5,550 matches
-
Teodorescu. Românul cu chibrituri (trimitere la Fetița cu chibrituri cu referire la comportamentul de cumpărători de sărbători, o polemică cu tot soiul de maeștri ai verdictelor despre iraționalitea lui average Romanian) din ultimul număr mi-a adus un nod de plâns și un sentiment copleșitor de neputință și de vină. Cât de puțin a lipsit să nu mă număr printre Românii cu chibrituri! Prânz. Democrația nu se simte bine la ea acasă. La Talk-show-ul lui, Larry King îi întreabă pe regizorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
la ureche și apăs „1” pentru a asculta mesajul. — Samantha ! îl aud pe Guy, jovial. Unde ești ? Toată lumea te așteaptă cu șampanie ca să-ți facă marele anunț că ai fost numită partener ! Partener. Mai am un pic și izbucnesc în plâns. Dar... nu pot. E mult prea grav. Îmi vâr telefonul în buzunar și mă ridic iar în picioare. Încep să merg din ce în ce mai repede, amestecându-mă printre trecători, făcând abstracție de căutăturile ciudate care mi se aruncă. Îmi bubuie capul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
să-l luăm pe tatăl tău ca să nu rămână singur, mai ales că olăria trece printr-un moment de criză, Le-ai spus asta, Da, dar nu le-a păsat, puțin a lipsit să nu se pună pe țipat, pe plâns, vorbesc de mama, sigur, tata nu e un sentimental, el a bombănit și a protestat, ce fel de fiu sunt eu care pun interesele unor oameni care nu sunt sânge din sângele meu mai presus de nevoile propriilor mei progenitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
că nu e asta explicația pentru hotărârea ta de a ține secret ceva ce-ar fi trebuit să-mi spui imediat, Cel puțin n-am avut intenții rele, Asta ar mai fi lipsit, Îmi cer iertare, murmură Marta, pierită, și plânsul reveni, de nestăvilit. Tatăl o mângâie pe păr, spuse, Lasă, timpul e un maestru de ceremonii care ne aduce mereu acolo unde se cuvine să fim, avansăm, ne oprim și dăm înapoi la ordinele lui, greșeala noastră e că ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
care-mi vine să te bat, amenință Marta zâmbind, și uite că de acum înainte va fi și mai rău, aveți amândoi mare grijă, din câte am auzit, femeile gravide își schimbă brusc dispoziția, au capricii, manii, mofturi, atacuri de plâns, crize de nervi, pregătiți-vă așadar cu ce-o să mai fie, În ce mă privește, eu sunt resemnat, spuse Marçal, și imediat spre Cipriano Algor, Și tata, Eu sunt resemnat de mulți ani, de când s-a născut, În sfârșit, toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
când vrem, Da, avem casa, o casă cu vedere spre cimitir, Ce cimitir, Olăria, cuptorul, planșetele de uscat, grămada de lemne, ce era și nu mai este, vrei un cimitir mai mare ca ăsta, întrebă Marta, gata să izbucnească în plâns. Tatăl îi puse mâna pe umăr, Nu plânge, recunosc că a fost o greșeală că nu ți-am povestit ce se întâmplă. Marta nu răspunse, își repeta că nu are dreptul să-și critice tatăl, că și ea are un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
povesti totul, când se va întoarce din tură, Foarte bine, dar mie nu-mi ajunge o descriere, trebuie să văd cu propriii mei ochi, Dacă e așa, du-te, du-te, și nu mă mai chinui, spuse Marta, izbucnind în plâns. Tatăl se apropie de ea, o luă de umeri, o îmbrățișă, Te rog, nu plânge, cel mai rău, știi, e că nu mai suntem aceiași de când ne-am mutat aici. Îi dădu o sărutare, apoi ieși închizând ușa încet. Marta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
să fii bărbat ca să nu înțelegi că te strângeam pe tine, ultimele cuvinte aproape că se pierdură într-o subită erupție de suspine și lacrimi. Cipriano Algor întinse timid mâna, o atinse pe braț, și ea nu-și putu stăpâni plânsul care se înteți, sau poate avea nevoie de asta, uneori nu sunt suficiente lacrimile pe care le-am plâns, trebuie să le cerem vă rugăm să continuați. Pregătirile le luară toată ziua care a urmat. Mai întâi dintr-o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Tirah, cere să fie condus la prietenul său, care Îl instalează În casa lui, bucuros să aibă, În sfârșit, prilejul de a-și dovedi recunoștința. Efuziunile obișnuite sunt rapid date la o parte. Abu Taher cere, gata să izbucnească În plâns: — Trebuie să-i vorbesc lui Nizam al-Mulk, cât mai degrabă cu putință. Khayyam nu l-a văzut niciodată pe cadiu Într-o asemenea stare. Caută să-l liniștească: — Vom merge să-l vedem pe vizir chiar În noaptea asta. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să facă Shuster. — În această privință, Îi port cea mai mare admirație. Dar nu pot să mă Împiedic să-mi spun că, dacă ar fi izbutit mai puțin bine, noi nu ne-am afla astăzi Într-o stare vrednică de plâns: democrația noastră - anihilată, teritoriul - invadat. — Ambițiile țarului fiind așa cum sunt, așa trebuia să se Întâmple, mai devreme sau mai târziu. — E Întotdeauna mai bine ca o nenorocire să se Întâmple mai târziu! Nu cunoști oare povestea măgarului vorbitor al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
apuc de rame... Brusc, pare că mai are puțin și‑i dau lacrimile. Of, Bex... o să‑mi fie foarte dor de tine. — Știu, zic, mușcându‑mi buza. Și mie. O clipă, tăcem amândouă și sincer cred că o să m‑apucă plânsul. Dar fac un efort, respir adânc și ridic ochii spre ea. — Păi, n‑ai ce face. Trebuie neapărat să‑ți lansezi o filială și la New York. — Da! zice Suze, luminându‑se la față. Aș putea, nu? — Normal că ai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
fir de fum se ridică și un țipăt. E un țipăt de moarte? Sau un țipăt de naștere? Acum focul Învăluie totul. Rugul e În același timp o apoteoză, iar În țipătul care străpunge liniștea se insinuează parcă și un plîns. Speranța pe care ne-o dăruie pasărea Phoenix nu este eternitatea, cum am crezut. Această speranță e mult mai adîncă și mai umană, dragostea, pentru că pasărea Phoenix n-are nimic divin În sacrificiul și renașterea ei din cenușă. Ea știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
un har, cîntecul și dragostea, care s-au ridicat acum, amîndouă, Împotriva lui, Împingmdu-l să vrea o libertate fără amintiri. După aceea nu va mai spera nimic, Își va putea sparge lira de munții Traciei sau va hohoti Într-un plîns inutil ca o fiară care urlă În pădure sub cerul gol. Dacă nu mai are nici o justificare nu i-a rămas decît să creadă În destin... Pe fața sa se crispează această ambiguitate: să accepte iluzia sau să se Înconjoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
socotesc nebună, rîd și mă batjocoresc pentru tristețea mea. În zadar am Încercat să-i conving pe troieni ce se va Întîmpla dacă fratele meu Paris o va răpi pe frumoasa soție a lui Menelau. Troia nu vrea să asculte plînsul meu. Respingîndu-mă pe mine Își Închipuie că respinge destinul. Vai, părul meu despletit, nebunia mea, vorbele mele nu-i sînt de nici un folos. SÎnt vorbele unei nebune. În clipa cînd Apolo a hotărît să nu pot convinge pe nimeni, el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2102_a_3427]
-
apropie de Lionel. Se așază într-un fotoliu art déco și începe să-l mângâie ca pe-un copil. Cu observația că nici un copil nu are un început de chelie. — Ce s-a-ntâmplat, domnule Lionel? Lionel se oprește din plâns și se șterge la ochi. Își miroase dosul palmei: nimic, apă plată. — Mi-au murit doi prieteni. În sfârșit... doi tovarăși. Doi tovarăși de băutură... Doi bețivani, dacă se poate vorbi așa despre morți. Mi-a venit să plâng. E
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
arhitect, pentru că familia nu-i mai putea plăti taxele și cheltuielile școlare. Da, da, acest Claudiu, de neclintit, și în dimineața când soția arhitectului, prietena Didei, năvălise, supramachiată peste petele adânci, vineții, de sub ochii de tigroaică. Tiranul!... bolborosea, sughițând de plâns, neconsolată. Eminentul politehnician, dragul Mircea Claudiu, pe care îl adorase, auzi, adorase, nu mai vrea să o vadă și nu doar atât, o caftise, auzi, o caftise. Se mai întâmplase și altă dată, da, se mai întâmplase, pentru că încălcase convenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și spaimă. Goi, sub cearșaf, nu se descleștară multă vreme. „Nu, asta nu ne pot lua“, șoptea, stins, ațâțător, sacadat, Irina. „Asta nu, nu ne pot lua. Tot ce ne-a rămas. Tot, atât. Atât, tot“, bolborosea, sughițând stins, de plâns și de plăcere, în perna în care își înfundase părul rebel și sârmos, de aramă. „Știam, știam că tu...“ Îl așteptase, prin urmare. Nu degeaba se ferise el de întâlnire, zadarnic se ferise. Mâinile tremurau, îl atinseră, îl electrizară, sângelevui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Știam, știam că tu...“ Îl așteptase, prin urmare. Nu degeaba se ferise el de întâlnire, zadarnic se ferise. Mâinile tremurau, îl atinseră, îl electrizară, sângelevui, iarăși, hainele zburară, mototol, îl trăgea în ea, adânc, mai adânc, bâlbâind între sughițuri de plâns: „Nu, nu te uita, te rog, nu, nu“. Trepidația toridă, plânsul, spasmul, izbăvirea. „Ai venit, totuși“... râdea, peste câteva zile, deschizând ușa. Și îl trase spre ea, în ea, adânc, mai adânc, în lava toridă. „Nu te uita, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ferise el de întâlnire, zadarnic se ferise. Mâinile tremurau, îl atinseră, îl electrizară, sângelevui, iarăși, hainele zburară, mototol, îl trăgea în ea, adânc, mai adânc, bâlbâind între sughițuri de plâns: „Nu, nu te uita, te rog, nu, nu“. Trepidația toridă, plânsul, spasmul, izbăvirea. „Ai venit, totuși“... râdea, peste câteva zile, deschizând ușa. Și îl trase spre ea, în ea, adânc, mai adânc, în lava toridă. „Nu te uita, nu mă privi“. Sughița, înăbușit, vindecată, în deșănțarea disperată a înlănțuirii care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și iarăși, cu fiecare spasm. „Nu mă privi, nu, te rog...“ Îmbrățișarea, clește înroșit. Și scâncetul, bolboroseala de după. „Asta nu ne pot lua. Asta nu, asta nu ne vor lua. Taina mare, feroce...“ Feroce, da, și plăpândă, în sughițuri de plâns și plăcere. Glasul se rupea, copleșit, și renăștea, cândva, târziu, într-o răsucire rea și speriată. La un pas de primejdiile fără întoarcere. Eram iarăși în pragul absolvirii, a treia oară. M-am sfătuit cu prietenul meu Ianuli. Ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
relaxare. Mâini mici, palide, puerile. Insomnia unei nopți bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu, noaptea își regăsi vocea. Arsă, tulbure. E un exemplar instruit precoce în strategii sordide, acest semen al nostru! Răul ca șansă de supraviețuire. D-aia l-am izbit în locul dureros. A suportat ghiuleaua, o tot duce... cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Carol. Fosta frumusețe fragilă și exotică a Bucureștiului frivol, petit Paris, de pe vremuri, fosta aristocrată și marea bogătașă și fosta soție a fostului mare avocat de drept internațional pe care, neputând rezista interogatoriilor, l-a denunțat, în hohote spasmodice de plâns, semnând aberațiilede care era acuzat, și despre care continuă să scrie denunțuri tot mai țicnite, deși nefericitul a murit de mult în închisoare. Iat-o și pe astălaltă: ochi somnoroși, imenși, cozi grele, negre, rochie de călugăriță. Florăreasă, dansatoare, filatoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Chestiunea n-are, bineînțeles, legătură directă cu evenimentele pe care le urmăresc.“ Ba are, cum să n-aibă, de vreme ce nu mai pălăvrăgești despre Sir Neville și Sir Harley și despre Jodl și Speer, ci despre meleagurile noastre neverosimile, râsul și plânsul lor supercodificate, absente de pe harta lumii. „Anul 1940 al preliminariilor, cum știi. Degradare, corupție, demagogie. Un playboy pe tron are ceva simpatic, din perspectiva tragediei ulterioare, nu-i așa? Sunt 41 de tablouri, conform catalogului Leo Bachelin. Mulți El Greco, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Resturi din frazele auzite, cine cine vorbise oare... vine oclipă pentru Da sau Nu. Tace kir Ianuli, dar e aici, la un pas, și nu o vede, ce bine că nu o vede. Nu vede ochii arzând, strânși, să oprească plânsul, isteria. Încearcă, crispată, să se stăpânească, deși mâinile tremură, înfrigurate să apuce, să strângă, să descarce. Strâns, în muțenia lui etanșă, combatantul de altădată e încă viu. E încă viu, kir Ianuli, dar nu aude și nu vede semnele schimbării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
somnu‐i sare mama, și spre ungherul unde‐ i doarme‐ odorul Pășește‐n vârful degetelor numa ... Pe somnul lui cel lin Duioasă se ‐nclină; De‐al vieții sale chin Un zâmbet i‐anină. Zbucnește făr‐zăgaz Iubirea ei mută ‐ și plânsul lui obraz Plângând îl sărută. și mii de mângâieri Pe creștet i‐ adună ‐ De ziua cea de ieri Ce dulce-l răzbună! El simte cum s‐ apleacă peste dânsul O umbră bună ce l‐ ar dezmierda - și‐ntr‐un suspin
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]