5,099 matches
-
-i tulbura cu nimic somnul sănătos. Iubea o singură ființă pe lume - pe fiica ei cea mai mică, Nadejda Vonliarliarski, de dragul căreia a vândut brusc moșia Batovo În 1916, tranzacție de pe urma căreia n-a avut nimeni de profitat În acel amurg al istoriei imperiale. Se plângea tuturor rudelor că forțe obscure Îl ademeniseră pe Înzestratul ei fiu, făcându-l să disprețuiască genul de carieră „strălucită“ În slujba țarului, pe care o Îmbrățișaseră strămoșii lui. I se părea În mod special greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pomenit sperând să fie folosită ceea ce În acel moment părea o armă mai abstractă. Dar În curând aveam să mă afund Într-o și mai adâncă disperare. În timp ce sania aluneca de-a lungul bulevardului Nevski, unde lumini estompate Înotau În amurgul care se lăsa, m-am gândit la Browning-ul negru și greu pe care tata Îl ținea În sertarul de sus, din dreapta, al biroului. Cunoșteam acel pistol la fel de bine ca pe toate celelalte obiecte aflate mai la vedere În camera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de fluturi și diverse sporturi Îmi ocupau orele Însorite, dar oricâte exerciții fizice aș fi practicat, nu scăpam de neliniștea care mă propulsa În fiecare seară În confuze călătorii de descoperiri. După ce călăream aproape toată după-amiaza, plimbarea cu bicicleta În amurgul colorat Îmi dădea o senzație ciudat de subtilă, aproape imaterială. Întorsesem cu susul În jos și coborâsem sub nivelul șeii ghidonul bicicletei mele Enfield, transformând-o Într-o versiune proprie a unui model de curse. Rulam pe cărările parcului, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
urcat o scară și am bătut la o ușă masivă care era ușor Întredeschisă. „Intră“, a rostit o voce de departe, cu o bruschețe găunoasă. Am traversat un fel de sală de așteptare și am intrat În biroul Îndrumătorului meu. Amurgul cafeniu sosise Înaintea mea. În birou nu era altă lumină decât licărirea unui cămin masiv lângă care ședea o siluetă Întunecată, Într-un fotoliu și mai Întunecat. Am Înaintat spunând: „Numele meu este...“ și m-am Împiedicat de serviciul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Fusesem la Bibliotecă mai toată după-amiaza cu Lia. Era în primele zile de după începerea anului universitar. Cred că pe la sfârșitul lui octombrie. Am ieșit să fumez o țigară și să mă las toropit de mierea înserării bucureștene. Descoperisem atunci minunea amurgurilor, cu totul alta decât în satul nostru. Acolo asfințitul venea dintr-odată, ca și cum Dunărea înghițea Soarele. Întunericul năvălea dinspre pădure, dinspre baltă, un vălătuc greoi pogorât brusc peste sat. Rareori am trăit în sat bucuria, mirajul înserărilor. Diminețile, în schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de-a răsăritul, copil alintat, râzând, dând din mâini și zvâcnind de picioare când mama îl desfată, să-i schimbe pelincile, să-i curețe dusul somnului. Aici, în București, de la primele mele contacte cu universul lui, am trăit fascinația înserărilor. Amurgurile de toamnă, în special, au o molcomeală nesfârșită. Adeseori le-am asociat - fără să fac cine știe ce joacă metaforică, poetizantă - cu oboseala lentă care pogoară după pătimașe îmbrățișări. După împreunări mistuitoare, când trupul ei a devenit tu, când carnea ta a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi s-a părut că o zăresc. Un voal negru îi acoperea fața. Am simțit însă că era ea. Așa cum, câteodată, prin suflet îți trec umbre fără chip, fără trup. Doar le simți cum trec cu mers știut, cunoscut, de amurg pogorându-se nepăsător. 9tc "9" M-au atras (și încă mă mai atrag!) ferestrele. Chenarul lor magic, deschis spre dincolo. Am trăit magia ferestrei, pe la 12-13 ani, într-o seară de toamnă la R. Asfințise de mult. Luminile pâlpâiau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a făcut fiecare gest cu precizia unui chirurg care taie un braț... Și a frînat chiar În clipa În care trebuia să se oprească... Încă un metru și-și zdrobea țeasta... Îi plăcea să se așeze pe stînca aceea În amurg și să parieze pe viața și moartea marilor albatroși care se Întorceau „acasă” după lungul lor periplu, invidiind senina frumusețe a zborului lor tihnit și Întrebându-se ce simțeau atunci cînd, contemplînd insula, se apropiau, atrași definitiv de o forță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
unor ființe pe care le detesta și se hotărîse să rămînă acolo, naufragiat voluntar și pustnic fără credință, să conviețuiască pentru totdeauna cu focile, albatroșii și șopîrlele. Iar acum, patru ani mai tîrziu, se putea așeza În tihnă, la ceasul amurgului, să-și contemple regatul: o insulă vulcanică mică, stîncoasă și pustie, fără un copac care să dea o umbră cît de cît decentă, fără izvoare de apă dulce sau fîntîni; loc de Împerechere și cuib scandalos al tuturor păsărilor marine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
un roșu splendid și strălucitor, scoțînd țipete furioase și disperate prin care Încerca să atragă atenția unei femele delicate ce zbura pe deasupra cuibului, nehotărîtă, În pofida chemării grabnice a neputinciosului Îndrăgostit. Oberlus știa - văzuse asta de mii de ori - că Înainte de amurg femela avea să coboare și să se așeze alături de istovitul curtezan, răgușit de-acum și vlăguit, Însă era clar că, pentru nou-veniți, acel fascinant dans amoros care avea loc la numai cîțiva metri de stîncile populate de sute de iguane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, 112 {EminescuOpVI 113} Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân-la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi Și când voi spuneți povești Suflu codrul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
întâlnirea care-ți fusese stabilită în samarra. După ce puse totul în balanță și renunță să mai piardă timp cu verificarea greutăților până la ultimul miligram, până la ultima posibilitate, până la ultima ipoteză, comisarul luă un taxi spre providențial, s.a., era deja în amurg, când umbrele răcoresc trotuarul din față și sunetul apei căzând în bazine capătă vigoare și devine brusc perceptibil spre surpriza celor care trec. Nu se vedea nici o hârtie abandonată pe străzi. Cu toate acestea, se vedea că comisarul era cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
Stanley Chowder și cele patru zile pe care le-am petrecut la Chowder Inn, despre gândurile pe care le-am gândit și visurile pe care le-am visat pe coama aceea de deal din sudul Vermontului. Vreau să-mi amintesc amurgurile azurii, zorii trandafirii și languroși, urșii schelălăind în pădure noaptea. Vreau să îmi amintesc tot. Și, dacă asta e prea mult, atunci măcar o parte. Nu, mai mult decât o parte. Aproape tot. Aproape tot, cu spații albe pentru părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de naștere a soției, dar uită câți ani are. Când vom stăpâni cauzalitatea și raportul dintre bine și rău, ne vom învecina cu Dumnezeu. Arta ar putea scoate multe reziduuri din noi. O femeie frumoasă e ca un lac în amurg. Pragmaticii mișcă lumea, dar pe drumurile intuite de visători. Încrucișările de specii, ca și cele de idei, sporesc vitalitatea. Nu lumea trebuie schimbată, ci esența relațiilor dintre indivizi. Talentul devine viabil când este racordat la context. Moraliștii se reped precum
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
spre nemurire. Râvnim eternitatea, dar ne ospătăm copios din bucatele efemerului. Eternitatea este curtată insistent și de conchistadorii clipei. Dinamica spiritului vascularizează apetitul gloriei. Intră în eternitate îndeosebi viețile cu justificare estetică. Groaza de efemer impulsionează creația. Geniile au îngemănat amurgurile cu zorii. Geniul se luptă cu morile de vânt, dar și cu clepsidrele. Geniile au în priviri fâlfâiri de vultur. Geniile sunt tulburătoare și prin zonele lor de fragilitate. Salutăm la statui chinul de până la cățărarea pe soclu. La început
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
trecutul viitorului. Tinerețea știe să învingă. Dar nu are timp să-și savureze victoriile. În unele zone, timpul trece atât de greu, că îți ajunge un calendar pentru doi ani. Nostalgia este filonul unei obsedante restaurații. Amintirile erotice colorează feeric amurgul vieții. Știindu-se victorios, timpul nu poate evita aroganța. Văzut de aproape, prezentul pare o pădure de socluri goale. Copilăria revine, dar ca produs al senilității. Vârsta transformă dorințele în regrete. La bătrânețe, grijile se transformă în groază. Bătrânețea este
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
nu și alienarea. Clonarea ar însemna dispariția unicității misterului uman și reîntoarcerea în turmă. Să fie Pământul cazanul de smoală al altor planete. S-ar putea întâmpla ca efectele secundare ale civilizației să le depășească pe cele principale. Trăim indescifrabile amurguri. Tehnica își spune cuvântul. Ciobanul de astăzi are telefon mobil și ascultă casete cu manele. Internetul este o sculă genială. Să-i strunim însă la timp efectele secundare! Stresul - acest copil-problemă al lumii moderne. Degetele cu care facem cruce declanșează
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
sadici cu fanii lor. Unii artiști se străduiesc să mai pieptene haosul, alții doar îl ciufulesc. Arta rămâne generoasa zonă a tuturor morilor de vânt. Hoții de literatură suferă de amnezia ghilimelelor. Omul contemporan se îndepărtează de artă. Dar nici amurgul soarelui nu mai are spectatori. Excesul de subtilitate poate duce la decalcifierea mesajului artistic. Cultura dă prospețime spiritului. Arta e ca trilurile privighetorii. E meschin să le cauți justificări. Fără artă, comunicarea noastră este bâlbâită, rudimentară și autistă. Coexistența valurilor
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și liniștită. După un scurt schimb de călători și o staționare de aproape două minute, trenul a pornit din nou, silențios, lăsând în urmă peronul aproape pustiu. Soarele s-a ascuns deja după orizont. Pe cer se observau semnele unui amurg liniștit. Încă puțin și se va întuneca complet. După o liniște relativă, discuția, întreruptă accidental, a reînceput. Dacă vreți să vizitați satul, cred că trebuie să angajați un ghid! Nimic nu mai este cum a fost cândva. Noroiul a fost
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
din mileniul III î.e.n. footnote>... Vânătoarea te apropie de tot ce e mai pur, țâșnit din originara matcă animală, maiestatea lebedei, sfioasa noblețe a ciutei, taina de sfinx a caprei negre încremenită pe vârful de stâncă cu ochii adânciți în amurg, fala cerbului încununată cu ramuri... Apoi, femeia și vânătoarea, dacă ne amintim de Diana, zeița vânătorii, sunt totuna... una și aceeași năzuință. Femeia transfigurează până la divin frumusețea animală, a tuturor formelor dinaintea ei, și a ajuns până la ea. Frumusețea animală
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
meu. Soarele asfinți curând și înserarea căzu tristă și în grabă, parcă era fugărită de cineva din urmă... era parcă ceva neliniștit în aer... domnea totuși o tăcere adâncă și apăsătoare, care începu să mă strângă din toate părțile... Fumegarea amurgului s-a împânzit într-aceeași liniște neclintită de nici o adiere. După aceea s-a înnoptat și s-au aprins stelele într-un văzduh fără nouri. Până la răsăritul lunii mai era preț de un ceas. Înaintea mea se înălța, ca un
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cobora ca un murmur depărtat, ca de basm, urletul lupilor... Se auzea când mai sonor, când mai profund... plutind, parcă, tot mai aproape, apoi pierzându-se, și, din nou înviind. Sus, pe marginea crestei Mârzacului o lumină străbătu scurt, săgetător, amurgul zorilor. Anton mai merse o bucată, apoi coborî o râpă care intră într-o vale largă... Valea lui Darie. Se strecură printre copacii doborâți de furtuni, să se posteze într-un loc cât mai potrivit. Căpriorii, poate, sperând într-o
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Ramolite și boțite de ploaia sufocantă și parcă vâscoasă, sloiurile de nămeți, rămase în picioare pe porțiunea destul de lată dintre zona așa-zisă verde și trotuar, așteptau cu sete, parcă o nouă fulguială, ca să se învioreze. În lumina sugrumată a amurgului, cu cer muiat în sânge, umbrele nămeților începuseră să mânjească pe alocuri, trotuarul. O boare rece de vânt îl izbi brusc, drept în față. Aerul sănătos ca o mâncare copioasă...-murmură ca o placă de pick up zgâriată, Epa. Cine
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
lui, dragostea mea pentru el a fost mai tare decât lenea, și am pornit la drum fără frică, căci, așa cum v-am spus, eram tânăr și în putere, iar sufletul meu nu se temea de nimic. Să fi fost pe la amurgul zilei a doua, când în cale mi-a apărut o întindere cu dune foarte înalte, la jumătate de zi de drum de mormântul Sfântului Omar Ibrahim, așa că m-am cățărat pe una din ele, încercând sa zăresc vreo așezare omenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mândri de porecla lor de „bandiți ai deșertului“ și „stăpâni“ ai nisipurilor Saharei din sudul Atlasului până la malurile Ciadului. Uitate fuseseră și războaiele fratricide și incursiunile despre care bătrânii păstrau amintiri atât de plăcute și îndepărtate, și aceia erau anii amurgului rasei imohag, fiindcă unii dintre cei mai viteji războinici ai săi conduceau camioane pentru câte un patron „francez“, făceau parte din armata regulată sau vindeau pânzeturi și sandale turiștilor cu cămăși în culori țipătoare. în ziua când vărul lui, Suleiman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]