7,862 matches
-
a realității, că visul pe care-l hrănise în secret, acela de a o face soția lui, nu era altceva decât un fruct otrăvit. Și totuși, îl încerca în privința ei o imensă admirație și încă ceva, ceva ce trăia în adâncul lui. Aducându-și în minte, cum de multe ori i se întâmplase în ultima vreme, chipul său frumos și nobil, silueta ei subțire și puternică, mândria pe care i-o citise în ochi, simțea mai vie ca oricând în străfundul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
lumină diferită: în ciuda opoziției lor radicale față de oamenii de rang și față de instituții, ei erau, în realitate, carne vie pentru imperiu, reprezentau milioane de oprimați, care cereau, pe deplin îndreptățiți, respect și demnitate. îl încerca și un alt sentiment: în adâncul sufletului, ca un gând aproape de nemărturisit, începea să se strecoare o presimțire a victoriei. Privirea sa o întâlni pe cea a lui Ambarrus, înconjurat și aclamat de ai săi. Un impuls dinlăuntru îi sugeră să pecetluiască alianța printr-un gest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mare parte, datorită victoriei definitive a creștinismului, un cult de proveniență iudaică, pe care Hippolita îl considera absurd, menit în principal să-i mulțumească pe sclavi și pe coloni, care, deși nu erau sclavi prin naștere, erau, totuși, în adâncul sufletului lor. De mai mult de un veac, acest cult cucerise însăși curtea imperială, iar ca o consecință, puținii cetățeni romani ce încă aderau la culturile străvechi erau acum constrânși să le practice în secret. Ea, oricum, se lepădase demult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își amintea ce înseamnă să-ți simți inima grea, plină de o ură și de o ranchiună atât de puternice, încât să te poți agăța de ele ca să nu te lași biruit de teamă și de rătăcire, însă simțea în adâncul lui, chinuitoare, dorința, niciodată mărturisită, de a avea parte de un cuvânt blând, de un gest de tandrețe. — Shudian-guuuuun! Dând din mâini din vârful grămezii de lucruri încărcate în car, Go-Bindan îl striga. Fu surprins să o vadă zâmbind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că totul nu fusese decât un vis. Urcă cu greu colina înaltă ce apăra castelul de vânturile reci din nord și se lungi în iarba pârjolită, străjuită de un pâlc de mesteceni argintii ce fremătau în soare. Privi văile până în adâncuri. Pe versantul unui deal din față suia un bărbat pe lângă un car cu boi. Pe versantul opus, ieșind din pădure, urca o bătrână cărând în spinare o legătură de vreascuri. Nu aveau habar unul de celălalt, cu toate că erau foarte aproape
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
dar o recunosc. Răcoarea și aromele ei de alge putrede nu mi sunt străine. Mă primește sfârâind. Apa sărată îmi alină durerea și-mi cicatrizează rănile ca un balsam. Pești lucioși, mari cât bivolii, mă întâmpină și mă conduc în adâncuri..." Prima oară nu pricepu nimic. Și apoi nu înțelese prea bine cuvântul de pe copertă: vis. Definea o stare pe care nu credea să o fi cunoscut sau poate n-o diferențiase de restul lucrurilor și n o numise cu un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și dă în vileag pe cel oglindit. Oglinda, acest obiect artificial, copie a unor modele din natură, nu-l fascinează doar pe om. Animalul se trage și el speriat un pas înapoi când vede o ființă ciudată privindu-l din adâncul lacului; sau când aceasta îl mușcă de bot, atunci când vrea să bea apă. Oglinda nu reflectă doar imagini și detalii formale. Forțe și energii malefice se ciocnesc de luciul ei, omorând pe loc Basiliscul cu privirea-i ucigătoare, deochind pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi, unul de Moarte și altul de Viață, sau unul doar cu îndoită față..." Al doilea text, Arhivarul (titlu-metonimie), tratează despre Palingenezie. în adâncul ființei umane se ascund sumedenie de eu-uri rătăcitoare în timp și-n spații. Această populație de invarianți psihologici se regăsește în metafora constitutivă a "cutiei cu bătrâni", recompunerea arhetipală a omului din protoplasma sacralității. Ipostazele în care aceasta se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și invers. Imaginea Bătrânului se dezvăluise și ea Despinei, ca și cum amândoi ar fi privit în același timp în aceeași oglindă." în această scufundare în adâncurile oglinzii, ca și, în general, în această căutare a obiectelor stranii e ceva din căutarea în apele propriului subconștient și ale străfundurilor ancestrale ale omului. Căci obiectele "înmagazinează, memorează și oglindesc energii și tensiuni preluate de la cei ce le creează
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ce sentimente atunci de ceva și straniu și intim! Tot atunci eram un grozav explorator al Moldovei. Vara mă scăldam de 3-4 ori pe zi (uneori și noaptea pe lună). Umblam kilometri întregi pe mal și prin apă; știam toate adâncurile, toate locurile. Iarna, cu un topor, tăiam gheața, și pluteam pe o bucată de gheață, ca pe o plută. Odată eram să mă înec. Eram foarte curajos pe-atunci. La 8 ani, în vacanță, la tată-meu la țară, umblam
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
poate exprima. Pictura și sculptura sunt frumoase pentru că se adresează, prin forme, creierului. Muzica se adresează, prin creier, fiziologiei. Muzică frumoasă nu există: ea nu este "reprezentare". Muzica ori nu e nimic, ori ține de sublim, ca tot ce zguduie adâncurile insondabile ale ființei noastre, ca tot ce exagerează durerea de-a trăi. De aceea, orice muzică, chiar și un vals, dacă mișcă profund, e tristă. VARIA 1. Un prieten cu adevărat, dar cu adevărat bun e acela pe careîl cauți
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă - aproape nori, albitranslucizi - încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorînd "voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
albitranslucizi - încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorînd "voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii, Borca, cu diminețile care sunau cristalin, cu zilele înalte și luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ipoteze afective, fără substratul vreunei realități experimentate în viața de familie, au fost nostalgii de amor pentru o fată frumoasă, moartă de mult. Ca și furtunile, care răscolesc numai fața oceanului, pasiunile tinereții au venit și au trecut, dar în adâncurile cele din urmă ale sufletului dragostea pentru imaginea fetei moarte a rămas intactă, neamestecată, de o esență unică, și în nopțile senine, în prima tinerețe și uneori și astăzi, când mă simt singur, ne-dreptățit, nefericit, mi se pare că mă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
sau batiste și, noaptea, lampioane venețiene, confecționate de ea; mă urcam în copaci să-i aduc fructele cele mai frumoase, retrase parcă anume, ca-n poveste, pe vârful crengilor greu de ajuns; ne plimbam cu barca pe iaz, "ancorînd" pe la adâncuri, în umbra verde a sălciilor pletoase, ea în niște chioșcuri vii, care ne izolau de lume, ca să citim, să conversăm și să ne admirăm mutrele în oglinda apei, ori ca să prindem pește cu undița, așteptând în zadar ceasuri întregi să
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
prestigiu nou, surprinzător. Glasurile trecătorilor de pe stradă, sonore și clare, vin parcă din depărtări. Tălăngile sună sacadat pe dealuri. Pe drum trec mereu trăsuri, în amândouă direcțiile, încărcate mai ales cu femei, îmbrăcate în culori deschise și vesele. Din ce adâncuri scânteiază în noaptea asta cerul, cu toate stelele lui și cu pulberea nebuloaselor lui?! ... În infinitul acesta etern există oare loc și timp pentru repetarea planetei în toate vârstele ei? Îmi cere Adela acum, la depărtări de ani de lumină
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
era încovoiat amețitor, și mâneca, puțin ridicată, îi descoperea începutul alb și rotund. Lumina crudă, răsfrântă de praful alb al drumului, o făcu să închidă ochii pe jumătate. Genele apropiate deveniră mai lungi. Privirea îi pătrundea acum de departe, din adâncul vieții ei. ...Și doar, gândind bine, nu e decât un om! Insomnie. Imaginație rebelă... Au început să ciripească rîn-dunelele, în secret: se face ziuă... Peste trei ceasuri o văd, tânără, înaltă. Plecăm la Văratic. Dimineață am așteptat-o în cerdacul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
poate exprima. Pictura și sculptura sunt frumoase pentru că se adresează, prin forme, creierului. Muzica se adresează, prin creier, fiziologiei. Muzică frumoasă nu există: ea nu este "reprezentare". Muzica ori nu e nimic, ori ține de sublim, ca tot ce zguduie adâncurile insondabile ale ființei noastre, ca tot ce exagerează durerea de a trăi. De aceea orice muzică, chiar și un vals, dacă mișcă profund, e tristă... Dar asta e filozofia celor patruzeci de ani ai tăi, flămânzi de cei douăzeci ai
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lumină cei patru dubloni de aur ce stătuseră ascunși sub temelia casei vreme de o sută cincizeci și trei de ani. În Încăpere se răspândi un miros de putreziciune, iar pe acoperiș hornul se Înclină spre miazăzi. Găleata, când se scufunda În adâncul fântânii, scotea un oftat prelung. Cumpăna scârțâia și apa se zbătea lovindu-se de pietre și aruncând În afara ei chipurile ce se oglindiseră Înlăuntru. Vitele mugeau În grajduri și cocoșii din sat cântau zi și noapte cucurigu. Clopotele băteau În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
slăbiciune de caracter și nimic mai mult. Te obișnuiești să Înțelegi, Îți dezvolți În creier anumiți centri și Începi să Înțelegi și en gros, și en detail nu numai toate tainele sufletului omenesc, ci și tot misterul creației și tot adâncul Cosmosului. Dar oare această Înțelegere te face mai fericit, mai bun, mai drept? Nu, Înțelegerea te face să te crezi buricul pământului. Răul Își Înfige adânc rădăcinile În tine. Ca o plantă ucigașă, orgoliul se Încolăcește În inima ta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
de luciul apei, monedele de alamă scoaseră un sunet jalnic. Asemănător unui scheunat de câine. Mașa Își ciuli urechile Înroșite de ger și ascultă ecoul: sunetul semănă Într-adevăr cu un scheunat de câine. Priveau spre propriile imagini răsfrânte În adâncuri. Trei chipuri Îngrijorate și unul zâmbitor, al mamei, care voia, pesemne, să-i Încurajeze. Nicanor dădea a lehamite din mâini: tovarășii aveau să ajungă și aici. Bruma de agoniseală pe care reușise s-o strângă avea să se risipească precum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
fără semnătura lor pământul nu va avea cum să fie confiscat de stat.. Nicanor Înhămă caii la sanie și plecă din sat În toiul nopții. Înainte de-a ieși pe poartă, trecu pe la fântână scuipându-și propria imagine răsfrântă În adâncuri. Îi era necaz, pesemne, că trebuia să părăsească satul ca un laș. Dar Fevronia și cu babulea Îl bătură atât la cap, Încât, sătul de atâtea istericale, Nicanor se lăsă, ca și ceilalți bărbați, În voia soartei. Scuipându-și chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
sătul de atâtea istericale, Nicanor se lăsă, ca și ceilalți bărbați, În voia soartei. Scuipându-și chipul din fântână-și spuse: „Așa-i, te iei după capul unor muieri...“. Ceva era În neregulă totuși cu chipul său. Clătinându-se-n adâncuri, o față lividă, lungă, Înconjurată de un halou, Îl privea cu insistență. Fața aceasta i se păru că nu-i a sa. Era parcă el și nu era el, ci Ippolit. „Prostii“, Își spuse Nicanor, dând bici cailor și lăsând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
parcă În dorul lelii, cucurigu, un cocoș. Mașa continua să stea cu găletușa Între genunchi, gândindu-se mereu la ale ei. Când era mică, Mașa Își Închipuia că luna e o carapace de broască țestoasă. Ziua broasca se scufunda În adâncul cerului, iar noaptea ieșea la suprafață, acoperindu-se de lumânări. De Paște, carapacea se umplea cu ouă roșii, cozonaci și pască, iar de Ziua morților În ea dospea colivă, amestecată cu bomboane și acadele din care se Înfruptau spiritele celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
amețitor...! Imaginile se suprapuneau una după cealaltă În așa fel Încât, În locul lor apăru imensitatea unei ape În care o diversitate de animale și reptile din trecutul Îndepărtat al pământului, dansau În acordurile aceleași muzici stranii ce parcă răzbea din adâncul oceanului...!! Închise și deschise ochii. Peretele se afla la locul lui nemișcat, așa cum Îl știuse din todeuna. Se ambiționă și, cu privirea lui bolnavă, insistă din nou asupra lui. Nu fu nevoit să aștepte prea mult, halucinația se dovedi mult
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]