7,971 matches
-
vreme să le găsesc pe cele bune. Acestea ieșeau ușor În afară, ca și cum ar fi vrut să mă tragă de mânecă, iar când le-am scos, am văzut și din ce cauză: un obstacol aflat În spatele lor le Împiedica să alunece până la perete. Era mânerul unei uși. M-am uitat fix la el câteva secunde, apoi, Încetișor, am scos dosarele de pe raftul de dedesubt. Bănuielile mi se confirmară: Întâi fusese doar un mâner, acum dădusem și peste o Încuietoare, care părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
lui Jaber mai multe șederi la Închisoare și trei biciuiri publice, ultima În Piața Mare din Samarkand, o sută cincizeci de lovituri cu vâna de bou, În prezența tuturor apropiaților. Nu-și revenise niciodată din această umilire. În care clipă alunecase de la Îndrăzneală la nebunie? Neîndoielnic, la moartea soției sale. A fost văzut, de-atunci, rătăcind În zdrențe, clătinându-se pe picioare, zbierând nerozii nelegiuite. Pe urmele sale, cârduri de ștrengari băteau râzând din palme, aruncând asupră-i pietre ascuțite, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
atribuia o virilitate debordantă, Alp Arslan, părinte a nouă copii, avea, prin hazardul deprinderilor și al zvonurilor, imaginea unui bărbat pe care sexul opus Îl atrăgea prea puțin. Dușmanii săi Îl porecleau „Fătălăul“, curtenii evitau să-și lase conversațiile să alunece spre un subiect atât de stânjenitor. Și această reputație, meritată sau nu, avea să-i aducă pierirea, Întrerupând În mod prematur o ascensiune care se anunța fulgerătoare. Asta Djahane și Omar n-o știu Încă. În momentul În care ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mei, Își pierde măreția și se Înjosește, oricât de frumoasă ar fi putut să fie. Nici o cauză nu e dreaptă atunci când se Însoțește cu moartea”. Voise să strige aceste fraze, dar se stăpânise, tăcuse, hotărâse să-și lase prietenul să alunece netulburat către destinul său. În pofida acelei nopți de Încercări, Nizam sfârșise prin a se resemna. Se obișnuise cu gândul de a nu mai fi. Dar se Îndepărtase tot mai mult de treburile statului, hotărât să-și dedice tot timpul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cât cepele. Mai târziu, simțeam o încordare ciudată ori de câte ori Rita, una din menajerele noastre, dădea drumul la televizor. Pentru asta trebuia să se urce desculță pe pat, să se ridice pe vârfuri și să se întindă puțin. Fusta scurtă îi aluneca în sus. Eu mă îndrăgostisem de pulpele și de picioarele ei goale. Iar dragostea mea mergea atât de departe, încât îi așteptam vizitele cu nerăbdare, căci, la data când eu puteam simți încordarea aceea, noi nu mai aveam menajeră. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fel ca în zilele când aveau de plătit întreținerea. Luau la înjurat rând pe rând trenurile, automobilele, lifturile din blocuri, aspiratoarele de praf și mașinile de spălat, nevestele lor și nevestele altora. Trenul care ne ducea în Italia era altfel. Aluneca lin, parcă fără să atingă pământul, ca mâna mamei pe fruntea mea, când aveam febră. La Veneția, tata și-a scos cravata. Cu ea sperase să le facă impresie primilor oameni din Vest pe care aveam să-i întâlnim în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
încruntat sprâncenele, au făcut un pas înainte, un pas înapoi, ba chiar au început să vorbească singuri. S-au decis în sfârșit pentru galben și Francesco m-a luat iar în brațe. Am simțit în jurul meu ramuri mângâietoare și am alunecat lin în jos, în lungul tulpinii. M-a așezat încetișor pe podea. Francesco știa cum să se poarte cu mine. Dacă ai o problemă cu mușchii, te miști mai încet. Doar respirația devine mai repede, când te obosești. Signora Maria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
vor sări în sus, luând-o la sănătoasa. Tata însă le-a venit de hac în măsura de trei a patra. Întâi a intrat în pantof vârful piciorului, după care a urmat o pauză scurtă, căci trebuia verificat dacă degetele alunecaseră drept înainte, fără să se îndoaie, apoi, în spatele călcâiului, s-a înfipt înăuntru și lingura, la sfârșit călcâiul a fost apăsat cu hotărâre în jos, de-a lungul ei. Pe urmă, tata a executat niște mișcări de legănare pe tălpi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ridica brațul și-mi făcea semn. Tata m-a luat de mână și mi-a promis: „Mai puțin de zece ani. Mult mai puțin. Poți începe chiar de acum numărătoarea.” În avion ne aștepta o stewardesă. Mâna ei stângă a alunecat peste părul meu, iar tatei i-a spus: „Ce băiat drăguț”. Aveam două locuri lângă fereastră și tata s-a bucurat: „Bine că nu stăm deasupra aripilor. Așa ai să poți vedea oceanul și vapoarele.” Nu i-am răspuns. Deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ascult. El n-avea nevoie de microfoane, ca să fie luat în serios. Dar lucruri din astea îl mai auzisem spunând, acasă la noi. Și le spuneau unul altuia el și mama, când se întrerupea curentul ori se răceau caloriferele. Am alunecat pe jumătate în somn și mi s-a năzărit că îl văd pe Superman zburând pe deasupra țării noastre: a astupat într-o secundă toate gropile de pe străzi, a construit cât ai clipi nenumărate locuințe frumoase, a făcut să curgă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fire de păr, ci urme de la palmele mamei. Când te bărbierești, precis că te simți ca un bărbat. Femeile nu pot face așa ceva. Stai în baie, te uiți în oglindă și așezi lama lângă ureche. Pe urmă o faci să alunece până jos, la bărbie, apoi o iei iar de la capăt. E ciudat că atunci mâinile tatei nu tremurau. Cunoștea mișcările pe de rost. Dacă se tăia, apăsa deasupra bucățele mici de hârtie subțire. În emisiunea Teleenciclopedia povestiseră că omul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
degetele în ochi, plin de fum și de oameni obosiți, care păreau să moțăie. Trei din aceia ședeau pe scaune înalte lângă tejgheaua barmanului, iar doi erau de-a binelea toropiți, încât se sprijineau în coate de ea, ca să nu alunece la pământ. Toni mi-a spus: „Nu sufli nici o vorba acasă, ai priceput?” Eu, cu inteligența mea, pricepusem că Toni voia să-și pună la adăpost scăfârlia, dar de ce chiar atâta tevatură, doar era vorba de un simplu bar, așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
trei becuri. Noi am cotit la stânga, la dreapta și iarăși la stânga, apoi cineva a tușit, apropiindu-se cu pași repezi și acela era tatăl meu. Nu uitase de mine. A treia minune. În mijloc se deschise o ușă, iar patul alunecă, pătrunzând într-o încăpere cu multă lumină. Până la sfârșit, eu am ținut strâns mâna tatei. Despre sala de operație nu-mi amintesc mai nimic, doar că era cald înăuntru și lumina adunată în mijloc. Deasupra mea se mișcau chipuri, vocile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
slăbească frâna și se grăbeau să repare greșeala, prichindeii începeau să plângă în hohote și să țipe. Bărbații asudau sub cămașă, li se umezeau cămășile pe spinare, unii și le scoteau, aveau burta rotundă și acoperită de păr, unora le alunecau pantalonii în jos, dezvelindu-le o parte din fundul alb, neatins de soare. Era important să fii priceput la împinsul mașinii, fiindcă locurile de parcare de sub cei câțiva plopi erau dorite de toți. Tata era tânăr, cu pântecele abia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pretutindeni în casa scărilor, ca și sus, pe acoperiș. Vioara stătea totdeauna într-un colț al sufrageriei, sprijinită de perete și vârâtă într-un toc de piele, iar mie îmi era interzis s-o ating. Mă temeam mereu că are să alunece și o să cadă. Oricum, era un lucru vechi, din Italia. Cândva, dacă vom ajunge cu toții în vest, mama o va arăta unor specialiști. După asta, sunetul ei va fi mult mai bun. Când mama exersa, eu n-aveam voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cunoștință rând pe rând cu bucătăria, culoarul, sufrageria și dormitorul. Am trecut în goană pe lângă fotografiile părinților și bunicilor, iar la vitrina cu bibelouri de porțelan am apucat-o de șolduri și ne-am prăbușit amândoi în fotoliu. Eu am alunecat încet la pământ, ea a rămas în fotoliu; mâinile mele înnebuniseră și căutau. Nu știam ce s-ar cuveni anume să fac și palma se lăsa așteptată. Lea m-a împins la o parte și s-a sculat. Aparatul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
dobermani și pe lângă scrânciob, am mers pe sub frunzișul copacilor, printre ei, până pe malul canalului. Mai aveam de așteptat o oră. Lângă pod m-am culcat în iarba înaltă. Malul era povârnit, încât trebuia să fiu atent ca nu cumva să alunec la vale. Problema mea cu mușchii mă obliga să-mi iau măsuri de prevedere. Am încrucișat brațele sub cap și mi-am lăsat privirile să colinde. Pe pod, un pescar era din cale afară de răbdător și asta părea singura lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
e el de vină”, spunea ea, „căci de obicei cu mâna beteagă ține doar păhărelele de rachiu. Acelea nu se topesc.” Privirile mele erau calde și se strecurau pe sub bluză. Trebuia să iau seama și să nu le las să alunece prea mult într-acolo. Acoperișurile blocurilor scoteau aburi din pricina căldurii, smoala se muia, rămânând lipită de tălpile pantofilor noștri. Căldura ne mocnea și în trupuri, odată am văzut o roșeață pe pielea ei, în capul pieptului. Nu era de la soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și al tatei. O oră mai târziu, se deschidea iarăși. Între timp eu n-aveam voie să ies din sufragerie. Sectoristul vâra carnetul de notițe în buzunarul pantalonilor și își ștergea broboanele de sudoare cu dosul mâinii. Palma lui umedă aluneca peste părul meu, degetele grăsuțe îi erau moi ca o catifea. Oare la fel se purta și cu elementele dificile? După ei, în bucătărie, mama spăla două cești de cafea. Ea servea cafeaua turcească în ceșcuțe de porțelan, acelea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
aș putea să-i plac Arianei. Cum ar sta culcat, aici în iarbă, John Wayne? Dar Marlon? Dar Humphrey sau Clark? De acord, ei n-aveau o problemă cu mușchii și nu trebuiau să fie atenți, ca nu cumva să alunece. Cu toate astea, ar fi putut să-mi vândă câteva ponturi. Dragă Paul Newman, ziceam eu în gând, cum ai sedus tu femeile, în filmele tale? Adesea vedem cum le întâlnești pentru prima oară, privirile vi se încrucișează și îndată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
niciodată nevoie să aștepți o femeie și că de la priviri la sărut nu trec nici cinci minute. Tu ți-ai pune brațele cruciș sub cap? Ți-ai ridica ușor capul și ai îndoi un picior din genunchi? Atenție, să nu aluneci! Te-ai întoarce puțin la dreapta, spre ea, sau puțin la stânga, dinspre ea, ca și cum ai vrea să te îndepărtezi? Cum ai ascunde ce se întâmplă în pantalonii tăi? Ai lua un fir de iarbă în gură sau ai arunca pietricele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
bătrânul, așezat singur pe pragul ușii, ducând mâncarea la gură cum putea, jumătate se pierdea pe drum, o parte din cealaltă jumătate i se scurgea În jos pe bărbie, nu-i mai rămânea mare lucru În cele din urmă șă-i alunece prin ceea ce vulgul numește gâtlej. Nepotului nu părea să-i pese de tratamentul urât pe care i-l aplicau bunicului, Îl privea, apoi Îi privea pe tata și pe mama, și continua să mănânce ca și cum n-ar fi avut nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
poștaș care niciodată nu va suna de două ori, acestuia Îi va ajunge, dacă Întâmplarea nu a făcut să-l Întâlnească pe destinatar pe stradă, să pună scrisoarea În cutia locatarului În chestiune sau s-o introducă, făcând-o să alunece, pe sub ușă,. Omul stă acolo nemișcat În mijlocul trotuarului cu sănătatea sa uimitoare, cu capul său solid, atât de solid că nici măcar acum nu-l doare În ciuda șocului teribil, dintr-odată lumea a Încetat să-i mai aparțină sau el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
umane, Însă el nu știe că În acest moment e ca și cum ar fi nemuritor pentru că această moarte care Îl privește nu știe cum să-l omoare. Bărbatul Își schimbă poziția, Întoarse spatele șifonierului care bloca ușa și lăsă să-i alunece brațul drept Înspre câine. Un minut după aceea era treaz. Îi era sete. Aprinse veioza de pe noptieră, se ridică, Își băgă picioarele În papucii care, ca Întotdeauna, se aflau sub capul câinelui, și se duse la bucătărie. Moartea Îl urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
revine la suprafață, și atunci moartea se gândi că nu ar mai avea ce să facă dacă vaporul scufundat nu ar mai putea urca niciodată cântând acel cânt evocativ al apelor scurgându-se pe flancuri, cum trebuie să fi fost, alunecând cu o altă suavitate șopotitoare pe trupul unduit al zeiței, cel al amphitritei În ceasul unic al nașterii sale, ca s-o transforme În cea care Înconjoară mările, căci aceasta este semnificația numelui pe care i l-au dat. Moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]