49,940 matches
-
dispar, reapar, nu mai sunt la fel ca înainte. Mi-a spus să fiu foarte atent: există un complot al apocrifilor care-și întinde pretutindeni ramificațiile. Am întrebat-o dacă în fruntea complotului se află fostul ei prieten. — Comploturile scapă întotdeauna din mâna șefilor lor, a răspuns, evazivă. Apocrif (din grecește apokryphos, ascuns, secret): 1. la origine despre „cărțile secrete“ ale sectelor religioase; mai târziu, despre textele nerecunoscute drept canonice, în religiile ce au stabilit un canon al scripturilor revelate; 2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
au stabilit un canon al scripturilor revelate; 2. despre un text în mod fals atribuit unei epoci sau unui autor. Asta spun dicționarele. Poate vocația mea adevărată era de autor de apocrife, în diferitele sensuri ale termenului: a scrie înseamnă întotdeauna a ascunde ceva ce va fi descoperit mai târziu. Adevărul, ce poate ieși de sub pana mea, e ca o așchie sărită dintr-o stâncă, aruncată printr-o izbire violentă și proiectată departe, căci nu există certitudine în afara falsificării. Aș vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pe care romanul vrea să le comunice e foarte redusă, în primul rând din cauză că lectura, adesea grăbită și neatentă, nu surprinde sau trece cu vederea un număr de semnale și intenții efectiv conținute în text, în al doilea rând din cauză că întotdeauna ceva esențial rămâne în afara frazei scrise; de fapt, lucrurile nespuse în roman sunt în mod necesar mai numeroase decât cele spuse și doar o anume reverberație a ceea ce este scris poate da iluzia că citim ceea ce nu este scris. Auzind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
nespuse în roman sunt în mod necesar mai numeroase decât cele spuse și doar o anume reverberație a ceea ce este scris poate da iluzia că citim ceea ce nu este scris. Auzind speculațiile mele, domnul Okeda a rămas tăcut, cum face întotdeauna când mi se-ntâmplă să vorbesc prea mult și nu mai știu cum să ies dintr-un raționament încurcat. În zilele următoare, mi s-a întâmplat să mă aflu foarte des singur acasă cu cele două femei, căci domnul Okeda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
-i corespunde este Lotaria și n-ai putea-o numi altfel. Negi că ai o soră? — Am o soră, dar nu văd ce legătură are. — O soră căreia îi plac romanele cu personaje psihologic neliniștite și complicate? — Sora mea spune întotdeauna că-i plac romanele în care se simte o forță elementară, primordială, telurică. Spune chiar așa: telurică. — Dumneavoastră ați făcut o reclamație la biblioteca închisorii privind o carte incompletă, spune înaltul ofițer așezat îndărătul unui birou. Scoți un suspin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
legături strânse atât cu închisorile cât și cu bibliotecile, se ocupă de probleme mai vaste. Am trimis să vă cheme, știindu-vă cititor de romane, pentru că vom avea nevoie de o consultație. Forțele de ordine - armată, poliție, magistratură - au avut întotdeauna dificultăți în a decide dacă un roman trebuie interzis sau nu: lipsa de timp pentru lecturi extinse, nesiguranța criteriilor estetice și filozofice pe care să fie bazată hotărârea... Nu, nu vă temeți, nu vă obligăm să ne asistați în munca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
acest salon erau mese de joc, povestește Dona Jazmina. La ora asta începeau partidele și durau chiar și toată noaptea. Unii și-au pierdut moșii întregi. Don Anastasio Zamora se stabilise aici pentru jocul de cărți, nu pentru altceva. Câștiga întotdeauna, și printre noi s-a răspândit zvonul că trișa. — Dar n-a câștigat niciodată nici o moșie, mă simt dator să precizez. — Tatăl tău era un om care ce câștiga în timpul nopții pierduse deja în zori. Și apoi, cu toate încurcăturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lui Anatoli Anatolin, care trebuie să-ți încredințeze manuscrisul noului său roman Ce poveste își așteaptă finalul? Un tânăr cu barbă lungă și blondă, palton lung, negru și beretă de mușama se așază lângă tine. — Fă pe prostul. Parcul e întotdeauna supravegheat Un gard viu vă apără de ochi străini. Un mic fascicul de hârtie trece din buzunarul interior al paltonului lung al lui Anatoli în buzunarul interior al pardesiului tău scurt. Anatoli Anatolin scoate alte foi dintr-un buzunar interior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
despre bucătărie, și aceasta, deși curată, era practic goală, avea doar două oale, câteva farfurii albe, emailate, și o tăviță de tacâmuri. — Menajera trebuie să-mi și gătească, spuse domnul J.L.B. Matekoni. Îmi pregătește masa în fiecare zi, dar e întotdeauna același fel de mâncare. Nu mănânc decât tocană cu mămăliguță. Câteodată mai face mâncare de dovlecei, dar nu foarte des. Totuși, îmi cere o grămadă de bani de coșniță. — E o femeie tare leneșă, remarcă Mma Ramotswe. Ar trebui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
greșit ca un bărbat să fie prezent -, dar cum putea cineva să explice această interdicție? În cele din urmă, răspunsul trebuie să fie acela că e nepotrivit deoarece așa spune vechea morală botswaneză și toată lumea știe că vechea morală botswaneză întotdeauna are dreptate. Așa trebuie să fie! În ziua de azi, firește, sunt o mulțime de oameni care par să întoarcă spatele acelei morale. Remarcase asta în comportamentul elevilor, care merg țanțoș și-și fac loc cu prea puțin respect pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
și a ideilor moderne. Băieții ăștia doi nu vor fi niciodată capabili să priceapă nici jumătate din ceea ce le spune el. Iar odată și odată vor avea un accident grav. Porni spre orfelinat și apăsă ferm pe claxon, cum făcea întotdeauna când ajungea în fața porții. Îi plăceau din mai multe motive vizitele pe care le făcea acolo. Îi plăceau copiii, firește, și, de obicei, avea asupra lui un pumn de dulciuri pe care le împărțea când se strângeau grămadă în jurul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Domnul J.L.B. Matekoni oftă. Aici e buba. În general, te puteai baza pe motoarele diesel vechi, dar venea un moment în existența lor în care, pur și simplu, trebuiau scoase la casare. Îi sugerase asta lui Mma Potokwane, dar ea întotdeauna născocea motive pentru a cheltui banii pe alte proiecte, ce i se păreau mai presante. Dar apa e cel mai important lucru, susținea domnul J.L.B. Matekoni. Dacă nu poți să uzi legumele, ce o să le dai copiilor să mănânce? — O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
avea nici un sens să facă speculații în legătură cu lucruri pe care nu le putea îndrepta. Avea chestiuni mai presante de rezolvat, ca, de exemplu zgomotul ciudat pe care-l scotea scaunul cu rotile. — Scaunul tău scârțâie, aduse el vorba. Așa face întotdeauna? Ea clătină din cap. — Face așa de câteva săptămâni încoace. Cred că s-a stricat. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă în genunchi și se uită la roți. Nu mai reparase vreodată un scaun cu rotile, dar era evident ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
mai bun sfat care poate fi dat.“ Mma Ramotswe citise de mai multe ori acest pasaj și ajunsese la concluzia că-i de acord cu atitudinea pe care o exprima. Suntem prea strâns legați de trecut, reflectă ea. Oamenii sapă întotdeauna după evenimente petrecute cu mult timp în urmă. Ce sens ar avea să faci așa ceva dacă rezultatul nu face decât să otrăvească prezentul? În trecut s-au petrecut multe nedreptăți, doar folosește oare la ceva să le menții în actualitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
despre viețile lor de zi cu zi. Femeia se numea Mma Tsbago și-i povesti lui Mma Ramotswe despre munca ei de la magazinul de mobilă. Directorul e un om cumsecade, povesti ea, care nu-și exploatează personalul și care este întotdeauna cinstit cu clienții. I se oferise o slujbă la o altă firmă, pentru un salariu mai mare, dar ea refuzase. Directorul ei a aflat și i-a răsplătit loialitatea cu o promovare. Apoi îi povesti despre copii. Avea o fetiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
bani cu recolta noastră și, un timp, treaba a mers bine. Apoi... glasul i se sugrumă și ridică din umeri a deznădejde. — Lucrurile n-au mai mers? întrebă Mma Ramotswe. Seceta? Mma Potsane oftă. — Da, a fost și secetă. Dar întotdeauna este secetă, nu-i așa? Nu, adevărul e că oamenii și-au pierdut încrederea în idee. Au fost câțiva oameni buni acolo, dar au plecat. — Albul din Namibia? Neamțul? întrebă Mma Ramotswe. — Da, acela. A fost un om bun, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
hârțogăraia care se adunase pe birou. Firește, ar fi putut să-și viziteze un prieten și, poate, să urmărească împreună un meci de fotbal, dar, nu avea chef nici de așa ceva. Apoi se gândi la Mma Silvia Potokwane, directoarea orfelinatului. Întotdeauna se întâmpla câte ceva pe acolo și, în plus, ea era întotdeauna fericită să stea la taclale la o ceașcă de ceai. O să meargă acolo, să vadă cum stau lucrurile. Cât despre restul zilei, o să vadă el ce-o să facă până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
-și viziteze un prieten și, poate, să urmărească împreună un meci de fotbal, dar, nu avea chef nici de așa ceva. Apoi se gândi la Mma Silvia Potokwane, directoarea orfelinatului. Întotdeauna se întâmpla câte ceva pe acolo și, în plus, ea era întotdeauna fericită să stea la taclale la o ceașcă de ceai. O să meargă acolo, să vadă cum stau lucrurile. Cât despre restul zilei, o să vadă el ce-o să facă până seara, când avea să se întoarcă Mma Ramotswe. Mma Potokwane îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Ramotswe. Asta ar fi raiul pe pământ! Oare copiii n-ar aduce o notă de stres în viața lor de cuplu? Copiii trebuie duși la școală și băgați în cadă la spălat și duși la doctor pentru injecții. Părinții par întotdeauna atât de istoviți de copiii lor și se întreba dacă Mma Ramotswe și-ar dori așa ceva. Pun pariu că te gândești la propunerea mea, spuse Mma Potokwane. Cred că aproape te-ai hotărât. — Știu și eu... — Ce-ți trebuie acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
poiata lor. Nu-i plăceau găinile astea, din mai multe motive foarte bine întemeiate. În primul rând, prezența găinilor într-o agenție de detectivi nu e o notă bună, și apoi, în afară de asta, găinile în sine o iritau teribil. Era întotdeauna același grup de orătănii: patru găini și un cocoș bleg și, își închipuia ea, impotent, care era întreținut de găini din pură milă. Cocoșul era deplorabil și își pierduse mare parte din penele de pe o aripă. Arăta ca un învins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
înțeleg pe alții. Își închipuie că toată lumea privește lucrurile la fel ca ei, dar se înșală. Știința reprezintă numai o parte a adevărului. Lumea e constituită din multe alte lucruri pe care americanii adesea nu le văd, deși ele sunt întotdeauna sub nasul lor. Mma Ramotswe puse cana de ceai pe masă și se căută în buzunarul rochiei. — Am găsit și asta, spuse ea, scoțând fotografia de ziar împăturită și înmânându-i-o secretarei. Mma Makutsi despături bucata de hârtie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
că le pare rău pentru toate faptele lor rele, pe care mai înainte tăgăduiseră că le-ar fi înfăptuit. Cu o asemenea ocupație, nici nu-i de mirare că tata și-a învățat fiii să fie cinstiți și să spună întotdeauna adevărul. Așa că n-am ezitat să-i denunț pe angajații necinstiți, iar șefii mei erau foarte mulțumiți. — I-ai oprit pe răufăcătorii ăștia să fure din carnea Botswanei, îmi spuneau. Noi nu putem vedea ce fac angajații noștri. Vigilența ta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
ca să răspundă fiecărui părinte pe care-l ajută, m-a liniștit soția mea. Nu văd de ce te plângi. Doar plătesc taxele, nu-i așa? Încetează să-i agasezi cu scrisorile astea. Nu scrisesem decât una singură, dar soția mea exagerează întotdeauna, cel puțin în ceea ce mă privește. Mă acuză că mănânc „tot timpul sute de dovlecei“, când, de fapt, mănânc mai puțini decât ea. Zice că sforăitul meu e mai zgomotos decât un avion, ceea ce nu-i adevărat. Mai zice că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Naledi, cu o femeie cu care avea trei copii. Femeia aia țipă la mine întruna, se plângea el. Din punctul ei de vedere, nu sunt capabil să fac nimic ca lumea,. Îi dau bani în fiecare lună, dar îmi spune întotdeauna că micuții sunt flămânzi și mă tot întreabă cu ce să-i hrănească. Nu-i niciodată mulțumită. Florence îi luă partea. — Ar trebui s-o părăsești și să mă iei pe mine de nevastă, îi spuse. Nu sunt genul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
arătă cum să încarce arma și cum s-o șteargă apoi ca să îndepărteze amprentele. Apoi o mângâie în grabă, o sărută pe obraz și plecă. Mirosul briantinei lui, un miros exotic, ca de rom, pluti în aer, așa cum se întâmpla întotdeauna când o vizita, iar ea simți o undă de nostalgie pentru după-amiaza aceea molcomă și plăcerile ei. Oare dacă s-ar duce la el acasă și ar împușca-o pe nevastă-sa, s-ar însura cu ea? Oare ar privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]