6,619 matches
-
i se încurcau și parcă nu mai răsufla, simțindu-i trupul puternic aproape și hainele care miroseau frumos. După vreo jumătate de ceas, învățase. Placa veche hârâia încă un tangou: Ilona, Calvar mi-e viața fără tine, Că-n nopțile senine, Ce dulce, dragă, Mi-ai cedat... Ostenise. Își ascultă bătăile inimii. Se lipi de fereastră și privi afară, în curte, câinii se întinseseră la soare, cu capetele pe labele puternice. Să fi fost trei după masă. Îi era frică și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lui. Atunci să mă mai mir de ce unul și altul se descompun în minte și în inimă? Mi-am chinuit nădejdile între o geologie a cerului și o teologie a pământului. Cum mi-aș vrea lipiți obrajii de un albastru senin ca acele frunze ce par crescute-n cer când le privești, în după-amieze, din umbra unui pom! În inima lui Diogene florile deveneau stârvuri și pietrele râdeau. Nimic nu rămânea neschimonosit; omul își pocea fața și obiectele tăcerea. Natura, atinsă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
decât desfrâul minții peste o realitate desfrunzită, o optică sumbră străpungând calmul uitării și pătând orice prospețime. Și atunci, să te miri de ce lebedele - suflete spulberate-n corpuri - îți par chioare (căci nu privesc ele în lături?); de ce un cer senin îți trezește icoana lucie a unui creier de imbecil și viața îți pare mai comică decât un sfânt zburdalnic? Dacă izvoarele Alpilor mi-ar spăla mintea și mi-ar răcori inima! Doar așa aș fi vesel să descopăr frăgezimea neștiinței
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
străin de ispita fatală a vieții, de seducția de neant a ființării și de Nirvana întăritoare a fiecărei clipe. Când toate gândurile s-au înecat în sânge, din filozof te pomenești un avocat al inimii. Privind infinitatea calmă a cerului senin: oare cum de există răul? - Și a-ți afunda apoi cugetul în azur, pentru a descoperi că numai visul ne poate despărți de prospețimea eternă a răului - beție negativă a devenirii. Cerul a precedat oamenii, poezia a "existat" înaintea lor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ei multiforme. Nu este destul de frecventă melancolia neagră? Dar ce este, mai întîi, o melancolie dulce? Cine nu cunoaște senzația de plăcere ciudată în după-amiezele de vară, când te abandonezi simțurilor fără nici o problematică specială și când sentimentul unei eternități senine dezvoltă în suflet o împăcare dintre cele mai neobișnuite? Este ca și cum grijile acestei lumi și toate incertitudinile spirituale ar amuți în fața unui spectacol de o frumusețe uluitoare, în seducțiile căruia orice problemă ar deveni inutilă. Dincolo de orice agitație, tulburare sau
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
transformare. Decât, eternitatea nu e accesibilă decât în eliminarea raportărilor, prin viețuirea clipei în mod absolut. În orice experiență a eternității este un salt și o transfigurare, deoarece se pretinde o astfel de încordare prealabilă pentru a ajunge la împăcarea senină din contemplația eternității, încît puțini sânt capabili de ea. Contemplația aceasta nu este importantă prin cât durează, ci prin intensitatea ei. Revenirea la trăirile obișnuite nu diminuează nimic din fecunditatea acestei experiențe intense. Ceea ce importă este frecvența acestei contemplații. Numai
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Eternitatea nu poate fi iubită cu pasiunea cu care iubești o femeie, sau cu care-ți iubești destinul tău sau disperarea ta proprie. Este însă în tendința spre regiunile eternității o atracție ce seamănă cu un zbor înspre un cer senin de vară, sau cu avântarea înspre discreția unei lumini stelare. Azurul și lumina de stele sânt simboluri pentru această eternitate, în care nu mai dorești și nu mai regreți nimic. Istorie Și eternitate Nu înțeleg ce rost mai are să trăiesc
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
În amândouă cazurile, rădăcinile sânt putrede și izvorul infectat. Numai iubirea de oameni care e naturală și spontană, rezultată dintr-o dăruire firească și dintr-un elan irezistibil, poate fecunda și sufletele altora și poate comunica o intimitate caldă și senină. Aceea ce rezultă din suferință ascunde prea multe lacrimi și suspine pentru a nu împrăștia raze de o claritate amară, în care punctele negre pătează puritatea iubirii. Este prea multă renunțare, prea mult chin și prea multă neliniște, pentru ca această
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e, nu rezistă nici celei mai elementare analize. Lumea aceasta trebuia să fie oricum, numai așa cum e nu. Pentru ce oamenii doresc să realizeze neapărat ceva? N-ar fi incomparabil mai bine să stea suspendați sub soare, într-o liniște senină și într-o tăcere admirabilă? Ce este de realizat, și de ce atâta sforțare și atât imperialism? Omul a pierdut simțul marilor tăceri, al marilor liniști ce îmbată ființa cu arome de eternitate. Deși conștiința este fructul unei deficiențe vitale, ea
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? - Ce frumos Adonis în "Venus și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pretestă ce pretestă și se duse. În vremea asta Cezara, curioasă și neastâmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se uită întrucît înaintase lucrarea "Căderei îngerilor". Cu fața de o senină seriozitate întindea Arhangelul Mihail spada sa de foc în aer. Pletele lui blonde fluturau împrejurul capului său alb ca marmura și a frunții boltite și ochii lui albaștri străluceau pare că de putere și energie. Brațu-i se întindea spre caos
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
iar... Îți sărut fruntea,? f?? e? efa??? Euthanasius. IV Cezara, curioasă și neastâmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se uită cât înaintase lucrarea "Căderei îngerilor". Cu fața de-o senină seriozitate întindea Archangelul Mihail spada sa de foc în aer. Pletele lui blonde fluturau împrejurul capului său alb ca marmura și ochii lui albaștri străluceau parecă de putere și energie. Brațu-i se întindea spre chaos... aripele lungi și albe păreau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
îi trebuie lui Francesco un model pentru demonul lui în "Căderea îngerilor"... dac - am putea pune mâna pe călugăr... Maiestre - strigă ea tare, apropiind două, scaune de fereastă. Intră un bătrân c-o bluză de catifea, cu fața naltă și senină, c-o barbă sură, s-apropie de copilă c-o întrebare pe buze. - Vino lângă mine... Șezi ici... Ia te uită la acel călugăr tânăr. Ce frumos demon în "Căderea îngerilor", nu-i așa? - Ce frumos Adonis în "Venus și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ce pretestă și se duse. În vremea asta Cezara, curioasă, și neastâmpărată, cotrobăia prin odaia pictorului. Ea s-apropie de tabloul acoperit c-o pânză, o ridică și se uită întru cât înaintase lucrarea "Căderei îngerilor". Cu fața de o senină seriozitate întindea Archangelul Mihail spada sa de foc în aer. Pletele lui blonde fluturau împrejurul capului său alb ca marmura și a frunții boltite și ochii lui albaștri străluceau pare-că de putere și energie. Brațu-i se întindea spre chaos... aripele
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
viață, fără s-o fi văzut neciodată, fenomen ce se poate esplica numai prin presupunerea unei afinități sufletești. Începui a-l observa cu comoditate. Era frumos, d-o frumusețe demonică. Asupra feței sale palide, musculoase, espresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunței se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru - strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi mari, caprii, ardeau ca un foc negru sub niște mari
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
unei națiuni ca un ocean. Când vântul cu aripi turburi și noaptea cu aeru-i brun și cu nourii suri domnește asupra mărei și a valurilor ei - ea doarme monotonă și întunecată în fundul ei care murmură fără înțeles; pe când dacă, în senina și albastra împărăție a cerului înflorește Lumina ca o floare de foc, fiecare val reflectă în fruntea sa un soare, iar marea împrumută de la cer coloarea sa, seninul geniului său, și le reflectă în visul său cel adânc și luciu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și tace, iar când Libertatea, civilizațiunea plutesc asupră-i, oamenii superiori se ridică spre a-l reflecta în frunțile lor și a-l arunca apoi în raze lungi adâncimilor poporului, astfel încît în sânul mărei întregi se face o zi senină, se răsfrânge în adâncul ei cerul. Poeții, filozofii unei națiuni presupun în cântec și cuget înălțimile cerului și-l comunică națiunilor respective. Dar sunt nouri cari, întunecînd ceriul, întunecă pământul. O, nourii - regi ai pământului vor mâna totdeuna tunetele lor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
palidă a stinse - și mie mi se părea că aud șoptirea acelor moși bătrâni cari, pe când eram mic, îmi povesteau în timp de iarnă, ținîndu-mă în tremurândele lor brațe, povești fantastice despre zâne îmbrăcate în aur și lumină, cari cântă senina lor viață în palate de cristal. Au trecut ani d-atunci - și parc-a fost ieri - ieri pare - că - mi încîlceam degețelele în barba lor cea albă și ascultam la graiul lor cel înțelept și șoptitor, la înțelepciunea trecutului, la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cea adâncă, Ioan n-auzi nimica. Deschisei un oblon al ferestrei și - aruncai pistolul pe-un troian de ninsoare. Apoi ieșii din casă și mă dusei să-mi răcoresc visurile și impresiunea vie, turburarea întunecoasă [a] sufletului în noaptea cea senină și rece de iarnă. A doua zi mă-ntîlnii cu Ioan. - Ai văzut toate fazele acestei drame a inimei, Tomo, aide acuma de-ți vezi de aproape actorii... aide la bătrânul și la fiica ce i-a mai rămas. O Dumnezeul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de lacrimi. O, ea n-a fost o femeie... Protest în contra numelui. Asta era dispozițiunea lui Ion în urma morții Sofiei. Mult timp în urmă, el, deși cu inima sfâșiată, deși cu sufletul turbure, însă cu fruntea sa de artist etern senină, nu te lăsa să întrevezi nimica. Eu, din contra, care văzusem figura frumoasă a acelei fiice a pământului, a acelui înger blond, eu îl visam zi și noapte, și mi se părea că atuncea când îngenuncheam la o icoană neagră
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cum sunt toate popoarele, până-n marginele unde nu l-au amețit, părea pre destinat să trăiască în pace și-n frăție cu românii. Dar ei au esplicat rău și fals foile cărții Destinului și au pătat șirurile sale cu sânge. Senina dicțiune a lui Dumnezeu:... {EminescuOpVII 198} trăiți în pace, căci sînteți singurele națiuni eterogene în oceanul panslavismului, această dicțiune ungurii trebuiau s-o întoarcă și s-o traducă spre pierzarea lor. Ei au vrut-o, nu noi! În țara toată
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cale de două ceasuri. Calul era obosit și nu mai putea merge decât în pas. Il îndreptai spre orășel. In curând însă suflarea cea limpede a aerului de noapte începu a deveni mai rece și mai iute. Deși cerul era senin, ace mici de ninsoare începură a-mi izbi fața și fruntea, îi dedei un impuls nou calului, care-o începu în treapăt. Din ce în ce vântul creștea și prindea aripi, până ce, mai repede decât treapătul calului meu, începu să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
alene cu copitele bolovanii mari de prin încovoiturile cararei dintre stânci. Din ce în ce mă-nfundam mai mult în munți, din ce în ce aerul devenea mai liber și mai rece, dar din ce în ce cerul devenea mai senin și luna spărgea cu fața ei cea galbenă vălul argintiu al norilor. Capul meu era așa de pustiu ca amestecul fără-nțeles a unor colori varii, roșu, negru, verde, galben, toate amestecate pe unul și - același loc, în fine, un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
frunze galbene și mâncate de frig. Eu singur, în nesimțirea cea mai mare, trăsei căciula de oaie peste urechi și ochi, îmi așezai capul pe-o piatră și corpul pe-un morman de frunze uscate și adormii. Visul - o lume senină pentru mine, o lume plină de raze clare ca diamantul, de stele curate ca aurul, de verdura cea întunecoasă și parfumată a dumbrăvilor de laur - visul își deschise auritele lui gratii și mă lăsă să intru în poeticele și etern
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu avulsuri de raze lungi și diamantice, cu stânci zdrobite de smirnă, pin săpăturile cărora ciorăiau și picurau curate ca cristalul, dar îngreuiat * de dulcețile și mirosul ambrei: nectarul cel adormitor al Orientului. Și toate acestea asupra norilor! Cerul era senin ca o boltă de smarand susținută în orient și occident, cu bolta ei puter [n]ică, de oglinzile cele verzi și multunde * ale mărilor... numai într-un loc cerul părea dogorât și ars și o mare gaură-n cer din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]