4,842 matches
-
păstreze în pace. De fapt, nu se caută pacea pentru ca să fie provocat războiul, ci se duce războiul pentru ca să se dobândească pacea. De aceea, fii pacific chiar și atunci când lupți, pentru ca prin victorie să-i poți constrânge pe cei care îi înfrângi de utilitatea păcii, deoarece, după cum cel care se răzvrătește și opune rezistență are parte de violență, tot astfel, celui care se supune ori este învins, i se cuvine îndurarea, mai ales dacă nu se teme de tulburarea păcii. Luptătorii care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
păcatelor societății și de revenire la pietatea religioasă, a fost reluată de sfântul preot Ieronim (309-420), care, exprimându-și durerea față de invazia barbarilor împotriva Imperiului roman, își intensifica amărăciunea pentru umilirea suferită de armata romană: Dacă armata romană a fost înfrântă, vina se datorează păcatelor poporului: Dumnezeu l-a pedepsit tot așa cum l-a pedepsit cândva pe prevaricatorul Israel, cu sabia lui Nabucodonosor: „Barbarii sunt puternici din cauza păcatelor noastre. Din cauza viciilor noastre armata romană a fost învinsă; și ca și cum toate acestea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
a armelor deprinsă, lăcaș în templul sacru au aflat. Ale Cezarului steaguri ei lasă și apucă al Crucii semn: Nu vor ca să mai poarte ale dragonului steaguri, ce flutură în vânt, Ci duc cu dânșii lemnul glorios care dragonul a înfrânt. E o lașitate să pregătească săgeți mâinilor agile, Să lovească zidurile cu mașini, să umple câmpul de șanțuri, Și mâinile mizerabile să-și le mânjească, prin crude masacre. Atunci căpetenia curții pământești, cu strășnicie poruncește, Ca fii lui Israel din
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
nu constituie indiciul unor cazuri izolate, ci a două situații dintre atâtea episoade de rebeliune față de disciplina militară petrecute în teritoriile Africii și Spaniei încredințate dominației lui Maximian (286-305). Aceste cazuri de indisciplină s-au adeverit după ce Maximian Hercule (285-286), înfrângând insurecțiile bagauzilor din Gallia (285) și ale africanilor (pirații mauri și berberii, 296-298), a reluat sacrificiile păgâne în interiorul armatei sale pentru a aduce onoruri și pentru a-și exprima pietatea față de divinitățile Romei. Cu acest prilej Maximian pretindea din partea soldaților
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
numiți ca cezari Maximinus Daia pentru Galerius și Severus pentru Constantius I Chlorus. După moartea naturală a acestuia (306) și prin luptă a cezarului său (307), în disputa pentru tronul imperial au mai rămas Constantin, Licinius, Maxentius și Maximinus Daia, înfrânți în 312, respectiv 313. 1.1. Creștinismul oriental sub domnia lui Licinius După uciderea lui Maxentius (306-312) la Pons Milvius, pe Tibru, prezența unor semne miraculoase vor influența în manieră determinantă atitudinea religioasă a împăratului Constantin. În virtutea acestor semne, Constantin
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Licinius După uciderea lui Maxentius (306-312) la Pons Milvius, pe Tibru, prezența unor semne miraculoase vor influența în manieră determinantă atitudinea religioasă a împăratului Constantin. În virtutea acestor semne, Constantin devine stăpânul unic al Occidentului, iar Licinius, cel care l-a înfrânt și ucis pe Maximinus Daia (308-313) lângă Taurus, care curge între Cilicia și Siria, stăpânul Orientului roman, astfel încât sorții viitorului Imperiu roman aveau să se decidă pe malurile celor două fluvii. Inițial, fie pentru că se temea de Constantin, cumnatul și
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lung șir de experiențe de viață individuale, cele mai multe dintre ele amare, nefericite, În care adesea cei care ar fi trebuit să reușească sunt Învinși de propriile slăbiciuni sufletești sau de Împrejurări defavorabile, iar cei care ar fi trebuit să fie Înfrânți triumfă, fie prin puterea banului, fie prin Înscenări și intrigi de culise. Lucian Blaga a caracterizat proverbele ca fiind „aforismele poporului”, expresie potrivită pentru a reda bogăția de Înțelesuri a acestora: „Avem proverbe care sunt biciuiri de foc și proverbe
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Îl eliberează pe cel care a suferit, pe cel păgubit, dar nu și pe cel care a făptuit greșeala. Pentru a vă elibera, trebuie să reparați.” (O.M. Aïvanhov) Tot nașu’ are naș. Nu există vicleșug care să nu fie Înfrânt printr-un alt vicleșug: „Orice cal ajunge gloabă”.) „Râsul te râde, și batjocura te batjocorește.” (M. Sadoveanu) Vinovatul totdeauna se teme. (Un alt proverb ne lămurește: „Frica Îl urmărește pe cel care trăiește necinstit”.) „Oamenii sunt cei care vor să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
În mediul familial prin propria-i ținută morală.) La deal cu opintele, și la vale cu oprele. (Este Însuși drumul vieții, marcat de greu, atât În Împrejurările când ne propunem să obținem anumite rezultate, cât și atunci când trebuie să ne Înfrângem dezamăgirile produse de unele scopuri prea ambițioase.) „Pentru a sonda misterul adâncurilor trebuie, uneori, să scrutezi Înălțimile; focul din centrul pământului nu apare decât pe vârfurile vulcanilor.” (H. Bergson) Nu zi hop până nu treci (sari) pârleazul. (Este Înțelept să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să aibă pe cineva pe care să-l respecte, a cărui autoritate să-i sfințească până și adâncul tainic al sufletului.” (Seneca) Virtute - viciutc "Virtute - viciu" Nu există drum sau cale dreaptă spre virtute. (Trebuie, desigur, să ai puterea să Înfrângi mult egoism din tine ca să poți face bine altuia sau să poți recunoaște adevărul spuselor altuia În detrimentul intereselor proprii. De aceea se și spune: „Rădăcinile virtuții sunt amare, dar fructele ei sunt dulci”.) „Virtutea este o stare de război. Ca să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
se ridică. (Cel care lovește dovedește nu numai că nu se poate stăpâni, dar și că nu este capabil să găsească alte argumente decât pe cele ale forței. În schimb, cel care se ridică dovedește că „demnitatea” nu poate fi Înfrântă nici măcar de un act barbar.) „E mult mai glorios să te ridici din nou, decât să nu fi căzut niciodată.” (Fr. Fénelon) „Nu este nici lipsit de Înțelepciune, nici mărginit acela care se ridică după ce a căzut În greșeală, În loc să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
mai puțin orgolioase. Μ Lupta cu limitele personalității noastre pretinde, Întotdeauna, un suflet eroic, deoarece sacrificiile de suflet sunt cel mai greu de Îndurat (nu oricine poate să acorde, de exemplu, iertare celui care i-a greșit sau să-și Înfrângă orgoliul pentru a recunoaște meritele celui care, pe moment, s-a dovedit superior lui Într-o anumită confruntare). Μ Fiecare are moralitatea lui, care va reprezenta Însăși cartea de vizită a personalității sale; altfel spus, viața fiecăruia dintre noi este
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
din ce În ce mai puțin, În care civilizația pare, pe zi ce trece, să se reducă la amintirea și la vestigiile pe care le păstrăm din bogăția multiformă și din producția ei intelectuală liberă și supraabundentă, În vreme ce mizeria, angoasele, constrângerile de tot felul Înfrâng sau descurajează inițiativele spiritului, Bergson pare deja să aparțină unei vârste revolute, iar numele său să reprezinte ultimul mare nume din istoria inteligenței europene. După cum se vede, Valéry nu se poate abține să nu Încheie cu maliție, formula entuziastă „ultimul
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
pe mine Însumi devenind infidel mediului din care provin, drumului pe care a trebuit să-l străbat printre cărți pentru a reuși să creez, și datoriei pe care o simt astăzi, aceea de a-i ajuta pe ceilalți să-și Înfrângă frica de cultură și să se elibereze de ea pentru a Începe să scrie. Cele patru abrevieri folosite vor fi explicate În primele patru capitole. CN desemnează cărțile necunoscute mie, CR cărțile pe care le-am răsfoit, CE cărțile de
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Toți oamenii lumii. Noi îi vom aștepta/ Frumoși, fericiți, devastați de-nălțime". (Migrațiune). "În poezia Spital apare ideea opoziției la inerția existenței"62: Mi s-a-ncuibat în sânge ca o patimă boala,/ Și ca pe o patimă, nu pot s-o-nfrâng sau s-o iert,/ Mă doare, mă doare ca o jignire/ Fruntea fierbinte și trupul inert". Călcâiul vulnerabil, apărut în 1966, dezvoltă ideea rolului de mediator al poetului în rezolvarea conflictului eu-ceilalți, care are ca obiect realitatea, fie ea exterioară
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
francez, momentul emergenței postmodernismului În America și În Franța: În plină perioadă de creștere acolo, În fin-de-siècle aici. SÎnt de acord, cu condiția unui amendament: oare nu devine postmodernismul o temă a sfîrșitului din momentul În care nazismul a fost Înfrînt cu ajutorul monstruoasei coaliții dintre Vestul american - yankeu, puritan, mercantil - și Estul comunist - dictatorial, plebeu, conservator? Unde era, Între unul și altul, Revoluția franceză? Nicăieri: o fantomă, un spectru, al lui Marx sau nu, ce contează? Ancheta lui Ruffel e interesantă
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
se năruie, iar mama-tiran acceptă să suporte consecințele faptei sale. Stalin nu și-a sacrificat și el fiul pe care hitleriștii se gândeau să-l convertească într-o prețioasă armă de șantaj personal? Se spune că orice tiran își poate înfrânge sentimentele personale, stările sufletești: în realitate, s-ar putea să nu le aibă. Supravegherea integrată interesează pe plan dramatic în măsura în care caută să instaureze domnia unanimității ce se vede, măcar o dată, zdruncinată de către câțiva factori ireductibili. Ea operează o selecție, căci
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
ca o demarcație de piciorul lui Hristos. Exact așa cum Învierea lui Piero stăvilește vectorul acțiunii pe verticală, Nașterea Domnului a aceluiași (figura 59) preschimbă povestea Adorației într-un solemn portret de grup ocupând suprafața planului orizontal. Aici centricitatea pătratului nu înfrânge ridicarea și căderea, ci mișcarea de du-te vino pe pământ. Împărțită de verticala centrală în două grupuri, scena îi arată pe îngerii muzicanți în partea stângă, iar Sfânta Familie și păstorii în partea dreaptă. Orizontalitatea acoperișului de deasupra, precum și
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
scenei nu vin de nicăieri și nu se duc niciunde. Ei sunt grupați în jurul corpului imobil al celui mort. Chiar și principala temă dina mică, greutatea copleșitoare a cadavrului, nu-și îngăduie să ducă până la capăt impresia de cădere. Este înfrântă de diagonalele care o mențin în încrucișarea lor. Diagonalele, deși active din punct de vedere dinamic, prin devierea lor de la grila coordonatelor spațiale, se comportă precum grinzile ce zăbrelesc o clădire. Opunându-se dihotomiei vertical - orizontal și mediind între cele
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
să nu mai cadă spița prin timp". Fecioarele își pierd frumusețea prin moarte sau, dimpotrivă, ea le purifică (ca elemente ale dezagregării biologice sunt invocate apa și focul). Că trupul nostru dispărea în unde,/ dar frumusețea trupurilor nu". "Acela-ce-nu-se-teme-de-nimic" este înfrânt de opreliști transcendentale: "într-un avânt nemărginit/ cu brațu-ntins spre-al zilei astru,/ ca spre-un vrăjmaș închipuit/ el odihnea neînsuflețit" Natura devine, ca la romantici, cutia de rezonanță a unor stări sufletești; când Regele Pescar era bolnav, văzduhul era
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu celelalte arte, cu știința, cu mitologia cotidianului. Ceea ce dă omogenitate creațiilor este conceptul filozofic unic, ce stă la baza poeziei, un anume peisaj intelectual în care se aprind ample aspirații sau renunțări, care influențează și cuceresc cititorul și care înfrâng starea de inerție și încorporează destinul umanității. Se scriu poeme în vers liber, în vers clasic, cursive, deschise sau abstracte, retorice, uneori patetice. În afara operelor celor cinci scriitori prezentați monografic, încercăm un sentiment de insatisfacție. Poeții se confesează (până în 1960
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sevă/ ca și cum molfăi țâța unui mort." Ni se înfățișează o viață stranie, în care pruncii universului sug laptele mamei lor amestecat cu ură și sudoare ("Laptele"). Într-o parabolă ca "Pe câmp", tinerii care pleacă să-nfrunte destinul vor fi înfrânți " Când apare în zarea lumii/ profilul unui leu flămând,/ ochirăm toți/ cu armele de spaimă,/ nimerind din plin unul în capul celuilalt". O concluzie la acest capitol ar putea fi citarea poemului "Nopți". Noaptea este veșnică, un cumplit infern dantesc
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la origini: "Un zbor galactic/ Parcă aș vrea să curg prin porii/ Unei alte lumini, spre lumina începutului pe care/ O tot laud." (ultimele două versuri sunt luate din L. Blaga) Important este să faci ceva ("Dictare"), deși vei fi înfrânt: "Simt că în jurul meu ceva se scufundă/ și sunt oarecum trist". Dualitatea conștiinței este inevitabilă. Important este să știi să te dezbraci la timp de iluzii. Poemul "A fost azi" este o sinteză a problematicii volumului: "Și vii și vii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
neîndemânare, ca și la cel dintâi potop." Poemul "Calul, fiul Troiei" exaltă primatul necesității generatoare de idei. Se ridică deodată o voce fără gură,/ Un creier fără craniu, un sânge fără corp:/ Să învățăm noi lucruri cu care să ne înfrângă/ Un cal de pildă orb". Omul parcurge experiența poverii înfrângerii, alimentând parcă hotărârea destinului în limitele livrescului. "Și-n clipa când cetatea nu mai avea putere/ Iar zidurile sale sunară parca moi/ Din Troia fu acela care lansa ideea/ Înfrângerii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dă Ca act, puterea se manifestă În două direcții, În funcție de natura forței sufletești interioare care o determină și o menține: reușita sau eșecul. Pot reuși În acțiunile și conduitele mele, dând satisfacție eului personal, după cum, În egală măsură pot fi Înfrânt, pot suferi un eșec. Avem de-a face cu o secvență reprezentată prin următoarele: intenție - acțiune - rezultat. Această schemă poate fi reprezentată și În felul următor: Motivație Acțiune Realizare (decizieă (mobilizareă (Împlinireă eă Ultima caracteristică a puterii, corelată forței sufletești
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]