4,885 matches
-
redus (puțin peste 10%). Interesant este că peste 50 % dintre străinii care obțineau doctoratul în drept proveneau din România, la mare distanță în acest clasament situându-se bulgarii (18 titluri), francezii (17), germanii și olandezii (câte 12), turcii constantinopolitani (zece), britanicii, inclusiv cu coloniile (opt), luxemburghezii (șase), costaricanii (cinci), brazilienii (patru), grecii, si rușii (câte trei), italienii și sârbii (câte doi); respectiv câte unul din Austria, Egipt, Japonia, Macedonia, Peru, Sân Salvador, Spania, din zona arabă și din cea poloneză 74
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
dintre cele 51 de titluri de doctorat confirmate în științe pentru străini de către Universitatea Liberă din Bruxelles (1844-1914), opt aparțineau rușilor, câte șapte brazilienilor și românilor (am calculat aici și pe cei doi din zonele ocupate la acea dată), cinci britanicilor, patru germanilor, câte trei francezilor, respectiv italienilor 79. Din Bulgaria, Insulele Azore, Luxemburg, Olanda și Portugalia proveneau câte doi doctori în științe, iar câte unul din Argentina, Elveția, Slovenia și Turcia 80. În cazul științelor fizico-matematice (71 de doctori în
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
sau confidențial. Informațiile secrete pot fi degradate în informații confidențiale, în timp ce acelea confidențiale nu pot fi degradate, ci doar declasificate sau, dacă este cazul, ridicate pe un nivel superior. Termenul degradare provine din sistemul britanic de clasificare a sistemelor informaționale. Britanicii vorbesc despre gradarea informațiilor, și nu despre clasificarea lor, atunci când se referă la ceea ce americanii numesc clasificarea informațiilor. Ulterior, după primul război mondial, și americanii au preluat termenul degradare (down-grading), preluând sistemele folosite foarte mult de britanici și francezi. De
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
a sistemelor informaționale. Britanicii vorbesc despre gradarea informațiilor, și nu despre clasificarea lor, atunci când se referă la ceea ce americanii numesc clasificarea informațiilor. Ulterior, după primul război mondial, și americanii au preluat termenul degradare (down-grading), preluând sistemele folosite foarte mult de britanici și francezi. De regulă, degradarea este efectuată de persoanele care au clasificat inițial informațiile, de succesorii acestora, șefii lor sau de alți oficiali delegați cu o astfel de autorizare, în scris, de șefii agenției sau de responsabilii pe această linie
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
informațiilor a fost preluat ca model de domenii civile, cum sunt cel economic, politic, medical ș.a., informațiile fiind grupate în două mari categorii: clasificate (confidențiale, secrete, strict secrete) și neclasificate (sau publice). Lucrurile s-au complicat și mai tare după ce britanicii au mai introdus un nivel, restricționate, între informațiile neclasificate și cele confidențiale. Și în SUA a existat acest nivel, dar, odată cu promulgarea Legii accesului liber la informații (Freedom of Information Act, FOIA), el a dispărut. Ca atare, America are două
[Corola-publishinghouse/Science/2140_a_3465]
-
la interlocutor și la așteptările acestuia. 19 De exemplu, gestica la popoarele europene arată că acestea se împart în trei grupuri: 1. "popoarele nordice suedezii, finlandezii, norvegienii și danezii -, care gesticulează foarte puțin, fiind practic analfabeți în ceea ce privește limbajul gestual"; 2. "britanicii, germanii, olandezii, belgienii și rușii, care gesticulează cu moderație. Ei au tendința de a-și folosi mâinile când se entuziasmează, când trebuie să comunice la o distanță mai mare sau când vor să se amenințe sau să se insulte unii
Comunicare: discurs, teatru. Delimitări teoretice şi deschideri aplicative by Angelica Hobjilă [Corola-publishinghouse/Science/921_a_2429]
-
internaționale: "Politica externă a Consiliului tinde să reflecte de la sensibilitățile șefilor de state și guverne până la probleme economice și comerciale, ceea ce este de mai puțin interes pentru reprezentanții popoarelor europene. Părerea aceasta nu este una izolată. Mai mulți parlamentari (francezi, britanici, italieni, spanioli, greci, catalani, Parlamentul European) au emis același punct de vedere în trecut asupra rolului internațional al parlamentelor 109 și a necesității unei mai mari implicări a acestora în acest domeniu de activitate. Regiunile cele mai active și parlamentele
by Gabriel-Liviu Ispas [Corola-publishinghouse/Science/1020_a_2528]
-
sultanului existau partizani ai Angliei; Rusia se simțea amenințată în acțiunile sale comerciale, dacă linia contruită de germani depășea Anatolia. Apoi, se punea problema zonelor de influență, întrucât prin promovarea intereselor Germaniei Addul-Hamid încerca să neutralizeze ingerințele rușilor și ale britanicilor. Această politică a avut drept consecință apropierea anglo-rusă, deși în anul 1889 împăratul Wilhelm al II-lea propunea guvernului britanic să adere la Tripla Alianță. Atitudinea Germaniei, dovadă a puterii de care dispunea, s-a manifestat și cu prilejul Conferinței
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
monedei, pe când nivelul de viață al muncitorilor a fost puternic afectat. Inflația a fost stopată prin reforma economică din 1924, iar până în 1929 în Germania s-a înregistrat o creștere economică globală. Sprijinul bancherilor și oamenilor de stat americani și britanici, preluarea puterii de către Stresemann și "populiști" au creat condiții favorabile salvării mărcii. Reforma economică inițiată de Hans Luther, ministrul finanțelor, prin crearea unei noi monede Rentenmark a câștigat rapid încrederea populației, și o severă politică deflaționistă a permis reducerea masei
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
multiple, între care imposibilitatea aviației germane de a asigura zilnic raiduri de bombardament la Dunkerque și încetinirea ritmului ofensivei trupelor germane, au ușurat desfășurarea operațiunii prin care 338 226 oameni, dintre care aproximativ 140 000 militari francezi și 200 000 britanici, au putut fi evacuați în grabă spre Anglia, în cadrul uneia din cele mai reușite operațiuni: "Dynamo"715. La 10 iunie, Italia declara și ea război Franței, îngreunându-i situația și obligând-o să lupte pe două fronturi. La 22 iunie
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
septembrie 1940, Anglia primea deja 50 de distrugătoare vechi americane, iar după aprobarea legii "contractului de împrumut" SUA îi putea împrumuta material de război sub angajamentul restituirii la finele conflictului. Era un credit pe timp nelimitat, nesperat la început de britanici. Pasul decisiv în alianța celor două state se va face în timpul întâlnirii dintre Churchill și Roosevelt, din 9-12 august 1941, prilej cu care s-a semnat Charta Atlanticului. Ținta comună era lupta împotriva Axei. În cursul anului 1942 cele două
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
de 1,4 miliarde dolari 807. Cele trei puteri din zonele de ocupație occidentală SUA, Marea Britanie și Franța au impus o importantă deflație și reforma monetară din anul 1948, care au situat țara în rândul celor dezvoltate. În 1947, după ce britanicii și americanii și-au unificat zona economică, acolo a fost introdusă o nouă monedă: Deutsche Mark. Este un exemplu de economie de piață impusă prin politică. Reforma liberală a economiei germane o "economie de piață socială" va declanșa însă "prima
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
început, foștii aliați au adoptat politici diferite în zonele lor de ocupație. Uniunea Sovietică intenționa să transforme Germania într-o țară exclusiv agricolă, care să nu-și mai poate reface niciodată potențialul industrial. În mod cu totul opus, americanii și britanicii pun capăt politicii de distrugere a industriei, având și teama unei radicalizări a mișcării procomuniste. Efectele se vor vedea destul de repede. Activitatea economică a Germaniei de Vest a luat avânt. Între 1950 și 1978, creșterea produsului intern brut, în termeni
by GHEORGHE BICHICEAN [Corola-publishinghouse/Science/948_a_2456]
-
structural o ierarhie oficială formată din comitete, sub-comitete și sisteme de grupuri semioficiale formate prin apropierea geografică sau economică (de exemplu: statele Uniunii Europene, Comunitatea Statelor Arabe etc.). Caracteristică majoră a tratativelor multilaterale o reprezintă regulile procedurale propriu-zise, insă istoricul britanic Harold Nicolson consideră că în timpul unei conferințe internaționale atât problemele organizatorice, cât și cele procedurale devin la fel de importante precum cele de ordin politic, iar dacă acestea nu sunt tratate cu interes pot deveni un factor dezintegrator.35 Diplomația multilaterala este
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
soluționare pașnică, pentru spațiul european Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) dispunând de organisme specializate pentru anchetă, conciliere și medierea conflictelor internaționale. Anchete internaționale s-au efectuat și în contextul conflictului israeliano- palestinian; un exemplu relevant fiind anchetă britanicilor realizată prin intermediul unei Comisii speciale atacurile arabe, cu scopul de a determina cauzele care au condus la actele violente desfășurate în 1926122 și succesiv, în 1929.123 O altă anchetă internațională care a investigat situația din Palestina 124 (1945), pe
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
coastă a Palestinei, la care se adăugau orașele Jaffa și Haifa) și statul arab (cuprinzând restul Palestinei și Transiodania), Ierusalimul și Locurile Sfinte rămânând sub administrația puterii mandatare.331 Deoarece ambele părți au refuzat planul propus de profesorul Reginald Coupland, britanicii vor propune o nouă împărțire teritorială (preluând, de altfel, Planul Peel) care prevedea constituirea unui stat evreiesc (mult mai restrâns decât cel inițial, al profesorului Coupland), Galileea fiind trecută sub mandat, iar partea meridionala a regiunii (de la sud de Jaffa
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
atât arabii, cât și evreii au refuzat orice comunicare directă, astfel încât delegația britanică a fost nevoită să negocieze pe rând cu părțile implicate. Intransigenta celor două tabere a condus la respingerea propunerilor de soluționare a tensiunilor din Palestina, astfel că britanicii vor stabili în Cartea Albă332 că emigrația evreiască să nu depășească 75000 de persoane pe o perioadă de 5 ani, după care să se oprească definitiv.333 La Conferința de la Londra (10 ianuarie 1947) ministrul de externe britanic Ernest Bevin
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
britanice drepturi depline în ceea ce privește legislația, stabilirea căminului național pentru poporul evreu, instituirea egalității drepturilor civile și religioase, menținerea ordinii, precum și asumarea responsabilității asupra Ierusalimului și a Locurilor Sfinte. Situația tensionată din teritorii marcată de atacuri, violente și lupte de guerillă, britanicii au încercat să o tempereze prin convocarea unei conferințe la 10 septembrie 1946, inițiativa care însă nu va reuși să reunească cele două părți aflate în conflict. Conferință Tripartită organizată ulterior la Londra (10 ianuarie 1947) a fost dedicată în
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
listă impresionantă de exemple, primul fiind Calul Troian. El arată, de asemenea (Cruickshank 1977: cap. 5-8), că în timpul celui de-al doilea război mondial nici o variantă posibilă de a pune în aplicare un plan înșelător nu a rămas nefolosită de către britanici. Păcăleala pusă la cale în timpul operațiunii "furtună în deșert" în recentul război din Golf se înscrie în aceeași tradiție. Analizînd minciunile spuse inamicilor, Bok (1978:145) susține că "limbajul ostilităților și al rivalităților... este un cod neindicat a se cerceta
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
le putem răsplăti pe față. Acest contrast se accentuează și mai mult atunci cînd ostilitatea este oficial recunoscută de către un stat aflat în război. Un psiholog australian pare să fi spus că: una din cele mai importante moșteniri pe care britanicii au lăsat-o Australiei este faptul că englezul educat a avut întotdeauna o repulsie față de minciună și înșelătorie. (Beale 1988:25) Într-adevăr, o atitudine admirabilă; să comparăm, însă, de exemplu, comentariile făcute în privința înșelăciunii la începutul celui de-al
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
diferite, minciunile care au scopul de a induce inamicul în eroare pot fi transmise în așa fel încît să fie sigur că nu vor fi păcăliți și aliații în același timp. Un exemplu este propaganda înșelătoare difuzată în 1944 de către britanici pentru armata germană pe posturi de radio cum ar fi Soldatensender Calais; deoarece emisiunile erau în limba germană, trupele anglofone din zonă nu aveau motive să le asculte și cu atît mai puțin să le creadă. În conflictele civile e
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în toi, timp în care minciuna este acceptabilă, și perioada care începe din momentul în care războiul s-a terminat, cînd "se cere cea mai religioasă sinceritate". Un exemplu al acestei diferențe de atitudine este Tratatul Waitangi din 1840 între britanici și populația Maori a Noii Zeelande (Kawharu 1989; McKenzie 1987). Tratatul a fost negociat în două texte, unul în limba engleză și celălalt în maori, ambele avînd aceeași semnificație. Aceeași identitate a înțelesului a fost pusă la îndoială de către maori
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
implică faptul că, prin semnătura lor, șefii de ar ceda suveranitatea Marii Britanii, lucru care desigur este subînțeles în textul englez. Sahlins (1983:533) e de părere că existența a două texte discrepante a fost un act intenționat de înșelătorie din partea britanicilor, și nu o greșeală de traducere. În ciuda ingeniozității minciunilor spuse pe timp de război, nu toate sînt bine puse la punct. Mincinoșii fac uneori confuzie în privința țintei și e de așteptat să-și zăpăcească mai degrabă suporterii decît inamicii. E
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care li se spun. Epstein (1989:217) dă ca exemplu construirea celor două vapoare germane de luptă, Bismarck și Tirpitz. Aceste vapoare ar fi trebuit să se conformeze limitelor specificate în tratatul anglo-german din 1935; misiunile de recunoaștere aeriană ale britanicilor au arătat că ele fuseseră depășite. Germanii încercau să-i păcălească pe britanici, însă ofițerii Marinei britanice nu voiau să admită că erau mințiți. Drept urmare, nu au ținut cont de dovezi, argumentînd că nu erau destul de evidente și au adoptat
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vapoare germane de luptă, Bismarck și Tirpitz. Aceste vapoare ar fi trebuit să se conformeze limitelor specificate în tratatul anglo-german din 1935; misiunile de recunoaștere aeriană ale britanicilor au arătat că ele fuseseră depășite. Germanii încercau să-i păcălească pe britanici, însă ofițerii Marinei britanice nu voiau să admită că erau mințiți. Drept urmare, nu au ținut cont de dovezi, argumentînd că nu erau destul de evidente și au adoptat atitudinea "unor avocați ai integrității persoanelor cu care încheiaseră înțelegerea". Epstein comentează: "Astfel
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]