KorAP: Find »[drukola/base=țipa & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...184 185 186 ...318 >

7,946 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397

retrage pas cu pas, în spatele mizanscenei, în penumbră. Unde dispare, la un moment dat, ca și cum n-ar fi fost! Concomitent, din străfundul șandramalei izbucnesc miorlăituri, mârâituri, cârâituri înverșunate și zbateri de aripi! Săriți, băi! Manivelă e aici! Săriți! Îl omoară...! țipă Vierme. Într-adevăr papagalul Horus este și el prezent, sechestrat în bucătărie și legat de picior cu o simplă sfoară de cânepă, prinsă de scheletul metalic ruginit, al unui suport pentru ferăstraie, unelte de grădinărit, lighene, crătiți, străchini și ibrice

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
ăla înrăit, ca să se trezească! îi cere Fratele, cu aplomb, hipiotului celui înalt. Așa să fie...! rostește hipiotul. Ca electrocutat la zeci de mii de volți, letargicul de Sile pleacă de la prima cheie. Fibrilează, se încoardă, se dezdoaie, sare, strigă, țipă și se scutură, ca un boxer în ring! Nestăpânit, nestăvilit, năpraznic, îndepărtându-i care-ncotro, ca pe păduchi, pe alde Vierme și pe Dan, care-l ținuseră! Apoi, insul se redresează remarcabil: Pentru întâiași dată conștient, aievea, în ultimele trei-patru

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
teribile, o arătare cu mult mai îndârjită și mai fioroasă. Acesta este Baal! Priviți-l...! Marea Cârtiță! Regele orb al beznelor de sub țărână! răsună iar glasul Arhanghelului. Doar para și pârjolul focului îl stăvilesc și-l înspăimântă. Sticla...! Sticla, Boss! țipă și Dan, pe punctul să clacheze. În învălmășeală, Oroarea se întrezărea, destul de deslușit: Trei trupuri obeze, de dulăi, se năpusteau în trombă, împreunate lubric într-un singur trunchi puhav și șfichiuiau necruțător și triplu, cu odgoanele unor cozi chelite și

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
cel Prea Curat al Tatălui... Sile preia dihania crizată de la Boss, salvându-l în ultima clipă pe scundac, de la o rușinoasă prăbușire și se și execută, conștiincios! Apa sfințită, rece, de izvor, din cristelniță, prinde să sfârâie! Să fumege! Antichristul țipă ca ars, înnebunit! Din nou! În Numele Mântuitor al Fiului... Încă un țipăt! Altul, următorul, succesorul său, și încă unul! Țipetele unui animal, în spasmele grozave ale agoniei. Apa fierbe! Clocotește! Se vaporizează! Și încă odată! Măsoară-ți credința și dârzenia

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
un mort, apoi cenușiu, apoi mov-spre-verde, în timp ce urlă demențial, scuipă, îi dă drumul Poetului și se retrage val-vârtej pe scări, în sus, așteptând și mârâind acolo, ca un zăvod ciobănesc stârnit, cam pe la jumătatea superioară a treptelor. Repede, repede, băieți! țipă Fratele, fără a se mai pierde în alte explicații. Unul dintre noi trebuie să ia sabia și să crape oglinda cu ea! Repede...! Boss, tu aține-te la ăla, cu obiectul! Nici o grijă, Șefu'! Onorabilu' dom' profesor nu mai zice

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
arme, binevoiți să ne cărăm! îi zorește Fratele. Mi se pare mie că se aud sirenele, de la dubele gaborilor. Da' rapid au mai sosit! se miră Vierme. Aoleu, tată, ușile de la intrare s-au închis! Să le spargem cu ceva! țipă el, panicându-se. Cu sabia, cu o secure, un topor... Stai liniștit, s-au blocat automat, când a pornit alarma, îl temperează Avocatul, în vreme ce întreaga curte pietruită a muzeului se iluminează exploziv, haotic, de la spoturile colorate ale girofarurilor. Ușile sunt din

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
sens! Iar dovada, dovada e chiar aici, în coșul acesta, plusează el triumfător și dă să-și bage laba lui butucănoasă de jandarm, sub scutec. Vierme sare de pe loc, ca de pe arcuri, lipindu-se de biroul lui nenea Sandu și țipă ca din gură de șarpe: Stai! Nu atinge nimic! Nuuu...! E o bombă...! Toți cei prezenți țâșnesc, fără să pregete, în picioare, printre care și Bogdănel, trezit buimac din somn, de lumină, de rumoare și de brusca lor agitație! Nu

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
Stai! Nu atinge nimic! Nuuu...! E o bombă...! Toți cei prezenți țâșnesc, fără să pregete, în picioare, printre care și Bogdănel, trezit buimac din somn, de lumină, de rumoare și de brusca lor agitație! Nu te mișca, că trag! Trag...! țipă isterizat Mânecuță, luându-l pe Vierme în cătarea pistolului smuls haiducește din toc, cu riscul de a-și ciurui și propriul șef, aflat numai la un cot distanță, față de țintă. Ești arestat! Sandule...! Săndele, anunță, telefonează, cheamă repede întăriri... Trupele

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
se rostogolește pe jos, printre foi veștejite de brusture, beată de fericire că i se acordă atâta nemeritată atenție, după care țâșnește jucăușă pe lângă manșetele jerpelite ale blugilor Îngerului și-și saltă bucuroasă, un picior din spate. Să nu-ndrăznești! țipă Fratele. Pizdeluș fuge consternat, schelălăind. Înapoi, pierzându-se, evaporându-se printre uluci și printre casele pocite și estropiate ale mahalalei, care se îndesiseră, înconjurându-i și împingându-i în derâdere, pe intrușii-exploratori, până la limita suportabilă a claustrofobiei; stăruind apoi să

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
de mușchi antrenați, cu scopul limpede al realizării contactului intim! În coada ochiului, Fratele îl zărește pe Boss pitit, ghemuit peste coșul său, sub masă. Prea târziu! Hai, hai, hai, regulează-mă! Fă-mi felul! Trage-mi-o, handicapatule! Trompistule! țipă Lili răgușit, în pragul acuplării, răvășită și dominatoare, ca o amazoană. Ținându-și prada strâns îmbrățișată cu o mână (precum femela de călugăriță, Mantis religiosa), Gladiatoarea apucă unul dintre paharele de vin, cu mâna liberă, soarbe și înghite cu sete

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
tropotele...? Auziți surlele...? Auziți trâmbițele...? Dies irae, dies illa...! Păziți-vă...! Strângeți-vă...! Țineți-vă...! Începe...! La semnalul Cuiva Atot-Prezent și Prea-Puternic, nevăzut, păsările furtunii se învârtejesc, de pretutindeni și se înalță abrupt, cu toatele, de-a valma zărilor. Șuierând și țipând înfricoșat. A pustiire! Ușor, lent, apoi tot mai rapid, asfaltul aleii se hâțână subit sub ei, se zgâlțâie, se hurducă-ntr-o parte și-n alta, stânga-dreapta, dus-întors, înapoi și înainte, de trei, de patru, de cinci, de șase și

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
grosul, în zece! Ăsta iese din râpă într-un minut-două, cel târziu, să mor eu! Stăpânul Cernit! Prin hornul surpat! gândește Avocatul. Acela e Thamiel! Este Adversarul Suprem, Revoltatul! Răzvrătitul! Belial! Cel fără de Maestru! Spiritul lui Gog și Magog! Satan...! țipă și Îngerul. Fratele îl zărește pe Boss ancorat, bălăbănindu-se ezitant pe marginea rupturii tectonice, cu răclița în brațe. Apoi, vede un cal și un călăreț galben-vineți, răsăriți din neant și galopând în șarjă, asupra Micuțului! Îngerul sesizează și el

Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

ceva. ― Eu nu cunosc îndeajuns stările de aici și nu le pot judeca, dar știu că nedreptatea e pretutindeni și sub diferite forme. Dincolo într-un fel, aici altfel... ― Dar în alte părți, oamenii se luptă împotriva ei, se agită, țipă, pe când noi o privim ca o stare normală! Asta e buba cea mare! ― Uneori și lupta e inutilă! murmură Herdelea, convins. ― Iacă, asta e mai rea ca toate, domnule! Resemnarea asta! strigă Mișu. Credeam că dumneavoastră, cei de dincolo, sunteți

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
te uiți așa? Nu, nu, nu vreau să te uiți așa! Îi sărută gura, ochii, obrajii. Gherghina murmură: ― De ce-ți bați joc de mine, conașule? Și simțindu-se dusă spre colțul unde văzuse canapeaua, adăugă: ― Nu vreau!... Nu vreau!... Țip!... Să știi că țip!... ― Nu fi proastă, Gherghino!... Nu, nu! bodogăni Aristide crîmpoțindu-i gura cu gura lui. Cortina căzu în ropote de aplauze. Luminile țâșniră brusc în sala încinsă de căldură și de miros de oameni mulți. Câteva minute urmară

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
nu, nu vreau să te uiți așa! Îi sărută gura, ochii, obrajii. Gherghina murmură: ― De ce-ți bați joc de mine, conașule? Și simțindu-se dusă spre colțul unde văzuse canapeaua, adăugă: ― Nu vreau!... Nu vreau!... Țip!... Să știi că țip!... ― Nu fi proastă, Gherghino!... Nu, nu! bodogăni Aristide crîmpoțindu-i gura cu gura lui. Cortina căzu în ropote de aplauze. Luminile țâșniră brusc în sala încinsă de căldură și de miros de oameni mulți. Câteva minute urmară rechemările actorilor, apoi lumea

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
parcă de primejdie, în aceeași clipă Petre o croi cu biciul peste burtă. Durerea o sperie mai tare, încît zvâcni drept înainte, pe șoseaua netedă, într-un galop furios, stârnind și frica tovarășei sale de oiște. ― Ce faci? Ce faci? țipă deodată Nadina. Ne omoară!... Ajutor! Se agăță îngrozită de gâtul lui Titu, în vreme ce caii, sforăind și ciulind urechile, goneau nebunește, izbind deseori cu picioarele dinapoi în frontalul bombat al saniei. Atunci răsună glasul lui Petre, încrezător: ― Nu vă speriați și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Ignate, că nu v-am strâns eu aci pentru glume, să știi! ― Nu-i glumă, dom' primar! făcu țăranul, reluîndu-și glasul umil obișnuit. Că porcul mi l-a luat perceptorul la bir, porumb n-avem, lemne n-avem și-mi țipă copiii toată ziua de foame și de frig... ― Nu mai putem, oameni buni! strigă deodată și Leonte Orbișor, încurajat parcă. Din iarna asta nu-i chip să ieșim. Ori murim, ori... ― Așa-i, așa-i! întăriră mai multe glasuri în

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
astea! Mă mir că încă nu mă cunoașteți, că doar împreună trăim! Eu v-am socotit oameni de omenie, dar mă tem că am greșit. Acuma veniți grămadă, iar la învoieli vă codiți! ― Nu mai putem, cucoane, cu învoielile vechi! țipă Toader Strîmbu. Îmi pier copilașii de foame, măcar că am muncit de... ― Nu mai puteți? făcu Miron Iuga. Foarte bine! Stați acasă, și leneviți, și văitați-vă!... Cine-i harnic și cumpănit poate să trăiască din munca cinstită... ― D-apoi că

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cu pietre, de nici n-au nimerit, sărmanii, încotro să fugă!... Ei, apoi vedeți dumneavoastră, cum să se potolească oamenii și cum să fie ascultători, dacă tocmai cârmuirea îi învață la rele? Destul că opoziția își face de cap și țipă prin toate jurnalele că țăranii au dreptate și că sunt niște mielușei... De altfel, plictiseala lui Grigore creștea cu cât se apropiau de Amara, parcă atmosfera s-ar fi încărcat mereu de mai multe presimțiri rele. Tânărul Herdelea, văzîndu-l cum

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
piața Teatrului Național coborâră. Grigore spunea că se va duce la Predeleanu, iar Titu voia să iasă mai târziu în oraș să mai culeagă noutăți. În clipa când își dădură mâna să se despartă, se apropie un țigănuș cu ziare, țipând cât îl ținea gura: ― Adevărul, ediție specială!... Adevărul!... Specială! Cumpărară amândoi. Titlul gras sărea în ochi: Tulburările țărănești în discuția Camerei. Fără o vorbă, se retraseră împreună sub un felinar să citească. O interpelare prilejuise o dezbatere furtunoasă în jurul dezordinilor

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
zbătîndu-se, dar totuși mai domolit. Că nici nu i-am furat nimic și nici nu I-am huiduit, dacă am luat partea băiețelului! ― Așa-i soarta noastră! zise Toader Strâmbii amărât. Când ne bat boierii, în loc să întoarcem bățul ori măcar să țipăm, ne apucăm să ne batem între noi pe bătaia lor! ― Bine zici, Toadere! bombăni și Ignat Cercel cu glasu-i jalnic. Uite-așa-i cum ai zis! ― Ba eu arțăgos nu sunt, că nu mi-e felul, dar când își bate

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
să aleagă vocea arendașului sau pe a avocatului și nu izbutea, parcă ar fi pierdut amintirea lor. " Dar dacă nu sunt ei?" îi trecu prin minte ca o străfulgerare. Simți o încleștare în inimă atât de dureroasă, că vru să țipe. În clipa aceea însă auzi foarte deslușit niște pași bocănind grăbit în vestibul. Apoi ușa se deschise furtunos, parc-ar fi sărit din țâțâni și în fața ei apăru un țăran tânăr, voinic, osos, cu căciula neagră, înfundată țanțoș într-o

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
bărbatului. Zvârli haina ce-o ținuse în mâini parcă i-ar fi oferit-o să se îmbrace și se apropie de fotoliu cu brațele deschise ca la un joc de-a ascunselea. ― Nu te-apropia!... Ajutor!... Ce vrei să faci ?! țipa Nadina cu capul deasupra spetezei, urmărindu-i mișcările cu ochii holbați de spaimă. Când Petre ajunse lângă fotoliu, Nadina țâșni din ascunzătoare să treacă spre ușa vestibulului și pe acolo afară. Brațul lung al lui Petre îi aținu calea și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
până ce gura țăranului ajunse să se scufunde între sânii ei mici și rotunzi. Buzele lui însetate se opriră deasupra unuia, mozolindu-1 pătimaș câteva clipe și, în sfârșit, dinții mușcară ca într-o piersică pârguită. ― Mă doare!... Ajutor!... Dă-mi drumul! țipa Nadina, începînd iarăși să-l izbească peste cap. Atunci băgă de seamă că Petre, strîngînd-o și sărutînd-o, se retrăsese până aproape de divanul cu plapuma boțită de pe care se sculase ea adineaori. Și, fără a-și fi ridicat fața dintre sânii

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
fi împărtășit dintr-o taină necunoscută, amară și dulce, mai presus de toate. Rămase istovită cu fața-n sus, nemișcată, cu pleoapele închise. Deodată, glasul lui Petre, puțin batjocoritor, răsună ca dintr-o depărtare mare: ― Apoi vezi, cucoană, degeaba ai țipat și te-ai zvârcolit, că doar nu te-am... Nadina se ridică, parcă s-ar fi trezit dintr-un coșmar. Își înveli goliciunea cu cămașa de noapte ce-i era la îndemînă și-și acoperi fața cu mâinile, simțind numai

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]