41,020 matches
-
lua masa împreună și după aceea vom fi fericiți stând pe o bancă în soare. Rudi surâdea din nou ca un nebun propriilor gânduri, fără să remarce că serviciul divin se terminase și oamenii se înghesuiau spre sala unde se servea vin, cafea și prăjituri de Sabat. Numai rabinul îl remarcase și râdea, îndreptându-se cu mâna întinsă spre el: - Am primit scrisoarea ta, totul se va aranja, promise el, neașteptat de amabil. Rudi nu-și putea crede urechilor. Cuvintele binevoitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
a rozmarin și a mare. Eram înfometați și am mâncat cu poftă, fără să știm că pizza ciclista era destinată numai să ne deschidă apetitul. Sub un alt pom, Carla aranjase o altă masă, unde împreună cu signor Fumo ne-a servit douăzeci de feluri delicioase de mâncare. Printre ele erau flori pe care nu le gustasem niciodată în viața mea. Toate astea nu pentru a ne umfla burta, ne-a explicat Franco, ci pentru a gusta din minunile tradiționale din Castellana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
-l închipuiam eu... În felul acesta nu puteți fi un model pentru nimeni... - Așa e, așa e, murmurau prietenii puștiului. Că bine le zici, Elefterie... Capul lui Mircea Cârpenișteanu căzu, învins, izbindu-se de asfalt. Lecția pe care i-o servea puștiul era atât de dură în bunătatea și adevărul pe care le conținea, încât Mircea își dori să fi murit în clipa când își băgase din greșeală cuțitul în braț. Vroia să fie mort, nicicând născut, deja îngropat, iar remarcile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ale Muntelui Zăpezii și navigând curajos, fără permisiunea cuiva, se încumeta gustul și mirosul mâncării indiene, chiar până la Marea Câmpie Mlăștinoasă a Creației. Se avânta curajos, purtând cu sine mirodeniile, dulciurile, sarea, mirosul de carne proaspătă, bijuteriile cu care se servea, mentalitatea și inspirația unei civilizații greu de înțeles. Din această cauză aerul lumii de deasupra era înțesat de arome care de care mai ciudate, pentru că, evident, nici izurile și nici transpirațiile altor neamuri nu se lăsau, șuierând nervoase pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
și ultima fărâmă de inedit... Dacă n-aș ști că e inutil acum, dacă n-aș fi conștient că este cu mult prea târziu, aș încerca să mă scutur, de-ar mai fi posibil, de ecourile obscure ale acelui non serviam primordial, așa cum m-aș scutura de praf... Dar nu. Mi-e din ce în ce mai clar că nu mă pot împlini decât în moarte, ba chiar și mai grav, într-o moarte pe care singur să mi-o acord, să scap de demența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mă bărbieream, m-am tăiat, dar am continuat să dau cu briciul peste tăietură; îmi umflai pieptul la limită și-mi supsei burta, pretinzând în sinea mea că, într-adevăr, această siluetă excepțională este ținuta mea obișnuită. Când am fost servit cu cafeaua, am dat-o la o parte, capricios ca un copil, deși mirosea frumos și tare aș fi vrut s-o beau. Pe negândite, în dimineața aceea, m-am confruntat cu adevărul că, așa cum sunt eu în realitate, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Iag, poftindu-ne să ne așezăm și umplând păhăruțele roșii, în timp ce tropăia de zor pe tabla cu care era acoperită podeaua balconului. Ca să spun drept, nu știam că vă întâlniți cu Vadim. Și doar suntem prieteni. Vă rog mult să serviți. După ce Sonia încuviință din cap, Iag se așeză pe marginea unui scaun, proptindu-și sticla de genunchi și ținând-o de gât ca un violonist care se odihnește. Sonia lipise paharul roșu de fața ei îmbujorată și, cu ochii plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mică și uscată, se așază la un colț de masă. Între timp, platoul cu lebăda dispare, și lacheii în livrele roșii și cu mănuși albe schimbă farfuriile și aduc alte platouri cu fel și fel de mâncăruri. Lacheul care-i servește pe oaspeți se apropie de mama și vrea să-i pună mâncare în farfurie, dar, văzându-i ținuta, dă să se depărteze. Mama, însă, înșfacă paleta de pe un platou și se servește singură. Încremenesc - dacă o văd oaspeții? Dar mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fel și fel de mâncăruri. Lacheul care-i servește pe oaspeți se apropie de mama și vrea să-i pună mâncare în farfurie, dar, văzându-i ținuta, dă să se depărteze. Mama, însă, înșfacă paleta de pe un platou și se servește singură. Încremenesc - dacă o văd oaspeții? Dar mama își tot cară la mâncare în farfurie, în timp ce lacheul, cu o figură nedumerită care mă face să sufăr și mai mult, în momentul în care în fața mamei se ridică deja o moviliță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sufăr și mai mult, în momentul în care în fața mamei se ridică deja o moviliță de mâncare, îi trage obraznic platoul din față, lăsând-o cu paleta în mână. Vrând să pună paleta pe farfurie sau, poate, să se mai servească, mama se întoarce, dar vede că platoul a dispărut și începe să mănânce direct cu paleta. Sub ochii mei, se petrece o schimbare urâtă cu ea. Înghite lacom, repede, înecându-se. Ochii îi fug straniu, în toate părțile, bărbia ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
așa ceva. Pe toate celelalte mese însă scrumierele erau frumos așezate pe mijloc. Oftă și se pregăti să se ridice ca să-și ia una. Bine ați venit la noi, domnule ofițer! auzi el o voce din spate. Cu ce vă putem servi? Mirat, Cristi se întoarse să vadă cine vorbea. Un bărbat înalt, cu o pereche de pantaloni negri, cam strâmți după părerea lui și o cămașă albă bine apretată, la fel de cambrată pe talie, stătea ușor aplecat peste scaunul său. Peste antebrațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
orașul era mic și probabil că vorba umbla din gură-n gură. Câți străini apăreau în târgușorul acela? Dădu din mână a lehamite și se ridică de la masă ca să-și ia singur o scrumieră. Nu vă deranjați, domnule polițist, vă servesc eu! De undeva din spate apăruse un alt chelner care luase o scrumieră și o ștergea sârguincios cu o bucată de cârpă. O așeză cu delicatețe pe mijlocul mesei lui Cristi și făcu apoi un pas înapoi rămânând în așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sârguincios cu o bucată de cârpă. O așeză cu delicatețe pe mijlocul mesei lui Cristi și făcu apoi un pas înapoi rămânând în așteptare. Toma scutură ușor scrumul și îl privi întrebător. Aștept să-mi spuneți cu ce vă putem servi! îi explică chelnerul. Bă, mai sunteți? întrebă polițistul exasperat peste poate. Ești al patrulea care mă întreabă. Nu vreau decât să beau o bere rece. Avem o bere neagră excelentă. Nu-mi place. Vreau altceva. Mă tem că altceva nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
detalii cu privire la dispariția puradelului din șatra de zlătari. 8 Așezat comod în fotoliul de sub umbrar, Cristian Toma fuma în tăcere. Stătea singur în întuneric, încercând să-și pună ordine în gânduri. După cina mai mult decât îmbelșugată, pe care o servise doamna Maria mai devreme, urcase în camera lui. Pop nu venise la masă, iar Cristi bănuia că era supărat pe el. Avuseseră o discuție ceva mai aprinsă în după-amiaza aceea. După ce aflase de dispariția țigănușului, Toma se dusese la secție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în seara asta. Ileana îl condusese spre centrul orașului, chiar în piațeta centrală. Față în față cu primăria, într-o clădire impozantă din perioada interbelică, era restaurantul. Cina fusese plăcută, deși cu totul diferită de cea pe care ar fi servit-o coana Maria acasă. O masă mai ușoară cu mâncăruri foarte bune, dar mai ales fără pălinca lui Pop. Șeful de sală se ocupase exclusiv de ei, stătea la zece pași de masa lor și dirija cu gesturi scurte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care o așeză între ei. Asta, ca să meargă bine cafeaua, spuse Simion Pop, trântindu-se înapoi pe scaun. Știu că îți place să savurezi o țigară la cafea, adăugă el, scoțând din buzunarul de la pantaloni pachetul său mototolit. Nu te servesc cu din astea pentru că știu că le ai pe ale tale. Așteptă ca tânăra agent de poliție să aducă apa pe care o ceruse și apoi să părăsească încăperea. Se asigură că ușa era închisă după care își aprinse o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu fusese decât o furtună într-un pahar cu apă. Auzi, o vâlvă, un duh cu înfățișare de femeie care păzește comorile din adâncuri. O arătare plăsmuită de închipuirea minerilor aflați singuri în întunericul din subteran. Dar de ce i-au servit cei doi această informație? Vor să-l îndepărteze de soluționarea cazului? Nu, exclus. Cel puțin în privința Ilenei era absolut sigur, nu o putea bănui. Știa că ea crede cu tărie în superstiții, și deci se putea lăsa lesne pradă unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bușteanul prăvălit din fața peșterii. De mai bine de jumătate de oră, Calistrat nu mai rostise nici un cuvânt. Fuma liniștit suflând pe nări fumul urât mirositor al țigărilor lui proaste. De data aceasta nu-l mai îmbiase pe inspector să se servească din pachetul lui. Lângă el se adunase o grămăjoară de chiștoace stinse, inspectorul numărase deja douăsprezece țigări fumate de bătrân. Toma își ținea tălpile apăsate pe pământ, așteptând febril să simtă tremurul ușor care preceda ieșirea bestiei din bârlog. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și obosit pe deasupra. Spunând acestea, se apropie de masă de unde mai pescui o bucată de slănină pe care începu să o mestece cu poftă. Dădu să plece, dar se opri ca și cum uitase ceva. Se întoarse la butoiaș, de unde se mai servi cu o porție de pălincă: No, dacă tot am venit până aici, era păcat să plec fără să-l umplu, se justifică el. Tu, se îndreptă Ileana spre Cristian, de ce nu ai mai trecut pe acasă? Mă așteptam să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
poarta înaltă și bătu ușor în ea. Poarta se deschisese imediat și Vlad se strecură înăuntru. Îi trebuia o nouă identitate, acesta era motivul pentru care venise acolo. Mai apelase și cu alte prilejuri la serviciile amicului său și fusese servit de fiecare dată fără reproș. Desigur că nu era ieftin dar aceasta era acum cea mai mică problemă de care să țină seama. Turcul avea o rețea prin care făcea rost de cărți de identitate furate, pe care apoi le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
trecuse el prin astfel de teste și nici nu era prost ca să vorbească aiurea, mai ales în armată. Apoi urmase o întrebare la care se aștepta, Cerkatov voia să știe dacă e gata să-și dea viața pentru Uniunea Sovietică. Servesc patria! urlase el scurt, după ce își pocnise călcâiele, încremenind în poziție de drepți. Pe fața ofițerului nu se putea citi nimic. Dăduse numai ușor din cap și îi făcuse semn să părăsească încăperea. Nedumerit și chiar ușor speriat, soldatul Boris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și profil de oaie. Un ochi părea mai mare decît celălalt și asta Îi dădea chipului o expresie batjocoritoare. De urechea stîngă atîrna un cercel de aur: un șarpe Înghițindu-și coada. Încins cu o chingă de in, care-i servea și ca recuzită de saltimbanc; Într-o clipită, Împletitura se bățoșa brusc și, sub privirile uluite ale spectatorilor, el se cocoța pe ea ca pe-un par. Alteori și-o anina de gît, părînd o vită căreia i se tăiase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
tot satul ar fi să-i arate lumii așa cum au fost și sunt, să arate prin cuvinte lungul drum al devenirii, altfel spus, au vrut s adune, să selecteze, să comenteze tot ce adunase conștiința colectivă, care ar fi putut servi ca model de conduită pentru urmași. De aici până la ideea de a alcătui o lucrare cu caracter monografic n-a mai fost decât un pas: cei mai vechi au fost însuflețiți de Școala sociologică a lui Dimitrie Gusti, cei mai
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
Gheorghe Postoi, a fost fermentul pentru apariția unor încercări, bazate pe cunoașterea proprie, pe stările trăite, dar și pe amintirile celor mai în vârstă, care, dacă n-au ajuns în stadiul de carte publicată, au neîndoielnicul merit de a fi servit ca sursă de informare și documentare pentru cei care au urmat. în rândul acestora se înscriu la loc de cinste învățătoarea Maria Păvăluță și Dumitru Arbureanu, care au întocmit o primă monografie a școlii din Lunca, folosind, pentru istoricul satului
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
în cap, avea o cicatrice pe care o arăta cu mândrie. Cobora des de la curtea lui ținându-se în cârjă (era din trestie de mare, a folosit-o și tata!) la școală unde era și locuința noastră și totdeauna era servit (nu refuza niciodată) cu dulceață sau miere de albine și apă rece, apoi, după un schimb de amabilități și vești, pleca în plimbare. Din fosta lui vilă nu s-a ales nimic: mobila a fost luată, biblioteca încărcată în căruțe
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]