7,442 matches
-
a împiedicat autoritățile să acorde Ordinul Vîrtuți Militari, teritoriul polonez fiind ocupat de inamici după numai cinci saptamani de la declanșarea atacului. Comandanții de divizii și brigăzi au obișnuit să-și decoreze folosind propriile lor medalii căpătate în perioada antebelica. Astfel, Regimentul 18 pomeranian a fost decorat cu Ordinul Vîrtuți Militari a generalului Stanisław Grzmot-Skotnicki pentru lupta plină de bravura din prima zi a războiului - 1 septembrie 1939. După înfrângerea Poloniei din 1939, o mare parte a armatei a fost evacuată în
Virtuti Militari () [Corola-website/Science/312501_a_313830]
-
la pictarea pereților interiori ai bisericii, deci nu se știe dacă a fost pictată sau nu în timpul domniei ctitorului. Pictura actuală a lăcașului de cult datează din secolul al XIX-lea. La sfârșitul secolului al XIX-lea, câțiva ofițeri din Regimentul 15 Dorobanți cu garnizoana la Piatra Neamț au luat inițiativa ridicării unui monument comemorativ al marii lupte pentru apărarea țării de la Valea Albă. S-a format un comitet condus de profesorul V.A. Urechia, care s-a ocupat de strângerea de
Mănăstirea Războieni () [Corola-website/Science/312511_a_313840]
-
defileul Dunării, unul dintre cele mai frumoase locuri naturale din țara noastră. Ea este așezată pe coama Dealului Moșului, care domină orașul Orșova. A fost ctitorită de către ziaristul interbelic Pamfil Șeicaru, care a luptat în zona Orșovei în calitate de sublocotenent al Regimentului 17 Infanterie în Primul Război Mondial. În 1935 a fost construit un drum de acces pietruit și lung de un kilometru și jumătate ce urca din centrul Orșovei până în Dealul Moșului. Drumul a fost numit Drumul Eroilor și era străjuit
Mănăstirea Sfânta Ana () [Corola-website/Science/312525_a_313854]
-
de acces pietruit și lung de un kilometru și jumătate ce urca din centrul Orșovei până în Dealul Moșului. Drumul a fost numit Drumul Eroilor și era străjuit de șapte troițe sculptate din lemn de stejar masiv, aceste troițe erau închinate regimentelor care au luptat în zonă în Primul Război Mondial. Troițele au dispărut prin anii 1960. Mănăstirea Sfânta Ana a fost construită între anii 1936 și 1939, perioada în care Șeicaru era director al ziarului Curentul și deputat în Parlamentul României
Mănăstirea Sfânta Ana () [Corola-website/Science/312525_a_313854]
-
a fost un feldzeugmeister în armata habsburgică și un feldmareșal al Imperiului Austriac. Etnic maghiar, s-a născut în Transilvania în localitatea Vințu de Jos ("Alvinc" sau "Alwintz"), petrecându-și copilăria pe domeniile contelui Francisc Gyulai înainte de a se alătura regimentului său în gradul de "Fähnrich" la vârsta de 14 ani. Până în anul 1753 ajunsese la rangul de "Hauptmann". În timpul Războiului de Șapte Ani, Alvinczy s-a distins prin comandarea unei companii de grenadieri în bătăliile de la Torgau și Teplitz, unde
József Alvinczi () [Corola-website/Science/312527_a_313856]
-
unde acțiunile sale i-au adus promovarea la gradul de maior clasa a II-a. După sfârșitul războiului a activat extensiv pentru implementarea noilor regulamente pentru armată, ale lui Franz Moritz von Lacy. Înaintat la rangul de "Oberst" și comandând Regimentul 19 de Infanterie în 1774, și-a condus oamenii în timpul Războiului Succesiunii Bavareze, unde l-a capturat pe comandantul prusac, prințul Hessen-Philippstal, o faptă ce i-a adus lui Alvinczy promovarea la gradul de general-maior și Ordinul Maria Terezia. Alvinczy
József Alvinczi () [Corola-website/Science/312527_a_313856]
-
în Războiul Otoman din 1787, însă nu a reușit să-și îndeplinească misiunea de a cuceri Belgradul. După o scurtă perioadă în care a avut sarcina de a-l instruit pe viitorul împărat, arhiducele Francisc, s-a întors la comanda regimentului său. Înaintat la rangul de "Feldmarschalleutnant", a fost transferat în Olanda Austriacă în 1790 pentru a învinge Statele Unite ale Belgiei, până când o căzătură de pe calul său l-a forțat să se retragă din activitate. La izbucnirea Războaielor Revoluționare Franceze în
József Alvinczi () [Corola-website/Science/312527_a_313856]
-
pe 25 aprilie 1767 la Bar-le-Duc, decedat la 13 septembrie 1847 la Paris, Duce de Reggio, a fost un general francez al perioadei revoluționare și napoleoniene, Mareșal al Primului Imperiu (demnitate acordată în 1809) și "pair" al Franței. Voluntar în regimentul "Médoc-Infanterie" în 1784, Oudinot devine căpitan al unei companii formate la Bar-le-Duc în 1789 și apoi locotenent-colonel în noiembrie 1791. În noiembrie 1793, în urma comportamentului său în bătălia de la Bitche, devine colonel și apoi se remarcă la bătălia de la Haguenau
Nicolas Oudinot () [Corola-website/Science/312553_a_313882]
-
căsătorește cu Suzanne Berly, cu care va avea trei fiice. Își întreține familia din micile câștiguri obținute la cursele cicliste, vâslind la regate pe Sena sau participând la competiții pugilistice. În anii 1898 - 1900 își face serviciul militar la un regiment din Bretania. Vlaminck începe să se ocupe serios de pictură după ce l-a întâlnit pe André Derain, cu care va împărții un atelier lângă podul Chatou. Întâlnirea lor, cu totul întâmplătoare în vara anului 1900, va juca un rol determinant
Maurice de Vlaminck () [Corola-website/Science/312612_a_313941]
-
tradare și decapitat la Salisbury pe 2 noiembrie. Văduva lui, Caterina, s-a căsătorit cu Jasper Tudor care a luat legătura cu Henric Tudor pentru a organiza o altă revoltă. Richard a făcut avansuri în Landais, oferind spijin militar pentru regimentul slab de sub Ducele Francisc al II-lea de Bretania în schimbul lui Henric. Henric a fugit la Paris, unde și-a asigurat sprijinul din partea regentei franceze Anne de Beaujeu, care a furnizat trupe pentru invazia din 1485. Guvernul fracez, amintindu-și
Richard al III-lea al Angliei () [Corola-website/Science/312654_a_313983]
-
urmau să primească întăriri și campania urma să continue, încheindu-se doar după victoria franceză zdrobitoare de la Friedland. « fuse teribilă, atât prin rigoarea anotimpului cât și prin încrâncenarea cu care ne băturăm, atât de o parte cât și de cealaltă. Regimentul pierdu aici opt sute de oameni dintr-un total de o mie două sute, cât și cincizeci de ofițeri. Eu primii cinci lovituri de mitralie și avusei un cal ucis sub mine. Avurăm doisprezece purtători de drapel uciși sau răniți. Vulturii noștri
Bătălia de la Eylau () [Corola-website/Science/312682_a_314011]
-
noștri erau luați la țintă de gloanțe și ghiulele; dar fură salvați. Toți ofițerii superiori ai corpului de armată al mareșalului Augereau fură uciși sau răniți; acest brav și demn mareșal fuse rănit și forțat să ne părăsească.» (Le Baillif, regimentul 7 ușor)
Bătălia de la Eylau () [Corola-website/Science/312682_a_314011]
-
fiind muscheta model Charlesville 1777 sau versiunea 1793. Pentru a trage cu această armă, un infanterist trebuia să facă circa 21 de mișcări la fiecare foc tras. Infanteria era împărțită în divizii de minim 2 brigăzi, fiecare brigadă având 2-4 regimente de câte 2-4 batalioane. În plus, batalioanele franceze erau în continuare împărțite în: 6 companii „de centru” și 2 companii „de elită” (una de grenadieri sau carabinieri pedeștri și una de "voltigeurs" - trăgători de elită sau de "vânători"). Un batalion
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
în: ușoară, „de linie” (medie) și grea. Misiunea principală a cavaleriei era aceea de a învinge cavaleria inamică, dacă se angaja o luptă de cavalerie, ceea ce nu era întotdeauna cazul. Organizarea era aceeași ca în cazul infanteriei, cu excepția faptului că regimentul se împărțea în 4 escadroane, împărțite în 8 companii de câte aproximativ 60 de oameni. Napoleon afirma că „bătăliile sunt câștigate de artilerie”. În timpul său, atât armata franceză, cât și armatele celorlalte puteri, au căutat să standardizeze calibrul pieselor de
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
pistoalele. Artileria folosea mitraliile, atunci când inamicul se afla suficient de aproape. De cele mai multe ori, formațiile erau puse în practică individual de fiecare batalion, respectiv escadron. Cu toate acestea, au existat cazuri dese când au fost aduse împreună mai multe batalioane, regimente sau chiar brigăzi, pentru a forma o formație unică, de cele mai multe ori pentru a da un atac decisiv. Cavaleria franceză lupta de regulă cu toate escadroanele unui regiment împreună, în timp ce celelalte puteri continentale optau pentru folosirea individuală a escadroanelor. În
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
au existat cazuri dese când au fost aduse împreună mai multe batalioane, regimente sau chiar brigăzi, pentru a forma o formație unică, de cele mai multe ori pentru a da un atac decisiv. Cavaleria franceză lupta de regulă cu toate escadroanele unui regiment împreună, în timp ce celelalte puteri continentale optau pentru folosirea individuală a escadroanelor. În 1807, la Bătălia de la Eylau, cea mai mare șarjă de cavalerie din istorie (12,000-14,000 de călăreți francezi) a dus la sistarea oricărei ofensive din partea rușilor, salvându
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
obliga infanteria inamică să formeze careu sau altă formație compactă și deci cu putere de foc scăzută și artileria deschidea focul asupra oamenilor masați aproape unul de altul, cauzând pierderi maxime. Aceste formații reprezentau un singur batalion sau un singur regiment, fiind regula pentru o luptă eficientă. Ideală pentru atac și pentru manevre, coloana era formația tipică pentru armata franceză, dar era destul de des folosită și de celelalte armate. Soldații unui batalion formau un dreptunghi, cu rândurile strânse, din mai multe
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
batalionului sau escadronului „în linie” era menită să aducă maximum de putere de foc (pentru infanterie), respectiv un raport optim între forța de impact și suprafața impactului (pentru cavalerie). În cazul infanteriei continentale, „linia” era formată din soldații batalionului sau regimentului, dispuși pe trei rânduri succesive. Marea Britanie dispunea infanteria pe două rânduri succesive, iar războiul din peninsula iberică și Campania de la Waterloo au părut să impună superioritatea acestei din urmă abordări. Și aceasta deoarece rândul al treilea de infanterie (cel din
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
anihilitată în nici zece de minute. Și aceasta se întâmpla îndeosebi atunci când călăreții, folosindu-și viteza și manevrabilitatea, ajungeau să atace din flanc sau din spate. De aceea, formația standard pentru apărare împotriva cavaleriei era careul: un batalion sau un regiment se dispunea în careu, latura acestuia având trei șiruri de soldați: rândul întâi, îngenunchiați, rândul al doilea în picioare vor deschide focul; rândul al treilea încarcă armele pe care le dă apoi celor din față. Ofițerii și artileriștii se vor
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
din dreptul inamicului puteau trage). Dacă însă, din anumite motive, soldații nu puteau deschide focul, careul era extrem de vulnerabil, mai ales pentru cavalerie. A fost cazul la Bătălia de la Fère Champenoise, unde o furtună neașteptată a udat cremenele muschetelor unui regiment din „Tânăra Gardă”. Acești soldați de elită, dispuși în careu nu au putut deschide focul și au fost tăiați în bucăți de cavaleria inamică. Excepția o constituia o singură formație ce aducea împreună mai multe regimente, mai multe brigăzi sau
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
udat cremenele muschetelor unui regiment din „Tânăra Gardă”. Acești soldați de elită, dispuși în careu nu au putut deschide focul și au fost tăiați în bucăți de cavaleria inamică. Excepția o constituia o singură formație ce aducea împreună mai multe regimente, mai multe brigăzi sau chiar mai multe divizii. Ele se referă aproape exclusiv la dispunerea infanteriei. Ambele formații prezintă avantajul de a menține mai bine linia de bătălie, evitând ca ea să fie străpunsă. Linia dublă reprezenta dispunerea în 2
Războiul în epoca napoleoniană () [Corola-website/Science/312671_a_314000]
-
de armate E”, care avea controlul a tuturor forțelor germane și italiene. Capitularea italienilor din septembrie a făcut ca cele mai multe unități italiene să se predea germanilor, deși au existat unele unități, precum Divizia a 21-a de infanterie "Pinerolo" și Regimentul de cavalerie "Aosta", care au ales să opună rezistență.S-a ajuns în acest fel la ciocniri scurte, dar foarte violente, între germani și italieni, dar și la atrocități împotriva prizonierilor italieni de război, așa cum a fost cazul Diviziei a
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
Elene din Orientul Mijlociu. Pe 23 iunie 1941 începuse deja formarea Brigăzii I Elene în Palestina sub comanda colonelului Ev. Antoniou. Brigada erea compusă din 5.000 de oameni, organizați în trei batalioane de infanterie, un batalion de artilerie (numit însă „regiment”), și mai multe unități auxiliare. A fost format un batalion independent de blindate, dar acesta a fost incorporat mai târziu într-un regimentul de artilerie al Brigăzii. Brigada a rămas în taberele de antrenament din Palestina până în mai 1942, când
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
din 5.000 de oameni, organizați în trei batalioane de infanterie, un batalion de artilerie (numit însă „regiment”), și mai multe unități auxiliare. A fost format un batalion independent de blindate, dar acesta a fost incorporat mai târziu într-un regimentul de artilerie al Brigăzii. Brigada a rămas în taberele de antrenament din Palestina până în mai 1942, când la comanda sa a fost numit colonelul Pafsanias Katsotas. Brigada I Elenă a fost transferată în Siria și de aici mai departe în
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]
-
forțelor EAM-ELAS . În septembrie 1942 a fost formată unitatea forțelor speciale „Detașamentul Sacru” ("Ιερός Λόχος"), ai cărui membri au fost în special ofițeri, subofițeir și elevi ai școlilor militare. Această unitate aflată sub comanda colonelului Christodoulos Tsigantes a luptat în cadrul Regimentului I SAS în Libia. În februarie 1943, Detașamentul a fost plasat sub comanda generalului Philippe Leclerc, participând la Campania din Tunisia. În perioada mai - octombrie 1943, Detașamentul Sacru a fost antrenat în tehnici ale forțelor aeropurtate și amfibii. Pe toată
Istoria militară a Greciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/312691_a_314020]