4,758 matches
-
primi eventualele navele avariate) și că ar fi cel mai potrivit să se întoarcă pe coasta Zeelandei unde să altepte întăriri. La 19 mai De Ruyter s-a îndreptat spre această nouă locație. Între timp francezii li s-au alăturat englezilor la St. Helens la 17 mai și în ziua următoare flota combinată a luat marea pentru a-i căuta pe neerlandezi. Vânturi estice persistente le-a încetinit înaintarea și se aflau încă la Vest de Dungeness la 23 mai când
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Nes, "Deventer" 66, "Beschermer" 50, "Essen" 50, "Veere" 50, "Bommel" 36, "Utrecht" 36, "Ter Goes" 34, "Delft" 34, "Overijssel" 30 împreună cu 2 nave mai mici și câteva nave incendiare) și le-a trimis în amonte pe Tamisa la 24 mai. Englezii sub Coleman pe "Gloucester" s-au retras și au fost urmăriți cu lovituri lungi de tun până la Sheerness, unde Van Ghent, găsind locul mult mai bine fortificat decât fusese în 1667, a oprit urmărirea și s-a retras. Unele dintre
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
găsind locul mult mai bine fortificat decât fusese în 1667, a oprit urmărirea și s-a retras. Unele dintre navele sale au lovit fundul, dar s-au eliberat fără avarii, iar la 26 mai s-a reunit cu De Ruyter, englezii urmându-i la distanță. Între timp aliații trecuseră de Dover și au aflat că neerlandezii se aflau în gura Tamisei; la 27 mai un vânt dinspre Sud (primul vânt favorabil de la plecarea din I.Wight) le-a permis să se
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
astfel o superioritate numerică de 7 la 6 și de armament 6 la 5, navele lor fiind în medie mai grele. Din punct de vedere al calibrului tunurilor și al concentrării puterii de foc dezechilibrul era și mai mare, de vreme ce englezii aveau 7 nave de linie (inclusiv toate navele amiral ale celor 6 divizii din cele două escadre englezești) cu trei punți suprapuse de tunuri, de prim rang, armate cu 90 până la 106 tunuri. Ambele flote erau organizate ca de obicei
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
sugera că francezii urmau să stabilească cursul întregii linii. Cât despre luarea poziției sub vânt, francezii nu ar fi putut să o facă fără să lovească țărmul. Deși cursul cu tribordul în vânt nu era cea mai bună opțiune, alegerea englezilor s-a datorat probabil faptului că valul mareic, asa cum a menționat și Narborough, le-ar fi îndreptat navele cu prova mai mult sau mai puțin spre Nord. Sandwich a luat marea spre Nord pentru că îi convenea, iar Ducele, a
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Banckert a continuat să înainteze cu vântul în babord formând o linie de chilă și s-a apropiat spre Sud în vânt față de francezi. Nu există nici o dovadă că De Ruyter și-a concentrat întreaga escadră de nave incendiare împotriva englezilor, obținând astfel o superioritate locală. Singura mărturie în acest sens este că Van Brackel, care avea poziția în divizia cea mai sudică din escadra lui De Ruyter, l-a atacat pe Sandwich în centrul Escadrei Albastre engleze. Totuși acestă situație
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
Brackel, care avea poziția în divizia cea mai sudică din escadra lui De Ruyter, l-a atacat pe Sandwich în centrul Escadrei Albastre engleze. Totuși acestă situație este ușor explicată prin faptul că neerlandezii s-au apropiat dinspre prova tribordului englezilor, astfel că navele din linia lor avansată au intrat în acțiune înaintea stațiilor lor proiectate. Escadrele sudice ale lui D’Estrées și Banckert au angajat lupta timp de câteva ore cu vântul dinspre babord, neerlandezii în vânt, fără să se
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
de a se reforma și a coborât cu vântul spre Sud, în timp ce Banckert s-a întors cu vântul la babord și a stat la capă pentru a-l aștepta, francezii urmându-i exemplul ceva mai sub vânt. Până seara atât englezii cât și neerlandezii erau mai mult sau mai puțin reuniți și ambii virau spre Sud-Est, cu neerlandezii înainte sub vânt; francezii erau încă ceva mai în spate și nu li s-au alăturat englezilor decât a doua zi de dimineață
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
în spate și nu li s-au alăturat englezilor decât a doua zi de dimineață. La ivirea zorilor pe 8 iunie vântul sufla dinspre Nord-Est. Pentru moment neerlandezii nu se vedeau, dar după aproximativ o oră pe un curs Nord-Nord-Vest englezii i-au găsit direct spre pupa. Ducele s-a întors pe "Prince" și a virat spre Est-Nord-Est; apoi, când francezii s-au apropiat în sfârșit, s-a oprit în vânt și a convocat un Consiliu de Război. Chiar înainte de amiază
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
numărat Haddock de pe "Royal James", Des Ardents pe "Tonnant" și Magnou pe "Excellent". Chicheley de pe "Royal Katherine" a fost luat prizonier. De ambele părți exista destul de multă nemulțumire față de comportamentul anumitor indivizi. Printre aliați principala acuzație nu era cea a englezilor împotriva lui D’Estrées și a francezilor în general (acuzație care va veni mai târziu), ci cea a lui Haddock și a altor ofițeri din Escadra Albastră contra lui Jordan pentru eșecul acestuia de a-l despresura pe Sandwich, și
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
din luptă, două puternice nave cu 82 de tunuri erau capturate, iar multe alte nave englezești erau foarte avariate. Vântul slab a împiedicat tractarea în afara luptei a capturilor, iar aceste nave au fost în cele din urmă luate înapoi de englezi. Din nou neerlandeziilor le-a fost refuzată victoria decisivă de către imensa trăinicie și putere de foc ale navelor amiral englezești cu trei punți de tunuri, adevărate fortărețe plutitoare. Acestea au rezistat atacurilor concentrate ale neerlandezilor și au reprezentat coloana vertebrală
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
după bătălie, "Westergo" 56); iar dacă neerlandezii ar fi reușit să ducă în patrie cele două capturi cu 82 de tunuri și alte mari nave englezești foarte avariate, avantajul ar fi fost și mai mare. Mai important este rezultatul strategic. Englezii au susținut că i-au gonit pe neerlandezi spre propria coastă, însă flota aliată nu era în stare să îi blocheze acolo. De Ruyter a provocat atât de multe pierderi încât principalele nave englezești au fost nevoite să se întoarcă
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
însă flota aliată nu era în stare să îi blocheze acolo. De Ruyter a provocat atât de multe pierderi încât principalele nave englezești au fost nevoite să se întoarcă în porturi pentru recondiționare. Acesta a fost deznodământul crucial al bătăliei. Englezii au fost pentru o vreme făcuți incapabili să blocheze coasta Țărilor de Jos, să intercepteze flota comercială ce se întorcea din Indiile Orientale dar și să sprjine o invazie planificată în provinciile Olanda sau Zeelanda. Iar în acest sens bătălia
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
dar și să sprjine o invazie planificată în provinciile Olanda sau Zeelanda. Iar în acest sens bătălia a fost decisivă, "spatele" Republicii fiind astfel apărat în timp ce pe uscat armata franceză părea de neoprit și amenința însăși inima țării - Amsterdam. Dacă englezii ar fi reușit să pună stăpânire pe coasta Zeelandei sau a Olandei, obținând controlul asupra căilor maritime, supraviețuirea Provinciilor Unite ar fi fost extrem de improbabilă. Mai înainte de flota engleză după înfrângerea din Bătălia de la Beachy Head din 1690, afirmația despre
Bătălia de la Solebay () [Corola-website/Science/336995_a_338324]
-
a contribui la formarea a două particule de apă. Astfel, Avogadro a putut oferi estimări mai exacte ale masei atomice a oxigenului și a diverselor altor elemente, și a făcut o distincție clară între molecule și atomi. În 1827, botanistul englez Robert Brown a observat că particulele de praf din interiorul granulelor de polen plutind în apă se agită în mod constant fără vreun motiv aparent. În 1905, Albert Einstein a teoretizat că această mișcare browniană este cauzată de ciocnirile constante
Teoria atomică () [Corola-website/Science/337522_a_338851]
-
negustorească orașului Boulogne, probabil din considerente financiare. Regele Filip al II-lea l-a numit apoi pe Renaud conte de Aumale în 1204, însă acesta a început să se detașeze de relația cu monarhul. Ca urmare a cuceririi Normandiei de la englezi în aprilie 1204, Filip i-a acordat lui Renaud comitatul de Mortain ca și onorurile pentru Warenne, care se concentra pe fortărețele de Mortemer și Bellencombre. Atât Mortain cât și Warenne fuseseră deținute de către Guillaume I de Boulogne, cel de
Reginald de Dammartin () [Corola-website/Science/328460_a_329789]
-
a izbucnit Războiul de 100 de Ani, Ludovic a rămas constant în politica sa pro-franceză, chiar în condițiile în care comitatul său era dependent din punct de vedere economic de Anglia. Acțiunile sale au avut ca rezultat un boicot al englezilor asupra lânii, fapt care a condus la o nouă insurecție, condusă de această dată de către Iacob van Artevelde. În 1339, contele a fost nevoit să își abandoneze stăpânirile, nemaifiind capabil să se întoarcă vreodată. Ludovic a fost ucis în bătălia
Ludovic I de Flandra () [Corola-website/Science/328476_a_329805]
-
Sir (n. 18 martie 1828 - d. 22 iulie 1908), cunoscut datorită numelui „Randal”, a fost un parlamentar liberal și pacifist englez. Cremer a fost ales Secretar al Asociației Internaționale a Muncitorilor în 1865, dar a demisionat doi ani mai târziu. A fost parlamentar liberal pentru circumscripția parlamentară din Haggerston în districtul Shoreditch al burgului Hackney din 1885 până în 1895, și din
William Randal Cremer () [Corola-website/Science/328478_a_329807]
-
Louisiana, a fost un „jurnal de călătorie științific juvenil”. Ea a devenit o carte favorită a tânărului Theodore Roosevelt, care va deveni un mare fan al lui Reid. În același an Reid s-a căsătorit cu fiica editorului său, aristocratul englez G. W. Hyde, domnișoara Elizabeth Hyde, ce avea vârsta de 15 ani. După o perioadă scurtă de timp liber pe care a petrecut-o cu noua lui soție, el a revenit curând la scris. Continuându-și romanele sale de aventuri
Thomas Mayne Reid () [Corola-website/Science/336525_a_337854]
-
engleză era aproape de două ori mai puternică în numere decât a fost la Beachy Head, iar olandezii intenționau să fie cu peste 50% mai puternici decât atunci. Acestea erau totuși doar numerele. Din punct de vedere calitativ, și olandezii și englezii foloseau nave mai grele. La Beachy Head aveau 10 nave cu 3 punți de tunuri. La Barfleur vor fi 25 nave cu 3 punți (9 olandeze și 16 engleze). La fel cum Ludovic XIV spera la trădare, și anglo-olandezii se
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
a ieși din încercuire. Russell îl urmări până când vântul, imprevizibil toată ziua, căzu și se apropie încă o dată ceața. "6pm" Pe la ora 6 mareea începu să se schimbe; încercând să profite de acest lucru și amintindu-și cum au scăpat englezii după Batalia de la Beachy Head din urmă cu 2 ani, Tourville își ancoră navele la mareea staționară (când curentul de maree este nul) în timp ce velele erau desfășurate. Păcălită de acest lucru, escadra lui Russell a fost îndepărtată și dusă de
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
Charles" și "Greyhound", ambele cu vâsle, marinarii englezi au reușit să abordeze și să incendieze toate cele șase nave. Marinarii francezi și trupele de pe uscat erau la acel moment demoralizați și abandonaseră navele opunând puțină rezistență în fața atacului determinat al englezilor. Acest episod a fost văzut de către Iacob al II-lea, care privea din tabăra sa de la Marsaline; a fost atât de impresionat încât a remarcat, cu lipsa de tact care îl caracteriza, "„Numai englezoii meu ar fi putut să facă
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
mai multe corăbii din port au fost abordate și incendiate, majoritatea nave de transport, dar și o navă de război de categoria 4 sau 5 și un ponton. Mai multe alte nave de transport au fost capturate și luate de către englezi atunci când șalupele s-au retras odată cu refluxul, dar majoritatea navelor de transport erau prea in interiorul portului pentru a putea fi abordate și au scăpat fără avarii serioase. Astfel s-a încheiat atacul care a fost un succes complet pentru
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
a bătăliei, francezii au abadonat ideea de a obține superioritatea navală ca atare, adoptând în schimb strategia continentală pe ucat și urmărind un război împotriva comerțului pe mare (războiul de cursă). Bătălia este privită diferit pe fiecare parte a Canalului. Englezii au văzut acțiunile ca o singură bătălie ce a durat 6 zile, numind-o Bătălia de la La Hogue sau pur și simplu Hogue. Pe de altă parte francezii au distins luptele în bătălii separate, de la Barfleur, Cherbourg și La Hougue
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]
-
precum Mahan și Pemsel, au luat acțiunea per ansamblu, bătăliile navale pe o perioadă de mai multe zile nefiind neobișnuite în acele vremuri. Termenul de Bătălia de la Barfleur și La Hogue este o descriere de compromis al întregului eveniment. Opinia englezilor că a fost o victorie decisivă, deși plauzibilă, este învechită. La început a fost larg sărbătorită, dar în vremea lui Mahan era văzută ca mai puțin importantă. Planul francez de invazie a fost distrus, dar La Hogue nu a fost
Bătăliile de la Barfleur și de la La Hougue () [Corola-website/Science/333474_a_334803]