4,977 matches
-
sare Stanciu. Ți-a dat Dumnezeu gândul ăl bun. "Cruciații" aiștea prea se spală pe mâini ca Pilat din Pont! izbucnește Duma. Dacă le-or fi murdare!? nu se lasă Mihail. "Turcii sunt mulți ca năsipul mării... Nici nu-i încape pământul Moldovei!" se plânge Juga. Da' sub pământ n-au loc?! sare Șendrea. Mă tem să nu ne lase cu ochii în soare, singuri-singurei, cugetă Stanciu. E ceva sigur pe lumea aiasta? cugetă Ștefan chinuit de gândurile sale. Trag nădejdea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vrea și n-aș putea... Există o sfântă dreptate. Nu eu, el singur s-a osândit... În țeapă, acolo sus -, poate, îl va străfulgera gândul asupra celei mai cumplite mârșăvii ce-a săvârșit: "vânzarea de țară". Pentru aiastă faptă, nu încape milă și iertare, nici pe pământ, nici în Ceruri... Iartă-mă, soră, dar altfel nu se poate! Țamblac o sprijină de subțiori și, încet, încet, o conduce spre ieșire. Isaia, schimonosit de ură, răcnește: Tiranule!! Călăule!! Ucigașule!! și îl scuipă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spațiu al locuinței, de sub scara ce ducea la domnișoarele Manițiu, situat între baie și antreiașul întunecos ce lega bucătăria cu două din camerele apartamentului (în a treia se putea pătrunde prin ambele). Se găsise totuși exact atât loc cât să încapă, într-un colț, cufărul străvechi, poate secular, purtând pe toate părțile inscripții zugrăvite cu vopsea, mai mult sau mai puțin șterse, mărturii ale nenumăratelor transbordări pe care le-a suportat cu prilejul deselor noastre mutări dintr-un oraș (sau ținut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
V.T. de la „Caritas” deoarece, cu câțiva ani înainte, el ne fusese salvatorul, lui îi datoram ieșirea din cea mai dramatică perioadă a căsniciei noastre, din punctul de vedere al sănătății Doinei, mereu periclitată de sarcini. La sfârșitul anului 1971, ea încăpuse pe mâinile unui medic nepriceput și escroc. După o întrerupere de sarcină, nu se simțise bine luni de zile. Ca să ne sperie și să ne stoarcă mai mulți bani, individul nu excludea nici supoziția cea mai rea. Găsise că e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
se întreceau în a ne demonstra cât de vinovați suntem cu toții. Inclusiv ei? Da, desigur, și ei, deși... Noi însă, ceilalți, în mod sigur. Pe mine unul, domnii aceia elocvenți m-au convins repede. Ce mai, sunt vinovat, nu mai încape nici o îndoială. Îi ascult totuși în continuare, cu mare atenție, savurându-le aproape masochist argumentele zdrobitoare. Lângă mine, ghemuită într-un fotoliu, Doina croșetează. Cu ultimele puteri. E atât de obosită încât nici măcar sentințele necruțătoare, biciuitoare ale acelor procurori inflexibili
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
parcă în faianța. Rugăciunea Tatăl Nostru în românește este scrisă așadar în biserică, pe acele plăcute, și are ca fundal tricolorul nostru. Biserică are și un culoar lung, pe lațurile căruia este scrisă rugăciunea în alte limbi. Dar n-a încăput să fie scrisă aceasta rugăciune pe culoar și este scrisă și în interiorul bisericii, după cum v-am spus. Piciorușul Domnului Nu departe de această biserică (Pater Noster) este o capelă. Acolo este o piatră care are un semn în ea
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
formă de cruce din el. Am stat puțin lângă acel bolovan imens de piatră care se zice că ar fi cel de la ușă mormântului. Am mai privit cu multă uimire la tot ce te înconjoară în această măreață biserică. A încăput Dumnezeirea și tot pământul în ea. Deși Dumnezeu este de necuprins, dar și cuprins. E tainic acest Cuvânt și greu de înțeles. Nu toți pot să-L înțeleagă. Eu Lam înțeles, așa a vrut El, și L-am simțit în
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
scrisoare, se interesează de posibilitatea găsirii unei slujbe modeste la un teatru de stat din Roma, adăogând în final „I am one of the poorest artists in Europe”. Cu toate acestea, are la Genova o locuință destul de mare ca să-i încapă imensa bibliotecă plină de ediții rare și de incunabule, în care a investit o avere. Călătorește destul de mult, căutând hoteluri ieftine dar liniștite și confortabile. Evident, e departe de a fi „artistul cel mai sărac din Europa”, dar, trăind după
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ferocitatea sunt termenii unei alternative doar aparente. Nu există abominație de care nulitatea să nu fie perfect aptă. Oroarea pe care, odată demascat, un asemenea ins o inspiră vine din această nelimitată a lui aptitudine de a invalida existența. Nu încape nici o îndoială și nici o speranță : raporturile cu el nu numai că trebuie să înceteze neîntârziat, dar și trecutul comun se casează în întregime, cu atât mai vârtos cu cât a fost mai intim și mai prețuit. În atare caz, procesul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și alții, pe lângă interpreți ieșeni. Aș mai putea evoca câteva spectacole la rând, pe care le-am pregătit, susținute de o orchestră de muzică ușoară din Chișinău, cu soliștii Olga Ciolacu și Ion Suruceanu, în 1988. În grădina arhiplină au încăput atunci, la fiecare din cele trei spectacole, câte un număr de peste cinci mii de spectatori. Nu mai pun în calcul pe cei care stăteau agățați pe garduri, în copaci și în afara grădinii, pe versanții din preajmă. După acest istoric mă
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
se poarte ca un înger păzitor al celuilalt. Povești? Fie. și am și eu una de povestit. Pe când aveam zece ani ne-am pomenit împinși din sărăcie în sărăcie și mai lucie cu ajutorul unui preot bogat din Fârțănești. Nu mai încăpea de bunicu. și a făcut ce-a făcut de l-a trimis cu numeroasa lui familie în pribegie de post, tocmai la Stoicani. Casă grea, condiții de viețuit pe măsură. Nenea Ion, Jan, cel mai vârstnic unchi, era impiegat de
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
va arăta, când o fi cazul să urcăm ca Noe în Arcă. Plus că am pentru dumneata niște cizme de-ai să intri cu totul în ele. Arca era o barcă mare, de mai multe cravace, în care am fi încăput cu toți. Dar n-a fost cazul. Cât a urcat apa, parcă la noi, dincolo de prag, îi era interzis să vină! Mă atașasem de oameni. Mă invitau părinții copiilor pe la ei. Le spuneam de-ai mei , ei de-ale lor
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
de clasă, femeile participau de la distanță dar cu toată dăruirea la slujba transmisă de la Patriarhia din București, fapt care nu l-a supărat nicicum pe preotul Molai. În schimb pe mine mă supăra groapa din spatele școlii, o groapă în care încăpeau pe ușor două-trei case și pe care o visam cu teamă aproape noapte de noapte, intuind primejdia la care erau expuși copiii ajunși cu joaca pe acolo. Oameni buni, le-am spus sătenilor, gata. Aparatul de radio nu mai merge
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
a V-a. Cei mai mulți elevi erau la Steluța fiindcă umblase din casă în casă și cu atâta ucrainiană câtă acumulase știuse să-i convingă pe oameni. Avea 67 de elevi. Era și grădiniță în sat dar localul fiind mic abia încăpeau câțiva, ceilalți, mai ales cei din Trubaiovca trebuind să stea acasă. Localul școlii strălucea de curățenie, așa cum constatase la inspecția din 28 noiembrie subrevbizorul școlar Ilie Balmuș. Din păcate nu exista nici bibliotecă, nici muzeu. Comuna avea și circumscripție medicală
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
contabilei ce cantitate de ouă am luat, s-a prins cu mâinile de cap și m-a întrebat agitată: Ați mai crescut viermi de mătase? Nu am crescut și nici nu știu cum se cresc. Când se vor face mari, nu vor încăpea în sala de ședințe, mi-a spus și a plecat destul de nemulțumită, știind că va trebui să se ocupe și ea de „chiriașii” mâncători de frunză de dud. Îngrijirea viermilor de mătase era o treabă migăloasă, ce-mi ocupa cea
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
apoi cum să merg cu voi? 189 Noi, de câte ori venim în țară, tăiem un porc. Carnea o pregătim cu mirodenii, facem cârnați, pastramă, șunci. Punem carnea într-o cutie mare care are un capac de plasă. Tu ești mică și încapi în cutia aia. Deasupra punem cârnații, șuncile, jamboanele, toba și capul de porc afumat. La vamă, când deschid cutia, mirosul de afumătură românească îi înnebunește pe ăia. Le dăm și lor câte ceva și trecem fără probleme dincolo. Ne cunoaștem bine
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
și cu aceleași tacâmuri de pui și căpățâni de porc. După ce am urcat în autocare, ne-am îndreptat spre șantierul Casa Poporului. Am rămas impresionați de măreția edificiului și de ritmul în care se lucra. 203 În această clădire vor încăpea toți membrii de partid din România, ne-a spus secretarul Țăpoi. În acea clipă am înțeles că de fapt membru de partid înseamnă pentru el popor. „Oare de ce nu i-a spus Casa Partidului?”, m-am întrebat în gând. În
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
în 1994, am urmărit evoluția unui proiect de colaborare al uzinei ARO cu o fabrică de mașini braziliană brazilienii produceau pentru noul autoturism de teren motorul, ARO caroseria. Când aceasta a sosit în Brazilia s-a constatat că motorul nu încăpea în lăcașul special al caroseriei!) În perioada șederii la Santiago, delegațiile economice nu ne-au asaltat. Și atunci, ca din păcate și acuma, America Latină nu era pentru noi o "prioritate". Lansasem propuneri, în diverse domenii, dar ne loveam de indiferența
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
dat faliment cu restaurantul lui cu consumație gratuită. "Restaurantul" era o încăpere de 3x4 metri, cu un galantar cu mezeluri și brânzeturi, unde un vânzător făcea sandvișuri "la pachet" pentru clienții din zonă. În spațiul de mai sus, unde nu încăpeau mai mult de 3-4 clienți grăbiți, nu văd unde aș fi putut ocupa cu soția două locuri de dimineață până seara. Treceam din când în când pe acolo, pentru 5-10 minute, când aveam câte o vizită în apropiere, pentru a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
scriam cărțile poștale pe care i le predam poștei. "Dragă Tată și Mamă și Lelă și Floricuță și frați și surori aflați despre mine că sunt rănit la picior, fiind sănătos și bine. ceea ce vă doresc și dumneavoastră"... atât cât încăpea pe cartea poștală. Într-o dimineață, Burcea a început să caște s-a făcut palid și surorile l-au transportat imediat la sala de operație unde s-a constatat că schija se deplasase și își secționase artera femurală. Cu repeziciune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
fabuloasă nevoie de a-și adânci căutările, a dat un sens nebuniei. * Nu este aceeași situație cu Kafka, și el bolnav, o structură morbidă, o personificare a fricii, simțind lumea numai prin uriașa sa panică, o spaimă care nu-l încape, care este mai mare decât cosmosul, o spaimă viscerală, întrupată în fiecare celulă, în structura sa anatomică. Lumea cu obiectele transformate în fantome de coșmar, dar de o realitate concretă, palpabilă. Citindu-l, te întrebi cum s-a suportat pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
între două vârste, punând cu grijă câte trei-patru cărți pe care le pune în cutii de ambalaj, cărora le dă drumul pe apă, la intervale regulate. Deplin mister. Omul și-a construit o cabană rudimentară, locuiește acolo, unde nu prea încape din cauza cărților. Are un chip ciudat, interiorizat; este îmbrăcat sobru, într-o salopetă curată. Lucrează atent, nu-i place că îl deranjăm. Mie îmi interzice să pescuiesc o lădiță din cele pe care le trimite în lume. Pentru Domnia Voastră, îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ca într-o capitală numărul de parveniți pe metrul pătrat să fie atât de mare încât într-un viitor apropiat va trebui să-i calculăm la metrul cub, adică să-i punem unul peste altul, să-i mai înghesuim, să încapă. Bucureștiul, care îmi place (de unele zone sunt îndrăgostit, pe unele mahalale abia aștept să le revăd, poate o voi face la toamnă, înscriind cu același stilou și în același caiet poveștile lor închipuite), Bucureștiul mă face să-l urăsc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Vieții nu-i pasă nici de visurile noastre. Viața nu visează, nu-i deloc suprarealistă, nici realistă nu-i. E așa cum este, nu se prezintă la nici o judecată. Viața nici nebună nu-i, nici teafără. Nici măcar normală nu este viața. Încap în viață și visurile, și realitatea. * Pe când pregăteam bacalaureatul, am citit o povestire pe care, din motive pe care nu le pot lămuri, am reținut-o în întregime, cred că frază cu frază. O povestire foarte naivă; astăzi nu aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
prea știu cum stăm cu reveria surrealismului sunt de mai multe categorii, în general sunt de două categorii, unii din zodia lui Vasile, alții din zodia celor care se topesc în "ah" și "oh" în fața ineditului, modernului. Dar ambele categorii încap bine în una singură, a proștilor (cu literă mare). Instituția "Prietenia" Puține revoluții în istoria omenirii sunt comparabile cu eliberarea erotismului și cu nucleul acestui eveniment, Prietenia. Admisă de tineri, acceptată de generațiile mai vechi, viitorul acestei instituții va fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]