48,602 matches
-
Ducese, Cristina de Lorena. Artemisia a avut o relație bună cu Galileo Galilei, cu care a menținut, o corespondență scrisă, pe o lungă perioadă de timp. Ea a fost apreciată de Michelangelo Buonarroti cel tânăr (nepotul marelui Michelangelo). Ocupat cu construirea Casei Buonarroti, construită pentru celebrarea rudei sale faimoase, el i-a cerut Artemisiei să producă un tablou pentru decorarea tavanului galeriei de picturi. Tabloul reprezintă o alegorie a "Allegoria dell'Inclinazione ", "Alegoria înclinației (talent natural)", prezentată sub forma unei femei
Artemisia Gentileschi () [Corola-website/Science/313614_a_314943]
-
Biserica Mirăuți (catedrala mitropolitană a Sucevei din acel moment) a fost puternic devastată de un incendiu. Ca urmare a devastării catedralei mitropolitane, domnitorul Bogdan al III-lea al Moldovei (1504-1517), fiul lui Ștefan cel Mare, a început în anul 1514 construirea unei noi biserici cu rol de catedrală mitropolitană. Voievodul a trecut la cele veșnice în anul 1517, biserica fiind ridicată numai până la nivelul ferestrelor. Construcția noii biserici cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință (prăznuit în fiecare an
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
înlocuită catapeteasma, cu acest prilej fiind demolat zidul despărțitor dintre naos și pronaos. Mitropolitul Veniamin Costachi, care a viețuit între anii 1821-1823 la mănăstire în timpul exilului său, a dispus efectuarea unor lucrări de restaurare în perioada 1827-1828 care au urmărit construirea unui zid de incintă, repararea chiliilor, acoperirea bisericii și a turnului clopotniță cu draniță, pardosirea bisericii cu lespezi de piatră și ulterior adăugarea unui pridvoraș în fața intrării nordice (1837). Patronajul Mitropoliei Moldovei asupra Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
introdusă încălzirea centrală în biserică și în clădirile din incintă. În anul 1991, odată cu înființarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Biserica „Sf. Gheorghe” din cadrul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava devine catedrală arhieposcopală. Tot atunci s-au început lucrările pentru construirea unui paraclis în curtea mănăstirii. În prezent, hramul principal al mănăstirii se ține pe 24 iunie - Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou. Printre stareții (sau priorii) mănăstirii au fost mai mulți episcopi sau viitori episcopi: Biserica se asemănă prin planul
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
spre eterna lui amintire. Suceava în iuniu 1882.”" Pe cruce se află o altă inscripție: "“Isus pre cruce a murit. Lumea de pacate a mântuit și înviind din mormânt Viață a dat pe pământ”". Cel care a dat banii pentru construirea crucii a fost ieromonahul Ierodion Chifan (1840-1887), originar din Vicovul de Jos, cojocar de meserie, intrat ca frate în mănăstire (1880), tuns în monahism (1875), hirotonit ierodiacon (1878) și ieromonah (1880), venit în 1881 de la Mănăstirea Putna ca asistent la
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou din Suceava () [Corola-website/Science/313615_a_314944]
-
unei structuri temporale ciclice; atât evenimentele satului și ale familiei Buendia, cât și numele personajelor se repetă din nou și din nou, făcând realitatea și fantasticul să fuzioneze. În primele trei capitole, este povestit exodul unui grup de familii și construirea satului Macondo. Începând cu capitolul 4 și până la capitolul 16, este vorba despre dezvoltarea economică, politică și socială a satului. Ultimele patru capitole relatează decăderea acestuia. Unanim recunoscută drept cea mai bună lucrare a lui García Márquez, "„Un veac de
Un veac de singurătate () [Corola-website/Science/313620_a_314949]
-
bisericuță de lemn, construită în anul 1797, care a devenit cu timpul neîncăpătoare. În anul 1979, a fost numit ca paroh la Slătioara preotul Vasile Bostan. În condițiile în care statul comunist demola biserici și permitea cu foarte mare greutate construirea altora, iar în satul Slătioara o parte dintre credincioșii ortodocși trecuseră la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România (care dispunea de o mănăstire, construită după război, chiar sub regimul comunist și care era sediu mitropolitan), părintele Vasile Bostan și
Mănăstirea Slătioara (stil nou) () [Corola-website/Science/313664_a_314993]
-
trecuseră la Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România (care dispunea de o mănăstire, construită după război, chiar sub regimul comunist și care era sediu mitropolitan), părintele Vasile Bostan și soția sa, presbitera Elena, a început la 11 septembrie 1980 construirea unei biserici monumentale de zid . Biserica s-a construit prin contribuția și jertfa benevolă a credincioșilor ortodocși din localitate, la care s-au adăugat importante ajutoare bănești din partea Mitropoliei Moldovei și Sucevei, păstorită de către IPS Mitropolit Teoctist Arăpașu. Lucrările s-
Mănăstirea Slătioara (stil nou) () [Corola-website/Science/313664_a_314993]
-
de către IPS Mitropolit Teoctist Arăpașu. Lucrările s-au efectuat sub directa îndrumare a părintelui Vasile Bostan, ajutat de soția sa, presbitera Elena, de arhimandritul mitrofor Teofil Pandele din Galați, epitrop și consilierii parohiali. Mulți enoriași au efectuat muncă voluntară pentru construirea bisericii. Printre cei care au efectuat danii de valori mari este amintită de pisanie familia lui Ilie și Maria Maftei din Slătioara. De asemenea, au făcut donații credincioșii din comuna Boroaia, în frunte cu preotul Alexandru Argatu (fiul părintelui Ilarion
Mănăstirea Slătioara (stil nou) () [Corola-website/Science/313664_a_314993]
-
finanța nevoile de cheltuieli ale domnitorului. Aceste nevoi erau considerabile, din moment ce ducele era responsabil pentru tot felul de proiecte de construcție. Fundația legii a dus la o rețea de orașe fortificate numite "grody", dar domnitorul se ocupa, de asemenea, de construirea bisericilor, a mănăstirilor, a drumurilor, a podurilor etc, mai pe scurt de dezvoltarea unei infrastructuri. Proiectele de construcție au fost finanțate prin colectarea impozitelor în bani sau bunuri. De asemenea, țăranii erau necesari la producerea diferitelor bunuri și servicii cum
Boleslav I al Poloniei () [Corola-website/Science/313661_a_314990]
-
acoperișului bisericii a fost concepută și finalizată de către Asociatia Rurală "Turism Someș Cluj", cu sprijinul financiar al unor sponsori, persoane fizice și juridice din zonă. În anul 2011 s-au finalizat lucrările de protejare a construcției, prin igienizarea perimetrului și construirea în jurul acesteia a unui mic canal de scurgere a apelor pluviale. De asemenea, au fost edificate scări de acces până la intrarea în biserică și tratat acoperișul, cât și bârnele la exterior cu o soluție anticorozivă. Biserica este folosită de credincioși
Biserica de lemn din Someșu Rece () [Corola-website/Science/313682_a_315011]
-
filmul cu cel mai mare succes comercial al lui Koncealovski, "Romanță pentru îndrăgostiți", bazat pe un scenariu ce amintește de "Umbrelele din Cherbourg" (1964, film muzical semnat de francezul Jacques Demy). Subiectul aduce cu acela din "Povestea Asiei Kliacina" pentru construirea intrigii în jurul unui triunghi amoros. În 1976, scrie în colaborare cu Fridrih Gorenștein (care a adaptat romanul lui Stanisław Lem pentru filmul "Solaris", regizat de Andrei Tarkovski și lansat în 1972) scenariul filmului fratelui său Nikita, "Sclava iubirii". Koncealovski se
Andrei Koncealovski () [Corola-website/Science/313686_a_315015]
-
În 1976, scrie în colaborare cu Fridrih Gorenștein (care a adaptat romanul lui Stanisław Lem pentru filmul "Solaris", regizat de Andrei Tarkovski și lansat în 1972) scenariul filmului fratelui său Nikita, "Sclava iubirii". Koncealovski se angajase încă din 1974 la construirea filmului "Siberiada", monografie de proporții colosale (de peste trei ore și jumătate, durata variind de la o versiune la alta) finalizată în 1979, care prezintă istoria unui sat fictiv din Siberia, izolat de alte așezări, de-a lungul primelor șase decenii ale
Andrei Koncealovski () [Corola-website/Science/313686_a_315015]
-
Center din apropiere după ce Turnul de Nord din 7 WTC s-a prăbușit , iar aceste incendii au continuat să ardă toată după-amiaza pe etajele inferioare ale clădirii. Inițial 7 World Trade Center s-a prăbușit complet, la 05:21:10. Construirea noului 7 World Trade Center a început în 2002 și a fost finalizată în 2006. Acesta este de 52 etaje, fiind a 29-a clădire ca înălțime din New York, și este încă situată deasupra stației de alimentare Con Ed. Construită
7 World Trade Center () [Corola-website/Science/313690_a_315019]
-
societatea Compagnie du chemin de fer métropolitain de Paris, operatorul metroului parizian în perioada interbelică, prevedea dezvoltarea unei rețele metropolitane expres. Succesorul postbelic al CMP, RATP, a revitalizat proiectul, iar în anii 1950 și 1960 un comitet interministerial a decis construirea unei prime linii est-vest. RATP-ul a obținut astfel autoritatea de a opera noua legătură iar SNCF a cedat operațiunile de pe linia spre Saint-Germain-en-Laye în vest și pe linia Vincennes în est. În 1965, schema de organizare și urbanism pariziană
Réseau Express Régional () [Corola-website/Science/313720_a_315049]
-
prin planificare urbană. Cel de-al patrulea congres al CIAM, "CIAM IV", organizat în 1933 ar fi trebuit să se fi ținut în Uniunea Sovietică, la Moscova. Concursul arhitectural organizat în capitalul statului sovietic, menit să producă un proiect pentru construirea, niciodată terminatului, "Palat al Sovietelor", a fost în mod esențial deteriorat de politicienii sovietici, mai exact de Stalin. Pentru Le Corbusier, cel mai influent membru al CIAM, această intervenție a politicului în arhitectură și urbanism a fost o dovadă clară
Congrès International d'Architecture Moderne () [Corola-website/Science/313716_a_315045]
-
470 kilometri din Dunăre care formează granița bulgaro-română era în funcțiune un singur pod, între Ruse și Giurgiu. Acesta, inaugurat la 20 iunie 1954 și denumit Podul Prieteniei, este prevăzut de asemenea cu o cale rutieră și feroviară. Proiectul de construire a unui pod în zona Calafat-Vidin datează din anul 1925. Inaugurarea podului a avut loc în prezența premierului bulgar Plamen Oreșarski, a celui român Victor Ponta, și a comisarului european pentru politica regională Johannes Hahn. La deschidere, pe lângă numeroși oficiali
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
470 kilometri din Dunăre care formează granița bulgaro-română era în funcțiune un singur pod, între Ruse și Giurgiu. Acesta, inaugurat la 20 iunie 1954 și denumit Podul Prieteniei, este prevăzut de asemenea cu o cale rutieră și feroviară. Proiectul de construire a unui pod în zona Calafat-Vidin datează din anul 1925. Ținând cont de lipsa acută a traversărilor rapide peste Dunăre, scopul principal al construcției podului Vidin-Calafat este de a facilita transportul combinat auto și feroviar pe aripa sudică a Coridorului
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
de transport europene. Nu se poate totuși neglija nici rolul regional al podului, acela de a conecta sud-vestul României și nord-vestul Bulgariei, state membre ale Uniunii Europene, printr-o legătură modernă și rapidă. România și Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în anul 2000. În 2001, folosind finanțarea asigurată de banca germană Kreditanstalt fuer Wiederaufbau (KfW) (tradus "Institutul de Credit pentru Reconstrucție"), în zona selectată pentru construcția podului (kilometrul fluvial 796+000) au fost elaborate studii preliminare geotehnice și
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
bulgar Serghei Stanișev a îndepărtat în mod simbolic prima lopată de pământ de pe viitorul șantier al podului Vidin-Calafat, în prezența lui Erhard Busek, coordonatorul din acea vreme al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est. În cazul României, proiectul de construire a infrastructurii rutiere și feroviare de acces la pod a fost acceptat pentru finanțare din fonduri ISPA de preaderare în 2005, sub numărul de înregistrare 2004RO16PPT009. În România s-au calificat la licitația pentru construcția infrastructurii rutiere și feroviare de
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
apropiat a unor poduri similare care să lege cele două țări în zone de interes economic sau de tranzit sporit. Cu ocazia unei vizite pe care a întreprins-o în noiembrie 2005 în România, președintele bulgar Gheorghi Părvanov a propus construirea în următorii 20 de ani a cel puțin două poduri noi peste Dunăre, unul la Nicopole-Turnu Măgurele, celălalt la Silistra-Călărași, declarând: „Trebuie să avem câte un pod peste Dunăre oriunde tranzitul de persoane și de mărfuri o cere”. În august
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
o cere”. În august 2008 reprezentanți ai Consiliului Județean Olt și directorul executiv al Prefecturii Plevna din Bulgaria, Stelian Vârbanov, prezent la o întrunire organizată de partea română, au anunțat că vor depune la Uniunea Europeană un studiu de piață cu privire la construirea unui pod peste Dunăre în dreptul localităților Corabia și Plevna. Deși documentația a fost ulterior respinsă de la finanțare de către UE, autoritățile locale de pe cele două maluri ale Dunării anunțau în iulie 2009 că susțin în continuare construcția acestui pod, de data
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
estimată la 8.000.000 euro, să se facă prin Programul Operațional de Cooperare Transfrontalieră pentru perioada 2007 - 2013, parte a Fondului Regional European de Dezvoltare. Tot în noiembrie 2008 prim-ministrul român de atunci, Călin Popescu-Tăriceanu, a prezentat posibilitatea construirii împreună cu Bulgaria a unui complex hidroenergetic în regiunea Turnu Măgurele-Nicopole. Acesta ar servi ca legătură rutieră, protecție împotriva inundațiilor și ar ușura traficul naval din zonă atunci când debitul fluviului e scăzut. În decembrie 2008 primarul Silistrei, Ivo Andonov, anunța că
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
de guvernare a fost „Inițierea demersurilor pentru realizarea podului peste Dunăre la Turnu Măgurele - Nicopole și conectivitatea cu Autostrada Sudului”. Pe 10 mai 2010 Rosen Plevneliev, ministrul bulgar al Dezvoltării Regionale, a anunțat probabilitatea ca Uniunea Europeană să finanțeze proiectele de construire a două noi poduri peste Dunăre, care să lege orașele Oreahovo-Bechet și Silistra-Călărași. Anunțul a fost făcut la o conferință internațională de două zile, desfășurată la Ruse, privind strategia UE față de Regiunea Dunării. La conferință au mai participat prim-ministrul
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]
-
depășirea impasului creat de dezacordul asupra amplasării noului pod peste Dunăre. În octombrie 1998, la întâlnirea Trilateralei Grecia-România-Bulgaria, desfășurată la Delphi, în Grecia, președintele bulgar Petăr Stoianov și premierul grec Costas Simitis au pledat pe lângă președintele român Emil Constantinescu pentru construirea podului în zona menționată. Presa bulgară, preluată și de presa română, relata la încheierea lucrărilor Trilateralei că Bucureștiul continuă să se opună construirii unui pod în zona vestică a graniței comune (Vidin-Calafat), deoarece prin acest amplasament se va reduce drastic
Podul Calafat-Vidin () [Corola-website/Science/313677_a_315006]