11,293 matches
-
apăra și nici de a ataca, Gardienii au fost deposedați cu ceva efort de armele pe care le aveau asupra lor. Vrând să se răzbune, voinicii au început să lovească uriașii care încă mai stăteau în picioare și care se străduiau să iasă din mulțime croindu-și drum cu ajutorul staturii lor impresionante. Câțiva, cei de la intrare, au reușit să iasă cu bine, dar majoritatea au fost lăsați zăcând la pământ, cu răni grave pe mai tot corpul. Concomitent, s-a iscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
blond și a ochilor albaștri bulbucați? Era cel puțin a cincea oară cînd se Întîlneau. Prima dată, bărbatul se oprise brusc, și fața i se luminase ca sub efectul unei jubilări. Voise să deschidă gura, ezitase, În timp ce comisarul, Încruntat, se străduia zadarnic să și-l amintească. Silueta și fața i se păreau familiare. Dar cine naiba putea să fie? Unde Îl mai Întîlnise pe insul acela ilar și pe nevasta lui parcă făcută din marțipan colorat? — Zău că nu-mi dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
mult. Avea o față prelungă, Îngustă și buze subțiri. Probabil că e o fată bătrînă, nu crezi? Maigret evita să se pronunțe. Nu făcea vreo anchetă, nu urmărea nici o pistă. Nimic nu-l obliga să observe oamenii și să se străduiască să le descopere adevărata față. Dar o făcea fără să vrea, ici, colo, pentru că devenise un automatism. I se Întîmpla să fie interesat fără nici un motiv de un ins care se plimba, Încercînd să-i ghicească profesia, situația familiei, genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
singurătății, poate chiar Înclinația spre singurătate. Indiferent că mergea sau stătea jos ca acum, nu acorda nici o atenție trecătorilor, nici celor de lîngă ea, și probabil că ar fi fost surprinsă dacă ar fi aflat că celebrul comisar Maigret se străduia, În afara oricărei obligații profesionale, să-i descopere personalitatea. — Nu cred că a trăit vreodată cu un bărbat..., spuse el, În momentul cînd fanfara Începu să cînte În chioșc. Nici cu copii. Poate cu o persoană foarte În vîrstă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
fel pe detectivul. Observa oamenii, parcă fără să vrea, reținea cele mai mici detalii, Îi clasa pe categorii. De exemplu, la hotel, hotelul Bérézina, gen pensiune de familie, putea deja să-i deosebească după regim pe hepatici de diabetici. Se străduia să ghicească povestea fiecăruia, să și-i imagineze În viața lor normală și, uneori, o Îndemna și pe soția lui să ia parte la această distracție. Cei doi, pe care Îi numeau „caraghioșii”, Îi fascinau; bărbatul grăsuț, parcă tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
cu părul ciufulit, traversă strada, venind drept spre comisar. Șeful ar dori să vă vadă. Soția lui reuși să-și rețină zîmbetul. — Unde să te aștept? Întrebă ea. — La locul nostru, În fața izvorului. Fusese văzut pe fereastră? Traversă demn strada, străduindu-se să aibă o expresie morocănoasă. Pe coridor era răcoare și doar un cuier din bambus, unde erau agățate două pălării. O așeză alături și pe a lui, o pălărie de paie, pe care soția i-o cumpărase În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
copiii căsătoriți, la nepoți, scoțînd din geantă fotografii. Puține erau cele care se așezau singure deoparte, ca domnișoara În lila, căreia Îi cunoștea acum numele. Bărbații singuri erau mult mai numeroși, uneori marcați de oboseală sau de boală, și se străduiau să treacă prin mulțime cu demnitate. Totuși, ghiceai după trăsături, din privire, un fel de suferință, de teamă vagă să nu se prăbușească, printre picioarele trecătorilor, Într-un ungher de umbră sau de soare. Hélène Lange era o singuratică, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
spatele foarte drept, cu un pas ușor și bărbia ridicată. Nu avea legături cu nimeni, nu simțea nevoia să spună ce avea pe suflet sau În minte prin confidențe amabile. Luase hotărîrea să trăiască singură? Se Întreba, intrigat, și se străduia s-o revadă, stînd pe scaun, În picioare, nemișcată sau plimbându-se. — Au găsit ceva? Doamna Maigret Începea să fie geloasă pe visarea lui. La Paris, n-ar fi Îndrăznit să-i pună Întrebări soțului ei În cursul unei anchete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
data asta, o luară prin orășelul vechi, oprindu-se În fața obiectelor uneori emoționante etalate În vitrinele negustorilor de antichități. Știau că, la masă, ceilalți clienți ai hotelului se uitau mereu la ei, dar se obișnuiseră, nu avuseseră Încotro. Maigret se străduia să mănînce așa cum Îi recomandase doctorul Rian. Să nu Înghită nimic Înainte de a fi mestecat cu grijă, nici măcar piureul de cartofi. Să nu Înfigă furculița În altă bucățică Înainte de a Înghiți ce avea În gură. Să nu bea mai mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
avea relații cu nimeni. N-ar fi existat nici un motiv să fie... — CÎnd va fi cunoscută mai bine, probabil că motivul va fi evident. Fraza era banală și nu risca nimic. Totuși, exprima adevărul. Maigret nu era singurul care se străduia, de mult timp, să cunoască caracterul victimelor. Criminologii acordă din ce În ce mai multă importanță mortului și, În unele cazuri, ajung să-i atribuie o mare parte din vină. Oare nu exista În viața, În comportamentul numitei Hélène Lange ceva care o predestina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
spună prea realist. Citea doar autori din prima jumătate a secolului al XIX-lea, ignorîndu-i pe Flaubert, Hugo, Zola, Maupassant. Totuși, Maigret zărise În prima zi un teanc de reviste Într-un colț al salonului. Parcă fără să vrea, se străduia să-și contureze și mai bine portretul ei. Citea doar cărți romantice, sentimentale, dar privirea ei avea uneori o duritate cît se poate de reală. — Te-ai Întîlnit cu Lecoeur? — Nu. A fost chemat la Clermont-Ferrand din cauza unei spargeri. — Crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
să aștepte s-o sune. De ce? Probabil că e căsătorit. E venit aici cu soția, poate cu copiii. Nu e liber oricînd. Lecoeur părea și el că se amuză urmărind cum lucra creierul lui Maigret. Chiar creierul? Acum omul se străduia să intre În pielea asasinului... N-a găsit ce căuta În casa de pe strada Bourbonnais. Iar Hélène Lange n-a vorbit. Dacă ar fi vorbit, probabil că n-ar fi murit. A vrut s-o sperie ca să obțină informația de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
obișnuită cu interogatoriile. Mai ales prin telefon, după ce am fost scoasă din baie. — Dacă preferați, veți primi peste o oră vizita oficială a colegului meu de la La Rochelle și tot ce veți spune va fi Înregistrat În mod oficial. — Mă străduiesc să vă răspund cum pot mai bine. Ochii lui Maigret râdeau. Lecoeur lucra bine. El n-ar fi procedat chiar așa, dar rezultatul ar fi fost același. — Știați, ieri, că poliția Îl caută pe asasinul surorii dumneavoastră. Și mai știați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
comisarul invidia abilitatea, siguranța și Încrederea În sine a colegului său. Dar, pentru Maigret, de exemplu, domnișoara În lila nu era doar victima unui asasinat, nici o persoană care dusese un anumit fel de existență. Începea s-o cunoască și se străduia, aproape fără să-și dea seama, să aprofundeze această cunoaștere. Pentru el, Înainte de orice, era vorba de povestea a două surori, poveste pe care o Întorcea pe toate fețele plimbându-se, În timp ce Lecoeur, fără a fi defel neliniștit, plecase vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
și Începu să tușească puternic, aplecat În față. Maigret Își zise că n-ar fi dorit să fie În locul colegului său. De data asta Îi lăsa altuia munca neplăcută. — Vă cer... — Vă rog, nu vă grăbiți... Cu ochii umezi, se strădui zadarnic să-și oprească accesul de tuse, care dură câteva minute. Apoi Își Îndreptă spatele și Își șterse fața congestionată. — Vă cer scuze. Abia vorbea. Mă apucă de câteva ori pe zi. Doctorul Rian spune că o să-mi facă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
Liviei, chiar dacă nu întru totul fidel. Se îndreaptă încruntat din șale. Practicile sexuale ilicite sunt cu siguranță rădăcina decadenței. A putregaiului care corupe socie tatea de sus în jos, că doar peștele de la cap se împute. De aceea s-a străduit constant să stabilească o politică dinastică rațio nală, necesară stabilității regimului și imperiului. Căsătoriile au fost în mod normal instrumentul oficial de care s-a folosit. A încercat prin uniuni matrimoniale să marcheze succesiunea. Să unească grupări potențial divergente, ca
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Măriei Tale la finanțele statului. Dar importanța politică îmi e clară, își continuă ideea în gând. Amestecând patrimoniul și tezaurul public în fisc, poți pretinde că mai degrabă subvenționezi decât exploatezi veniturile statului. Își amintește unde se află și se străduiește să revină la subiect. Însă chiar dacă-l numim fisc... Se înclină respectuos. — ...Cum e rezonabil, de altminteri... Îl privește pe împărat drept în ochi. Tot am probleme cu unii procuratori care, asemenea chestorilor, refuză să-și verse încasările la mine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
coboară sub povara unui suspin amarnic. Pollio, Cornelius Gallus, Vergilius și Horatius. Inseparabilii prieteni. Mai ales de Vergilius îl lega pe Asinius o prietenie literară solidă. Simte un gol în stomac. Pollio. Întot deauna Pollio. Omul pe care s-a străduit, în zadar, toată viața să-l întreacă. Până și cu Ajax a dat chix. Deprimat, își lasă bărbia în piept. Așa i-a fost scris. Să trăiască în umbra unui gigant. La crimi stinghere încep să i se prelingă pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în putință... Le arată și pe celelalte cu un gest larg: — Noi toate ne vom da silința să fim o familie pentru tine. Se apleacă și-i prinde bărbia, ca să-i ridice fețișoara spre ea: — Dar e nevoie să te străduiești și tu, înțelegi? Îi șoptește încet la ureche: — Să nu te temi de ochii mei goi! Văd cu inima. Copila își zvârle brațele în jurul ei și i se pitulește la sân. Bun! își zice Occia. Pare calină. Dacă nu e
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îmbunează un pic. Șușotește încet: — Tu n-o vezi că se poartă ca un copil? O să le copieze pe celelalte și cu asta basta. Zâmbește cu șiretenie. Măcar câteva zile își va da osteneala să fie cuviincioasă, căci se va strădui să merite recompensa. Altceva o roade însă: — Nu-mi dau seama cum s-o fac să înțeleagă diferența dintre comportamentul intim și cel public, îi mărturisește tot în șoaptă. Rex se scarpină încurcat în creștet. Dintr odată îi vine o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
ceilalți spectatori. Chiar și Agrippina se scoală cu greutate, bombănind nemulțumită. Vipsania însă ră mâne neputincioasă pe scaun. Corpul nu i mai răspunde la comenzi. Uzura minții e extremă. — Asinius Pollio, își umflă Maternus vocea din plămâni, care s-a străduit să creeze instituții trainice pentru a servi culturii și slujitorilor ei... Lacrimi îi șiroiesc nestingherite pe obraji. Obosită, Agrippina se așază la loc și-i ia mâna într-ale ei ca s-o liniștească. Dar emoția e prea puternică. Pollio
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se gândește din nou la ea și la Gallus. Ei doi își gestionează banii separat, fiecare cu averea și afacerile sale. Cu tot talentul lui avocățesc, Gallus n-a reușit până acum să pună mâna pe banii ei, deși se străduiește din răsputeri să-i controleze încasările. Dar Augustus i l-a împrumutat pe Ianuarius să o sfătuiască. Un geniu în probleme financiare. Bineînțeles, Gallus tot nu se lasă. E ca porcul pe care-l dai afară pe ușă și intră
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unui străin, conchide cu un oftat. Eu însă din asta trăiesc, suspină evreul. Habar n-ai cât trebuie să te înjosești ca să mănânci o pâine amară printre străini. Germanicus îl roagă să aștepte și se întoarce la invitații săi. Se străduie să le răspundă cu cât mai multă bună-cuviință. El nu e dintre aceia care, când cineva întinde mâinile pentru o îmbrățișare cordială, întorc capul precum taurii furioși, ca să nu fie sărutați, și le oferă adulatorilor genunchii, socotind că le-au
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
imperiul. Răzbunarea provinciilor asupra Romei! Se revede brusc călărind alături de feciorul său Drusus și de nepot. Asta s-a întâmplat ieri! Zâmbește mulțumit. Ce mândru a fost de Drusus! Și de Germanicus, desigur, proaspăt reîntors din Dalmația. Suspină, ostenit. Se străduiește din răsputeri să-l trateze ca pe propriul său fiu, nu doar pentru că Augustus l-a silit să-l adopte, ci pentru că seamănă atât de mult cu tatăl său și ori de câte ori îl vede are impresia că o fărâmă din mult
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
supraponderală care îi amintește probabil de mama lui grasă, veșnic îmbrăcată în negru. Dar domnul Galizzi greșește, pentru că eu sunt orice, numai tristă nu. Într-adevăr, mă simt nefericită în cea mai mare parte a timpului. Însă cei care se străduiesc să treacă de straturile de grăsime știu nu numai că am o inimă mare, ci că sunt și al naibii de amuzantă, dacă am dispoziția necesară. Dar în realitate nimeni nu se deranjează să caute asta, nimeni nu se obosește cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]