5,716 matches
-
unică între obiectiv si subiectiv, rațiune si sentiment etc. Al. Dima în Gîndirea românească în estetică, Sibiu, 1943, și mai ales Domeniul esteticii, București, 1947, prezintă probleme estetice din sfera naturii, civilizației si a artei, valorile si categoriile estetice (tragicul, sublimul etc.), precum și unele probleme ale creației, contemplării si structurii 'operei. O altă lucrare, de valoare ceva mai redusă, este Viața estetică, 2 vol., Cluj, 1937, a lui Radu Paul. Capitolul 12 (a) p. 203. în lingvistica modernă, nu este. vorba
[Corola-publishinghouse/Science/85060_a_85847]
-
din metaforele delirului lui Blanche, aflăm că a fost pierdută prin risipa indiferentă a unor înaintași preocupați exclusiv de căutarea plăcerii. În timp ce părăsește casa soților Kowalski, însoțită de medicul psihiatru și de o sinistră asistentă, Blanche redă, într-o formulare sublimă a tristeții și singurătății, inadaptarea tragică, suferința pierderii tinereții și frumuseții, izolarea în iluzie și alunecarea în nebunie, devenind, de fapt, cea mai fidelă proiecție în personaj a autorului: "Eu am depins întotdeauna de amabilitatea străinilor". "Dilemateca", anul VI, nr.
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
curajoasă și matură decât Alice, căreia Dorothea Tanning îi conferă atributele unei puteri coagulate din contrastele deșertului. Născută sub un semn potrivnic, străină într-o casă a umbrelor, Destina își ia în stăpânire destinul, având de partea sa leul, întrupare sublimă a forței vitale care, prin frumusețe, rapt, violență și sânge, învinge mereu. Ea nu e doar unul dintre copiii miraculoși ai suprarealismului, ci și posibila alegorie a destinului artistei însăși. "Orizont", nr. 11 (1603), anul XXVII, noiembrie 2015 În aceeași
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
a vrut să vină la Vaslui ", a spus preotul Ionel Darie. O POVESTE ADEVĂRATĂ 23 august 2010, Obiectiv de Vaslui Povestea aceasta este pentru cei îndurerați sau pentru cei foarte fericiți. Numai în aceste stări, de durere sau de fericire sublimă, puteți crede și auzi acum mărturisirea aceasta, care vrea doar atât: să șteargă o lacrimă de pe obrazul îndurerat al uneia din cele mai mari personalități ale cerului, Sfânta Fecioară Maria. Mă simt datoare ca acest final de poveste, începută cu
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
Dacă n-ar fi Maica Domnului, cred că n-ar fi existat nici această poveste. Minunile Maicii Domnului În timp ce Maica Domnului de la Giurgeni venea spre Vaslui, oamenii din Giurgeni și din celelalte sate, s-au oprit în loc, intuind parcă momentul sublim în care Maica Domnului de la Giurgeni trecea pe lângă ei. Orice icoană făcătoare de minuni este un mare dar pentru noi, oamenii. Darul Maicii Domnului lucrează prin icoană și face minuni. Este ca și cum Maica Domnului ar fi vie și prezentă lângă
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
alege oameni și locuri încă curate, în care își continuă lucrarea de salvare a omenirii. Minunile Maicii Domnului În timp ce Maica Domnului de la Giurgeni venea spre Vaslui, oamenii din Giurgeni și din celelalte sate, s-au oprit în loc, intuind parcă momentul sublim în care Maica Domnului de la Giurgeni trecea pe lângă ei. Orice icoană făcătoare de minuni este un mare dar pentru noi, oamenii. Darul Maicii Domnului lucrează prin icoană și face minuni. Este ca și cum Maica Domnului ar fi vie și prezentă lângă
Maica Domnului de la Giurgeni by Mihaela Manu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1645_a_3101]
-
de care ascultă - și trebuie să asculte! - micro și macrocosmosul?! Din „filozofică”, așa cum fusese „știința” În secolele grecești, când matematica sau fizica se Îngemănau cu intuiții nu rareori Înalt poetice, când un Thales, Pitagora sau Heraclit, Democrit și alți șefi sublimi de școală Îndrăzneau să cuprindă „totul”, ce nu era decât Unul și, În ființele lor de carne și nervi, cosmosul, care azi ne umple de o ciudată admirație impregnată de o insesizabilă oroare - În fața disproporției teribile ce se instalează Între
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
este peste puterile omenești. - Ei bine, răspunde decis „copilașul”, este la fel de imposibil, de absurd, ca și străduința ta de a Înțelege misterul Sfintei Treimi... Și, zicând acestea, se făcu nevăzut; copilașul nu era altcineva decât un Înger, unul dintre acei sublimi mesageri pe care-i trimitea divinitatea, mai ales În timpurile „vechi”, dar și mai „noi”, pentru a ne Întări credința sau pentru a ne asista În momentele de ezitare sau adâncă disperare a ființei. Vedem că aici, În această expresivă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
purta În sine cel pe care-l urmăream aproape hipnotizat, Îmi crea această „teamă specială”, neliniștitoare, ce nu e decât preambulul unei admirații fără margini, cum am aflat apoi din tratatele germane de estetică: teama ce precede admirația absolută În fața sublimului - din natură și din artă. Această „teamă, emoție excesivă” față de cineva Înzestrat cu harul rar al creației este, după părerea mea, și un semn indubitabil al propriei chemări. Și, când aud azi vreun tinerel scriitor manifestând un fel de dispreț
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fabricate” (cum zic unii Unguri!Ă la Trianon, În 1918 - Cehoslovacia, Iugoslavia și România -, Românii, doar noi ne-am păstrat teritoriul Întreg! În plus, după ’89, am obținut și libertatea, numai că... foarte mulți, tineri mai ales, uită că superba, sublima libertate nu este decât o formă goală; ea trebuie umplută, făcută vie și viabilă prin onestitate individuală și publică, respect față de proprietatea onest obținută, respect viu, activ, lucid față de tradiția românească - instituțiile Culturii, ale Bisericii și ale Țăranului! -, respect față de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
spre deosebire de alții, din cei ce activează În același sens, dar nu posedă disponibilitățile extraordinare ale acestuia, depășește uneori „măsura”, căzând În extreme, În judecăți condamnabile, În excluderi impardonabile, chiar și când sunt Îmbrăcate În haina de cristal a artei - vezi sublima Doină! Cu siguranță, dacă Eminescu - și noi, laolaltă cu el! - ar fi avut norocul să Îmbătrânească, s-ar fi depărtat de multe din „excesele” sale din proza sa publicistică, deși, În nici un caz, el nu poate fi văzut ca un
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
unei alte lumi, ce nu era Însă nici cea din care el „se salva”, dar nici cea, mincinoasă, a basmului. O lume În care „Înțelesul” putea deveni posibil chiar și În forma sa cea mai Înaltă, mai augustă - simbolul! Sau sublimul, ca În vis, uneori, rareori, când, terorizați și fermecați totodată, contemplăm munți vertiginoși și Înghețați magnific sau oceane de gheață, țărmul uriaș și sălbatic al mării, orașe formidabile sclipind sub un soare etern, ca o promisiune prea mare pentru speranțele
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
formidabile sclipind sub un soare etern, ca o promisiune prea mare pentru speranțele noastre mici, diurne, „previzibile” sau, cum am visat odată, Însuși muntele Ararat, Încununat de o coroană regală, Înălțându-se dincolo de un oraș necunoscut spre care coboram agale!... Sublimul, disproporția aceea care ne Înspăimântă și ne atrage, sublimul din care Evul Mediu occidental și-a tras seva din care s-au Înălțat coloanele gotice ale catedralelor care și azi ne copleșesc binefăcător, redându-ne acea aproape pierdută Încredere nu
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
prea mare pentru speranțele noastre mici, diurne, „previzibile” sau, cum am visat odată, Însuși muntele Ararat, Încununat de o coroană regală, Înălțându-se dincolo de un oraș necunoscut spre care coboram agale!... Sublimul, disproporția aceea care ne Înspăimântă și ne atrage, sublimul din care Evul Mediu occidental și-a tras seva din care s-au Înălțat coloanele gotice ale catedralelor care și azi ne copleșesc binefăcător, redându-ne acea aproape pierdută Încredere nu În sine, ci, mai ales, În capacitatea spiritului și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
globulară din cauza limitei senzorilor noștri care, vrând să ne apere, falsifică „poetic” nu puține lucruri! - ne impun, În sensul cel mai adânc, cel al reprezentanței; pe care noi, hominizii, o putem efectua doar prin expresivitate! Noi trebuie să suportăm disproporția, sublimul acceptat și Înțeles, noi trebuie să-l exprimăm cu mijloacele care ne stau la Îndemână, dintre care, bineînțeles, logosul, Cuvântul, se pare că este, dacă nu cel mai Înalt, oricum, cel mai clar. Dar și culorile și liniile În armonie
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fiecare dintre ele purtându-și mantia lor fâlfâitoare și uneori insuportabilă, de „neînțelegere”, de singurătate. Exilul poartă și el, aidoma acelor oceane Înghețate din vis sau munți cu piscuri inaccesibile, Înalți ca și catedralele unor giganți dispăruți -, un fel de sublim; un peisaj (uman!Ă aflat În disproporție cu micul, stingherul nostru Eu, populat de forțe indiferente, nu rareori ostile - o inamiciție măruntă Însă, trivială, noi, acolo, nu suntem apți de dușmănii, de agresiuni majore! - exilul ni se arată uneori ca
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
de monștri, micul, insignifiantul Gulliver a trăit acea umilință și spaimă de a fi ridicat În sus, În Înalturi, de o mână gigantă, contemplat ca o insectă sau aruncat, cu un dispreț binevoitor, pe o pajiște vecină!... Dar exilul, din sublim, pedagog și inamic, poate deveni și părinte; unul aspru, fără Îndoială, unul dintre acei părinți aspri, aproape dispăruți În societățile liberale, pro-americane, de azi, care ne iubește fără să ne-o arate, dar mai degrabă asemănător unui fel de tată
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
zădărniciei universale, fundamentul gândirii eminesciene. Tocmai acest din urmă aspect relația conștiinței Zădărniciei cu atotintegratoarea Armonie eminesciană face obiectul celui de-al IX-lea cerc. Archaeus: "drama filosofică a lui Eminescu e totală, însă reflexul creator e cu atât mai sublim; polul stilistic prim înfrânge zădărnicia și triumfă tocmai în armonia iubirii". Cu Archaeus, cu accesul în punctul originar, cercul cercurilor se închide, cu acea mișcare de închidere-spre-deschidere specifică "devenirii întru ființă". Este de la sine înțeles că o problematică de atare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
contextul politic din care derivă multe, dacă nu majoritatea aspectelor ei constitutive. Cu toate acestea, unor etimologii care par sau sunt fanteziste, unor personaje terestre sau din adâncuri, în portretizarea cărora se apelează la mijloace care merg de la caricatural la sublim, referirilor la foc, în calitatea lui de principiu universal ori la axa temporală, de pe care lipește prezentul Eu îți vorbesc acum din viitor și tu ești în trecut, deși trăiești iluzia prezentului nu li se poate nega și nici neglija
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
unii denigratori ai lui Eminescu au avut, involuntar, niște "merite" neașteptate, cum ar fi, de exemplu, sugestiile privitoare la stilul "ilogic" eminescian (Hasdeu, Petre Grădișteanu, G. Gellianu ș.a.), în timp ce Macedonski scria că adevărata poezie (modernă) este "nelogică într-un mod sublim". În "camera neagră a exegezei" s-a introdus și o doamnă să-l acuze pe poet de... "intelectualism" în dauna "sensibilității", adică tocmai ce reprezintă modernitatea! ("triumful intelectului", cu spusa lui Valéry). Este, apoi, denunțată mentalitatea sursologică, acel comparatism păgubos
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
creează. Personalitățile devenite directori de conștiință se impun prin prestigiul propriei creații, dar îndeosebi prin capacitatea de a sesiza și afirma sensul culturii în care se înscriu. Acțiunile lor devotate, neabătute în serviciul valorilor în care cred sunt percepute drept sublime repere orientative. Prin operele create și prin autoritatea lor intelectuală și morală aceste personalități susțin, ca o structură de rezistență, întreaga construcție culturală. Ne regăsim și ne recunoaștem în astfel de personalități. Ținem cont de ele în propriile noastre lucrări
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
deșteaptă"". lată acum un "fragment" despre modul de a filozofa lui Kant. Găsim în acest "fragment" o foarte interesantă repetiție lexicală diversificată prin opoziția de sens între cuvintele optimist și moarte, precum și o rafinată utilizare a oximoronului în asocierea "superficialitate sublimă": "Obiectivismul purist al lui Kant, afirmă Theodor Codreanu, e de o inflexibilitate de sfinx, o banchiză monumentală tronând optimist, iradiind reflexe reci, un fel de moarte nordică, spirit încremenit într-o fantastică detașare de contingent. La Kant seninătatea spiritului german
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iradiind reflexe reci, un fel de moarte nordică, spirit încremenit într-o fantastică detașare de contingent. La Kant seninătatea spiritului german atinge perfecțiuni înfricoșătoare, eul se pulverizează în neant, se transfigurează în lumină selenară, în tăceri imense, frizând o superficialitate sublimă în frazele sale imperativiste. În Ibsen e ceva din Kant, dar mai cu seamă ce-i lipsește lui Kant marile zguduiri ale lucidității". Recunoaștem în acest mod de a filozofa fondat pe tehnica "fragmentării" calitatea de scriitor artist a lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care se impune conștiinței noastre și ne cucerește sufletește definitiv. Fragmentele lui Lamparia este cartea unui mare gânditor moralist. Ea confirmă calitatea de îndrumător al culturii române de azi, recunoscută lui Theodor Codreanu de toți cei ce cred în valorile sublime care ne reprezintă în timp și în lume. "Argeș", nr. 15, decembrie 2002 Petruș ANDREI Theodor Codreanu Un gânditor aforistic "Și eu pun destinul acestei lumi într-o inimă de om" (Mihai Eminescu) Debutând editorial cu romanul Marele zid (Editura
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
oficială, trecerea de la grafia chirilică la grafia latină au fost etape importante ale revoluției de renaștere națională. Theodor Codreanu reface traseul accidentat al luptei pentru românism, valorificând laborios toate datele pe care le deține, pentru a conchide cu tristețe că sublima bătălie a fost pierdută. O șansă istorică s-a irosit pentru că "politicienii români de pe ambele maluri ale Prutului au ratat momentul prielnic al reîntregirii, când fiara ajunsese la pământ. O mare parte a intelectualității a fost și ea cuprinsă de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]