5,649 matches
-
publicat articole însemnate cu privire la domeniile sale de expertiză: începuturile Evului Mediu românesc, monumentele istorice medievale și moderne sau epoca lui Constantin Brâncoveanu. Reținem, dintre articolele și notele sale: Curțile domnești brâncovenești: Doicești, în BCMI, an II, 1909, pp. 101-112. Curțile domnești brâncovenești: Mogoșoaia, în BCMI, an II, octombrie - decembrie 1909, pp. 149-164. Noi pietre de la Doicești, în BCMI, an III, 1910, p. 48. Curțile domnești brâncovenești: Potlogi, în BCMI, an III, 1910, pp. 50-70. Vechia biserică de lemn din Grămeștii Vâlcei
Virgil N. Drăghiceanu () [Corola-website/Science/307174_a_308503]
-
articolele și notele sale: Curțile domnești brâncovenești: Doicești, în BCMI, an II, 1909, pp. 101-112. Curțile domnești brâncovenești: Mogoșoaia, în BCMI, an II, octombrie - decembrie 1909, pp. 149-164. Noi pietre de la Doicești, în BCMI, an III, 1910, p. 48. Curțile domnești brâncovenești: Potlogi, în BCMI, an III, 1910, pp. 50-70. Vechia biserică de lemn din Grămeștii Vâlcei , în BCMI, an III, 1910, pp. 110-114. Ruina Sfinții Împărați din Târgoviște. Note istorice, BCMI, an III, 1910, pp. 125-133. Curțile domnești brâncovenești. Curți
Virgil N. Drăghiceanu () [Corola-website/Science/307174_a_308503]
-
48. Curțile domnești brâncovenești: Potlogi, în BCMI, an III, 1910, pp. 50-70. Vechia biserică de lemn din Grămeștii Vâlcei , în BCMI, an III, 1910, pp. 110-114. Ruina Sfinții Împărați din Târgoviște. Note istorice, BCMI, an III, 1910, pp. 125-133. Curțile domnești brâncovenești. Curți și conace fărâmate, BCMI, an IV, 1911, pp. 49-78. Lămuriri asupra Buzeștilor (după pisaniile fundațiunilor lor), BCMI, an IV, 1911, pp. 119-124. O ctitorie mitropolitană. Biserica din Râmeștii-Vâlcei, BCMI, an IV, 1911, pp. 130-132. O tocmeală a lui
Virgil N. Drăghiceanu () [Corola-website/Science/307174_a_308503]
-
49-78. Lămuriri asupra Buzeștilor (după pisaniile fundațiunilor lor), BCMI, an IV, 1911, pp. 119-124. O ctitorie mitropolitană. Biserica din Râmeștii-Vâlcei, BCMI, an IV, 1911, pp. 130-132. O tocmeală a lui Matei Basarab, BCMI, an IV, 1911, p. 148. O Biserică Domnească, BCMI, an IV, 1911, p. 149. Mormintele din Biserica Precista, Bacău. Raport adresat Comisiunii Monumentelor Istorice, BCMI, an IV, 1911, p. 152-159. Inscripțiile bisericii Sf. Nicolae Domnesc din Curtea de Argeș,în BCMI, V, 1912, p. 95. Inscripții: Biserica domnească din Ocnele
Virgil N. Drăghiceanu () [Corola-website/Science/307174_a_308503]
-
BCMI, VI, 1913, p. 74 -77. Mormântul lui Constantin Brâncoveanu Basarab Voievod, în BCMI, VII, 1914, p. 111-125. Palatul lui Bibescu de la Băneasa, în BCMI, VII, 1914, p. 174-178. Mănăstire Hurezi în 1731, în BCMI, VIII, 1915, p. 88-90. Morminte domnești. Matei Basarab, Doamna Elena și fiul lor Mateiaș. Ultimele zile, meșteri și stil, în BCMI, VIII, 1915, p. 170-175. A efectuat săpături arheologice esențiale pentru cunoașterea trecutului medieval al Țării Românești, de o mare însemnătate fiind acelea de la Curtea de Argeș, Câmpulung
Virgil N. Drăghiceanu () [Corola-website/Science/307174_a_308503]
-
capului de bour, corbului, precum și "pretinsele armerii ale Daciei" (doi lei afrontați).. În secolele următoare, heraldica cunoaște o dezvoltare semnificativă, toate marile familii boerești, autohtone și străine, adoptând simboluri heraldice proprii (blazoane și steme de familie). Cel mai vechi sigiliu domnesc este cel din 1782 al lui Nicolae Caragea, domn al Țării Românești (1782-1783), pe care erau reprezentate în afara stemei principatului și stemele celor 17 județe. În Moldova, cea mai veche pecete cunoscută, care include și stemele ținuturilor, este cea a
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
principe al Transilvaniei, Țării Românești și Moldovei. Această stare de fapt s-a reflectat și în stema sa, pe care a adoptat-o ulterior. După unirea "de facto" a celor trei țări sub sceptrul lui Mihai Viteazul, sigiliile aplicate actelor domnești au fost schimbate. Aceastea conțineau atât stemele voievodatelor respective, cât și pe cea a Daciei (doi lei afrontați, care sprijină o sabie). Ulterior, variante unite ale stemelor Moldovei și Țării Românești s-au regăsit în sigiliile multora dintre domnitorii secolului
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
considerând că cele vechi nu mai puteau fi menținute așteptarea fixării armelor Principatelor Unite"”. Astfel Consiliul decide ca „"sigiliul tuturor autorităților administrative și judecatorești de dincoace și dincolo de Milcov să se modifice, purtând unite într-un singur scut, sub coroana domnească, acvila română, cu crucea în gură și capul de zimbru, cu o stea între coarne."” Acest simbol avea să fie din nou modificat la 12 martie 1863, când Consiliul de Miniștri adoptă o hotărâre care arată că "„o acvilă romană
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
sub un pavilion de purpură, cu ciucuri și franjuri, căptușit cu hermină și prins într-o coroană închisă. Nici această stemă nu a putut fi adoptată în mod oficial. După înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza la 11 februarie 1866, locotenența domnească instituită a conferit decorațiile bătute în 1860 celor îndreptățiți. Tot în 1866, noul principe Carol I promulgă o nouă Constituție, prin care numele țării devenea, oficial, „România”. La 30 martie 1867 Camera Deputaților adoptă proiectul de lege pentru fixarea și
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
județelor Argeș (o acvilă), Teleorman (o oaie) și respectiv Mehedinți (o albină). În 1722 Frederich Schwantz a publicat o hartă în care erau reprezentate stemele județelor Olteniei. Prima reprezentare a tuturor stemelor districtuale din Țara Românească datează din 1782: sigiliul domnesc al lui Nicolae Caragea prezintă medalioane cu herburile tuturor județelor, plasate uniform în jurul stemei mari a țării. Acest tip de sigiliu va fi preluat și de către urmașii săi la domnie. După 1829 va apărea un nou medalion, corespunzător județului Brăila
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
regulilor heraldice. În a doua jumătate a secolului al XIX se întâlnesc situații în care steme orășenești au fost acordate prin decret princiar (Focșani, 1862: două personaje feminine îmbrăcate în costum popular și dându-și mâna; Craiova, 1867: un personaj domnesc). După 1921, stemele orașelor au fost elaborate de către Comisia (consultativă) heraldică, aceasta având în vedere atât reprezentările tradiționale, cât și specificul local al fiecărei localități. Toate aceste steme prezintă elemente comune: scutul triunghiular curbat la bază, timbrat de o coroană
Heraldica României () [Corola-website/Science/307266_a_308595]
-
1986 din ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Odată ajuns pe tronul Țării Românești, Nicolae Mavrocordat, domnitor fanariot luminat, iubitor de cultură și inițiator de reforme, și-a propus ridicarea unui măreț locaș de rugăciune care să aibă și funcția de reședință domnească, și care prin dimensiuni și bun gust să îl reprezinte. Locul ales pentru impozanta ctitorie a fost coama "dealului Văcărești", cum era cunoscut de bucureșteni, de fapt un promontoriu al cornișei terasei inferioare a Dâmboviței, care domina capitala în partea
Mănăstirea Văcărești () [Corola-website/Science/307362_a_308691]
-
SV-II-a-A-05630 și fiind alcătuit din următoarele 4 obiective: este rezultatul mai multor etape succesive de construcții. Ea își trage originea în Mănăstirea Bogdănești, care fusese zidită în jurul anului 1363 de către domnitorul Bogdan I al Moldovei (1359-1365), ca să slujească ca biserică domnească în vecinătatea târgului Baia atunci întemeiat. Distrusă din temelie și pustiită de către tătari în 1510 și 1512 și apoi în 1538 de către turcii lui Soliman Magnificul, ea nu a mai putut fi reconstruită. Revenit pe tronul Moldovei în anul 1541
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
Moghilă voievod la anul 1611 iunie 7 zile și cu voia lui Dumnezeu s-a săvârșit în zilele binecredinciosului domnitor Io Radu Mihnea voievod, la anul 7126 (1618) luna septembrie 30, pentru aceasta rog să vestiți toate"". Inițial o ctitorie domnească de proporții modeste, mănăstirea s-a dezvoltat ulterior, devenind una dintre cele mai reprezentative așezări monahale din trecutul Moldovei. Biserica a fost prădată în mai multe rânduri: La începutul secolului al XVIII-lea, Mănăstirea Râșca a început să decadă și
Mănăstirea Râșca () [Corola-website/Science/308496_a_309825]
-
aceste locuri, favorizată de configurația naturală a terenului, păstrându-și nealterate tradiția, prestigiul precum și frumusețea și robustețea construcției. Monumentul se numără azi, prin îndepărtatul său trecut istoric, între așezările mănăstirești cu renume din Județul Olt, fiind contemporană cu alte ctitorii domnești și boierești din vecinătate. Încărcată din belșug de istorie, Mănăstirea Clocociov apare în peisajul orașului Slatina nu după mult timp de la prima lui atestare în anul 1368, devenind mai apoi un adevărat simbol al ținutului, prin viața autentică pe care
Mănăstirea Clocociov () [Corola-website/Science/308524_a_309853]
-
de boier, proprietară ereditară a moșiei de la Corbi, (re)înființează Mânăstirea de la Corbii de Piatră. Sfântul lăcaș a primit hramul ”Adormirea Maicii Domnului” și a fost închinată domnitorului Neagoe Basarab. Astfel, locașul capătă încă de la (re)înființare statutul de mănăstire domnească. În 1897, în timpul slujbei de Înviere, peretele vestic al naosului s-a surpat, nerănind pe nimeni. În vara aceluiași an, credincioșii au adus niște meșteri italieni cioplitori în piatră de la Albeștii de Mușcel pentru a reconstrui peretele surpat. Biserica este
Mănăstirea Corbii de Piatră () [Corola-website/Science/308556_a_309885]
-
piesă de muzică vocală compusă de este romanța „Ce te legeni codrule” pe versurile lui Eminescu. Gheorghe Scheletti s-a născut la Iași, în 1836. Tatăl său, Petru Scheletti (1808 - 1878), a fost un militar de carieră, colonel și aghiotant domnesc, și, din 1852, director al Departamentului Lucrărilor Publice din Principatul Moldovei, unul din reprezentanții influenți ai Mișcării separatiste din Moldova. Familia Scheletti era de origine grecească, primul reprezentant al familiei, Theodor Schilet sau Schelitti din Chios, fiind semnalat în cronici
Gheorghe Scheletti () [Corola-website/Science/308712_a_310041]
-
deschise la 28 aprilie, cu un mesaj din partea Locotenenței: În urma dezbaterilor, 109 deputați s-au pronunțat pentru alegerea principelui Carol, în vreme ce 6 s-au abținut. S-a adoptat o declarație în concordanță cu rezultatele voturilor. Tot în aceeași zi, Locotenența Domnească înaintează Adunării Constituante proiectul noii Constituții, urmând ca la 3 mai să facă același lucru și cu Legea electorală. Locotenența Domnească a luat sfârșit la 10 mai 1866, o dată cu depunera jurământului (citit în limba română de Nicolae Haralambie) de către domnitorul
Locotenența Domnească (1866) () [Corola-website/Science/308731_a_310060]
-
6 s-au abținut. S-a adoptat o declarație în concordanță cu rezultatele voturilor. Tot în aceeași zi, Locotenența Domnească înaintează Adunării Constituante proiectul noii Constituții, urmând ca la 3 mai să facă același lucru și cu Legea electorală. Locotenența Domnească a luat sfârșit la 10 mai 1866, o dată cu depunera jurământului (citit în limba română de Nicolae Haralambie) de către domnitorul Carol I.
Locotenența Domnească (1866) () [Corola-website/Science/308731_a_310060]
-
delimitarea hotarelor eparhiilor lor. Problemă o constituia târgul Dubăsari, și alte două sate (Sultan Câșlași și Musaip Câșlași), de la hotarul Moldovei cu Bugeacul. Mitropolitul Ioanichie venind la Iași, prezintă situația spre rezolvare domnitorului Nicolae Mavrocordat care supune problemă judecății Divanului Domnesc, prezidat de patriarhul Samuil de Alexandria, prezent la acea vreme în Moldova. Divanul ia o hotărâre spre împăcarea ambilor ierarhi, astfel: târgul Dubăsari, fund stăpânit de turci, să fie păstrat de mitropolitul Ioanichie, iar cele două sate de pe granița să
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
al II-lea Ghica (1726-1733, 1735-1739, 1739-1741 și 1747-1748) a trimis acolo materiale și meșteri care au construit un schit cu biserică din piatră și din lemn. Același domnitor a dăruit noului schit mai multe venituri din cămara și vama domnească. În anul 1733, domnitorul Constantin Nicolae Mavrocordat (1733-1735, 1741-1743, 1748-1749 și 1769) a întărit din nou miluirile acordate schitului. După ciuma din anul 1734, aici se organizează un lazaret pentru cei bolnavi de ciumă, un loc de izolare preventivă și
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
a primit un nou hram: “Adormirea Maicii Domnului”. Pe la anul 1755, domnitorul Matei Ghica rânduiește ca epitrop al acestui schit pe biv-vel jignicerul Ștefan Bosie (fiul lui Dimitrie), care fusese epitrop la Biserica „Sf. Spiridon” din Iași și la Biserica Domnească din Târgu Frumos. În anul 1761, domnitorul Ioan Teodor Callimachi (1758-1761) rânduiește ca acest schit să fie spital pentru bolnavii de ciumă, sub purtarea de grijă și ascultarea Mănăstirii „Sf. Spiridon”. Inscripția a VIII-a de la Spitalul „Sf. Spiridon” din
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
1734 s-a înființat (...) și că această închinare se face cu învoirea epitropului Schitului, Ștefan Bosie, ca să fie acolo spital de izolare pentru ciumați"".. Au fost construite mai multe case în jurul bisericii pentru a sta ciumații în ele. În hrisoavele domnești, schitul a fost cunoscut sub denumirea de "Schitul Săhăstriei desupra Socolii în codrii Iașului", dar în limbaj popular i s-a spus mai pe scurt "Schitul lui Tărâță". Denumirea schitului provine de la un vechi funcționar al Epitropiei „Sf. Spiridon” cu
Mănăstirea Piatra Sfântă () [Corola-website/Science/307999_a_309328]
-
nesfârșiți, cât și unei puternice tradiții în arta lemnarilor. Odată cu închegarea structurilor statale, în evul mediu, arhitectura de zid a concurat și înlocuit progresiv pe cea de lemn. În Țara Românească și Moldova a avut loc mai întâi prin ctitorii domnești și boierești, continuate mai târziu și de cele obștești. Acest proces a fost susținut prin legi în Ardeal încă din secolul 18, iar după 1848 ierarhii ardeleni au cerut țăranilor să-și înlocuiască vechile biserici de lemn, identificate cu iobăgia
Biserici de lemn din România () [Corola-website/Science/307978_a_309307]
-
ctitorie a lui Mihai Viteazul. Zidită în anul 1594 și așezată în centrul unei incinte înconjurate cu ziduri, sub forma unei cetăți, complexul mănăstirii a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcții, cum ar fi: reședință domnească, spital militar, școală de medicină, Arhivele Statului. Mănăstirea a fost și un important sit arheologic; în incinta complexului mănăstirii, în centrul curții, se găsea un sit arheologic geto-dacic, vechi de peste 3.000 de ani compus dintr-o vatră, numeroase vase
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]