6,653 matches
-
poate de mic-burgheză. De la prima noastră întâlnire, totul a fost minunat. Așa de romantic, așa de frumos. Și îmi pare rău că trebuie să vă fac asta, dar voi folosi o mulțime de clișee. Nu văd cum le-aș putea ocoli. Îmi e rușine să vă spun că pluteam în al nouălea cer. Și îmi pare și mai rău că trebuie să vă spun că simțeam că-l cunosc dintotdeauna. Și o să înrăutățesc și mai tare situația mărturisindu-vă că simțeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
și foarte vagă și foarte eterică. De multe ori i-am auzit numele pomenit în aceeași frază în care era folosită expresia „nebună de legat“. Ei, cred că ar trebui să fiu foarte sinceră cu voi. Nu am cum să ocolesc faptul că Anna era puțin... ei, bine... cam hipioată. Cred că ăsta e termenul. Niciodată nu avea o slujbă în adevăratul sens al cuvântului. Și se ducea în permanență la festivaluri rock. De fiecare dată când sunam de la Londra și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
rupt, nu-l repara“? Și ce e asta? m-a întrebat ea referindu-se la o pungă din celofan în care erau frunze proaspete de busuioc. Mama le împungea cu degetul suspicioasă. —Ăla e busuioc, mamă, i-am răspuns eu ocolind-o ca să pun în dulap niște semințe de pin. —Și ce faci cu el? m-a întrebat ea uitându-se la busuioc de parc-ar fi fost radioactiv. —E o plantă, i-am replicat eu răbdătoare. Biata mama! Înțelegeam cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
călăuzindu-mă în felul ăsta prin cameră, până când am ajuns la pat. Și cum patul era acolo, ne-am gândit că n-ar fi fost o idee proastă să ne întindem pe el. Nu aveam altă opțiune decât să-l ocolim. După o vreme, a început să-mi descheie nasturii rochiei. Iar eu mi-am băgat mâinile pe sub tricoul lui, atingându-i pielea de pe abdomen și de pe piept. Cu multă blândețe și foarte încet, Adam mi-a descheiat rochia până la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
peisaje din Georgia. Culori. Nisip. La fel ca-n Dakota de Sud. În trecere, privește doar copiii și bătrînii. Pe el Îl privește mireasa. DJ gîndește: „femeia ca blestem ?” Și le vorbește ca unor nobili gîndacilor, porcilor, rațelor, nu putea ocoli mireasa. Ni se spune că DJ nu era un seducător, nu a sedus niciodată pe nimeni. El avea o putere. În ochi. Imediat ce le privea, femeile vedeau În dînsul pe salvatorul general. Un nuntaș se Îneacă cu un os de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ofilite de istovul verii și în grabă lui, aruncă un zâmbet semeț pe zorii diafani, ce abia se ițesc printre scâncete, sărutând cu lumina aprinsă, zarea pustie de dor neîmplinit în horă luminii. Soarele, se strecoară în pași de dans, ocolind valuri de nor, sfios și tandru, depune că o pecete sărutul cald pe fructul purpuriu, apoi triumfând el și rodul bogat, își dau mâna cu bucuria culegătorului. Trăiesc, împletind o dimineață abandonată în mii de culori, alese cu măiestrie și
Octombrie by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83271_a_84596]
-
poate fi ceva În același timp atît de frumos și atît de urît, iar o altă parte din el era de-a dreptul fascinată. Îl apucară mîncărimile. Trebuia să acționeze cumva. O soprană răgușită Îl goni din mașină. Pe alee, ocolind reflectoarele. Ferestrele Închise, dar cu draperiile strînse. Aruncă o privire. Peste tot ornamente penibile cu Moochie Mouse, dar Timmy și Billy lipseau. La ultima fereastră... bingo! Guguștiucii amorezați se ciorovăiau, cuprinși de panică. Își lipi urechea de sticlă, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pînă la birou. Pe ușa cu pricina scria MALIBU RENDEZVOUS. *** Sala de la Moravuri era goală. Doar Millard și Thad Green stăteau lîngă vestiar, unul lîngă altul. Jack cercetă avizierul de misiuni - În cea mai mare parte fundături - și merse pe ocolite la magazia de materiale, unde se strecură pe furiș. Descuie ușa cu ușurință - era simplu să tragi de un zăvor. Ajunsese la fix: șefimea discuta despre Nite Owl. — Russ, știu că vrei să te bagi. Dar Parker Îl vrea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
fundației - grinzi care trebuiau date la o parte. Grămezi de lemne, mormane de stofă udă, dar nici o scînteiere metalică, nimic care să trădeze locul. Muncă de o săptămînă pentru o echipă de zece oameni, plus un tehnician pentru dezamorsarea bombei. Ocoli ruinele și se duse În curte. O verandă de ciment În spate. O lespede cu ceva mobilier pîrjolit. Ciment compact - fără crăpături, fără șănțulețe, fără nici o cale de acces vizibilă spre gaura unui seif. Pavilionul piscinei - altă grămadă de moloz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
Fă ce ți-am zis. Lynn Își deschise poșeta, În care Ed lăsă să cadă un pachet Învelit În plastic. — Cheltuiți-i repede. SÎnt bani murdari. — CÎt? — Destul ca să cumperi toată Arizona. Unde-i White? — În mașină. — O să te conduc. Ocoliră petrecerea și coborîră pe scara de serviciu. Packardul lui Lynn era În spațiul de parcare al comandantului de tură și avea Înfiptă o amendă În ștergător. Ed o rupse În bucățele și se uită la bancheta din spate. Bud White
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
creste în spatele primelor, dându-se la o parte, cu sfială. Nori albi și cenușii, vălătuciți. Găuri de cer albastru strălucitor. Au trecut în Franța, în același peisaj. Un munte părea să le închidă drumul, ca un uriaș ciclopic. L-au ocolit și orizontul s-a deschis din nou spre alte creste, în spatele cărora se ghicea umbra altora. Înzăpezite toate. Mai jos, hlamida întunecată a brazilor deși. Mai jos și mai aproape, pășunile. În dreptul cheilor Cluses, au părăsit autostrada, întorcând la stânga. Începea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
o seară de joi? Am întredeschis ușa câțiva centimetri. Era o femeie. Avea ochi albaștri pătrunzători și foarte inteligenți, care mi i-ar fi țintuit cu siguranță pe ai mei ca s-o privesc insistent dacă nu i-aș fi ocolit în mod voit, preferând în schimb să observ detaliile tenului ei palid și ușor pătat și părul arămiu bogat. Îmi zâmbi, nu cu toată gura, doar atât cât să se întrevadă dinții frumoși, regulați și să mă îndemne să zâmbesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu cât obțineam mai greu fapte solide și demonstrabile, cu atât mai des trebuia să-mi folosesc imaginația în relatarea lor, adăugând incidente despre care aveam doar o vagă cunoștință, speculând motivații psihologice sau chiar inventând conversații. (Da, inventând, nu ocolesc acest cuvânt, chiar dacă mă ferisem s-o fac timp de aproape cinci ani). Și astfel, a renăscut, din scârba față de acești oameni, personalitatea mea literară și aceasta a dus la o schimbare de perspectivă, la o schimbare de atitudine, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
asta. Cât ești aici, n-o să facă asta, cu siguranță. N-are nevoie. — Cine vrea să joace o partidă rapidă de Scrabble? Joan zâmbi plină de speranță spre cei din jurul mesei și toți trei am făcut tot posibilul să-i ocolim privirea. Graham recurse din nou la pretextul că trebuia să strângă farfuriile, Phoebe se concentră să soarbă încet vinul rămas în pahar, iar eu m-am arătat brusc absorbit de traducerea afișului Sindicatului Polonez, care mă privise drept în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la birou și am recitit această listă. Mă temeam de ea. După conversația mea cu Patrick, mă hotărâsem să-i dovedesc că pot scrie despre sex la fel de bine ca oricine și că nu era un subiect pe care să-l ocolesc în cartea mea despre familia Winshaw. Și situația pe care alesesem s-o descriu s-a ivit fără prea mare dificultate. Când mă întâlnisem cu Findlay la galeria Narcissus, auzisem întâmplător o bârfă despre Roddy Winshaw, care sedusese mai demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu Supă - cremă de moluște New England și a declarat cu mândrie că fusese preparată cu smântână grasă. Trei oameni care așteptau la rând la Verdețuri s-au Întors să se holbeze la noi. Singurul obstacol care Îmi rămăsese de ocolit era mulțimea care se adunase la raionul bucătarului-șef al sălii, unde un alt bucătar, aflat În vizită, Îmbrăcat În alb imaculat, rânduia niște bucăți mari de sashimi pentru ceea ce părea a fi o trupă de fani În adorație. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
din lume. Și, Doamne sfinte, o să văd cele mai nemaipomenite și cele mai selecte prezentări de modă din lume. Emily Îmi spusese deja că Miranda se duce În Europa de trei sau patru ori pe an la prezentări de modă. Ocolea Întotdeauna Londra, cum făcea toată lumea, dar se ducea la Milano și la Paris În octombrie pentru colecția prêt-à-porter de primăvară, În iulie - pentru moda de iarnă, și În martie pentru colecția prêt-à-porter de toamnă. Uneori se oprea și În vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Helen. — A. Păcat. Staneley și cu mine sîntem prieteni vechi. Mai rămase să discute cu ele, apoi le spuse: — Foarte bine. Mă duc În subsol să-mi arunc o privire pe planurile alea. Vă rog să mă scuzați, domnișoară... Le ocoli și se Îndreptă spre subsol. CÎnd ieși din umbra deasă, Helen văzu că murdăria sau pistruile de pe față erau de fapt cicatrice ale unor bășici vechi de la foc sau gaz. — Nu-i așa că-i drăguț? zise Julia după ce el plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
locuiesc. E casa tatei - și văzu din nou bucătăria acoperită de sîngele stacojiu - dar e la două străzi de - Își coborî vocea - de a lui Alec. Știți, Alec, băiatul acela, prietenul meu...? Tata mergea pe strada aia spre lucru. Acum ocolește vreun kilometru, mi-a spus soră-mea. Cum o să fie dac-o să mă Întorc acolo? Tot mă gîndesc la asta, domnul e Mundy. Mă gîndesc dacă m-aș Întîlni cu cineva care l-a cunoscut pe Alec... — Băiatul ăla, Alec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
clipă măcar să se oprească sau să dea o mîna de ajutor. CÎnd, mai tîrziu, un alt om, observînd emblema ambulanței pe dubiță se apropie clătinîndu-se și coborînd de pe trotuar, cu mîinile pe cap, cu fața Înnegrită de sînge, ea Îl ocoli și continuă să meargă. Charing Cross Road era Închis, pentru că o conductă de apă fusese lovită cu trei zile În urmă. O luă spre vest, către Haymarket, se Îndreptă apoi spre Shaftesbury Avenue, și ajunse la Wardour Street, cu intenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Paraliticul și frica Toate trotuarele acestui oraș sunt cârpite din loc în loc, o casă modernă are trotuarul refăcut cu pietre frumoase dar pe mine mă încurcă orice denivelare; consum energie nemăsurată să ocolesc, să depășesc acest obstacol; durează un secol până voi trece noua treaptă, fiecare pas e o povară, o aventură, o amintire la fiecare pas aș putea să cad... veșnic trăiesc cu spaima că-n clipa următoare mă voi prăbuși. Nu
Paraliticul ?i frica by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83892_a_85217]
-
nu ne-amăgim cu vorbe să lăsăm ideile să curgă să nu grăbim înșelătoarele cuvinte, să privim cu ochii minții dragostea noastră bolnavă. Poate înșelăm reflecțiile aspirăm gândurile suntem victime ale imaginii din noi, conceptele noastre sălbatice cu noțiuni multiple ocolesc himera acest animal terestru care ne bântuie cu sugestii, cu explicații savante ivite din tomuri de piatră și nu mai avem nimic de făcut decât să ne-așezăm unul în fața celuilalt, la distanțe cumplite de inimi: eu să visez, tu
Ra?iune by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83895_a_85220]
-
și până se trezește , va trebui să ajung înapoi cât de repede pot cu bun. Ce este "bun"? Ei asta-i altă poveste. Încep să alerg, luându-mă la întrecere cu ploaia care nu se dă învinsă. Dar nici eu. Ocolesc în grabă câteva mașini și mă îndrept spre intrarea din market, când aud în spate o voce: - Fă... ai greșit ușa la dormitor ! Ha ...ha..ha... Mă opresc și privesc preț de câteva secunde, șocată, la grupul de tineri care
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
că așa va păți și mama Rozei, cine știe! Sunt tristă, ca o gară părăsită. Încă mă ține captivă imaginea de adineaori, de pe drum: o fetiță zgribulită, murdară de noroi, care fuge cu pași mărunței prin ploaia deasă, fără să ocolească bălțile. Sub brațul slăbănog, turtită, stă o pâine, umezită deja și mușcată la un capăt. Nu știu de ce, dar am certitudinea că nu voi scapa ușor de privirea micuței Roza, o fetiță cu nume de floare, plină de tristețe, de
Proz? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83384_a_84709]
-
din când În când câte un chiuit prin care salută pianistul pentru un sunet mai măiestrit. În această dimineață, lipsa de griji și plăcerea șoferului meu mi se par o insultă, o dojană. Vreau să Înceteze. Crezi că am putea ocoli semafoarele de la New North, Winston, și s-o tăiem prin spate? Nu sunt sigură că ăsta e drumul cel mai scurt. Nu răspunde la Început, așteptând să se termine piesa. Apoi, când ultima coardă Încă mai vibrează În aer, Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]