10,986 matches
-
și cel de adâncime, care îl codează. Primul capitol este structurat în jurul axei de "existența" a Parizienei, cel de-al doilea în jurul axei de "esență" a ei. • identificarea socio-culturală a Parizienei că "palimpsest", suprapunere, convergență și interpenetrare a mai multor proiecții identitare care o definesc: homo modernus, homo gallicus, homo dixneuviemis, homo miticus, homo urbanus, homo eroticus, homo dramaticus și homo ludens. Pariziana este o identitate sociogeografica care nu se articulează pornind în exclusivitate de la o definiție spațială, ci și de la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de energie", după formulă din Physiologie du mariage, economisita (că în cazul avarilor) sau consumată (că în cazul personajelor active), personajul din jumătatea a doua a secolului pierde această calitate. "Pentru epocile anterioare, se preferă termenul de protagonist și erou proiecție a unui ideal" [Sarbu, 1997, p.5], insă naturalismului îi lipsește idealul, cum observa Hippolyte Taine. Baudelaire ripostează acestor pseudo-evidențe prin afirmarea permanentei eroismului în viață modernă. Atât doar că acest eroism cunoaște niște transformări. El reușește să combată vechea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
perplexe devant să découverte de la Parisienne mondaine de son époque, intelligente et indépendante" [Bancquart, p.213]. Autorul, care a fost victima dispozițiilor contradictorii, suferind de o imposibilitate de a se defini, nu vede el oare în femeia modernă propria lui proiecție, se întreabă cu bună știință M.-C. Bancquart [idem]. Pariziana este o ființă aproape impalpabila, la propriu și la figurat. Maupassant o compară foarte reușit cu o cupă de șampanie în care totul este spumă, cum afirma în nuvelă La
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în român și nuvelă) și reprezentare dramatică (felul teatral de a fi și de a se manifestă al Parizienei prin scenarii proprii, joc de roluri, scene). Din perspectiva socio-culturală, Pariziana este identificată că palimpsest, suprapunere și convergență a mai multor proiecții identitare care o definesc: homo modernus, homo gallicus, homo dixneuviemis, homo miticus, homo urbanus, homo eroticus, homo dramaticus și homo ludens. Contradictorie că identitate modernă, Pariziana este coerentă ca personaj literar, fiind o constantă a literaturii franceze, prezența în fiziologiile
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
situatii mai mult sau mai putin asemănătoare. Mitul ne permite să observăm dintr-o dată anumite tipuri de relații invariabile și să le desprindem din mulțimea aparentelor cotidiene" [de Rougemont, 2000, p.26]. 62 Roger Callois distinge mitologia situațiilor interpretate că proiecție a unor conflicte psihologice (acestea acoperind în cele mai multe cazuri complexele psihanalizei) și mitologia eroilor [2000, p.18]. Pentru M.Milner, mitul prezintă "un aspect de la condition humaine condensé en une histoire ou un être, et permettant à celui qui s
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Quasimodo rămâne în acest caz, mai aproape de textul inițial. Leopardi îndrăgea să replăsmuiască și să reactualizeze personaje ale antichității, transformându-le în alter ego-uri: Brutus din Brutus cel tânăr sau Safo din Ultimul cânt al lui Safo sunt, cel dintâi proiecția dorinței de a stabili vechile valori republicane, iar cea din urmă oglindă condiției existențiale a poetului: ființă tânără chinuita de lipsă dragostei și hăituita de natură ostilă.479 Dintre personajele din vechime cu care găsește consonante Quasimodo le preferă pe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
decât de un teatru al memoriei.531 Contaminarea motivului visului cu cel al amintirii constituie un punct comun al poeziei ambilor autori, fapt confirmat de felul în care Quasimodo aglomerează în ficțiunile sale figuri feminine din trecutul personal. La el proiecția trecutului se contopește cu visul și dă naștere unui univers al evadării din timp, unui adăpost aducător de tihna. Din sfera motivelor spațiale el îl preia direct de la scriitorul romantic pe cel al desișului. Această limită a vizualului, care în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
bună măsură de desfășurările actuale. La noi, Orwell este relativ mai cunoscut, prin Ferma animalelor și 1984, traduse de ani buni, dar Brave New World (Mîndra lume nouă) a lui Huxley mai puțin. Or, mi s-au părut foarte interesante proiecțiile sale din această lucrare apărută în 1932 (!), date fiind și remarcabilele asemănări cu analiza huntingtoniană. Huxley "construiește" o lume ce astăzi ne apare nu doar ca înspăimîntător de posibilă, o anti-utopie de genul celor din imaginarul lui Bosch, privind o
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
mitului personal. Chiar dacă Ioan Petru Culianu opina despre complexe că ar fi mai curând ale criticului decât auctoriale 4, "există, de exemplu, în domeniul imaginației, imagini favorite pe care le credem luate din spectacolele lumii și care nu sunt decât proiecții ale unui suflet obscur" (Charles Baudoin apud Charles Mauron: 2001, 24). Intertextualitatea eminesciană a fost supralicitată, în detrimentul privirii către opera însăși. O ilustrare în acest sens poate fi susținută de indianism, ca unul din intertextele cele mai acceptate. Amita Bhose
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
despre structura de suprafață, respectiv structura de adâncime ale textului 43. (În Mitul Eternei Reîntoarceri MER -, reeditarea are loc la nivelul structurii de suprafață, cu propagarea undelor către structura de adâncime. Ritualul vizează prima structură, iar anularea timpului profan și proiecția în cel sacru țin de structura profundă.) Cercetătoarea stabilește la rândul ei o taxinomie a materializărilor intertextuale și obține 9 situații, prin operații de combinări și aranjamente (repetare:structură de suprafață/structură de adâncime), oprindu-se la cazul în care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vor confirma sau nu, în succesiunea lor, hărțile intratextuale menite să cartografieze spațiul unui illud tempus personal al scriitorului. Necesitatea raportării unui text la altul pentru înțelegerea tuturor semnificațiilor aseamănă intertextul cu mitul. Nu există gest singular, ci act ritualic: proiecția în sacru se realizează prin repetare. De aceeași manieră, nu rămâne izolat un text care dovedește că ascunde în paginile lui urme pretextuale. Literaritatea, dificultatea lecturii non-lineare, este condiționată de raportarea unui text la cele dinainte. Literaritatea echivalează sacrul din
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
hipotextului prin hipertext, dar ea este valabilă și pentru repetarea mitului. Blocul temporal. În intertextualitate, lectura devine tabulară, asocierea hipotextului cu hipertextul nu se realizează în afara acestui tip de citire. Se produce contemporaneizarea unor momente istoric diferite, ceea ce echivalează cu proiecția lor în unul și același plan: spațializare. "În orice poem valabil sunt efecte de corespondență și simetrie, raporturi care tind să fie percepute ca și vizual. Și această vizualizare relativă (s.n.) tinde să facă din poemul modern un fascicul de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prin spațializarea timpului. S-ar putea ca spațiul și timpul din construcția prozastică eminesciană să nu fie decât false localizări. Pe urmele Ioanei Em. Petrescu, suntem ispitiți să considerăm că realitatea în care se mișcă "sărmanul" Dionis este doar o proiecție: a gândirii lui, decor citadin cu iluzorii imobile mărunte și rău zidite ori peisaj ozonat cu munți înșelători și văi prea adânci. Efectul a ceea ce fizicienii de astăzi numesc principiul holografic, în virtutea căruia universul se prezintă ca o structură informațională
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rău zidite ori peisaj ozonat cu munți înșelători și văi prea adânci. Efectul a ceea ce fizicienii de astăzi numesc principiul holografic, în virtutea căruia universul se prezintă ca o structură informațională bidimensională, iar mediul înconjurător și noi am putea fi o proiecție holografică a proceselor fizice care au loc pe o suprafață bidimensională și îndepărtată. Acest principiu ajută la evitarea radiațiilor lui Hawking: până la descoperirea lui, în 1983, depășirea punctului numit orizontul evenimentelor și trecerea printr-o gaură neagră presupunea dezintegrare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
te vedea pe tine ca pe altul conotează un efort de autocunoaștere și semnul evoluției. Umbra a devenit clară ca un portret pictat în ulei, de unde înțelegem faptul că doar opera de artă oferă imaginea adevărată a omului. Realitatea este proiecția unei iluzii. Pentru ca materializarea dublului să nu se producă prea abrupt deși utilizarea perfectului simplu compromite efectul potențării din "încet, încet" (care în facsimil are altă intensitate a acumulării, prin absența virgulei) narațiunea heterodiegetică deschide o paranteză în care ne
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în primul rând din nevoia localizării identitare (sigure și liniștitoare) a eu-lui în lume, apoi din cunoștințe asimilate din cărțile vechi românești, din gândirea indiană, din lucrările ori cursurile de științe exacte consultate. Cosubstanțialitatea om-Univers se pune în lumină prin proiecția ei în dimensiune macrocosmică și se asociază în practica prozastică sau poetică "topirii" conjugărilor într-un prezent etern sau etern reluat. (H1a) [...] zise Dan azi sunt încredințat că vremea nemărginită este făptură a nemuritorului nostru suflet. Am trăit în viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
conflictului de esență tragică. Prin "cultură", înțelegem aici întregul set de valori care compun mentalitarul colectiv. Aceste valori intră frecvent în opoziție, angajînd implicații profund tragice. Credem că nici nu există situații tragice în sine. O situație devine tragică prin proiecția unor valori etice, identitare, mentali-tare, culturale asupra ei. De altfel, se știe, fără intervenția noastră psiho-emoțională, nimic nu ființează prin/în sine. Din acest unghi, putem constata că o situație identică nu e neaparat tragică, simultan, pentru doi indivizi diferiți
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
artistice. Diddling... este idubitabil un manifest estetic cu cifru, în care conținutului ficțional al literaturii i se atribuie necondiționat calități transcendente. Realitatea în sine rămîne o fenomenalitate neinteligibilă. Semnificațiile ei de profunzime pot fi revelate doar prin transfigurare, adică prin proiecția ipotetică într-un contur ficțional. Desigur, acesta corespunde zonei esteticului, ilustrînd astfel funcția majoră de mistificare a literaturii. Este indiscutabil faptul că, prin naratorul diversionist al lui Edgar Allan Poe, ne aflăm la începutul eonului (post)modern, văzut în extensia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
acorde o atenție particulară acesteia din urmă, poezia Anei Blandiana constituie un amestec de neomodernism autentic, de la care preia numeroase episoade, recognoscibile în întreaga sa creație, și voce personală, izvorâtă din laturile cele mai intime ale ființei sale, formă a proiecției interioare, univers al căutării și al regăsirii de sine. O cercetare în profunzime a poeticii acesteia devine motivată și necesară, pentru elaborarea unei noi perspective de abordare, esențială în plasarea mai conturată a poetei, în contextul generației sale. Încercând un
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
rol al criticii este acela de a media dialogul autor-cititor, ajutându-l pe cel din urmă să descopere sensurile criptate ale mesajului poetic, mai ales că, "în secolul XX (deci în modernitate, n. n.) alteritatea nu este nici dialogală, nici reflexivă, proiecție metaforică a subiectului (...), iar interioritatea trebuie ghicită, ea pierzându-și transparența, drapată în falduri grele de fum, ea nu poate fi de fapt captată. Ce a rămas din experiența romantică a căutării comuniunii absolute este doar faptul că celălalt poartă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
doar astfel putem să realizăm o percepție complexă, variată și de ansamblu, a poeticității sale. Mecanismele creatoare le urmărim, așadar, și dintr-un unghi interior, care vizează traiectul evolutiv al poeticii Anei Blandiana, lumea poeziei sale fiind o formă de proiecție interioară a lumii exterioare. Contextualizând scrierile acestei autoare în interiorul Generației șaizeciste, pornim de la premisa conform căreia, în afara coordonatelor trasate de fiecare epocă, asupra tuturor domeniilor culturale și artistice, coordonate, care sunt stabile, și care formează ceea ce teoreticienii literari și criticii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
interzisă (1979), Sora mea de dincolo (1980), reprezintă doar câteva dintre principalele volume în care domină un lirism lugubru care conturează un univers halucinant "populat, ca la unii romantici (Poe, Eminescu), de ființe situate la limita dintre realitate și vis, proiecții ale unei mari tensiuni afectiv spirituale."178 Sexualitatea, văzută ca simbol al fertilității la Ana Blandiana, capătă aici conotații diametral opuse, devenind pricina degradării și a morții. În Inima reginei (1971), apare trupul ca metaforă a morții, al descompunerii, al
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
raza unei acțiuni modelatoare, copleșitoare prin forța exemplului, în același timp ireductibilă și multiplicatoare, ca partitura unei simfonii, imprimă drumului începător un sens. Toată configurația relației cu modelul, a istoriei personale pe punctul de a se așeza în matca unei proiecții reflectă, cu certitudine pentru cel inspirat, un înțeles fericit, o dinainte capitulare în admirația și iubirea intelectuală. Istoria Literelor ieșene fixează, printre marii profesori, creatori de emulație și de școală înaltă, figura luminoasă a unei personalități în toate sensurile cuvântului
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
preliminarii privind geneza alegoriei-pamflet a lui Voiculescu, pentru a încerca analiza SPD prezente în respectiva operă din dubla postură în care se prezintă textul: abordarea unei teme științifice, dar tratarea ei într-o operă literară sui-generis. Pentru caracterizarea generală a proiecției acestei opere ca literatură, revenim la Elvira Sorohan: "seriozitatea e o mască a ironiei", iar "săgețile ironiei sunt necontenit trimise din spatele unui scut de aparență științifică" (loc.cit.). De aceea, putem accepta portretul de scriitor caracterizat de exegeți drept unul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
interzisă, însuși scriitorului i s-a ridicat dreptul de a practica chirurgia! 3. Concluzii de etapă 3.1. În linii generale, la Vasile Voiculescu, atât în Toate leacurile..., cât și în Lobocoagularea..., putem constata prezența în (și textualizarea cantitativă prin) proiecții ale unor SPD similare: medicul pune, cu discreție, pe al doilea plan. terminologia "științei", a "tehnicii" domeniului, în primul caz dată fiind servirea crezului său de curant prin resursele naturale și sfătuitor implicat sufletește (chiar dacă este vorba de un dicționar
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]