5,949 matches
-
și despre Polonia, pentru care, totuși, Aliații intervin în 1939 și care, teoretic, a fost în tabăra învingătorilor. Nedreptatea și absurdul istoriei au făcut ca, în timp ce foștii combatanți americani ori britanici își scriau liniștiți memoriile, după război, cu un trabuc aprins și o ceașcă de cafea în față, mulți dintre veritabilii eroi ai armatei române să zacă în închisorile regimului comunist. Puțini dintre ei au reușit să părăsească țara, dar nici aceștia nu au avut o soartă fericită. Unul dintre ei
Aviatori de altădată by Daniel Focşa [Corola-publishinghouse/Memoirs/895_a_2403]
-
la săniuș. Și totuși, această fericită primă zi a anului 1956 nu este fericită până la capăt. O anume întâmplare dă totul peste cap. Și anume: la una dintre curse (este deja seară, dar nu e întuneric, poate din cauza becurilor stradale aprinse sau mai degrabă din cauza lunii imense, rotunde, ca o minge acoperită cu miere...), sania noastră a luat o viteză năpraznică, noi toți cântam sau doar strigam înnebuniți de plăcere. La un moment dat, nu știu din vina cui, sania se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
restaurant, cu prietenii, îi plăcea să bea un pahar și să poarte interminabile discuții, pe teme complicate, adeseori mă lua cu el, comanda o halbă, mie îmi lua un țap cu sirop de căpșuni sau de zmeură și începea conversațiile aprinse, care nu se terminau niciodată cu o concluzie limpede, conversațiile cu domnul Panduru, sau cu domnul Cosmescu, sau cu domnul Stamatiad. Cu acesta din urmă, un domn cu lavalieră, înveșmântat totdeauna în negru, se prindea în cele mai complicate și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de surâs împăcat, o văd pe mama cum mă plânge, îmi strânge mâinile în mâinile ei, mi le sărută și se roagă Veniamin, nu pleca, nu pleca dragostea mea, copilul meu..., o văd pe sora medicală tristă ținând o lumânare aprinsă și gândindu-se Ce nenorocire a dat peste oamenii ăștia, tocmai acum de sărbători, are și ea o fetiță, bine că fetița ei e sănătoasă, îl văd pe șoferul salvării cum oprește mașina, își scoate căciula de pe cap, se închină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și stricăm șina când știm sigur că urmează să apară marfarul..., a precizat Victor. Seara au adormit duși, încântați de bilanțul primei zile. *** Au fost treziți brusc după miezul nopții. Strigăte, lătrat de câini lupi, motoare de camioane militare, reflectoare aprinse care-și proiectau nemilos fascicolul de lumină puternică prin ferestruica de la coliba lor. Nici nu s-au dumirit ce se petrece. Credeau că visează. O voce a țipat la megafon: -Ieșiți cu mâinile sus. Sunteți înconjurați! Cei doi băieți s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dacă există, doar m-a prevenit Lazarus, există numai în mintea mea. Mi-nchipui că e făcut dintr-o substanță diferită, de natură, probabil, imaterială, este iluminat, arată cam așa cum arată abajurul de sticlă al unei veioze când este becul aprins: atunci abajurul pare din aur topit sau din lumină. Cert este că după aceste vise, de fapt, după aceste coșmaruri, starea de rău despre care pomeneam se manifestă și prin alte simptome: greață, senzația de inconsistență, de leșin, dureri generale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Dumitru Matcovschi, Doina și Ion Aldea Teodorovici, măicuța Natalia, sunt sfinte daruri cerești trimise nouă tuturor românilor de bunul Dumnezeu, la rugămintea domnului nostru Mihai Eminescu. Sfintele daruri cerești s-au revărsat asupra Basarabiei și în cugetele celor ce țin aprinsă candela conștiinței de neam... Au interes străinii să ne facă dreptate nouă, dacă noi nu ne-o dorim cu adevărat? Marile puteri totdeauna s-au înțeles între ele, dar aceasta nu ne dă dreptul să nu fim demni, să nu
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
cvartale, de unde ne lăsase camionul, pînă la sediul Gărzii Civile, popasul nostru obișnuit. Am cumpărat pîine, am făcut niște mate și eram pe punctul de a scoate afară faimoasa noastră carne crudă, Însă nu am apucat nici măcar să zgîndărim tăciunii aprinși ai focului abia făcut, că un camion ce se Îndrepta spre Oxapampa s-a oferit să ne ia și pe noi. Interesul nostru ridicat de a ajunge În acel loc izvorîse din faptul că mama unuia dintre tovarășii noștri din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
nimeni nu ar fi în stare să mă înspăimânte, fiindcă știu că pot conta pe iubirea și pe mila lui. Știu că întreaga mulțime a păcatelor mele ar dispărea într-o clipită ca un strop de apă, aruncat pe jar aprins”. Ea ne-a arătat „calea cea mică” ce duce la culmile desăvârșirii, cale ce nu este decât calea iubirii încrezătoare, generoase, dezinteresate, delicate și exclusive, calea copilăriei spirituale, care ne îndeamnă să ne purtăm față de Bunul Dumnezeu așa cum un copil
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
lună Găsește frate, soră bună ... Deviza lui: “Pace și Bine” Vrea să o știe-ntreaga lume Că îi e visul. Din Memorialul “Durerii” 1997 O cruntă povară Apasă pe țară... Cumplită durere ...Fără sfârșire... O rană deschisă De-o flamă aprinsă... Cnut de lovire Făr de sfârșire... Călcat în picioare... Doamne, cât mă doare!? Cine mă-nțelege Cel fără de lege?! Zac în strai vărgat Pe-un prichici culcat... ...Straie princiare În penitenciare... În castron cu zoaie Pâinea ce se - nmoaie E
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Am fost chemat la Prefectura de la Bacău împreună cu Pr. decan Mihai Dămoc, și dascălul satului, Anton Cancel. Aici se vede ura mare față de popor. De asemenea, incidentul dirijat pentru panică, înfricoșare... Un tânăr comunist bătut Între păreri diverse, discuții mai aprinse s-a ajuns la bătaia unui tânăr, care era cunoscut de săteni ca fără biserică, fără credință, „turnător” comunist. Eu având a scrie unui coleg preot Carol Susan, paroh de Fundu Răcăciuni, am relatat cazul cu tânărul amintit mai sus
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Ajunși în camping, am servit masa prânzului, după care ne-am odihnit câteva ore, pentru ca seara, la orele 21 să ne deplasăm din nou la Bazilica Sfintei Fecioare Maria de la grotă spre a lua parte la procesiunea nocturnă cu lumânări aprinse. Era într-adevăr un spectacol feeric și înălțător să poți vedea acea procesiune grandioasă cu lumânări aprinse la care luau parte mii și mii de pelerini, adorând cu venerație Preasfântul Sacrament. Fluvii de lumini alunecau domol pe imensa esplanadă din fața
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
orele 21 să ne deplasăm din nou la Bazilica Sfintei Fecioare Maria de la grotă spre a lua parte la procesiunea nocturnă cu lumânări aprinse. Era într-adevăr un spectacol feeric și înălțător să poți vedea acea procesiune grandioasă cu lumânări aprinse la care luau parte mii și mii de pelerini, adorând cu venerație Preasfântul Sacrament. Fluvii de lumini alunecau domol pe imensa esplanadă din fața Bazilicii. În noaptea Învierii, spun cei care au luat parte la procesiunea cu lumânări aprinse, că numărul
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cu lumânări aprinse la care luau parte mii și mii de pelerini, adorând cu venerație Preasfântul Sacrament. Fluvii de lumini alunecau domol pe imensa esplanadă din fața Bazilicii. În noaptea Învierii, spun cei care au luat parte la procesiunea cu lumânări aprinse, că numărul pelerinilor partecipanți se ridică până la 130-150 de mii. Întorși în camping de la Bazilica Sfintei Fecioare, am servit ca de obicei cina și apoi ne-am retras la culcare. Miercuri, 22 aprilie Pentru această zi ne este rezervată o
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
noapte și era aproape ora 12 (nu aveam ceas dar am aproximat). La un moment dat, s-au stins toate lămpile și doi preoți, unul ortodox, pr. Antal Valeriu, fost protoereu în Toplița, și unul catolic, pr. Dumitraș, cu lămpile aprinse ridicate sus, au strigat: veniți de luați lumină!. Am început să cântăm toți: Cristos a Înviat din morți... Eram obligați să scoatem fiecare câte 400 tone de minereu. Se aștepta ieșirea vagoanelor cu minereu la suprafață, dar vagoanele nu apăreau
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
reușește să insereze o pierdere în șirul celorlalte vătămări. Mă încântă și înfricoșează plantele cu tulpini păroase, târâtoare, prea subțiri, cu frunze zimțuite adânc care te zgârie și cu fructul mare cât o căpățână. Căpățâni mute, cărora chipul de carne aprinsă le crește pe dinăuntru: dovlecii și harbujii. Își supraevaluează forțele vrând să poarte o povară pe care de unii singuri n-ar fi în stare s-o ducă. Rămân fragili, își așază căpățânile pe grumazul unui câmp grăsan, le spânzură
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mănânce ca și cum n-a făcut decât să-ți descrie o zi de vară. Femeia asociază imaginile la fel cum o face Jorge Semprun: niște femei frumoase, noaptea, într-un bar parizian, îi aduc înaintea ochilor Moartea. Iar ninsoarea sub felinarele aprinse ale bulevardului poartă în ea reflexele tărâmului morții de la Buchenwald. Semprun e scriitor, femeia, nu - asta-i deosebirea. Dar Privirea Străină o au în comun. Încă de copil, pe când nu aveam Privirea Străină, observam pofta bolnavă a mamei după cartofi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
spitalului care se zărea cu anevoie prin ninsoarea răsucită și spulberată de forța brutală a unui crivăț dement. În sfârșit, obosită și înfrigurată a ajuns la destinație, adică la locul ei de muncă, la spălătorie. Stând pe taburet în fața focului aprins, mama se bucura asemenea arabului care, mergând pe lângă cămila lui răbdătoare, prin soarele ucigător și furtunile orbitoare de nisip, ajunge în cele din urmă la limanul visat, care pune capăt suferințelor sale: OAZA. Antonia, colega ei de muncă și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
larg deschiși în care intrase zăpada viscolită și clipea ușor din lampa numărul 8 cu fitilul fumegând, în semn de nețărmurită încredere în promisiunea mea solemnă... "O, e-atât de bine când pe drumuri ninse Întâlnești o casă cu lumini aprinse, Un ogeac din care se ridică fum, Când te prinde noaptea călător la drum!" (G. Topîrceanu) Pentru a intra am fost nevoiți să înlăturăm zăpada care blocase accesul în hol. Cu mâinile și picioarele am deblocat ușa și am intrat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
întâmpla și cum. Ceea ce știam cu siguranță era că viața noastră atârna de un fir de păr, iar așteptarea ne dădea fiori lugubri, transformându-ne în cadavre vii. Mama era în alertă de gradul zero. Stând pe taburet în fața lumânării aprinse, ne chema în fața ei și se uita cu atenție la noi, examinându-ne bucățică cu bucățică, pipăindu-ne să vadă, să se convingă dacă toate părțile componente sunt la locul lor, dacă suntem teferi și sănătoși. Trecuserăm deja la varianta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
nedrept și permanent, toată mizeria acestui pământ? Noi, cei săraci și neajutorați, drojdia societății, flămânzii și înfrigurații acestui pământ, noi care îți aprindem lumânări la biserică și ne închinăm cu smerenie în fața sfintelor icoane de la templul tău; care avem candelele aprinse pâlpâind sacru și transcendental în casele noastre amărâte; noi, cei mulți și umiliți, nu suntem fiii Tăi? Nu suntem copiii Tăi? Numai noi să suferim? Muncim de dimineața până seara, încât la sfârșitul zilei picăm ca boul pe brazdă; ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
lumânare pe care o introdusese într-o cană spartă umplută cu țărână pe care o găsise tata lângă gardul reparat. După ce adăpa iepele și le umplea ieslea cu iarbă cosită de pe câmp, tata se așeza lângă noi, aflați în jurul lumânării aprinse care-și pâlpâia flăcăruia în "garsoniera" iepelor, cu o adiere bolnăvicioasă, gata-gata să-și dea duhul. Adevărul e că se vedea foarte prost; era mai mult un semiîntuneric. Din puținul pe care-l câștiga tata după o muncă obositoare de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
botul ascuțit prevăzut cu incisivii tăioși ca o ghilotină în miniatură, nu le rezista nimic, fiind perfect înarmați și adaptați pentru viața subterană, specialiști în construirea galeriilor multiple, adânci și ramificate. Ne-am cumpărat o lampă și o țineam noaptea aprinsă, sperând că lumina îi va descuraja, obligându-i să bată în retragere, să renunțe la atacurile nocturne, permanente și terorizante. De unde! Specia asta de rozătoare este de o inteligență diabolică, tenace, fără sincope în urmărirea și atingerea scopului propus. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
având în mână câte o lanternă. Au intrat în curte și s-au oprit în fața ușii de la tindă, proiectând jetul de lumină spre geamuri. Apoi, au încercat ușa și au deschis-o larg, pătrunzând toți trei în hol cu lanternele aprinse. Deschide! În aceeași clipă au tras ivărul ușii, iar aceasta s-a deschis larg spre tindă, pe când securiștii scoteau rapid pistoalele din buzunarele scurtelor. În timp ce ei au deschis ușa, tata s-a ridicat și acum era în picioare lângă intrare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
grade Celsius care te face să blestemi ideea ciobanului Bucur de a se stabili pe malul Dâmboviței, și nu în inima Carpaților. Asfaltul este moale și vâscos, aerul lichid. Florăresele vântură apa murdară din fântână cu căldări de plastic roșu aprins. Varul alb dat pe inscripțiile de pe clădirea Universității a căpătat nuanțe incadescente, ca și cum ar fi fost ars cu napalm. Richard, un student francez pe care l-am cunoscut iarna trecută, întârzie. Este îndrăgostit lulea de o colegă româncă. A decis
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]