6,881 matches
-
te conduc acasă. Își luă geanta enormă, plină cu evaluări de buget, estimări de tiraj și de personal, și stinse lumina. Pustietatea redacției era deconcertantă. Ziarele sunt locuri care ar trebui să debordeze de viață, însă redacția goală era mai tăcută decât o casă plină de copii adormiți. Prin contrast, liniștea părea încă și mai profundă. — Un singur lucru. Crezi că ai putea să afli data exactă a lansării ziarului gratuit al Express-ului? — Bineînțeles. Stevie cuprinse cu o privire plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
trimise la casele lor, Fran trebuia să se apuce de numărul viitor. De data asta anunțurile urmau să fie contra cost. Se închipui intrând în clădirea Citizen și găsind departamentul de televânzări la fel de pustiu ca Marie Celeste, cu telefoanele la fel de tăcute precum cele din casa unei domnișoare bătrâne. Nu-i veni să creadă când o întâmpină zarva, confuzia și haosul create de mulțimea ce stătea la coadă ca să dea anunțuri pentru numărul 2. Singurele persoane care aveau ceva de cârtit erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
premergător” al tuturor revoltelor secolului... Rămîne totuși greu de înțeles despre ce „revoltă” este vorba în cazul unui autor extrem de laborios, timid și discret, care nu a îndrăznit niciodată să ia o poziție publică „revoltată”... Poate de o revoltă interioară, tăcută. Rămîne totuși întrebarea dacă nu cumva avem de-a face cu un construct retrospectiv, pus în circulație de către mitografii avangardiști ai lui Urmuz. În studiul introductiv la antologia Avangarda în literatura română (Ed. Minerva, București, 1983, p. 19-29), Marin Mincu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dar în loc să se ridice in picioare și să se repeadă la atacant, Gaston s-a folosit de mâini pentru a-și acoperi fața lui lungă, ca un cartof de munte. A stat nemișcat o vreme, cu fața acoperită. Mulțimea aștepta tăcută, cu răsuflarea tăiată, ca străinul să facă o mișcare. Nishino, gata-gata să-l atace din nou împreună cu ceilalți huligani, îl privea stupefiat. — O, non, non. Gaston și-a luat mâna de pe față. Lacrimi mari ca niște mărgăritare îi curgeau șiroaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
lui bondoc a prins, parcă, cu totul neașteptat, o viteză mai mare decât a unui glonț. Până să întindă Endō mâna să-l oprească, el trecuse de zid și depășise intrarea în șantier, dispărând pe stradă. Gaston și Endō rămaseră tăcuți, față-n față. — Tu... — Da. Un zâmbet jalnic îi flutura pe fața de cal, trădând teamă și părere de rău în același timp. — Te rog să mă scuzi. Scuzați-mă! Mâna dreaptă a lui Endō a căzut ca un trăsnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
făcut datoria în ce-l privește. Nu-mi permit să-mi pierd tot timpul cu imbecilul ăsta îndărătnic. Prost, asta e! Idiot absolut! Pun pariu că nu știe nici măcar cât fac unu și cu unu. Au stat față-n față, tăcuți, la o masă dintr-un restaurant din Yotsuya. Tomoe era prea obosită și prost dispusă ca să îi mai ardă de conversație. Își mișca doar furculița, mecanic, în sus și-n jos. Gaston, lipsit de maniere ca de obicei, își îndesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
feroce lipsit de rezistență fizică. Era limpede că îi umbla ceva prin minte. Se gândea probabil la vreun plan de evadare, deoarece privea în direcția crângului ascuns acum în pâclă. Endō s-a ridicat și a început să urce iar, tăcut. În mod obișnuit, urcușul i s-ar fi părut ușor lui Gaston, dar nu băgase nimic în gură de când a ajuns la Yamagata și dormise pe apucate numai două-trei ore cu o noapte înainte. În plus, mai avea și greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apă. Văzduh și port, pescari și vameși au ațipit în spațial cald. Vântul alb c-un ochi se caută de-aici pe țărmul celălalt. Ins pierdut în ceasul rar mă uit prin spinii de la ușă, oameni goi zac în nisip tăcuți, ca-n propria lor cenușă. În joc cu piatra cîte-un val și-arată solzii de pe pântec. Între slavă și veninuri mă-ncearcă boală ca un cântec. [1929] * SEARĂ MEDITERANEANĂ Faruri ghicite pe mare dau semn. Viespii se-nchid în cristale
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
vremi? Pentru cine catargele? O, aventură, și apele! Inimă, strânge pleoapele! MIRABILA SĂMÎNȚĂ Mă rogi cu-n surâs și cu dulce cuvânt rost să fac de semințe, de rarele, pentru Eutopia, mândra grădină, în preajma căreia fulgere rodnice joacă să-nalțe tăcutele seve-n lumină. Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor, c-o stăruință mai mare decât sub arcade cu flori, voi umbla primăvara întreagă prin târguri căutând vânzători de sămânță. Mi-ai dibuit aplecarea firească și gustul ce-l am
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
iar cînd deschide iarăși gura, e mai sever decît l-am văzut vreodată, decît mi-aș fi Închipuit că poate să fie și abia mă abțin să nu ies În fugă, ca să-l Îmbrățișez. Mă așez În baie și zîmbesc tăcută, printre lacrimi. — O să te duci imediat În casă și-o să-i ceri iertare lui Ellie, spune el pe un ton atît de rece și de scăzut, că trebuie să-mi ciulesc serios urechile ca să-l aud din poziția În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
reușit, petrecem cu toții o seară minunată. Chiar și Linda și Michael: ea se simte În elementul ei În compania „băieților“, acei prieteni ai lui Dan pe care i-a urmărit crescînd și devenind bărbați puternici și arătoși. Spre amuzamentul meu, tăcutul și modestul Michael e teribil de surprins și mai mult decît flatat să se trezească vorbind cu Sally cea limbută, care flirtează și, cu un comentariu inteligent, pare că-l face să-și dorească să fie cu douăzeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
armistițiu, acesta nu pare a dura prea mult. Linda face mereu cîte ceva sau spune ceva care Îmi trezește iarăși furia, dar nu-i pot spune și n-aș putea să Îmi exteriorizez sentimentele, așa că mă retrag Într-o mînie tăcută, rugîndu-mă să ne lase odată În pace. — Tu cel mai mult o iubești pe bunica, nu? Îi gîngurește ea lui Tom, iar mie Îmi vine s-o strîng de gît. CÎnd mami și tati or să se poarte Îngrozitor, o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
te-am sunat. Dar, cînd m-ai sunat tu, am crezut că poate ești pregătită. Știi, te consider o femeie extraordinară. — Mulțumesc, Îi zîmbesc eu și-i strîng degetele. Plăcerea e de partea mea, Îmi răspunde și o vreme rămînem tăcuți. Crezi că te vei Întoarce la soțul tău? mă Întreabă Într-un tîrziu. — Nu știu ce ne va aduce viitorul, dar bănuiesc că singurul lucru de care sînt convinsă, după ce s-a petrecut În seara asta, este că nu sînt pregătită pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cu ea, mă simt tînăr. Dar, pe de altă parte, urăsc sentimentul de vinovăție. Pentru fiecare clipă minunată, există una oribilă. Urăsc povara vinovăției și mă urăsc pe mine pentru că am cedat unor asemenea șiretlicuri cusute cu ață albă. Rămîn tăcută. Nu mai e nimic de spus. — Am terminat-o cu Lisa, adaugă el. Îmi iubesc familia și nu vreau să-i rănesc. Am comis o greșeală Îngrozitoare și, din nou, Ellie, regret. — Lisa știe? Cred că da. După ce-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și care puteau aduce viața sau rugul. Stam la pândă în spatele ușii ca o fiară, pașii sunau din ce în ce mai tare pe piatră și nu știam ce chip avea adevărul care se apropia de mine prin întuneric. În acest timp, cetatea dormea tăcută în jurul închisorii și mă gândeam cum se legănau chiparoșii plini de vânt. Pașii continuau să se audă tot mai clar. Sângele îmi înnebunise și era plin de o singură întrebare. Toate vorbele care s-au spus de la începutul lumii nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
m-am întors în odaie, servitorul Lucio mi-a adus o tunică albă de in, fără ciucuri, și o centură cu margini de argint. Mi-a spus că eram așteptat la marele stejar și a început să deretice, domol și tăcut, prin cameră. De-abia mă îmbrăcasem, când a apărut Rotari, nespus de agitat. Era doar în izmene, iar părul lung îi cădea pe umeri. M-a luat aproape pe sus. Până la acel moment nu cunoscusem femei longobarde. Erau strânse toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
deosebeau între ele prin culorile fireturilor de la tunici. Înainte de a lua loc, treceau prin fața unui lighean de aramă aflat sub un nuc și se spălau pe față și pe mâini. Sub același copac își lăsau armele, după care, trufași și tăcuți, se așezau sub stejar. Faroald a deschis adunarea, anunțând că un tânăr războinic cerea să fie admis și că el însuși o să-l prezinte. Ceilalți au vrut să-i știe numele și, după ce s-au prefăcut a vorbi între ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
paraclis, împrejmuit de plopi, în mijlocul unei pajiști. Ușa bisericii era deschisă, și, din instinct, m-am dus să văd ce era înăuntru. Între cercul de copaci și paraclis se vedeau câteva morminte având deasupra cruci grosolane. Rotari m-a urmat tăcut, fără să se opună schimbării de direcție. Înăuntru era un bărbat care părea în vârstă, și asta poate numai fiindcă pătimise mult. Înmuia un penel într-un vas plin cu cerneală roșie și trăgea linii drepte și curbe pe peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pe toți în sală. Am simțit un gol în stomac, de obicei prevestind evenimente nefaste. Nu era un sol, ci chiar judecătorul Saxo cu o escortă de patru oșteni aleși dintre cei mai apropiați ducilor. Stăteau în sală, în picioare, tăcuți. Judecătorul m-a privit cu răceală; doar un imperceptibil semn de surprindere în momentul în care, imediat după intrarea mea, Faroald l-a poftit, în sfârșit, să vorbească. Saxo a anunțat că ducii aveau să sosească a doua zi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un cerc molatic cu buze prea cărnoase, date cu negru. Era aproape cu desăvârșire chel. Surâdea, arătându-se încântat că ne veda. M-am uitat în jurul meu și am scrutat chipurile oamenilor de rând veniți să caște gura, ciudat de tăcuți. Ne fixau cu pizmă, șușotind între ei. Gregorio ne-a spus: - Fiți bineveniți, nobili longobarzi! Avea mușchii încordați și încerca să nu-i scape nimic. Am observat doi funcționari care ne numărau, străduindu-se totuși să nu bată la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-ntâmplase și toate câte avuseseră loc cât timp el lipsise. Am încheiat cu o făgăduință: - Mai devreme sau mai târziu, dacă izbutim să ajungem acasă, Taso și Kakko vor fi răzbunați. Ne-am întors la colibă, unde ne-aștepta Gundo. Tăcut, în mijlocul tinerilor longobarzi, supărat din pricina indiferenței lui Rotari. Când acesta a venit lângă el și i-a trecut un braț pe după gât, a surâs mânzește. A ascultat povestea, devenind tot mai mânios, dar, în cele din urmă, mâhnirea i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de vidră și acoperind caii cu valtrapuri, am pornit spre biserică. Era atât de frig, că ne-ngheța răsuflarea pe mustăți. Cerul era gros și-ntunecat, dar nu ningea. Am străbătut acea lume în alb și negru, încremenită-n ger, tăcută, până ce am ajuns la poarta templului. Era închisă. Fără să cobor de pe cal, m-am aplecat și am împins-o. S-a căscat în întuneric. Un țăran înțepenit de frig, locuitor într-una dintre cele câteva colibe din apropiere, ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
s-a opus la ceea ce i s-a cerut, nu a răbufnit în vreun fel ca pe vremuri, nici măcar atunci când a fost nevoit să fărâmițeze crusta înghețată de pământ cu lama scramasaxului. La sfârșit, în timp ce țăranii din sat se uitau tăcuți, Garibaldo i-a spus: - Astăzi n-ai învățat nimic, ai împlinit doar o datorie a celui drept. Întoarce-te mâine, dar fără Stiliano! M-am simțit ofensat de excludere, dar n-am zis nimic și am izbutit să-mi ascund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu care cu tot într-o poiană plină de pari dați cu smoală și cu caii, cărora le-au luat însă șeile. După ce s-au spălat într-un pârâu, s-au dus pe jos să-și săvârșească ritualurile. O mulțime tăcută își urma regele. Doar șase oameni au fost lăsați să ne păzească pe noi și pe animale. Era cam a șaptea oră, și Cel de Sus ne-a venit în ajutor. Unul dintre avari a văzut pe un trunchi uscat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din urmă mi-a dat oameni. Ajunși în pustiul oraș Aquileia, într-un sat de pescari din apropiere, am confiscat un număr suficient de bărci ca să transporte pe insulă trupa. Am sosit la Grado în acel cenușiu întunecat de dinaintea zorilor, tăcuți precum șerpii. Era momentul în care până și cea mai neadormită santinelă, după o noapte liniștită, își îngăduie o clipă de odihnă. Doi de-ai noștri, deghizați în pelerini, au reușit să fie destul de convingători ca să li se deschidă porțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]