47,172 matches
-
singur izotop stabil. Ionul Na colorează flacăra puternic în galben. Pirostibiatul acid de potasiu KHSbO, sau formulat complex hexahidroxostibiatul de potasiu K[Sb(OH)] precipită pirostibiatul acid de sodiu, alb cristalin (precipitarea se accelerează prin frecare cu bagheta): sau Pirostibiatul acid de sodiu în soluție acidă se descompune formând acidul stibic, precipitat alb amorf. sau Acetatul de uranil precipită în mediu de acid acetic, acetatul dublu de sodiu și uranil, precipitat galben cristalin. Reacția este mai diluată când se adaugă, în
Sodiu () [Corola-website/Science/297157_a_298486]
-
Sb(OH)] precipită pirostibiatul acid de sodiu, alb cristalin (precipitarea se accelerează prin frecare cu bagheta): sau Pirostibiatul acid de sodiu în soluție acidă se descompune formând acidul stibic, precipitat alb amorf. sau Acetatul de uranil precipită în mediu de acid acetic, acetatul dublu de sodiu și uranil, precipitat galben cristalin. Reacția este mai diluată când se adaugă, în acelați timp și acetat de magneziu, sau de zinc, precipitând: Sodiul este un element cu caracter electropozitiv puternic, drept pentru care dă
Sodiu () [Corola-website/Science/297157_a_298486]
-
acetat de magneziu, sau de zinc, precipitând: Sodiul este un element cu caracter electropozitiv puternic, drept pentru care dă toate reacțiile caracteristice metalelor. Sodiul reacționează cu oxigenul, dând oxid de sodiu și/sau peroxid de sodiu. Sodiul reacționează violent cu acizii dând sare și hidrogen. Sodiul reacționează direct cu nemetalele dând săruri, și cu hidrogenul dând hidruri. Sodiul reacționează violent cu apă dând hidroxid și hidrogen. Sodiul este cel mai răspândit metal alcalin din scoarța Pământului, dar și unul dintre cele
Sodiu () [Corola-website/Science/297157_a_298486]
-
mai mare parte a TNT-ului utilizat în prezent de către armata americană este fabricat de Radford Army Ammunition Plant. În industrie, TNT-ul este produs într-un proces din trei etape. La început, toluenul este nitrat cu o soluție de acid sulfuric și acid azotic pentru a produce mononitrotoluen (MNT). MNT este separat și renitrat în dinitrotoluen sau DNT. Ultimul pas este nitrarea DNT-ului în tinitrotoluen sau TNT, utilizând o soluție anhidră de acid azotic și oleum. Acidul azotic se
Trinitrotoluen () [Corola-website/Science/297168_a_298497]
-
a TNT-ului utilizat în prezent de către armata americană este fabricat de Radford Army Ammunition Plant. În industrie, TNT-ul este produs într-un proces din trei etape. La început, toluenul este nitrat cu o soluție de acid sulfuric și acid azotic pentru a produce mononitrotoluen (MNT). MNT este separat și renitrat în dinitrotoluen sau DNT. Ultimul pas este nitrarea DNT-ului în tinitrotoluen sau TNT, utilizând o soluție anhidră de acid azotic și oleum. Acidul azotic se consumă în urma procesului
Trinitrotoluen () [Corola-website/Science/297168_a_298497]
-
este nitrat cu o soluție de acid sulfuric și acid azotic pentru a produce mononitrotoluen (MNT). MNT este separat și renitrat în dinitrotoluen sau DNT. Ultimul pas este nitrarea DNT-ului în tinitrotoluen sau TNT, utilizând o soluție anhidră de acid azotic și oleum. Acidul azotic se consumă în urma procesului, în timp ce acidul sulfuric diluat poate fi reconcentrat și reutilizat. Ulterior după nitrare, TNT-ul este stabilizat printr-un proces numit sulfitare, unde TNT-ul brut este tratat cu soluție apoasă de
Trinitrotoluen () [Corola-website/Science/297168_a_298497]
-
soluție de acid sulfuric și acid azotic pentru a produce mononitrotoluen (MNT). MNT este separat și renitrat în dinitrotoluen sau DNT. Ultimul pas este nitrarea DNT-ului în tinitrotoluen sau TNT, utilizând o soluție anhidră de acid azotic și oleum. Acidul azotic se consumă în urma procesului, în timp ce acidul sulfuric diluat poate fi reconcentrat și reutilizat. Ulterior după nitrare, TNT-ul este stabilizat printr-un proces numit sulfitare, unde TNT-ul brut este tratat cu soluție apoasă de sulfit de sodiu pentru
Trinitrotoluen () [Corola-website/Science/297168_a_298497]
-
pentru a produce mononitrotoluen (MNT). MNT este separat și renitrat în dinitrotoluen sau DNT. Ultimul pas este nitrarea DNT-ului în tinitrotoluen sau TNT, utilizând o soluție anhidră de acid azotic și oleum. Acidul azotic se consumă în urma procesului, în timp ce acidul sulfuric diluat poate fi reconcentrat și reutilizat. Ulterior după nitrare, TNT-ul este stabilizat printr-un proces numit sulfitare, unde TNT-ul brut este tratat cu soluție apoasă de sulfit de sodiu pentru a îndepărta izomeri mai puțin stabili și
Trinitrotoluen () [Corola-website/Science/297168_a_298497]
-
principal, aceasta este compusă din 96 % gaz carbonic și 3,5 % azot. Ea este înconjurată de un văl gros de nori repartizați în trei straturi situate la o altitudine între 50 și 70 km. Unii dintre aceștia provoacă ploi de acid sulfuric, o substanță chimică foarte agresivă chimic. Pe Venus temperatura este foarte ridicată. De fapt, gazul carbonic acumulat în atmosferă acționează sub efectul razelor Soarelui ca geamurile unei sere: temperatura la sol ajunge până 460 °C. Suprafața planetei Venus este
Venus () [Corola-website/Science/297166_a_298495]
-
heliu. În condiții normale de temperatură și presiune, doi atomi de oxigen se leagă pentru a forma dioxigenul, o moleculă diatomică incoloră, inodoră și insipidă, cu formula . Multe clase majore de molecule organice în organismele vii, cum ar fi proteinele, acizii nucleici, carbohidrații, și grăsimile, conțin aer, la fel ca și cei mai importanți compuși organici, care fac parte din cochiliile, dinții și oasele animalelor. Majoritatea masei organismelor vii o reprezintă oxigenul deoarece face parte din apă, principala componentă a formelor
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
sa a fost publicată prima. Numele "oxigen" a fost inventat în 1777 de către Antoine Lavoisier, ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la discreditarea - atunci populară - teoriei flogisticului a combustiei și coroziunii. Numele lui derivă de la rădăcinile greci ὀξύς "oxys", „acid”, literal „ascuțit”, referindu-se la gustul acru al acizilor, și -γενής "-genes", „producător”, literal „născător”, deoarece la vremea denumirii, se credea, greșit, că toți acizii aveau nevoie de oxigen în compoziția lor. primele experimente cunoscute despre relația dintre ardere și
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
inventat în 1777 de către Antoine Lavoisier, ale cărui experimente cu oxigenul au contribuit la discreditarea - atunci populară - teoriei flogisticului a combustiei și coroziunii. Numele lui derivă de la rădăcinile greci ὀξύς "oxys", „acid”, literal „ascuțit”, referindu-se la gustul acru al acizilor, și -γενής "-genes", „producător”, literal „născător”, deoarece la vremea denumirii, se credea, greșit, că toți acizii aveau nevoie de oxigen în compoziția lor. primele experimente cunoscute despre relația dintre ardere și aer a fost realizat de către Filon din Bizanț, un
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
populară - teoriei flogisticului a combustiei și coroziunii. Numele lui derivă de la rădăcinile greci ὀξύς "oxys", „acid”, literal „ascuțit”, referindu-se la gustul acru al acizilor, și -γενής "-genes", „producător”, literal „născător”, deoarece la vremea denumirii, se credea, greșit, că toți acizii aveau nevoie de oxigen în compoziția lor. primele experimente cunoscute despre relația dintre ardere și aer a fost realizat de către Filon din Bizanț, un scriitor din domeniul mecanicii din Grecia Antică, secolul al II-lea î.Hr.. În lucrarea sa, "Pneumatica
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
care nu le întreține deloc. Termenul "azote" a devenit mai târziu "azot" în română ("" în engleză), și a fost preluat în diferite limbi europene. Lavoisier a redenumit "aerul vital" în "oxygène" în 1777, denumire care provine din termenii greci " (oxys)" (acid, literal „ascuțit”, de la gustul acizilor) și "-γενής (-genēs)" (producător, literal „născător”), deoarece a crezut eronat că oxigenul este constituent al tuturor acizilor. Chimiștii (în special Sir Humphry Davy în 1812) au determinat în cele din urmă că Lavoisier greșise în
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
limbi europene. Lavoisier a redenumit "aerul vital" în "oxygène" în 1777, denumire care provine din termenii greci " (oxys)" (acid, literal „ascuțit”, de la gustul acizilor) și "-γενής (-genēs)" (producător, literal „născător”), deoarece a crezut eronat că oxigenul este constituent al tuturor acizilor. Chimiștii (în special Sir Humphry Davy în 1812) au determinat în cele din urmă că Lavoisier greșise în această privință (de fapt hidrogenul este cel care stă la baza formării acizilor), dar era deja prea târziu; denumirea fusese preluată. Ipoteza
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
a crezut eronat că oxigenul este constituent al tuturor acizilor. Chimiștii (în special Sir Humphry Davy în 1812) au determinat în cele din urmă că Lavoisier greșise în această privință (de fapt hidrogenul este cel care stă la baza formării acizilor), dar era deja prea târziu; denumirea fusese preluată. Ipoteza atomică originală a lui John Dalton afirma faptul că toate elementele chimice erau monoatomice și că atomii din compuși ar fi avut în mod normal cele mai simple rapoarte atomice. De
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
toți compușii cunoscuți ai acestuia. Numărul de oxidare −1 este găsit în puțini compuși, cum ar fi peroxizii. Compușii ce conțin oxigen având alte numere de oxidare sunt foarte rari: −1/2 (superoxizi), −1/3 (ozonuri), 0 (alotropi ai oxigenului, acid hipofluoros), +1/2 (dioxigenil), +1 ([difluorid de dioxigen), și +2 (difluorid de oxigen). Apa () este oxidul de hidrogen și cel mai familiar compus al oxigenului. Atomii de hidrogen sunt legați covalent de oxigen în cadrul unei molecule de apă, dar au
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
și fier. Silicații solubili în apă, de forma , , și , sunt folosiți ca detergenți și adezivi. Printre cele mai importante clase de compuși organici care conțin oxigen se numără („R” reprezintă radicalul organic): Alcooli (R-OH); eteri (R-O-R); cetone (R-CO-R); aldehide (R-CO-H); acizi carboxilici (R-COOH); esteri (R-COO-R); anhidride acide (R-CO-O-CO-R); și amide (). Sunt mulți solvenți organici importanți care conțin oxigen, printre care: acetona, metanolul, etanolul, izopropanolul, furanul, THF-ul, eterul dietilic, dioxanul, acetatul de etil, DMF-ul, DMSO-ul, acidul acetic și acidul
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
R-CO-R); aldehide (R-CO-H); acizi carboxilici (R-COOH); esteri (R-COO-R); anhidride acide (R-CO-O-CO-R); și amide (). Sunt mulți solvenți organici importanți care conțin oxigen, printre care: acetona, metanolul, etanolul, izopropanolul, furanul, THF-ul, eterul dietilic, dioxanul, acetatul de etil, DMF-ul, DMSO-ul, acidul acetic și acidul formic. Acetona () și fenolul () sunt utilizați ca materiale aditive la sinteza diferitelor substanțe. Alți compuși organici importanți care conțin oxigen sunt: glicerol, formaldehidă, glutaraldehidă, acid citric, anhidridă acetică, și acetamidă. Epoxizii sunt eteri în care atomul de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
acizi carboxilici (R-COOH); esteri (R-COO-R); anhidride acide (R-CO-O-CO-R); și amide (). Sunt mulți solvenți organici importanți care conțin oxigen, printre care: acetona, metanolul, etanolul, izopropanolul, furanul, THF-ul, eterul dietilic, dioxanul, acetatul de etil, DMF-ul, DMSO-ul, acidul acetic și acidul formic. Acetona () și fenolul () sunt utilizați ca materiale aditive la sinteza diferitelor substanțe. Alți compuși organici importanți care conțin oxigen sunt: glicerol, formaldehidă, glutaraldehidă, acid citric, anhidridă acetică, și acetamidă. Epoxizii sunt eteri în care atomul de oxigen face parte
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
THF-ul, eterul dietilic, dioxanul, acetatul de etil, DMF-ul, DMSO-ul, acidul acetic și acidul formic. Acetona () și fenolul () sunt utilizați ca materiale aditive la sinteza diferitelor substanțe. Alți compuși organici importanți care conțin oxigen sunt: glicerol, formaldehidă, glutaraldehidă, acid citric, anhidridă acetică, și acetamidă. Epoxizii sunt eteri în care atomul de oxigen face parte dintr-un nucleu de trei atomi. Oxigenul reacționează spontan cu mulți compuși organici la sau dedesubtul temperaturii ambientale, într-un proces cunoscut sub denumirea de
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
sub denumirea de autoxidare. Majoritatea compușilor organici care conțin oxigen nu sunt obținuți prin acțiunea directă a . Printre compușii organici importanți în industrie și comerț care sunt fabricați prin oxidarea directă a unui precursor se numără oxidul de etilenă și acidul paracetic. Acest element este întâlnit în aproape toate biomoleculele care sunt importante pentru (sau sunt produse de) organisme vii. Doar câteva biomolecule complexe comune, cum ar fi scualena și carotenii, nu conțin oxigen. Dintre toți compușii organici importanți din punct
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
produse de) organisme vii. Doar câteva biomolecule complexe comune, cum ar fi scualena și carotenii, nu conțin oxigen. Dintre toți compușii organici importanți din punct de vedere biologic, glucidele conțin cea mai mare proporție de oxigen după masă. Toate grăsimile, acizii grași, aminoacizii și proteinele conțin oxigen (datorită prezenței grupei carbonil din acești acizi și resturilor de ester). Oxigenul de asemenea se găsește în grupele fosfat () care fac parte dintr-o moleculele foarte importante din punct de vedere energetic, numite adenozintrifosfat
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
și carotenii, nu conțin oxigen. Dintre toți compușii organici importanți din punct de vedere biologic, glucidele conțin cea mai mare proporție de oxigen după masă. Toate grăsimile, acizii grași, aminoacizii și proteinele conțin oxigen (datorită prezenței grupei carbonil din acești acizi și resturilor de ester). Oxigenul de asemenea se găsește în grupele fosfat () care fac parte dintr-o moleculele foarte importante din punct de vedere energetic, numite adenozintrifosfat (sau "ATP") și adenozindifosfat (sau "ADP"), din bazele azotate purinice (excepție face adenina
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
de la Yosu și Ulsan. În industria siderurgică sunt folosite minereuri de fier extrase de la Chongju și Yangyang, cărbuni cocsificabili extrași, în special, de la Samchock și lemn. Cele mai mari centre siderurgice sunt Inchon și Insula Jeju. Principalele produse chimice sunt acidul sulfuric, soda caustică și soda calcinată, îngrășămintele azotoase și chimice, concentratele complexe și produsele petrochimice (cauciuc, mase plastice, etc), care se produc, în special, la cel mai mare centru petrochimic, cel de la Ulsan. În domeniul construcției de automobile, țara se
Coreea de Sud () [Corola-website/Science/298091_a_299420]