8,562 matches
-
timp să sară îndărăt și să se ferească de lovitură. Dar nu de tot: blestemând, își trecu palma peste obraz și o retrase murdară de sânge. O privi scurt cu coada ochiului, după care începu din nou să înainteze spre tânără. — Ei, gata acum! se răsti. O să fii a mea, oricum. Chipul Fredianei se strâmbă amenințător. — Vino! Vino aici! încearcă numai să te apropii, că... Cu o agilitate pe care nu ai fi bănuit-o la un om atât de corpolent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la dreapta, ca și cum ar fi vrut să o apuce pe fată de păr, apoi un atac în partea cealaltă și o prinse de încheietura mâinii, strângând-o până o făcu să lase pumnalul. Căzură încleștați în iarbă, unde lupta continuă. Tânăra se zbătea, strigând, sub trupul războinicului și strângea genunchii, rezistând încercărilor lui de a-i desface picioarele. în sfârșit, Rutger o pălmui cu putere, iar ea, sfârșită, gâfâind, scoase ultimul țipăt de disperare și, renunțând să mai reziste, rămase zăcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
presupuse, deci, că, în urma unei căderi, avea vreo coastă ruptă și, poate, plămânul perforat. Cercetându-i bandajul, văzu că era făcut sumar, însă cu o anumită abilitate; era limpede că îl legase chiar fata, folosind, probabil, fâșii din poalele rochiei. Tânăra, ridicată în genunchi, îl privea acum cu precauție. încă se întreba cine era el și la ce trebuia să se aștepte din partea lui. Ridicându-se brusc, Balamber își puse mâinile în șolduri și își aținti privirea în ochii ei. Făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
atrăgătoare, el o recunoscu pe Grimhilde, soția lui Gundovek, iar în copila grațioasă ce ședea la dreapta ei o ghici pe principesa Griselde, pe care și-o amintea de pe când era o fetiță. Fiica lui Waldomar nu putea fi decât tânăra aflată în stânga reginei: îmbrăcată cu o tunică dintr-o țesătură de culoare cărămizie, cu ornamente delicate din purpură și aur, ea stătea, mândră și dreaptă, cu mâinile strânse pe brațele jilțului și urmărea cu atenție fiecare cuvânt al suveranului său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își făcuse loc printre războinicii masivi, veni înaintea lui Audbert. Grimhilde, cu o expresie de spaimă în frumoșii ei ochi albaștri, o ținea de mijloc, mai mult ca să o rețină, de fapt, decât ca să o protejeze ori să o consoleze. Tânăra se smulse din brațele ei și, făcând un pas înainte, îl întrebă neliniștită pe marcoman: — Cum s-a întâmplat atacul? Știi să spui cum de am reușit să fug? Ce culoare avea calul tatălui meu? — Erau cam douăzeci, între care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
alătură: — S-a trezit, în sfârșit! Din glasul său, Sebastianus înțelese că trebuia să fie întrucâtva mai tânără decât Lidania. Cu toate acestea, fiindcă avea fața în umbră, putea să-i distingă doar cu greu contururile. — Dar..., insistă el, lupta... Tânăra fu cea care îi răspunse: — Cum ai fi vrut să se încheie lupta? Hunii se mândresc că au ucis cel puțin trei sute de burgunzi. — După tot ce am văzut că au adus aici, adăugă Lidania, nu exagerează deloc. Jos la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
violent. — E foarte bine așa, îi spune ea, o să te ajute. O să te ung apoi cu o unsoare pentru piei. Aici nu avem alt leac. Atunci, tu m-ai bandajat. — M-a ajutat ea, răspunse Lidania, arătând din nou către tânără. întinzându-și puțin bărbia, ca să-i ușureze treaba, care într-adevăr îi aducea o oarecare ușurare, Sebastianus întrebă: — Și pe voi... cum v-au prins? Tamponându-i mai departe gâtul, femeia oftă: — Pe mine m-au prins în Reția, aproape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de prin toate ungherele, zgomotul trupurilor care se culcau la loc, fluturarea păturilor și imediat, după câteva accese de tuse, tăcerea se înstăpâni. Mai pluteau în aer, abia auzite, gemetele și sughițurile înăbușite ale femeii căreia îi fusese luată fiica. Tânăra pe care Lidania o ajutase stătea încă în picioare aproape de Sebastianus; își trecu o mână prin părul lung, cu un gest obosit și, fixându-și prietena, îi mulțimi. Lidania ridică din umeri. — N-ai pentru ce. Dacă noi nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
complicitate. Era ca și cum, din momentul în care securea sa lovise craniul lui Rutger, Frediana începuse să-i aparțină. Ori poate că el era acela care, cu acel gest, lăsase cale liberă propriei supuneri? Și se întreba dacă ochii scânteietori ai tinerei și gura sa mândră, pe care o văzuse coborându-se într-o grimasă de repulsie în fața burgundului, ar fi știut, în schimb, să exprime cândva abandonul, capitularea în fața dorinței sale impetuoase. Avea să fie a lui, nu știa cum, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de baros, fusese deschisă sus, între bârnele masive de brad. Odolgan, săturat deja, părăsise cercul tovarășilor săi și acum se distra într-un colț întunecat al sălii largi, pe niște piei îngrămădite, muncea din greu între coapsele desfăcute ale unei tinere burgunde cu plete lungi și blonde. Gâfâia, mârâia, fornăia, în vreme ce ea, zgâlțâindu-se și gemând, cu palmele proptite în pieptul său musculos, îl fixa cu ochii strânși, cu gura întredeschisă, și scutura imperceptibil capul, implorând parcă să fie eliberată. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
piardă cu nici un chip stăpânirea de sine. Privirea sa se aținti pentru o clipă asupra tânărului războinic, care, în picioare și ceva mai departe decât ceilalți, își aranja liniștit fâșia de pânză ce-i acoperea pubisul, întors cu spatele către tânăra sclavă pe care tocmai o posedase și care se zărea printre piei și tot felul de alte lucruri îngrămădite. Observă că avea un picior bandajat, imediat deasupra genunchiului și că șchiopăta vizibil. Războinicul trecu roată prin spatele tovarășilor săi așezați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
spre depozitul femeilor și curând întâlni câteva ce alergau prin fum. O apucă pe una de braț și reuși să o rețină pentru o clipă. — Ce se întâmplă? o întrebă precipitat. Cu chipul răvășit de o euforie nestăpânită, femeia, o tânără galo-romană, îi răspunse, smulgându-se din strânsoare: — Burgunzii! Sunt în tabără! Ne-au eliberat! Sebastianus se gândi de îndată la Chilperic: așadar, nu numai că trăia, dar chiar contraataca. în vreme ce femeia dispărea în fum și în noapte, căută în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întinderea de iarbă, Sebastianus își șfichiui calul și se apropie de silueta zveltă pe care o vedea când și când apărând în mijlocul grupului de războinici robuști. Dar când căută să găsească un loc printre ei, ca să se poată apropia de tânără și să-i vorbească, ei se strânseră, iar un colos blond agită brațul, indicându-i scurt să rămână în spate. Ea, însă, se întoarse și, recunoscându-l, îi porunci războinicului să o lase să treacă. Mergeau chiar pe lângă ochiul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
privire și rămase împietrit de groază: trupul gol și chinuit al unei copile fusese țintuit, răstignit de mâini, pe lemnul ușii. La picioarele sale schelălăia un mic câine ciobănesc, care nu se mișcă de-acolo la venirea soldaților. Din mâinile tinerei fete sângele cursese în dâre lungi pe lemnul vechi și ros în mai multe locuri, pentru a se închega apoi în picături pe treptele de piatră. Capul îi atârna pe sânii sfâșiați de mușcături sălbatice, iar părul lung, în cascadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
făcu o altă eschivă, apoi întinse degetul spre cei patru care se apropiau: — Uite! îi strigă. Curând ai mei o să fie aici. Dacă te prind, n-o să-i pot împiedica să te ucidă. O să mori în chinuri. Ținându-și calul, tânăra privi spre cei patru huni. Șovăia. Balamber înțelese că era prea curajoasă sau, oricum, prea încăpățânată și că nu ar fi reușit să o convingă făcând apel la frică, astfel că încercă altă cale de a o face să fugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că împrejurările dramatice pe care le trăise în ultima lună erau catalogate cu superficialitate ca episoade lipsite de importanță în cadrul general al războiului. Și cei o sută de burgunzi uciși? Și suferințele îndurate de populație? De Lidania, de Odetta, de tânăra Lucia? Iar răstignirea acelei copile necunoscute din burgul în flăcări, și asta trebuia trecută printre evenimentele secundare? Hotărât lucru, prețul plătit de Sapaudia strategiei lui Etius fusese enorm. N-avea decât să spere că nu se va dovedi inutil. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
într-un mod mascat și nu fără o subtilă satisfacție, dorința sa de rebeliune. Aceasta ieșise la iveală încă din adolescență, când nu suporta liturghia creștină, și se exprimase apoi cu toată virulența la moartea mamei sale. Din ziua aceea, tânăra patriciană își dăduse jos masca, insuportabilă pentru ea, a pietismului predicat de clerici. Cu toate că se abținea să aducă sacrificii publice zeilor din vechime, pentru a nu ajunge, conform legilor lui Teodosiu, să fie sever pedepsită, alesese, cu hotărârea ce o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
al aristocrației locale; abandonat acum de Flavia, care îi stătuse aproape în timpul banchetului, studia muzicanții cu o privire plictisită, peste care cădeau fatal pleoapele îngreunate de prea mult vin. Conversația sa insipidă contribuise, cu siguranță, la a o face pe tânăra patriciană să abandoneze tricliniul, sub motiv că voia să respire puțin aer proaspăt în grădină, din pricina unei dureri insuportabile ce îi cuprinsese capul. în realitate, motivul principal al acelei dezertări trebuia căutat în incapacitatea Flaviei de a susține mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
provizii, printre candelabre de argint și vase de bronz. Pierdută în gânduri, mânca un măr și ținea privirea fixă înaintea sa. Balamber îi contempla pe furiș chica rebelă, boticul obraznic și silueta subțire, în care deja se putea ghici grațioasa tânără ce stătea să îmbobocească. în primele zile se gândise că Go-Bindan s-ar fi mulțumit să urmeze mingan-ul o vreme, pentru a-l abandona, apoi, imediat ce s-ar fi îndepărtat prea mult de ținutul ei. în cel mai rău caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
era doar o uriașă și paralizantă uimire. Înainte ca mintea să-i funcționeze din nou normal, se afla în mașina care începuse să se deplaseze. - Ei, ia ascultați! începu el. - Vă rog să nu puneți întrebări, domnule Craig. Îi vorbea tânăra care-l întrebase de nume; ședea acum în dreapta lui. Nu veți păți nimic, dacă vă purtați cum trebuie. Ca pentru a întări amenințarea, cele două femei așezate pe cele două strapontine din mijloc, cu fața către el și cu revolverele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
situată pe partea cealaltă a coridorului strălucitor. Camera era mare și plăcută, mobilată luxos. La capătul ei opus, pe o sofa verde, cu spatele la o fereastră enormă, ședea un om cărunt, cu înfățișare plăcută. În dreapta lui, la un birou, stătea o tânără. Craig nici nu o băgă în seamă. Cu ochii mari, el privi cum tânăra conducătoare a gărzii sale se apropie de bărbatul cărunt și spune: - Așa cum ați cerut, domnule președinte Dayles, vi l-am adus pe domnul Lesley Craig. Numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
La capătul ei opus, pe o sofa verde, cu spatele la o fereastră enormă, ședea un om cărunt, cu înfățișare plăcută. În dreapta lui, la un birou, stătea o tânără. Craig nici nu o băgă în seamă. Cu ochii mari, el privi cum tânăra conducătoare a gărzii sale se apropie de bărbatul cărunt și spune: - Așa cum ați cerut, domnule președinte Dayles, vi l-am adus pe domnul Lesley Craig. Numele a fost cel care, rostit atât de politicos, i-a confirmat identitatea celuilalt. Recunoscuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
special ca agenții mei personali. Jefferson Dayles făcu o pauză, apoi continuă politicos: - Sper, domnule Craig, că aceasta va explica în oarecare măsură metoda ciudată prin care ați fost adus în fața mea. Domnișoara Kay Whiterwood - dădu el din cap spre tânăra de la birou - este mentorul lor. Craig nu-și lăsă privirea să-i urmeze gestul mâinii. Stătea în picioare ca o stană de piatră și mintea îi era aproape la fel de încremenită. Ascultase fascinat scurta istorie a grupului de amazoane, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
care zâmbeau către el amuzați. Jefferson Dayles spuse încet: - Este posibil să doriți să relatați ziariștilor sau autorităților ceea ce vi s-a întâmplat. Kay, dă-i domnului Craig articolul pe care l-am pregătit pentru a preîntâmpina o asemenea eventualitate. Tânăra se ridică de pe scaunul de la birou și se apropie de Craig. Stând în picioare, părea mai în vârstă. Avea ochi albaștri și o figură foarte dură, frumoasă. Îi înmână lui Craig o foaie dactilografiată. El citi: Big Town - 9 iulie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
de a-i lua pe Alice și pe băieți la Londra; iar o bombă îi ștersese din viața lui. Acum, abia își mai amintea de toate acestea. Îi era greu acum să se gândească ca la o făptură reală la tânăra care fusese soția lui. De aproape treizeci de ani privise formele schimbătoare ale unei lumi profund schilodite, privise știința poticnindu-se orbește în loc, oprită de moartea bietelor, nenorocitelor făpturi umane care abia învățaseră atât de multe și se scufundau apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]