7,924 matches
-
CMH I par a fi recunoscute ca ținte și lizate. Deoarece acțiunea celulelor NK nu este restrictivă în raport cu moleculele CMH, ele sunt active față de celulele tumorale singenice, alogenice și chiar xenogenice. Importanța funcțională a celulelor NK pentru protecția antitumorală este argumentată de faptul că liniile de șoareci congenital atimici sau cei timectomizați neonatal au un număr mare de celule NK. Celulele K interacționează cu celula țintă prin intermediul receptorilor pentru FcR gamma. Celula tumorală tapetată cu IgG este astfel ușor recunoscută de
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
se complexează cu anticorpii specifici sau cu receptorii specifici ai limfocitelor, făcându-i ineficienți în recunoașterea celulelor maligne. Efectul imunosupresor al antigenelor tumorale este proporțional cu dimensiunile tumorii și dependent de existența metastazelor. Efectul de inundare cu antigenele tumorii este argumentat de experiențele de transplant tumoral. Numărul celulelor transplantate este determinant pentru dezvoltarea tumorii. Grefarea unui număr mic de celule (prin injectarea suspensiei celulare) este urmată de respingere, iar grefarea unui număr mare de celule este urmată totdeauna de prinderea și
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
-
obiecție privește neclaritatea a ceea ce înseamnă „cunoștințe intuitive”. Oamenii pot fi mai buni sau mai slabi la rezumate, dar se pot perfecționa: sugerează aceasta o facultate intuitivă? Aș fi înclinat să merg pe o abordare mult mai comportamentală și să argumentez că devenim mai buni la rezumarea intrigilor în mare parte pentru că, în lumea noastră, a face și a transmite intrigi ține de un talent apreciat. Prin „lumea noastră” înțeleg o lume în care atît adulții cît și copiii trebuie să
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
nu merge la baie în romanele lui Austen sau Dickens - sau, mai exact, asemenea acțiunii nu sînt narate, fiind considerate tabu-uri sau neinteresante. Aceasta nu mai este valabil în cazul lui James Joyce sau D.H.Lawrence. Dar, cum am argumentat mai devreme, prin durată ar trebui să înțelegem ceva mai mult decît selectivitatea și discontinuitatea care pot fi oricînd atribuite unei narațiuni (ne putem oricînd gîndi la lucruri care se vor fi întîmplat, dar care nu au fost prezentate). 3
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
parte, sub pretextul că contrapunerile lor „implicate” funcționează ca substitute în procesul de transmisie narativă. Mai mult decît atît, Chatman susține că perechea narator-naratar reprezintă poziții opționale. Voi propune o alternativă simplificată care sper să nu ignore posibilele complexități; voi argumenta că, în pofida unei relevanțe potențiale a constructelor „autor implicat”, „naratar”, „cititor implicat”, cele trei roluri narative principale în procesul de transmisie narativă sînt: autorul, naratorul și cititorul. Nu este întîmplător că din cele șase roluri dezbătute în studiile de naratologie
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
fost Gabriel se întrebă dacă el era pricina plecării ei neașteptate), deoarece aceasta rămîne introdusă explicit de o propoziție-cadru. Dar, cum am mai menționat deja, avem o varietate destul de „liberă” a Gîndirii Indirecte (în mod alternativ, unii specialiști ar putea argumenta aici că avem o frază care începe în GI și care treptat se transformă în GIL). Următoarea frază, deși s- ar putea să fie mediată de narator, în context pare a fi mai degrabă o reproducere a impresiilor lui Gabriel
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
o instituție care protejează și susține dezvoltarea grupurilor și regiunilor defavorizate și, în special a zonelor situate la periferia Europei în Polonia sau dacă va fi percepută ca un instrument al statelor bogate și puternice și societăților europene pentru a argumenta dominația lor economică și politică asupra periferiilor. În acest caz, vechea facțiune a actualității ar putea probabil să aibă o poziție pro-Bruxelles, spre deosebire de tehnocrați, care tind să privilegieze partea specială. Evoluții recente, precum deciziile privind distribuția inegală a subvențiilor pentru
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
partid politic (în Cehia) au diminuat importanța clivajului religios, în timp ce faptul de a acționa ca o forță prodemocratică (în Slovacia), de a abandona radicalismul creștin în favoarea democrației creștine (în Ungaria) și de a lupta împotriva corupției politice (în Letonia) au argumentat pertinența clivajului religios pe scena politică. 1. Impactul politic al Bisericilor în momentul căderii regimurilor comuniste În timpul crizelor tranziției, religia a căpătat importanță în sfera publică. Identitatea religioasă funcționează ca un mijloc de compensare a pierderilor care însoțesc restructurarea societății
Clivajele politice în Europa Centrală şi de Est by Jean-Michel de Waele [Corola-publishinghouse/Science/916_a_2424]
-
oameni în stradă, cerînd respectarea adevărului istoric: poporul român din Republica Moldova este parte integrantă a poporului român, cu care vorbește aceeași limbă. Sub presiunea străzii, președintele Mircea Snegur prezintă în Parlament mesajul Limba română este numele corect al limbii noastre, argumentînd că denumirea limbii „nu este obligatorie și pentru numele statului“ <footnote Mircea Snegur, Limba română este numele corect al limbii noastre, în „Limba română“, Chișinău, 1995, nr. 3, p. 49. footnote> și solicitînd revenirea la înscrierea în Constituție a limbii
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
versurile lui [Arcadie Opaiț] sînt transnaționale, fără sforțări patriotarde și jurăminte extatice. «Românismul» creației sale poate fi intuit doar după niște detalii pur exterioare (consacrări lui Eminescu, referiri la realități folclorice etc.)“. Această afirmație Îi servește probabil autorului ei să argumenteze că poezia lui Arcadie este „de factură modernă“, ca atare trebuie să fie „transnațională“ și astfel mai ușor de tradus și de interpretat de cititori aparținînd altor limbi, altor universuri culturale. Numai că aceasta ar însemna judecarea naționalului ca un
A FI NA?IONAL SAU A NU FI by Gheorghe C. MOLDOVEANU () [Corola-publishinghouse/Science/83212_a_84537]
-
adverb. Însă variabilitatea sa/capacitatea de a exprima trăsăturile phi a rămas disponibilă și se reactivează atunci când este necesar. Astfel, în (73), cazul este marcat obligatoriu la cel, când cel este primul element cu trăsături phi din GD. Se poate argumenta astfel că cel este un articol și atunci când intră în componența superlativului. Exemplele din alte limbi romanice, în care se folosește articolul definit pentru a exprima superlativul, susțin această analiză (fr. la fille la plus belle). Astfel, superlativul este format
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Pierre. Această ipoteză nu este aplicabilă la limbile cu dublare, deoarece argumentul este complementul (iar argumentele sunt unice). Dacă argumentul ar fi pronumele clitic, nu este clar ce analiză am putea propune pentru complement. Poate aceea de apoziție. Se poate argumenta și că nominalul este cel care dublează cliticul, având în vedere că pronumele clitic trebuie să fie prezent în multe contexte în care nominalul poate lipsi. (ii) Jaeggli (1982, 1986) a susținut că pronumele clitic nu se deplasează spre verb
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre diferitele fenomene cărora li se aplică termenul "ergativitate", argumentând că tiparele ergative nu au aceeași explicație: în anumite sisteme de acord verbal, ergativitatea sau partiția ergativă poate fi explicată de fenomene care au loc la interfața sintaxă−fonologie, mai degrabă decât de atribuirea Cazului în sintaxă. Folosind date din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Hovav 1995: 5−7), care arată că verbele inacuzative au în comun o anumită configurație sintactică, dar nu există o proprietate semantică pe care aceste verbe să o aibă în comun. Ideea că această clasă nu este unitară semantic este argumentată de Rosen prin faptul că verbe cu sensuri similare în diverse limbi pot fi clasificate diferit în privința inacuzativității (vezi supra, 3.2.2.1.). Burzio (1986) este cel care a consacrat analiza sintactică a clasei predicatelor inacuzative. În abordarea sintactică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reflexivizare, existând posibilitatea alegerii între: (a) RI − inacuzativul sink 'scufunda'; (b) R − argumentul verbului sink 'scufunda' trebuie externalizat prin deplasarea NP (deplasare interpretată diferit în cazul pasivului și al inacuzativului). În cazul verbelor inacuzative care nu au corespondent tranzitiv, Chierchia argumentează pentru respingerea ideii că acestea sunt marcate lexical ca fiind lipsite de argument extern (tipul <e, p> este potrivit numai verbe ca seem 'părea'), și pentru acceptarea următoarei soluții: și verbele inacuzative fără corespondent tranzitiv implică operația de reflexivizare, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Adepții analizei inacuzative acceptă fie că argumentul extern este absorbit lexical (Bouchard 1984, Grimshaw 1990, Marantz 1984), fie că argumentul extern este prezent prin se (Kayne 1988, Pesetsky 1995, Sportiche 1988). Reinhart și Siloni (2004: 163) sunt împotriva ambelor analize, argumentând că reflexivul este produsul reducerii argumentului extern, iar reducerea se poate aplica atât la nivel lexical, cât și sintactic. Reinhart și Siloni (2004: 164) se delimitează astfel de Chierchia, care arată că operația de reducere se aplică în Lexicon. Reinhart
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în cazul utilizării ca auxiliar. Catalogarea verbului a avea drept inacuzativ nu ar fi incompatibilă cu prezența obiectului direct în Cazul acuzativ, pentru că acest Caz ar fi, de fapt, atribuit de prepoziția abstractă încorporată în a avea. Hoekstra (1994)18 argumentează în favoarea ideii că niciuna dintre ipostazele verbului 'a avea' (de auxiliar și de verb plin) nu este derivată de la a fi. Atât a fi, cât și a avea sunt verbe care nu pot atribui rol tematic, iar diferența dintre ele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au participat la această dezbatere privind paternitatea ideilor elitiste. Mosca s-a plâns, iar Pareto a răspuns acuzațiilor sale în scrisori adresate unor prieteni cunoscuți, dar nu în publicațiile lor: ei au practicat strategia ignorării mutuale. Pareto s-a apărat argumentând că Mosca nu a descoperit nimic, că ideile sale sunt presărate în opera lui Dante, Sumner Maine, Taine și a multor altor autori, și că importantă este sinteza teoretică pe care a făcut-o el, și nu niște elemente răzlețe
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
Prima este omogenizarea conceptuală, iar cea de-a doua este identificarea unui caz excepțional. Mai mult decât orice altceva, cadrul conceptual este cel care ajută cunoașterea științifică a fenomenelor sociale și politice să avanseze. Istoricul Paul Veyne susține această strategie, argumentând că faptele sunt puse în evidență de locul lor într-o construcție intelectuală. "Continuul spațio-temporal este doar o schemă didactică, ce perpetuează leneș tradiția narativă. Faptele istorice nu sunt organizate în funcție de perioade sau de popoare, ci în funcție de noțiuni; ele nu
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
confruntarea dintre elite reprezintă în cel mai bun caz numai jumătatea adevărului și în cel mai rău caz ignoră cele mai importante cauze ale schimbării politice, și anume condițiile și forțele care determină nemulțumirile și acțiunile de masă. Mai mult, argumentează Knight, există raporturi de reciprocitate între elite și public, astfel încât elitele rivalizează pentru obținerea spijinului din partea publicului, un sprijin pe care acesta din urmă îl poate întotdeauna retrage; există, de asemenea, raporturi de reciprocitate între regimuri și public, astfel încât puterea
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
și conduce un asalt popular asupra bastioanelor puterii. Scepticismul nostru la adresa importanței și independenței maselor populare în producerea crizelor și a schimbărilor de elită și de regim nu este prea împărtășit de comparatiști. Knight ne contrazice în mod direct și argumentează în favoarea ideii că masele joacă un rol decisiv în special în timpul crizelor. Oare autonomia elitelor se clatină și se diminuează în perioadele de criză, așa cum sugerează el? Sau libertatea liderilor politici și a elitelor de a lua decizii (corecte sau
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
Roger Davidson pentru contextul american este formulată în termeni identici în Franța: "Ce a fost mai întâi, aparatul congresului pentru îndeplinirea muncii la nivel de circumscripție sau așteptarea publică ca astfel de funcții să fie îndeplinite? Cred că se poate argumenta plauzibil că legislatorii reacționează față de ceea ce ei interpretează ca ținând în mare parte de așteptările legitime ale alegătorilor. Nu există nicio îndoială că votanții doresc acces și ajutor material și că aceștia acordă mai puțină atenție nevoii de a se
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Science/918_a_2426]
-
superioare sau suplinitori, cu studii medii, oameni care predau orice materie școlară, de la educație fizică și până la matematică, pentru care familiaritatea culturii e evidentă în discuții prin care nu vor să epateze, să-și impresioneze interlocutorii, ci doar să-și argumenteze punctele de vedere. Firescul acestor manifestări așază lumea adusă de scriitor în descendența celei interbelice, căreia însă îi perpetuează și alte trăsături. În felul acesta, nume ale unor personalități ale artei, ale filosofiei, discuții în care se fac referiri, de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Eminescu la "Timpul" (situația românilor din Ardeal, destinul tragic al Bucovinei și Basarabiei, raporturile tensionate dintre biserica ortodoxă și cea catolică etc.) își păstrează și ele actualitatea. Dezvoltând prin acumulări de fapte paralela trecut-prezent, Th. Codreanu aduce probe noi și argumentează logic și temeinic atât convingerile poetului, cât și ansamblul măsurilor concertate în vederea anihilării lui Eminescu. Împotriva eminenței cenușii a ziarului "Timpul" și a societății "Carpații" s-a țesut o conspirație la care au participat nu numai oamenii politici ai momentului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
bună parte din izvoare inedite, pe care le disecă cu o minuție și o dexteritate chirurgicale, diagnosticând tainele surprinzătoare și dând soluții plauzibile. [...] În Misterul morții lui Eminescu, Ed. Paco, 1996, medicul român Ovidiu Vuia, stabilit din 1970 în Germania, argumentează cu autoritatea specialistului neuropsihiatru, că Eminescu nu a suferit de nici o boală ereditară. [...] Deși împărtășește aceeași perioadă a vieții poetului, Dubla sacrificare a lui Eminescu, de Theodor Codreanu, Ed. Macarie, 1997, dezvoltă o viziune deseori polemică și mult mai dinamică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]