5,326 matches
-
i-a reținut departe de prietenul lor drag. La vederea celor mici, omul de zăpadă a plâns de bucurie și a simțit cum inima îi bate furtunos în piept. De atunci cei trei prieteni au fost nedespărțiți. În fiecare zi răsunau glasurile cristaline de clopoței, iar fericirea și lipsa de griji se citeau chipurile lor. Dar, încet-încet, pe nesimțite, venea primăvara. Dealurile își recăpătau vechea lor culoare, iar ghioceii își scoteau căpșoarele de sub zăpadă. Omul de zăpadă se simțea din ce în ce mai anemic
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mă zbăteam neputincios. L-am privit pentru ultima oară, radiind de împlinire, în vreme ce el continua să își rotească ochii albaștri, parcă rupți dintr-un tablou cu valuri, prin aerul hibernal, și totuși atât de cald... Un murmur stins, aproape inexistent, răsuna în tăcerea mormântală a parcului, devenind din ce în ce mai amplu, pe măsura trecerii orelor târzii din noapte. Credeam că a murit, dar refuzam a lua în seamă și alte variante... Variante... banale. Deja îmi auzeam mintea cum delirează neîncetat: „Nu e posibil
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Când înalț avionul pe cer, tată! Simt că sunt mai aproape de Dumnezeu. De acolo văd frumoasele lui lucrări: văd munții înalți mângâind norii, pădurile înverzite sau cascadele învolburate. Este minunat să plutești la mii de metri înălțime!... Ionică, ai venit?! răsună vocea mamei care-l trezește din visare. Ce fericită sunt! Cum ți-a mers acolo, la oraș? Foarte bine, mamă! Acum mă simt împlinit. După îmbrățișări și multe vorbe, vine din nou ziua despărțirii, pentru că tot ce este frumos se
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
nimic lui Aude despre noaptea trecută, articulă ea, laconic. - O cunosc pe mătușă-mea, nu se va opri aici, poți fi sigură de asta. Dacă află ce s-a petrecut cu adevărat... Chantal Îi aruncă o privire neliniștită. Vocea Îi răsună Înăbușit. - Nu trebuie să afle niciodată. Niciodată. Privirea lui Nicolas deveni șovăielnică. Ea se apropie de el și, apucîndu-l de bărbie, Îi Înălță capul și Își cufundă privirea Într-a lui. - Făgăduiește-mi că nu vei spune nimic. El Încuviință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
PS și sună-mă de Îndată ce ai ceva concret. Oricît de fugară fusese, Încruntătura lui Franck nu-i scăpă. - E vreo problemă? - Nu știam că tu ești cea care conduce ancheta, răspunse el prudent. Tocmai voia să mai adauge ceva cînd răsună sirena bacului, anunțînd iminenta plecare. Marie se despărți de el văzînd că mama ei și cu Loïc coborau de pe bac. Voia să se ducă lîngă ei cînd Christian urcă la bord. Inima tinerei polițiste se strînse văzîndu-i chipul cu trăsăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și precisă ca o radiografie și, fără să-i lase timp să deschidă gura, cu o voce netă și ascuțită, o Întrebă pentru ce venise. Vocea prefăcută a lui Pierre-Marie de Kersaint se suprapuse atunci peste aceea a soției sale, răsunînd În austerul vestibul. - Marie Kermeur! Lasă, Armelle, e desigur pentru mine... Marie Înălță capul și-l zări pe PM În capătul scării de piatră. Armelle Își luă ochii de la Marie și Începu să-i dea ostentativ ordine lui Jeanne. - Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ghicea un corp, din care doar un picior ieșea la suprafață. Milic apucă mîna fiicei sale, erau amîndoi distruși de același gînd. Nicolas. Mașina lui Loïc sosi În viteză pînă la drumul care mărginea bazinele. Strigătul Mariei la telefon Îi răsuna Încă În urechi. De departe Își văzu sora În brațele lui Milic, bătrînul fixa mereu bazinul pe care Îl acoperea acum o prelată veche de doc. Cu pieptul strîns ca Într-un clește, alergă spre ei și, fără să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Într-o coadă grea, Îi degaja chipul, accentuîndu-i paloarea; dormise totuși prea puțin. Se crispă auzind sirena bacului și se abținu să se miște. Și-l Închipui pe Christian, pe pasarelă, Întorcîndu-se spre chei Într-o ultimă mișcare de speranță. Răsună ultima avertizare a sirenei. Marie Își făcu sînge rău imaginîndu-și sentimentul de abandon, de trădare pe care cu siguranță el Îl trăia. Încercă să pună capăt supliciului făcînd energic stînga-mprejur pentru a se Întoarce În cameră. Își luă holsterul, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
prindă Înainte ca ea să se prăbușească peste tumulus, unde se chirci În poziție fetală. - Marie! Marie, deschide ochii! Uită-te la mine! Nu răspundea comenzilor lui. Un val amestecat cu sînge tocmai o Înghițise În abisul coșmarului. Cu capul răsunînd de bătăi surde, tîrÎtă fără putință de scăpare În vîrtejuri Învolburate, simțea că se sufocă. Izbitura valurilor, urlete omenești sfîșietoare, o mînă care se Întinde și caută cu disperare s-o prindă, imagini și zgomote terifiante amestecate o luară pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pățania eroului a cărui căsătorie fusese anulată din pricina Îndolierilor succesive care loveau familia logodnicei sale, și lăudau curajul excepțional cu care celebrul skipper ținuse să ia startul, deși logodnica lui era Încă suferindă. Pasul hotărît al lui Christian făcea să răsune și să se Îndoaie scîndura În echilibru care ducea la vas. Insensibil la Întrebările ziariștilor, la flash-urile fotografilor, nu mai Înregistra decît informațiile utile cursei. Părea, ca Înaintea fiecărei plecări, pe deplin concentrat. În realitate, Îi inducea pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
plumb și, preț de o clipă, i se păru că Întrezărește un chip... Loïc? Era el, era el cu adevărat alături de ea, sau totul se petrecea În haosul delirului ei? Imaginea lui apărea tulbure, iar la răstimpuri frînturi de voce răsunau În tîmplele ei dureroase. Să cunoască adevărul... voia atîta să știe... să spună secretul... oribilul secret... Ajunsă la capătul puterilor, Marie nu mai izbutea să se agațe de murmurul tot mai firav, de imaginea tulbure și mișcată a acelui chip
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
simplitate. Nu numai că nu m-am ținut de cuvînt, dar ultima oară cînd ne-am văzut nu m-am purtat frumos cu el. Ajunseseră la piciorul pasarelei. Întinse mîna după geanta de voiaj ca să i-o Înapoieze. Sirena bacului răsună din nou. Minutele erau numărate. - El este cel care nu s-a purtat corect cu dumneata! Cuvintele erau de acum slobozite. Nu mai putea da Înapoi. - Tipul ăsta e un netrebnic, Marie. Ea Îi smulse geanta din mînă și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
dispăreau una după alta. Se repezi la monitoare și Învîrti butoanele. În van. Unul cîte unul, ecranele se Întunecară. În clipa următoare, părăsea jandarmeria pustie și sărea În mașina de teren. Cu căștile bine fixate pe urechi, ascultă soneria telefonului răsunînd și numără În minte pînă la șapte Înainte ca Morineau să răspundă. Era vizibil smuls cu forța din brațele lui Morfeu. - Se petrece o chestie ciudată la sit. SÎnt pe drum. - Și Îmi Închipui că vreți să vin și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
rîndul lui, părăsind grota de acum complet Înecată de mare. Tunelul urca În pantă lină. Se tîrÎră cam vreo douăzeci de metri, cu veșmintele agățîndu-se de asperitățile pietrei, cînd galeria se lărgi, Îngăduindu-le să se ridice. Exclamația tinerei femei răsună Îndelung ca un ecou. Mai Înainte chiar ca lanterna să lumineze locurile, știa deja despre ce era vorba. Se aflau Într-o vastă cavitate naturală și circulară - avînd cel puțin zece metri diametru - scobită chiar În stîncă de apa mării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu furtuna cea mare din mai 1968. Marie primi dezvăluirea ca pe un șoc. Ca să nu-și alarmeze tatăl, se Întoarse, adună cîteva coșuri, Împiedicîndu-și mîinile să tremure cît putu mai bine. Furtuna cea mare din mai 1968. Cuvintele Îi răsunau În tot corpul. - Ce nu e În ordine? În ciuda eforturilor, tulburarea ei nu-i scăpase lui Milic. - SÎnt osternită, tată, se mulțumi ea să murmure, dar glasul Îi tremura. - Ai grijă de tine, fetițo. Îi simți Îngrijorarea și Își puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Valul monstruos, cu stropi de sînge, plasa unor plete imense, desfășurate, care o Înghițeau sub vîrtejuri de spumă, băltoaca de sînge dispărînd În nisip, teroarea unei mîini ivindu-se, apoi, Într-un horcăit Înspăimîntător, hăul negru și vertiginos În care răsunau bătăile unei pulsații surde și ritmate... Lumina zilei se chinuia să iasă din ceața care se lăsase peste Lands’en În cursul nopții, cînd Marie Îl Însoți pe Lucas la plecarea primului bac. El băgă de seamă aerul ei ostenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
apoi Închise ușa grea În urma lui, Încuind-o cu cheia. Marie, turbată de furie că se lăsase surprinsă, se ridică și Își recuperă arma. Se văzu nevoită să tragă de trei ori pînă ce broasca cedă sub Împușcăturile asurzitoare care răsunau În imensa cușcă a scării. Izbuti să deschidă ușa și se năpusti afară. Nu făcuse decît un pas cînd lovitura se abătu asupra ei. 19 În timp ce Ryan gonea cu toată viteza spre larg, Lucas se năpustea ca lovit de streche
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu cîștigase niciodată la Loto, banii de pe urma prăzii erau cei care slujiseră la punerea În funcțiune a șantierului naval și la ridicarea hotelului, la fel ca pentru laboratoare și fabrica de faianță. Bulversată, Marie nu-l Întrerupse, ce spunea el răsuna adevărat În sinea ei. O mințiseră oare toți, dintotdeauna? Ryan Îi aruncă o scurtă privire. - Adevărul despre cei pe care Îi iubim este adesea greu de suportat, știu asta. Ea nu-și putu stăpîni tremurul din voce. - Dar Nicolas? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Marie Își făcu apariția Înotînd Într-una din pijamalele, prea mari pentru ea, ale tatălui ei, iar bătrînul o Întîmpină cu un zîmbet care aducea a strîmbătură. - Sper că nu eu te-am trezit, copila mea. Pentru Marie, vorbele astea răsunară ca un ecou al unei Îndepărtate amintiri: ca să te mănînc mai bine, copila mea... Se scutură și-i spuse fără vlagă bătrînului că nu el o trezise. - Te las să te odihnești. Ai mare grijă de Încăpățînata asta mică, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
unde un om și-a petrecut o parte atît de mare din viață, afirmă el cu aplomb. Precedîndu-i În fosta clădire abandonată, soldatul de planton nu părea prea Încîntat de expediție. Trebuie să recunoaștem că locul era lugubru, pașii lor răsunau de-a lungul Înșiruirii de coridoare cu ușile vraiște, un miros de mucegai, de canalizare și de ciment ud le Înțepa nările. Plantonul Împinse o ușă care scîrțîi sinistru, făcîndu-le semn să intre. Trei metri pe doi, un colț cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o clipită. Îl zări pe Fersen care scotea arma din toc sus, la mezanin și, fără urmă de șovăială, trase. Lucas scoase un horcăit scurt și Marie auzi cu un sentiment de oroare zgomotul trupului care se prăbușea, făcînd să răsune lemnul podelei. - Lucas! Nu! Morineau, Înșfăcînd-o pe Marie de gît, aproape că o sugrumă pentru a o face să tacă. O tîrÎ spe scara mezaninului. - Am să-l termin, n-o să mă mai sîcÎie! Morineau În sus, Morineau În jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Ceea ce vreau eu este ca tu să fii fericită, Marie, murmură el. Ochii lui albaștri erau adînciți În orbite de cearcăne adînci. Marie simți că i se strînge inima. - Am să trec În cursul serii, făgădui ea. - Te aștept deja. Răsună sirena care anunța plecarea iminentă a bacului. TÎnăra femeie Îi zîmbi scurt, apoi se Îndepărtă. O urmări din ochi, o văzu ajungînd lîngă polițistul atît de detestat care o aștepta la piciorul pasarelei, o văzu urcînd Împreună cu el la bordul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la fiecare fulger care lumina marea spumegîndă și dezlănțuită, la fiecare bubuit de tunet care izbucnea, apoi se rostogolea mai departe vuind. Tremura strîngînd la piept o legătură de cîrpe și nu-și lua ochii de la dolmen. Ca și cum ar fi răsunat chiar sub monstrul de piatră, auzea ecouri neclare ale unor glasuri de copii. Brusc, privirea lui se holbă. Pămîntul părea să se deschidă sub dolmen. O văzu atunci pe Gwen ieșind la suprafață ca un spiriduș ivit din adîncuri. Băiețelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se agita scîncind. Pierric veni mai aproape, fascinat. Cu o mînă șovăielnică, dădu la o parte scutecele și Întrezări o mutrișoară de nou-născut. La contactul cu mîna puștiului, bebelușul Întoarse capul și deschise gurița, căutînd parcă pieptul mamei ca să sugă. Răsunară Împușcături. Instinctiv, copilul apucă scutecele care se desfăcură, o păpușă căzu dintre ele, pe care Pierric o ridică și, strîngînd totul la piept, se tîrÎ spre stînci pe care Începu să se cațăre, În timp ce alte focuri de armă răsunau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
sugă. Răsunară Împușcături. Instinctiv, copilul apucă scutecele care se desfăcură, o păpușă căzu dintre ele, pe care Pierric o ridică și, strîngînd totul la piept, se tîrÎ spre stînci pe care Începu să se cațăre, În timp ce alte focuri de armă răsunau În golf. Chipul lui Pierric se Încreți, cu siguranță la fel ca acela al copilului care era el pe atunci, și Începu să se smiorcăie. - Hoața! Hoața, mi-a furat bebelușul... - Cine ți-a furat bebelușul, Pierric? - Nu, nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]