5,010 matches
-
mai îmbărbăta puțin. Tocmai de aceea, el continua să privească acel 18 Rareș Tiron chip, fiindcă, dacă oglinda ar fi fost om, privirea din ochii lui nar fi fost deloc alta! Pe toate acestea le constata acum Anton cu o uimire amară și își dădea seama că, de bine, de rău, el era singurul vinovat, și dobitoc ar fi fost să se mai miște cumva din loc, pentru tot restul nopții. Astfel, făcându-și de bunăvoie penitența meritată, se ghemui strâns
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
ceară, ce ardea pe o măsuță foarte scundă, răspândind în jur numai fâșii tremurânde de lumină, cu nuanțe întunecate, chiar acum, în secolul în care energia electrică stă fără încetare și cu devotament în slujba omului. Însă, mai cu seamă, uimirea a încolțit în mine, fiindcă, în mijlocul acelei odăii, stătea un bărbat care, deși părea deja trecut de vârsta a doua la prima vedere, aveam a trage concluzia mai târziu că îmbătrânirea-i înainte de vreme o căpătase de la nenumăratele poveri sufletești
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
căruia începu, chiar din acele clipe, să se cuibărească adânc un amestec închegat de simțăminte, ce, mai târziu, avea să le numească el singur de dragoste... Victor încă avea acea față crispată și fără reacție, specifică tuturor celor a căror uimire depășește cu mult puterea lor de înțelegere și, în consecință, el parcă îngheță locului, atunci când femeia îi vorbi din nou, zâmbindu-i plăcut: - Te rog să iei loc. Pe mine mă cheamă Maria, iar singurătatea și sminteala de care ești
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Și Adriana tăcu. Toate aceste vorbe o istoviseră și, totodată, la amintirea lor, se umpluse de o mâhnire amară. De fapt, în ele era cuprins tot înțelesul vieții ei. Cât adevăr! Luiza, pe de altă parte, ascultase totul cu o uimire deosebită și era și ea adânc emoționată. Pentru dânsa, cuvintele Adrianei fuseseră ca un adevărat izvor de duioșie vie; se simțise că porniseră din inimă. Era profund mișcată, răscolită de-a dreptul în suflet. Totuși, cu eforturi, ea își păstră
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
era parcă prea dur în inimă, rece ca gheața și abrutizat din punct de vedere spiritual; în purtarea lui obișnuită, se putea citi foarte multe lucruri stranii... Părea întratât de călit sufletește, încât nu mai simțea aproape deloc frica sau uimirea; era omul care știa să-și mențină aceeași mină mereu și pe care nu-l putea surprinde nimeni cu nimic. De aceea, până și atitudinea pe care și-o impusese în familie îl făcea să fie destul de nesimțitor la bombănelile
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
a Iozefinei, refăcând pentru a nu știu câta oară, conturul coloanei vertebrale, a bărbiei, a coapsei, a genunchilor, a mâinii sau a pieptului. Îmi răsărea totuși în minte și ultima noastră întâlnire acolo, unde locuiam, aranjată de gazda mea. Spre uimirea mea, revenind într-o zi, extrem de abătut, de la Mudoș, gazda, femeie în vârstă și destul de serioasă, mă anunță că am musafiri. Că sunt așteptat de cineva în mare taină. Intru în camera gazdei și dau cu ochii de Iozefina tunsă
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
știam nici că există o graniță. Cine e în stare să stabilească o graniță în deșert? Cine împiedică vântul să ducă nisipul dintr-o parte în alta? Cine îi va opri pe oameni să o treacă? — Soldații. îl privi cu uimire. — Soldații? Nu sunt destui soldați în lume ca să apare o graniță în deșert... Și soldaților le e frică de deșert. Zâmbi ușor pe sub vălul ce-i ascundea chipul, pe care nu și-l descoperea niciodată în fața străinilor. — Numai noi, poporul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Am găsit o cărare ca să coborâm, dar crusta nu suportă greutatea jeepului. — Nu văd altă soluție decât să înconjurăm sebhka și să așteptăm ca setea să-l oblige să se predea. — Să se predea? - vocea lui era un amestec de uimire și incredulitate. Un targuí care a omorât doi oameni nu se va preda niciodată. Ajamuk făcu un gest de aprobare, confirmându-i vorbele. Poate că o să-și aștepte moartea, dar nu se va preda niciodată. — E posibil, recunoscu. Dar e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să fie egali, cu aceleași îndatoriri și drepturi, și că bogățiile trebuie să se împartă între toți... — Vor să fie egali un deștept și un prost, un imohag și un sclav, omul muncitor și trântorul, războinicul și lașul? exclamă cu uimire. Sunt nebuni! Dacă Alah ne-a făcut diferiți, de ce vor ei să fim egali? pufni. La ce mi-ar mai folosi atunci faptul că m-am născut targuí? — Lucrurile sunt mai complicate, spuse bătrânul. — îmi închipui, acceptă el. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un țipăt de spaimă. Gacel trase de trei ori, înțelese că al doilea glonț îi pătrunsese în inimă, îi privi chipul ca să se asigure, după expresie, că îl omorâse, și atunci, ca trăsnit de un fulger divin, rămase paralizat de uimire. Răsună o rafală de pistol-mitralieră, și Gacel Sayah, inmouchar mai cunoscut cu porecla de Vânătorul, căzu pe spate, mort, cu corpul ciuruit și nedumerirea zugrăvită pe chip. Mașina acceleră brusc și sirenele se porniră să urle, deschizându-și drum în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de cafea, eu am întrebat de ce vorbeau ninetistele așa de frumos despre mortul de pe umerii granzilor, oare nu cumva și mortul ăsta le-a fost amant? Nineta a rămas cu țigara în colțul gurii, ca-ntr-un prim-plan al uimirii, și-a scărpinat ușor o pătrățică neagră de șah din zona țâței stângi, a dat să spună ceva măreț, dar s-a răzgândit și m-a dezamăgit aruncând, puțin scârbită, ceva banal și de neînțeles pentru mine: "Pe dracu! Astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
am dat tonul savant, ridicând cu mare importanță arcușul am început reprezentația. Conștient de marele meu talent, vă imaginați că nu mi-am amestecat vocea cu gloata, asumându-mi cinstea de a cânta solo refrenul. Ce aplauze, ce mulțumiri, ce uimire!... Nici nu se potolise bine ecoul primelor aplauze, că un vecin de la geamul primului etaj a și strigat: "Bisssss! Mai zi o dată refrenul, Z!" La fel de savant, am așezat vioara la gât, și-am început să cânt pentru alte aplauze care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
refrenul acela care stârnise atâtea aplauze: "Nea Onuț, la mititica / Le-a arătat jucărica / Într-o noapte, la taifas, / Fiind în pană de glas..." De emoție artistică, toți colegii au amuțit, în vreme ce doamna pur și simplu a rămas împietrită de uimire. Am trăit o mare satisfacție. Totuși, inexplicabil, în spectacolul festiv n-am fost inclus. Misterul a fost dezlegat tot de Nineta: "Invidia, Z, invidia..." N-o să mă convingă nimeni de faptul că există alte vârste, decât cea a puștimii, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
la marginea unei păduri ciudate, În fața unei poteci umbroase pe care n-o apucase niciodată și care ducea Dumnezeu știe Încotro. Își luă mâinile de pe umerii ei și spuse, fără s-o atingă: — Cât de dulce ești! Și apoi, cu uimire: — Atât de scumpă! Nu simțise niciodată până acum dorința crescând În el, ținută sub control și sporind din cauza autocontrolului. Se aruncase Întotdeauna În orice nouă aventură cu un entuziasm relaxat. — Ce să fac? Să-mi scot hainele? El aprobă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu curaj acelei priviri despre care se temuse că-n primul moment o va fixa senin, fără a-și aminti cine este ea și ce făcuseră Împreună. Se Îmbărbătă singură cu ziceri ca „Are balta pește“, dar, spre fericita ei uimire, el spuse imediat, fără nici un efort de rememorare: — Da, va trebui să-l invităm pe omul cu vioara. Ea bătu din palme de fericire: — Și nu-l uita pe doctor! Se așeză pe marginea patului și-și vârî picioarele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
s-a spus să pândească pe gaura cheii și să vadă dacă ne transmitem ceva de la unul la altul. Coral Musker se așeză pe una din băncile de lemn și Își Întinse picioarele În direcția sobei. Dr. Czinner observă cu uimire: — Ești foarte calmă. Nu are rost să-mi ies din pepeni, spuse ea. Oricum, ei nu pot să Înțeleagă. Prietenul meu va Începe să mă caute curând. — Asta așa e, spuse el cu ușurare, apoi ezită o clipă. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fi reușit, dacă lumea ar mai fi fost croită o dată, În forma pe care o iubea și după care tânjea. I se adresă cu severitate: — Ești norocoasă dacă mai crezi că asta Îți va folosi la ceva. Dar constată, spre uimirea lui, că ea putu trece instinctiv peste severitatea sa, care se baza pe teorii elaborate laborios de o rațiune imperfectă. — Nu cred, spuse ea, dar trebuie să fac ceva. El fu șocat de lejeritatea cu care-și recunoștea lipsa credinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trăsătură moștenită. Sub el simți resentimentul cuiva tânăr și conștient de propria-i importanță. Se aplecă spre soldat, cu intenția de a zice În fața inflamată animalului câteva vorbe de să le țină minte, dar se opri la timp, conștient cu uimire și spaimă de prezența pericolului. În ochii mici și flămânzi strălucea ura și dorința de a ucide. Era ca și cum toate prigonirile, pogromurile, lanțurile, invidia și superstițiile care le-au provocate ar fi fost concentrate Într-o hazna Întunecată a pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
a sfătuit să apelați la asemenea tertipuri, nepotrivite pentru vârsta și pentru situația voastră? întreba. Tapú Tetuanúi se mulțumi să-l arate pe tăcutul Miti Matái, care se ținuse, discret, la o parte. —El. —Eu?... se miră acesta, în culmea uimirii. Nu am vorbit cu nimeni despre acest lucru. Niciodată! —E-adevărat, admise celălalt cu îndrăzneala. Dar cand esti întrebat cum se poate naviga împotriva alizeelor, răspunsul tău este foarte clar: „Se bagă apă în chila, coborând astfel linia de plutire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe buricul băiatului, spunând: —Vreau să vă fie foarte clar, în cazul că mi se va întâmpla ceva, că vom începe tatuajele de întoarcere pornind de la această insulă, care se găsește la unsprezece zile spre nordvest de Bora Bora. Remarcă uimirea celorlalți și adaugă: Prefer să fie astfel pentru că, dacă Vetéa Pitó va cădea cumva în mâinile dușmanilor, aceștia să nu ne poată calcă pe urme decât până aici. Buricul lui va reprezenta așadar Insula Mortului și, dacă vor ajunge aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
perioada migrațiilor. Spre babord, din câte știu, nu există nici un pământ cale de mii de mile. Așadar, singurul loc unde ar putea fi este la tribord. Ce mai putea face un simplu ucenic de navigator, decât să deschidă gură de uimire și să se convingă încă o dată că imensitatea neștiinței lui cu privire la ocean nu se putea compară decât cu imensitatea oceanului însuși? Dacă Miti Matái era un semizeu în ochii lui încă de când se aflau în Bora Bora, acum se convingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oțel și cratițele de cupru erau obiecte străine mentalității celor născuți în Bora Bora și simplul fapt de a le atinge cu vârfurile degetelor le produse aceeași senzație că și când ar fi reușit să atingă, dintr-odată, stelele. Văzând uimirea și nedumerirea lor, unul dintre naufragiați - atât de bărbos încât din toată fața nu i se mai distingeau decât ochii- le puse în palmă niște mici pietre galbene, de forma rotundă și cu fetele plane, pe care se puteau zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de periculoase și vesminte atât de grozave să moară de sete într-o insulița în mijlocul oceanului? Și cum era posibil că asemenea semizei să miroasă atât de urât? Tapú Tetuanúi se simțea complet zăpăcit și Chimé din Farepíti la fel. Uimirea lor era cu totul de înțeles dacă ținem seama că niciodată, în mii de ani de istorie, nici un membru al rasei lor nu se mai întâlnise cu ființe omenești sosite din cealaltă extremitate a planetei. Nu puteau nici macar să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
irezistibila de a vomitade fiecare dată când își amintea oroarea pe care o simțise când își înfipsese sabia în pieptul unui adolescent și încă îi mai răsunau în urechi horcăielile victimei aflate în agonie, cu ochii ieșiți din orbite, demonstrând uimirea în fața morții sosite prin intermediulacelei arme necunoscute și strălucitoare, mânuite de unul pe care, până în urmă cu câteva secunde, îl considerase prieten. Băiatul trebui să facă un efort supraomenesc și să-și amintească noaptea nefasta a atacului asupra propriei lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai buni războinici ai lui îi făceau semne disperate, cerându-i să le vină în ajutor. Coasta insulei era o linie care abia se mai zarea la orizont. Marara se oprise la rândul ei, iar regele Te-Onó o văzu, cu uimire cum se intoarce încet și începe să se apropie. În timp ce apă pătrundea nestingherita în carenele catamaranelor care străbătuseră fără probleme toate marile, regele Octar, neînvins până atunci, se întreba cum e posibil să se întâmple așa ceva. Unde greșise? Când avuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]