5,096 matches
-
colectat cel mai mare număr de intervenții. Din a doua jumătate a secolului al XX-lea s-a vorbit tot mai insistent despre "originea transilvăneană". În cele din urmă, toate aceste dispute s-au focalizat pe opoziția dintre colind și baladă, pe întâietatea uneia în defavoarea celeilalte. Ritualul de inițiere care stă la baza cântecului mioritic datează din perioada preistorică sau antică. În comunitățile pastorale din Transilvania, tradițiile străvechi s-au păstrat nealterate până în zorii mileniului III. O formă rudimentară a cântecului
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
Această concepție a fost exemplar definită de Vasile Alecsandri, atunci când a găsit de cuviință să afirme, într-un elan de entuziasm facil, că „românul e născut poet”. În scurt timp a apărut o altă teorie, situată la extrema celei dintâi: "balada Miorița" nu poate fi decât "o creație individuală", opera unui ins înzestrat cu un talent nativ ieșit din comun. În această categorie s-au grupat toți admiratorii baladei și susținătorii obârșiei extracarpatice. Dintre ei s-a desprins un grup de
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
scurt timp a apărut o altă teorie, situată la extrema celei dintâi: "balada Miorița" nu poate fi decât "o creație individuală", opera unui ins înzestrat cu un talent nativ ieșit din comun. În această categorie s-au grupat toți admiratorii baladei și susținătorii obârșiei extracarpatice. Dintre ei s-a desprins un grup de radicali care au mers până la nominalizarea unor "pseudo-creatori". Cea de-a patra direcție, dezvoltată din "teoria evoluției", a pledat pentru "o creație succesivă". Spațiul românesc nu a fost
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
identifică cu "versiunea-colind" (în Transilvania), din vremuri (pre)medievale și până prin secolul al XVII-lea sau al XVIII-lea. În această perioadă cântecul a fost prea puțin cunoscut chiar și în provinciile istorice extracarpatice. Colindele, spre diferență de doine și balade, au un puternic caracter conservator, grație unor străvechi cutume și interdicții de interpretare în afara unui interval de timp consacrat (12 zile pe an). După săvârșirea procesului de metamorfoză (saltul în baladă), a apărut un context istoric, prielnic aspirațiilor unioniste, care
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
provinciile istorice extracarpatice. Colindele, spre diferență de doine și balade, au un puternic caracter conservator, grație unor străvechi cutume și interdicții de interpretare în afara unui interval de timp consacrat (12 zile pe an). După săvârșirea procesului de metamorfoză (saltul în baladă), a apărut un context istoric, prielnic aspirațiilor unioniste, care i-a transformat pe cei trei eroi în exponenți ai celor trei provincii. Din acest moment, specificitatea a îngrădit definitiv orice potențială evadare în spații extraromânești. Studiul lui Adrian Fochi ("Miorița
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
Șincai. Manuscrisul a fost descoperit abia la sfârșitul secolului al XX-lea în Arhivele din Tîrgu Mureș și publicat în 1991, în "revista Manuscriptum". Dar cea mai cunoscută variantă literară este "varianta Alecsandri" (versiunea baladă). Prima variantă publicată este o baladă din zona Vrancea, culeasă, se pare, de Alecu Russo (în Munții Sovejei) în perioada februarie - aprilie 1846. Într-o scrisoare către A. Hurmuzachi, Vasile Alecsandri mărturisește că „această baladă mi-a fost adusă din Munții Sovejii de D. A.Russo, care
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
literară este "varianta Alecsandri" (versiunea baladă). Prima variantă publicată este o baladă din zona Vrancea, culeasă, se pare, de Alecu Russo (în Munții Sovejei) în perioada februarie - aprilie 1846. Într-o scrisoare către A. Hurmuzachi, Vasile Alecsandri mărturisește că „această baladă mi-a fost adusă din Munții Sovejii de D. A.Russo, care o descoperise...”. Dar după stingerea din viață a lui A. Russo (1859), Vasile Alecsandri își schimbă opinia (vezi nota la balada "Dolca" din volumul „Poesii populare ale românilor” (1866
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
către A. Hurmuzachi, Vasile Alecsandri mărturisește că „această baladă mi-a fost adusă din Munții Sovejii de D. A.Russo, care o descoperise...”. Dar după stingerea din viață a lui A. Russo (1859), Vasile Alecsandri își schimbă opinia (vezi nota la balada "Dolca" din volumul „Poesii populare ale românilor” (1866), unde îl indică drept informator al baladelor "Dolca" și "Miorița" pe un „anume Udrea”, un baci de la o stână de pe Ceahlău). Subiectul a fost tratat pe larg în mai multe studii. Balada
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
Sovejii de D. A.Russo, care o descoperise...”. Dar după stingerea din viață a lui A. Russo (1859), Vasile Alecsandri își schimbă opinia (vezi nota la balada "Dolca" din volumul „Poesii populare ale românilor” (1866), unde îl indică drept informator al baladelor "Dolca" și "Miorița" pe un „anume Udrea”, un baci de la o stână de pe Ceahlău). Subiectul a fost tratat pe larg în mai multe studii. Balada a fost publicată pentru prima dată de către Vasile Alecsandri, în secțiunea "Cântece poporale românești" din
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
balada "Dolca" din volumul „Poesii populare ale românilor” (1866), unde îl indică drept informator al baladelor "Dolca" și "Miorița" pe un „anume Udrea”, un baci de la o stână de pe Ceahlău). Subiectul a fost tratat pe larg în mai multe studii. Balada a fost publicată pentru prima dată de către Vasile Alecsandri, în secțiunea "Cântece poporale românești" din gazeta "Bucovina" din Cernăuți (an III, nr. 11, sâmbătă, 18 februarie 1850) cu titlul "Mieoara". Textul este republicat, în 28 august 1850, de Vasile Alecsandri
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
în secțiunea "Cântece poporale românești" din gazeta "Bucovina" din Cernăuți (an III, nr. 11, sâmbătă, 18 februarie 1850) cu titlul "Mieoara". Textul este republicat, în 28 august 1850, de Vasile Alecsandri, în bisăptămânalul "Zimbrul" (Iași). În 1852, Vasile Alecsandri include balada Miorița și în volumul "Poesii poporale. Balade (Cântece păstorești)". În anul 1854, Jules Michelet publică prima traducere a baladei într-o limbă străină, la Paris, în "Légendes démocratique du Nord". În 1859, la Pesta, apare culegerea "Poezia populară. Colinde," culese
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
Bucovina" din Cernăuți (an III, nr. 11, sâmbătă, 18 februarie 1850) cu titlul "Mieoara". Textul este republicat, în 28 august 1850, de Vasile Alecsandri, în bisăptămânalul "Zimbrul" (Iași). În 1852, Vasile Alecsandri include balada Miorița și în volumul "Poesii poporale. Balade (Cântece păstorești)". În anul 1854, Jules Michelet publică prima traducere a baladei într-o limbă străină, la Paris, în "Légendes démocratique du Nord". În 1859, la Pesta, apare culegerea "Poezia populară. Colinde," culese și corese de A. M. Marienescu. Una dintre
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
titlul "Mieoara". Textul este republicat, în 28 august 1850, de Vasile Alecsandri, în bisăptămânalul "Zimbrul" (Iași). În 1852, Vasile Alecsandri include balada Miorița și în volumul "Poesii poporale. Balade (Cântece păstorești)". În anul 1854, Jules Michelet publică prima traducere a baladei într-o limbă străină, la Paris, în "Légendes démocratique du Nord". În 1859, la Pesta, apare culegerea "Poezia populară. Colinde," culese și corese de A. M. Marienescu. Una dintre aceste colinde poartă titlul "Judecata păstorilor", fiind o variantă a Mioriței și
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
culese și corese de A. M. Marienescu. Una dintre aceste colinde poartă titlul "Judecata păstorilor", fiind o variantă a Mioriței și se dovedește a fi similară cu textele care circulă în partea de nord-vest a Transilvaniei (Năsăud - Lăpuș). "Varianta Alecsandri" (versiunea baladă) este socotită o variantă virtuală, deoarece în această formulă și alcătuire textul nu a fost niciodată întâlnit în spațiul consacrat al performării; este reprezentativ pentru că este alcătuit din fragmente autentice, tipice versiunii baladă; conține aproape toate episoadele, temele, motivele și
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
a Transilvaniei (Năsăud - Lăpuș). "Varianta Alecsandri" (versiunea baladă) este socotită o variantă virtuală, deoarece în această formulă și alcătuire textul nu a fost niciodată întâlnit în spațiul consacrat al performării; este reprezentativ pentru că este alcătuit din fragmente autentice, tipice versiunii baladă; conține aproape toate episoadele, temele, motivele și secvențele ce o definește din punct de vedere tipologic. Există și o , de factura livrescă, specifică tipului nord-maramureșean. Este unanim acceptată ideea că Vasile Alecsandri a "îndreptat" această creație folclorică, în spiritul ideilor
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
Burcel" și "Cântecul lui Mihai Viteazul", determinându-i pe unii să considere că varianta mioritică publicată de Vasile Alecsandri este o operă a acestuia (Duiliu Zamfirescu, 1909), iar pe alții să se îndoiască de „autenticitatea folclorică a primei versiuni a baladei”. În general s-a acreditat ideea că Vasile Alecsandri „a extras din numeroasele variante ale Mioriței (..) forma perfect cristalizată”, cu atât mai mult cu cât „nu există nici un tablou sau vers din Miorița lui Alecsandri care să nu se găsească
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
sau vers din Miorița lui Alecsandri care să nu se găsească în una din numeroasele variante culese de atunci încoace pe întinsul țării, unele fiind prezente și în forma transilvăneană de colind, care are probabil o vechime mai mare decât balada”. Istoria exegetică a Mioriței a fost marcată de apariția unor culegeri, studii, cărți sau publicații (reviste) socotite decisive în impulsionarea cercetărilor din domeniu. Aceste lucrări au impus direcții noi de interpretare, au emis ipoteze și teorii privind istoria și geneza
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
dacă i se poate găsi pereche în alte literaturi populare și dacă chiar literatura cultă, în infinitele variații, a realizat vreodată un mic poem așa de armonios și de artistic" Iar aprecierile lui Alecu Russo - care trăia cu convingerea că balada reprezintă doar rămășițele unei vaste epopei naționale, chiar și așa socotind-o “cea mai frumoasă epopee păstorească din lume” - aveau să devină obsesii. Dovadă că în 1982 Nichita Stănescu definește Miorița ca fiind "Iliada și Odiseea genetică a poporului nostru
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
Miorița este de a pătrunde în specificul etnic, cultural și mai cu seamă spiritual al poporului român. Acest demers pornește de la premisa unicității ei. Pe de altă parte însă temele și motivele (în sens conceptual și etnografic) conservate în această baladă sunt comune spațiului cultural indo-european. Al doilea pas impune o analiză în relație cu specificul popoarelor ce ne înconjoară, atât vest-europene, cât și orientale, căci există afinități cu culturile marginale indo-europene, de tip major. Miorița aparține culturii continentale / europene în măsura în care
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
cât și orientale, căci există afinități cu culturile marginale indo-europene, de tip major. Miorița aparține culturii continentale / europene în măsura în care această civilizație o înțelege și o asimilează. Francezii, de exemplu, au fost primii care au ridicat un semn de întrebare în dreptul baladei (J. Michelet, 1854), acuzând resemnarea ciobanului în față morții, ceea ce ar defini o „trăsătură națională”. În schimb, George Călinescu a fost de părere că folclorul românesc valorificat în literatura cultă a întrunit aprecieri favorabile din partea britanicilor. Miorița suportă o paralelă
Miorița () [Corola-website/Science/297301_a_298630]
-
perfecționează, în particular, la teoria muzicii. Între 1873 și 1877 a studiat teologia ortodoxă la Cernăuți, unde a și condus societatea studențească Arboroasa. A fost unul dintre cei mai faimoși compozitori pe vremea sa. Printre cele mai populare lucrări sunt: „Balada pentru vioară si orchestră” op. 29, opereta „Crai nou” pusă în scenă pentru prima dată în sala festivă a Gimnaziului Românesc din Brașov (astăzi Colegiul Național „Andrei Șaguna”), unde pentru scurtă vreme a fost profesor de muzică (1881-1883). În plus
Ciprian Porumbescu () [Corola-website/Science/297365_a_298694]
-
sa, AMCM a organizat întâlniri în localitățile ceangăiești unde s-au pus bazele unor grupuri folclorice și de păstrare a tradițiilor. Aceste grupuri au participat la diferite manifestații culturale atât în țară, cât și peste hotare, prezentând publicului larg cântece, balade, dansuri, obiceiuri, povești și jocuri ale ceangăilor. Cele mai populare festivaluri la care grupurile sunt invitate : După implementarea programului educațional grupurile de folclor au fost completate și de copii, în majoritatea locațiilor de învățământ aceștia formând grupe folclorice de tineri
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
ul este o poezie scurtă cu formă fixă, a cărei structură se bazează, ca și balada, pe refren, care a apărut în Franța medievală sub denumirea de rondeau. Originile rondelului se regăsesc în cântec. La început, rondelul era legat de muzică și dans, astfel că la sfârșitul secolului al XV-lea era considerat o formă muzicală
Rondel () [Corola-website/Science/297583_a_298912]
-
în Iași". Aceasta va fi urmată de "Chirița în provincie" (1852), "Chirița în voiagiu" (1864) și "Chirița în balon" (1874). La Teatrul Național se joacă "Chirița în Iași sau Două fete ș-o neneacă". În 1852 apare volumul "Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești). Adunate și îndreptate de d. V. Alecsandri". Tipărește primul volum de teatru "Repertoriul dramatic", care conține piesele "Iorgu de la Sadagura", "Iașii în carnaval", "Peatra din casă", "Chirița la Iași", "Chirița în provincie". În 1853 apare volumul "Poezii poporale
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
Cântice bătrânești). Adunate și îndreptate de d. V. Alecsandri". Tipărește primul volum de teatru "Repertoriul dramatic", care conține piesele "Iorgu de la Sadagura", "Iașii în carnaval", "Peatra din casă", "Chirița la Iași", "Chirița în provincie". În 1853 apare volumul "Poezii poporale. Balade adunate și îndreptate de V. Alecsandri", partea a II-a. Publică la Paris primul volum de poezii originale: "Doine și lăcrimioare". În 1856 apare în "Steaua Dunării", revista lui Kogălniceanu, poezia "Hora Unirii". În 1874 publică "Boieri și ciocoi", una
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]