8,125 matches
-
Abdul, prezența pericolului iminent, a reîntoarcerii la închisoare, a celeilalte morți, mai murdară și denigrantă, ce îl aștepta, fără îndoială, dacă ar fi căzut în mâinile urmăritorilor săi. Și amândoi știau că, dacă ar fi dispărut pentru totdeauna în „pământul pustiu“ din Tikdabra, ar fi intrat direct în lumea legendei, la fel cum intrase, la vremea ei, „Marea Caravană“ și la fel cum intrau eroii ce nu se predau niciodată. Ar fi trecut un veac până când poporul care-l iubea avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
orizont, dar atmosfera nu se răcori, de parcă acel loc blestemat ar fi fost în afara celor mai simple legi ale Naturii și masa de aer rarefiat ar fi avut proprietatea de a deveni impenetrabilă, un clopot de sticlă ce izola „pământul pustiu“ de restul planetei. Cămilele mugeau și mugetul lor era un strigăt de groază, pentru că instinctul le avertiza că acel pământ tare, cald și solid ducea spre sfârșitul tuturor drumurilor. Cu întunericul sosiră stelele, și Gacel alese una pe care trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
spatele celor trei animale. Cu o mișcare a capului, arătă spre al patrulea: — Trebuie s-o omorâm la noapte. — O să atragă vulturii și vulturii or să atragă avioanele. Or să ne dea de urmă. — Vulturii nu se aventurează în „pământul pustiu“ - luă un mic ibric de cositor, pe care îl umplu cu apă și i-l dădu. Aerul e prea fierbinte. Bău cu poftă și întinse din nou vasul, dar targuí-ul închisese deja gerba. — Nu mai e. — Asta a fost tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-și viața în deșert - clătină din cap de mai multe ori. Nu. N-aveți dreptul la apă, nici la viață, până nu-l găsesc pe Gacel Sayah. — Gacel nu e cu familia lui. — De unde știi? — Pentru că îl căutați în „pământul pustiu“ din Tikdabra. — Poate că greșim. Și dacă nu-l găsim, într-o bună zi va trebui să se întoarcă la familia lui - glasul i se schimbă, devenind împăciuitor și convingător. Nu vrem să-i facem rău familiei lui. N-avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
-i găsim niciodată! Locotenentul Razman negă cu un gest, liniștindu-i, și se apropie de o hartă mare a regiunii fixată pe peretele hangarului. — Nu, spuse. Nu vreau să vă întoarceți în erg, ci să mă duceți la adevăratul „pământ pustiu“. Dacă socotelile mele sunt exacte, au ajuns deja în pustiu. Am putea ateriza acolo? Cei doi bărbați se priviră; era clar că nu le surâdea deloc propunerea. Aveți idee ce temperatură e în pustiul acela? — Bineînțeles, răspunse. Nisipul poate ajunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
după un lung marș. „Nu știu de ce îi urmăresc, își spuse. Când, în fond, mi-ar plăcea să fug împreună cu ei...“ Băuseră sângele cămilei și-i mâncaseră carnea. Se simțea puternic, însuflețit, plin de energie și capabil să înfrunte „pământul pustiu“ fără frică, dar îl îngrijorau temerile tovarășului său, mutismul în care căzuse, disperarea pe care i-o citea în ochi de fiecare dată când lumina unei noi zile venea să le arate că peisajul continuă să fie același. — Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
este liber și încă mai nutrea o slabă speranță că va trece granița. Care graniță? Ar trebui să fie pe-acolo, oriunde în fața lor, sau poate deja în urma lor, fără ca nimeni pe lumea asta s-o poată recunoaște, pentru că „pământul pustiu“ din Tikdabra, care n-a fost în stare să accepte nici un suflet omenesc, ar accepta cu atât mai puțin impunerea unei granițe. „Pământul pustiu“ era adevărata graniță. Granița între țări, între regiuni și chiar între viață și moarte. „Pământul pustiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sau poate deja în urma lor, fără ca nimeni pe lumea asta s-o poată recunoaște, pentru că „pământul pustiu“ din Tikdabra, care n-a fost în stare să accepte nici un suflet omenesc, ar accepta cu atât mai puțin impunerea unei granițe. „Pământul pustiu“ era adevărata graniță. Granița între țări, între regiuni și chiar între viață și moarte. „Pământul pustiu“ se impunea oamenilor ca frontieră și Gacel înțelese că, într-un anumit fel, iubea „pământul pustiu“ și-i făcea plăcere că se afla acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pustiu“ din Tikdabra, care n-a fost în stare să accepte nici un suflet omenesc, ar accepta cu atât mai puțin impunerea unei granițe. „Pământul pustiu“ era adevărata graniță. Granița între țări, între regiuni și chiar între viață și moarte. „Pământul pustiu“ se impunea oamenilor ca frontieră și Gacel înțelese că, într-un anumit fel, iubea „pământul pustiu“ și-i făcea plăcere că se afla acolo pentru că așa voise și pentru că era, poate, prima ființă omenească de la începutul vremurilor care experimenta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cu atât mai puțin impunerea unei granițe. „Pământul pustiu“ era adevărata graniță. Granița între țări, între regiuni și chiar între viață și moarte. „Pământul pustiu“ se impunea oamenilor ca frontieră și Gacel înțelese că, într-un anumit fel, iubea „pământul pustiu“ și-i făcea plăcere că se afla acolo pentru că așa voise și pentru că era, poate, prima ființă omenească de la începutul vremurilor care experimenta pe deplin conștient ce înseamnă să sfidezi „deșertul deșerturilor“. „Mă simt în stare să te birui, murmură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la mai puțin de un kilometru distanță în sens opus, și avea să se transforme de asemenea într-o mumie, privindu-se fără să se vadă, fiecare cadavru marcând o jumătate de drum. Moarte, vor uni nordul cu sudul „pământului pustiu“ din Tikdabra, limitele puterilor lor de sărmane animale ale deșertului. Ce speranță îi mai rămânea deci lui, care trebuia să meargă înainte cu două umbre de cămile fantomatice, sfârșite de oboseală, și un om care se dăduse bătut și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
zile întregi de singurătate și sete, fără nici o posibilitate de întoarcere. îi rămânea deci o singură posibilitate, să se îndrepte spre est, abătându-se din drum apoi spre sud, și să spere că, cel puțin în acea direcție, hotarele „pământului pustiu“ erau mai aproape. Gacel cunoștea bine călăuzele tuarege și știa că, atunci când unul dintre ei greșea direcția, se încăpățâna în greșeala lui indiferent de urmări, pentru că acea greșeală însemna că pierduse cu totul noțiunea spațiului, a distanței și a locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
oameni decât să umble dintr-un loc în altul fără nici o țintă. De aceea, fără îndoială, când călăuza „Marii Caravane“, din cauza unei împrejurări pe care nimeni n-o va ști vreodată, se pomenise dintr-o dată în universul necunoscut al „pământului pustiu“, preferase să continue în aceeași direcție, încredințat că Alah avea să face drumul mult mai scurt decât era în realitate. Și acum se afla acolo, uscându-se de soare, dându-i lui Gacel o lecție pe care acesta și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pe grasul Kader, care mai dormea încă, respirând agitat, ca și cum, în mod inconștient, lupta ca să rămână în lumea viselor, refuzând să revină la mizerabila realitate ce-i înconjura. Ordinele erau categorice: să rămână în acel loc și să supravegheze „pământul pustiu“ până va veni cineva după ei. Asta se putea întâmpla a doua zi, peste o lună sau peste un an, dar dacă plecau de acolo, urmau să fie împușcați. Era un puț pe-aproape: apă murdară și rău mirositoare, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
putea întâmpla a doua zi, peste o lună sau peste un an, dar dacă plecau de acolo, urmau să fie împușcați. Era un puț pe-aproape: apă murdară și rău mirositoare, care producea diaree, și vânat unde se termina „pământul pustiu“ și începea podișul din hamada, cu pietrișurile și scaieții săi și cu vechi albii de râuri care cu mii de ani în urmă curgeau năvalnic spre îndepărtatul Niger sau spre foarte îndepărtatul Ciad. Un bun soldat, și se presupunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
trezi fâlfâitul de aripi al primilor vulturi. Unii intraseră deja în măruntaiele animalului mort, iar alții începeau să se apropie timid de cadavrul soldatului. Privi spre cer. Păsările de pradă erau cu duzinile, căci se aflau chiar la marginea „pământului pustiu“ și ai fi zis că apăruseră dintr-o dată, ca prin farmec, din tufișurile și arbuștii din hamada. Se îngrijoră. Vulturii zburând în cercuri pe cer se puteau vedea de la mulți kilometri și nu știa la ce distanță se afla următoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îi dădu să bea din nou și apoi se așeză, așteptând să se lumineze de ziuă, gândindu-se la faptul că el, Gacel Sayah, va intra în istoria deșertului și în legendele sale ca primul om care a învins „pământul pustiu“ din Tikdabra. Și poate că, de asemenea, într-o zi se va ști că a fost și cel care a găsit în sfârșit „Marea Caravană“. „Marea Caravană“! Ar fi fost de-ajuns ca ghizii ei să o ia puțin spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
o parte într-alta fără nici un motiv aparent, se transformase, din cât putuse să vadă, în cea mai presantă nevoie, fără ca pe tinerii nomazi și pe părinții lor să-i mai mulțumească lungile plimbări de zile și săptămâni pe întinderile pustii fără grabă și fără grijă, conștienți că locul unde trebuiau să ajungă se află acolo, la capătul drumului, și acolo va rămâne în vecii vecilor, ori cât de încet ar merge. Acum, printr-o ciudată ironie a destinului, el, Gacel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
funest, sfârtecând cu ciocurile lor puternice carnea celor doi oameni și a animalului care cu douăzeci și patru de ore în urmă erau încă plini de viață și croncănind în cele patru zări că acolo, la marginea hamadei, chiar la hotarul „pământului pustiu“ din Tikdabra, omul dezlănțuise încă o dată o tragedie. — în același pat în care stai tu acum și cam la aceeași oră, când toți dormeau, bărbatul tău i-a tăiat gâtul căpitanului meu și-a început să-și complice viața și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cele din urmă, se întoarse încet spre cel de-al doilea vehicul, tancheta pe șenile, ce-și continua drumul imperturbabilă și care se opri cam la douăzeci de metri de el, exact în punctul unde se uneau hamada și „pământul pustiu“. Un om înalt, cu o mustață îngrijită, uniformă de culoarea nisipului și steluțe pe manșetă coborî imediat și înaintă cu pas hotărât, oprindu-se în fața targuí-ului. — Abdul-el-Kebir? întrebă. Gacel arătă în spatele său. Ofițerul răsuflă ușurat și clătină din cap ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
foarte departe, în nord-est, în munții Huaila... E timpul să mă întorc. Militarul clătină din cap ca și când i-ar fi fost greu să accepte. — Pe jos? Și singur? — O să-mi vândă careva o cămilă. — E drum lung dacă ocolești „pământul pustiu“. — De aceea trebuie să plec cât mai repede. Ofițerul se întoarse și arătă cu o mișcare a capului corpul adormit al lui Abdul-el-Kebir. — Nu vrei să aștepți să se trezească? O să vrea să-ți mulțumească personal... Gacel refuză cu naturalețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în pragul maturității, ce-i avea să-i marcheze viața pentru totdeauna și pe care bătrânii aveau s-o povestească ani și ani de-a rândul, uimind tinerii cu isprăvile singurului bărbat ce a sfidat o întreagă armată și „pământul pustiu“ din Tikdabra în același timp. Și le va povesti nepoților săi ce-a simțit în acea zi petrecută în compania spiritelor „Marii Caravane“, și cum le mărturisise teama lui de-a muri în acel pustiu, și cum glasurile stinse ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mare taină. — Ochii tăi sunt cei care văd o taină acolo unde nu e decât oboseală, spuse el. Am făcut o lungă călătorie. Poate cea mai lungă pe care a făcut-o cineva vreodată pe lumea asta... Am străbătut „pământul pustiu“ din Tikdabra. Cel care sosise ultimul la petrecere, un tânăr robust cu părul tuns scurt, cu ochii puțin sașii și o cicatrice adâncă ce-i brăzda obrazul până la gât, întrebă dintr-o dată, cu voce tulburată: — Tu ești Gacel Sayah, inmouchar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
negru și el a spus: „Te așteaptă la guelta din Huaila ca să te omoare...“. Trebui să facă un efort ca să-și oprească hohotul de plâns ce-i urca din rărunchi și încercă, mai mult chiar decât o făcuse în „pământul pustiu“, să-și stăpânească emoțiile. Unde i-au dus? întrebă în cele din urmă, cu voce aparent liniștită. — Nimeni nu știe. Poate că la El-Akab... Sau poate chiar mai în nord, în capitală... Vor să-i schimbe cu Abdul-el-Kebir... Targuí-ul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
în palmă până la sânge. Nu mai era bărbatul bogat care se întorcea la liniștea căminului său după o lungă aventură. Nu mai era nici măcar eroul care-l smulsese pe Abdul-el-Kebir din ghearele dușmanilor săi și traversase cu el infernul „pământului pustiu“, lăsându-l în siguranță de cealaltă parte a graniței. Acum era doar un biet imbecil, care pierduse tot ce avea pe lume din cauza nesăbuitei lui încăpățânări de a respecta niște tradiții învechite ce nu mai reprezentau nimic pentru nimeni. Laila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]