între Carpații Meridionali și Dunăre. Gheorghe Romanescu consideră că victoria de la Posada „reprezintă un moment important în istoria militara
Descălecatul Țării Românești () [Corola-website/Science/317051_a_318380]
-
fost totuși întemeiată, ulterior, la Galata și, timp de două secole, a influențat existența Bizanțului restaurat, amestecându-se în politica acestuia, iar, uneori, chiar luptând împotriva Imperiului. În vara anului 1261, basileul grecilor l-a trimis pe comandantul său de oști, cezarul Alexios Strategopulos, cu 800 de arcași călări cumani, ca să execute o manevră militară în apropierea zidurilor Constantinopolului. Strategopulos a aflat de la localnici că noul podesta venețian, a sosit de curând în oraș, că i-a convins pe latini să
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]