8,717 matches
-
fixarea ovulului în uter, astfel încât sperma lui tati să nu-l poată fertiliza. Lottie o privi circumspectă. — Zău, mamă ... Sophie îi făcu cu ochiul surioarei sale. — Nu trebuie să inventezi povești din astea, oricum noi nu credem o vorbă din basmul ăsta cu vaginele, nu-i așa? Eu și Lottie știm că pe copii îi aduce domnul Barza, ca în Dumbo, nu-i așa, Lots? — Și atunci unde o să faceți nunta dacă tatăl tău nu se simte bine? Știu, ochii Henriettei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
aceasta nu e un roman. Nu propune și nu dezleagă, printre peripeții și episoduri, o factice intrigă literară. E o suită de crochiuri, de priveliști...” (în Adevărul, an XXXIII, nr. 11056, 20 aprilie 1920). Articolul despre „culegerea de povești și basme” a lui Victor Eftimiu din Corabia cu pitici polemizează, dintru început, cu formula raționalist-burgheză a romanului: „În roman, legile fizice și toate constrîngerile naturii nu sînt niciodată înfrînte și deznodămintele se supun logicei de care fantezia basmelor își bate joc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de povești și basme” a lui Victor Eftimiu din Corabia cu pitici polemizează, dintru început, cu formula raționalist-burgheză a romanului: „În roman, legile fizice și toate constrîngerile naturii nu sînt niciodată înfrînte și deznodămintele se supun logicei de care fantezia basmelor își bate joc cu încîntare. Adorabilă simetrie și ordine în acest desfrîu al imaginației!”. Refuzul „complicațiilor psihologice”, adaugă Vinea, se asociază cu subiecte care ar putea fi ale unor „nuvele moderne”, lipsite însă de „pedantlîcuri psihofizologice” à la Paul Bourget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și fantast, antimimetic, lipsit de „anecdotă” realist-tradițională - acesta e modelul romanesc al lui Vinea, „aplicat” în Paradisul suspinelor. Autorul nu va ignora epicul amplu, chiar cu elemente „social-gazetărești”, dar îl va hibridiza masiv cu elemente de poem estetizant și de basm în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu E. Lovinescu și cu numeroșii adepți ai epicului realist-documental, social și istoric, Mihai Zamfir pare a-i da dreptate mai curînd lui Vinea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nervura vînătă în păienjenișul gărilor imense. Cheiuri trainice de piatră vor atrage pacheboturile exagerate sau steamerele fremătînde, coșuri de uzine nenumărate se vor înălța ca niște semne de exclamație, un milion și jumătate de locuitori treziți din somnul lor de basm se vor întîlni în Bursele clocotitoare, pe piețele solemnizate de statui masive, departe de muzeele pustii, dormitoare melancolice ale trecutului. Și această viață nouă în Bosfor își va găsi poeții ei (...) artiști minunați vor privi, în titanica sforțare europeană de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de agonie. De aceea, socialismul netezește terenul pentru muribunzii și imbecilii viitorului”. Într-un text intitulat „Supoziții“, Ernest Poldi relativizează percepția „realității” imediate din perspectiva unui vizitator venit dintr-o altă dimensiune: „Locuită de mii de taine, firea pare un basm nesfîrșit și straniu pe care îl poți opri oricînd și relua. Dacă mîine, un om rătăcit din alte lumi, cu un alt trup și cu un alt suflet, cu alte simțuri decît ale noastre, un om de vată sau de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
apocaliptic, pline de eufonii „barbare”, amestecă figurația industrială („Apocalips de uzină“, „Stihuri pentru rîsul roșu“, dar mai ales experimentalul „Răboj aforistic“, organizat pe două „capitole”: „Tîlc abstract plastic crestat“ și „Variațiune concretă în hieroglife de cretă“) cu cea tradiționalistă („Sfîrșitul basmului lui Barbă-Albă. Voievodul Grădinar“). De cele mai multe ori, colaborările „neavangardiste” își au tîlcul lor: Ion Minulescu, de pildă, publică poeme cu tentă burlescă și mesaj antitradiționalist, uneori blasfemiatoriu („Dragoste falită“, „Idilă“), afine antisentimentalismului și antipaseismului futurist. Victor Eftimiu este prezent - în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și un potențial emancipator: „expresia primară”, primitivismul „norodului”, legitimează universalismul dezvăluind fondul comun, transfrontalier, al umanității: „Creațiile norodului n’au cunoscut dialect, ci au tins spre universalitate. De aceea: un idol african seamănă în subtilitate cu o cioplitură românească, un basm românesc cu unul mongol. La mijloc nu e numai migrațiunea de popoare și de legende...”; „O răscruce de ev. Clase descind, economii inedite se construiesc. Proletarii impun forme noui”; „Cufundați în colectivitate, îi creiăm stilul după instinctele pe care de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
trecut în economie: e geniul ei. Esteți de sanatoriu au tratat cu dispreț cabaretul: cabaretul s’a impus ca forță vie; au disprețuit circul, deși pălăvriau admirativ despre arena elină. (...) Fotogenia la rîndu-i a înțeles pantomima: a creiat dintr’însa basm abstract și dur (vezi creațiile Charlie Chaplin, frații Fratellini)”. Concluziile sînt aceleași ca și cele ale lui B. Florian: „Teatrul a socotit multă vreme cinematograful (...) atentator la bunele moravuri: conrupător de gust, exploatator de instincte colective. Nu s’a apărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Integralului se deschide printr-un articol al lui Ion Călugăru, „Drama-pantomimă”, în care cinematograful e văzut ca fiind arta de avangardă prin excelență: „Azi Cinematograful indică drumuri, ca un reflector (...) Fotogenia, la rîndu-i, a înțeles pantomima. A creat dintr-însa basm abstract și dur (vezi creațiile Charlie Chaplin, frații Fratellini)”. Ideea filmului ca artă nouă producătoare de mituri moderne și de emoții colective se asociază cu o apologie a vitalității artelor „comice”, a carnavalului popular, și cu considerații bizare de genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmă avatar l-au găsit în cinema — comedienii acrobați”. În termenii lui Bahtin, cinematograful modern apare ca ultim avatar al unei culturi a Carnavalului. Un Carnaval ce regăsește, funcționalist, tipicitatea clasică: „Priviți filmele realiste de aventuri americane, anecdota irumpe ca basmul, actorii nu sînt actori, ci tipuri - Tom Mix, de pildă, e călărețul - peisajul străbate ecranul animat cît e nevoie de dînsul”. În Chaplin, reputatul cineast britanic este așezat de către B. Florian într-o descendență filozofică pe cît de prestigioasă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vol. III, cap. „Arghezi & Urmuz”). Titlul articolului - „Schițe fantastice” - spune, fără îndoială, ceva mai profund despre natura intimă a acestor texte decît critica raționalistă a epocii. Autorul lui „Emil Gayk” este văzut ca „unul dintre cei mai personali creatori de basme noui”. „Absurditatea” nu e decît o aparență: dincolo de grotesc și satiric, sensul lor rămîne unul „simbolic” și „mitologic”: „grotescul și satiricul se îmbină în forme la prima vedere, absurde dar și amuzante și simbolice”. În „Fuchsiada”, de pildă, „se poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmări linia clasică a mitologiei elene” (ilustrată de „tema muzicei imaculate”) alături de „libertinajul fantast al mitologiilor nordice”. Cernînd „toată pleava locurilor comune”, Urmuz compune „fragmente de nouă mitologie” cu „plăcerea sadică a copilului ce demontează păpușile”. Dincolo de caracterul „fantastic” al „basmelor moderne”, Perpessicius sugerează și existența unei dimensiuni psihologice a textelor, vizibile în „nefericirea ce de atîtea ori străbate, cînd toate încercările de a reconstitui viața factice a păpușilor rămîn zadarnice”: „Marionete încovoiate sub greutatea unor destine peste puterile lor, Ismail
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în Urmuz o mare vervă creatoare și o fantezie neostoită, capabilă nu numai să implice datele realității curente, să le amestece și să dea, ca jocul norilor, forme noui, îndrăznețe și uimitoare, proprii tuturor mitologiilor, dar chiar să evolueze spre basme în cari nihilismul fantastic al primelor fragmente și automatismul marionetelor sale primare să se dezvolte în compoziții limpezi și armonioase”. Armonia și „limpezimea” compozițională fac din aceste scrieri „probe îndestulătoare pentru a marca o dată în istoria scrisului nostru contimporan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
mai tîrziu, comentînd volumul „Ale vieții valuri”, schițe vesele, al lui Tudor Mușatescu („Mușătescu”), va elogia „două excelente momente de comedie peste cari ai impresia că a fluturat puțin aripa marii parodii a lui Urmuz” (idem., p. 474). Fantezismul ironic, „basmul modern”, prelucrarea rafinată a eposului popular se numără printre „feblețile” criticului. Putem vedea în ele și o afinitate față de literatura nonmimetică, în opoziție cu „mediocritatea” retorismului și realismului. Comentînd, în 1930, Abecedar de povestiri populare (apărut la Editura Unu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de „text” ca discurs de legitimare și autoritate critică. Primul îl folosește în sens „textualist”, dincolo de convențiile clasice de specie și gen: pentru Marin Mincu, textul urmuzian nu e a fi nici roman, nici schiță, nici nuvelă, nici poem, nici basm, chiar dacă poate simula aceste formule. E Text. În schimb, N. Manolescu subsumează textualizarea categoriei tipologice a romanului „corintic”, propulsîndu-l pe Urmuz în avangarda acestei tipologii ficționale. La data amintitei polemici, conceptul de „postmodernism” nu fusese încă aclimatizat la noi... Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
caracterul „protocronic” al avangardei autohtone... Prefața lui Constantin Crișan („Urmuz și palingenezia literaturii”) este un discurs hagiografic exaltat, un „omagiu” speculînd - la modul liric - pe marginea relației național - universal și a „genialității” lui Urmuz. Autorul își începe sub formă de „basm” textul despre eroul său: „A fost și rămîne — dar era cît pe ce să treacă neobservat. Uriașă, forța sa era a unui erou de basm, dar a trebuit să moară pentru a fi descoperit cu adevărat în toată plenitudinea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
marginea relației național - universal și a „genialității” lui Urmuz. Autorul își începe sub formă de „basm” textul despre eroul său: „A fost și rămîne — dar era cît pe ce să treacă neobservat. Uriașă, forța sa era a unui erou de basm, dar a trebuit să moară pentru a fi descoperit cu adevărat în toată plenitudinea și vitalitatea lui”. Urmuz este văzut ca „un Făt-Frumos care contrazice orice regulă a basmului”. Către final, discursul devine delirant, în consonanță cu retorica encomiastică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
să treacă neobservat. Uriașă, forța sa era a unui erou de basm, dar a trebuit să moară pentru a fi descoperit cu adevărat în toată plenitudinea și vitalitatea lui”. Urmuz este văzut ca „un Făt-Frumos care contrazice orice regulă a basmului”. Către final, discursul devine delirant, în consonanță cu retorica encomiastică a României ceaușiste: „un profet al vieții a putut (...) să prindă treptat, cu o neiertătoare luciditate, evoluția veacului. (...) Literatura lui, în care imaginarul nu pare a avea nici început, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmele protocronistului Paul Anghel, abundent citat — întregul eseu pornește de la postularea „rădăcinilor folclorice” ale creației urmuziene. Ceea ce își propune să arate Constantin Crișan e că suprarealismul european nu e incompatibil cu mitul și cu folclorul autohton (în cazul de față, „basmul absurd”). Chiar și biografia lui Urmuz se află „în vecinătatea basmului”, în vreme ce realitatea de zi cu zi a devenit, la rîndul ei, urmuziană: „Urmuz a devenit de mult un referent de bază al cadrului existențial”. Cel puțin în această privință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rădăcinilor folclorice” ale creației urmuziene. Ceea ce își propune să arate Constantin Crișan e că suprarealismul european nu e incompatibil cu mitul și cu folclorul autohton (în cazul de față, „basmul absurd”). Chiar și biografia lui Urmuz se află „în vecinătatea basmului”, în vreme ce realitatea de zi cu zi a devenit, la rîndul ei, urmuziană: „Urmuz a devenit de mult un referent de bază al cadrului existențial”. Cel puțin în această privință, nu putem să nu-i dăm dreptate prefațatorului... Tot cu ocazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vânt. Sau mai departe. Cu foaia aceasta închid porțile și trag cheile. Sunt undeva jos sau undeva sus. Tu stinge-ți lumânarea și-ntreabă-te: taina trăită unde s-a dus ? Ți-a mai rămas în urechi vreun cuvânt ? De la basmul sângelui spus întoarce-ți sufletul către perete și lacrima către apus. ÎN PREAJMA STRĂMOȘILOR Pe lespezi dacă te apleci auzi scarabei sărutând părinteștile luturi, crengile noastre căzute-n adânc, în ținuturi amare și reci. Pe lespezi urechea de-o pui, audu-se
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Tati Îi va cumpăra Într-adevăr tricoul roșu al lui Francesco Totti. Astăzi toți Îi cumpărau orice Își dorea. Astăzi avea un fel de lampă fermecată a lui Aladin. Își rostea dorințele și acestea se Împlineau. Se trezise Într-un basm - totul era fantastic și perfect. Dar la ce oră avea să vină caleașca din bostan pentru a-l duce Înapoi acasă? Tati, spuse la un moment dat Valentina, dacă trebuie să dormim la tine, trebuie să ne cumperi periuțe de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Astfel, apar figuri istorice (Vlad Țepeș, Zoe Moruzi, Ienăchiță Văcărescu) alături de altele contemporane (Horia Gârbea, de exemplu) într-o mixtură ficțională susținută de tipologii fantastice; fantome, glole, morgoni, pitici, ființe cu rădăcini mitice ori, pur și simplu, colate pe structurile basmului tradițional, contribuie firesc la alcătuirea unei lumi în care realismul poveștii se desprinde din însăși inima fantasticului. Acest amestec de real și ireal constituie nota dominantă a scrierii și întreține veridicitatea mesajului. Eu însumi apar ca personaj, episodic firește, descoperire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
N-am cui să spun "Iubitul Meu", nu mai există... Refuz un alt, (instantaneu), oricât insistă. Nu-mi spuneți basme, de nu sunt inclusă-n basme; La vremea gândului cărunt nu vreau marasme, Prefer jertfelnice iubiri vindecătoare. Și duhu-n aste primeniri nicicând nu moare.
Vâltoarea gândului. In: Ca niște lungi ecouri... by Valentina Lateș () [Corola-publishinghouse/Imaginative/477_a_702]