5,423 matches
-
inhibitoriu, care depinde de aptitudinea subiectului de a suporta această tensiune fără a recurge la moduri de răspunsuri neadecvate. În acest sens, se poate vorbi de existența unor diferențe individuale, de anumite praguri de toleranță la frustrare. Determinanții toleranței la frustrare nu sunt cunoscuți încă în suficientă măsură. Desigur că aceștia vizează atât aspectul gravității blocării (există, în această privință, pentru fiecare individ o zonă, cuprinsă între două intensități de stres, în cadrul căreia răspunsul individual este adecvat), cât și diferitele aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
între două intensități de stres, în cadrul căreia răspunsul individual este adecvat), cât și diferitele aspecte al personalității umane (copiii, de exemplu, în comparație cu adulții, subiecții nevrotici și psihotici, în comparație cu indivizii normali și sănătoși, prezintă un grad mai redus de toleranță la frustrare). Este interesantă interpretarea lui N.K. Maier, care ridică, conceptul de frutrație la rangul unui fenomen cu caracter logic, adică de fenomen care s-ar produce cu necesitate în activitatea vitală a organismului și a personalității. Supoziția lui se întemeiază tocmai
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de frutrație la rangul unui fenomen cu caracter logic, adică de fenomen care s-ar produce cu necesitate în activitatea vitală a organismului și a personalității. Supoziția lui se întemeiază tocmai pe aceste posibilități restrânse de rezistență ale individului la frustrare, de care vor depinde limitele zonei de toleranță în care răspunsul este adecvat; când sunt depășite aceste limite, frustrația se produce - spune Maier cu necesitate și traduce un anumit gen de comportament (vezi, „Frustration”, 1949, McGraw-Hill, New-York). Cunoscutul cercetător al
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
necesitate și traduce un anumit gen de comportament (vezi, „Frustration”, 1949, McGraw-Hill, New-York). Cunoscutul cercetător al fenomenului de frustrație, S. Rosenzwei s-a preocupat, pe lângă alte aspecte ale frustrației, și de această problemă a precizării factorilor determinanți ai toleranței la frustrare, sugerând partciparea a două tipuri de factori: somatici, constituționali, strâns legați de diferențieri individuale înnăscute (deși un anumit rol îl pot juca și elementele somatice dobândite, cum ar fi: oboseala cronicizată, diferite maladii fizice etc.), și factorii psihologici genetici (ex.
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
pot juca și elementele somatice dobândite, cum ar fi: oboseala cronicizată, diferite maladii fizice etc.), și factorii psihologici genetici (ex. absența totală a frustrației în copilăria timpurie îl va face pe subiect incapabil de a răspunde în mod adecvat la frustrare; la fel de bine, o frustrare excesivă, sau repetată poate crea zone de redusă toleranță, deoarece copilul este constrâns, datărită imaturității sale psihologice, să reacționeze inadecvat, prin reacții de apărare a eului, care vor frâna dezvoltarea sa ulterioară). Un rol esențial în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
somatice dobândite, cum ar fi: oboseala cronicizată, diferite maladii fizice etc.), și factorii psihologici genetici (ex. absența totală a frustrației în copilăria timpurie îl va face pe subiect incapabil de a răspunde în mod adecvat la frustrare; la fel de bine, o frustrare excesivă, sau repetată poate crea zone de redusă toleranță, deoarece copilul este constrâns, datărită imaturității sale psihologice, să reacționeze inadecvat, prin reacții de apărare a eului, care vor frâna dezvoltarea sa ulterioară). Un rol esențial în instalarea tensiunii emoționale în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
exercită influența prin intermediul reacțiilor emoționale, gradul de anxietate și efectele acesteia joacă, un rol preponderent în ajustarea la situația frustrantă. Așa cum am văzut, unul din factorii care contribuie în mare măsură la reducerea tensiunii emoționale și a dezintegrării răspunsului la frustrare este toleranța la frustrare, care implică, familiarizarea cu situațiile frustrante și învățarea modalităților de a face față situațiilor de blocare. Iar cel mai important factor îl reprezintă, gradul de maturizare intelectuală, afectivă și morală a personalității, care va impune un
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
emoționale, gradul de anxietate și efectele acesteia joacă, un rol preponderent în ajustarea la situația frustrantă. Așa cum am văzut, unul din factorii care contribuie în mare măsură la reducerea tensiunii emoționale și a dezintegrării răspunsului la frustrare este toleranța la frustrare, care implică, familiarizarea cu situațiile frustrante și învățarea modalităților de a face față situațiilor de blocare. Iar cel mai important factor îl reprezintă, gradul de maturizare intelectuală, afectivă și morală a personalității, care va impune un anumit nivel de echilibrare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
contrariere un sens precis: cel de privare, de păgubire, de lipsire de un bun sau de un drept. Este limitată și, implicit insuficientă definirea frustrației numai prin blocare, prin obstacol. Nu orice blocare, nu orice conflict semnifică, o situație de frustrare. Animalul se află și el, adesea, în situații de conflict ca, de exemplu, atunci când un rival aparținând aceleiași specii îl împiedică în obținerea obiectului necesar satisfacerii unor trebuințe biologice: ex. de hrană, de adăpost, de nevoie sexuală etc. Animalul are
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
În acest context ideatic - care subliniază caracterul social al ființei umane, precum și importanța, influenței intercorelate a factorilor bio-psiho-sociali și culturali în formarea unei personalități complexe, supuse unui proces continuu de dezvoltare - este firesc ca cele - patru caracteristici ale comportamentului specific frustrării (agresiunea, fixarea, regresiunea, represiunea), așa cum au fost ele descrise în literatura de specialitate, să capete noi semnificații atunci când este vorba de lumea umană. Reflexul biologic de „agresiune”, de exemplu, este transformat, în lumea umană, sub influența condițiilor de educație, „într-
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
însoțită de sentimentul respectiv de adeziune a conștiinței individuale” (V. Pavelcu). Altfel spus, nivelul biologic de agresiune este depășit la om prin conduita de revendicare, care se încadrează într-un anumit sistem de norme morale și juridice răspunsul agresiv la frustrare se menține doar la acele structuri de personalitate instabile și impulsive, care nu s-au supus unui proces de autoeducație, de autocontrol, care asigură, reflectarea conștientă a răspunderii față, de propria persoană și față de relațiile ei sociale 5. Conținutul psihologic
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conflictualității”, cât și pe cel al „frustrției” și „stresului”. Blocării realizate de obstacol îi corespunde, mai precis, conflictul între tendințe (dorințe, trebuințe etc.), sau între individ și ambianță. „Conflictul”, la rândul său, implică în mod necesar - așa cum am văzut - actul frustrării, deoarece „satisfacerea unei tendințe se face în detrimentul alteia, prin privațiunea alteia”, dar nu în mod necesar și conștiința de a fi frustrat. „Conflictul” reprezintă prin urmare, doar condiția generala, care poate duce la instalarea stării de frustrație. Pentru a se
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
unei profesiuni o exclude pe cealaltă: fiecare alegere reprezintă un exemplu de conflict de „apropiere-evitare”. R.S. Lazarus arată, însă, că a analiza frustrația numai pe baza celor trei moduri majore de conflict, descrise de K. Lewin, înseamnă a reduce situațiile frustrării la cele mai simple elemente. În viața de toate zilele, mai rar se întâlnesc aceste situații tipice de conflict și mult mai des combinații complexe ale lor. O astfel de combinație ar fi, după R.S. Lazarus, dublul conflict de „apropiere-evitare
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de orientare în viitor” și implică aceptarea de către subiect a unor acțiuni preventive (ex. când un elev sau student este amenințat să eșueze la un examen important, el face eforturi de a preveni eșecul, elaborând un plan de studiu etc.). Frustrare în schimb, desemnează o „orientare prezentă sau în trecut” (examenul este deja pierdut sau pe cale de a fi pierdut inevitabil); „răul” ne mai putând fi prevenit, se cer acțiuni corective de tolerare sau înlăturare a acestuia. Posibilitatea de a face
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
realități psihologice noi considerăm că, exită, totuși, raporturi de intercondiționare, de influențare reciprocă: fenomenul frustrației, ca fenomen care angajează aproape întreaga personalitate, se desfășoară întotdeauna pe fondul unei anumite „disponibilități” sau „stări de pregătire” și presupune posibilitatea anticipării, pe parcursul desfășurării frustrării, a consecințelor viitoare nefavorabile (pe care „răul”, deja produs, le poate cuprinde). Psihiatri D.A. Hamburg, Beatrix Hamburg și S. Goza au ilustrat, deja, într-un mod convingător acest punct de vedere. Studiind diferențele individuale în reacțiile unor indivizi internați pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ce condiții va aprecia, de exemplu, o persoană situația ca fiind amenințătoare?; în ce condiții va utiliza ea o anumită „strategie” de angajare în soluții defensive?; altfel spus, în ce condiții va resimți tulburările afective ale „stresului” sau a-le „frustrării” ca „nelinște”, în loc de „frică” sau „supărare”, ca „rușine” sau „vinovăție”, în loc de „depresie”?. Ceea ce face sau simte persoana, stresată sau frustrată depinde, atât de condițiile pericolului evaluat de ea, cât și de variabilele individuale ale personalității, de experiența în astfel de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de sentimentul rușinii în fața camarazilor și a superiorilor săi cât și de cel al culpabilității, izvorât din conștiința unei acțiuni lașe și egoiste, în comparație cu curajul și riscul asumat de ceilalți; îndeplinirea unei dorințe sau tendințe nu se poate realiza, fără frustrarea celeilalte. „Conflictul” este considerat intern de către acești cercetători, pentru că toate dorințele menționate includ forțe ale personalității (ex. dorința de a fi stimat de semeni, tendința de a menține o conduită socială, standard etc.). Grinker și Spiegel arată că singura soluție
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conflicte reale și obiectivă cu semenii. 2) Fenomenele de „frustrație”, „conflict” și „stres” sunt în raporturi de interdependență, fiecare din ele putând fi consecința celuilalt: frustrația se dezvoltă din conflict (gratificarea uneia din cele două tendințe intrate în competiție implică frustrarea celeilalte), generându-l la rându-i (mai ales atunci când starea, de frustrație este rezultatul unui act de atribuire subiectivă, nejustificată, a intenției răuvoitoare). Situația contrariantă trebuie să dobândească, prin semnificația pe care i-o acordăm, un caracter amenințător (stresant) suficient
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
răuvoitoare). Situația contrariantă trebuie să dobândească, prin semnificația pe care i-o acordăm, un caracter amenințător (stresant) suficient de puternic pentru a fi considerată, ca frustrantă; la fel, persistența pentru o perioadă mai lungă, de timp a situației obiective de frustrare, sau creșterea intensității ei, dă naștere stării de stres. Toate aceste trei fenomene constituie trepte diferite ale unei scări de rezistență psihofiziologică, individuală la „amenințare și implică o coloratură afectivă, specifică: a) situației neașteptate exterioare, care exprimă, conflictul dintre aspirațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
conflictul dintre aspirațiile individuale si cerințele exterioare,îi corespunde treapta de „instigatie”, care dă naștere unei activități de explorare/investigare; b) persistența, sub forma unui obstacol, sau a unui pericol, a situației provocatoare dă, naștere pragului de „amenințare” sau de „frustrare”, care se traduce prin sentimentul de alarmă, de teamă, legat de integritatea eului; la acest prag se produce o intensificare a motivației și a tensiunii emoționale, care poate determina o schimbare în orientarea, comportamentului: de la rezolvarea problemei (a sarcinii), către
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de la om la om sub raportul conținutului și al intensității, modul personal de evaluare și de interpretare a situației frustrante (dependent de anumite resurse intelectuale), deosebirile în planul sensibilității, al voinței și caracterului (care vor decide gradul de sensibilitate la frustrare), măsura vulnerabilității a toleranței individuale și a atitudinii încrezătoare sau pesimiste în situația respectivă de frustrare etc., iată numai câteva din componentele psihologice de „bază ale personalității care vor determina atât marea diversitate a modurilor individuale de trăire a frustrației
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
interpretare a situației frustrante (dependent de anumite resurse intelectuale), deosebirile în planul sensibilității, al voinței și caracterului (care vor decide gradul de sensibilitate la frustrare), măsura vulnerabilității a toleranței individuale și a atitudinii încrezătoare sau pesimiste în situația respectivă de frustrare etc., iată numai câteva din componentele psihologice de „bază ale personalității care vor determina atât marea diversitate a modurilor individuale de trăire a frustrației, cât și variabilitatea, reacțiilor comportamentale la situațiile de frustrare. Capitolul III Concepții si interpretări și fenomenului
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
încrezătoare sau pesimiste în situația respectivă de frustrare etc., iată numai câteva din componentele psihologice de „bază ale personalității care vor determina atât marea diversitate a modurilor individuale de trăire a frustrației, cât și variabilitatea, reacțiilor comportamentale la situațiile de frustrare. Capitolul III Concepții si interpretări și fenomenului de frustrație Dezvoltarea, de-a lungul timpului, a unor concepții, interprete chiar teorii asupra fenomenului de frustrație, relevă caracterul polivalent al acestui fenomen: „Fenomenul frustrației, generalizat, a constituit punctul de plecare în elaborarea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care leagă stimulentul cu reacția de răsnuns”. Sub influența concepției behevioriste, unii cercetători ai frustrației (cum ar fi, de exemplu, J. Dollard, L. Doob, O.H. Mowrer, R.R. Sears etc.) au exagerat rolul „situației frustrante” și al „răspunsurilor comportamentale” la frustrare, susținând existența unei laturi mecanice directe intre agentul frustrant și reacția de răspuns a subiectului frustraț: cunoașterea stimului trebuie să ducă la prevederea reacției care-i va urma, sau dacă reacția este cunoscută, trebuie în mod implicit identificat stimulul (conform
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustrant, a „nivelului” activității, până la blocarea acesteia și reapariția unei deprinderi anterioare părăsite (adică reîntoarcerea la unele forme de conduită primitive, infantile). Fără a exclude posibilitatea ca „fixația” și „regresiunea” să constituie, în anumite împrejurări, forme specifice de reacție la frustrare, N.D. Levitov arată că, în lumea umană, aceste două modalități de reacție capătă noi sensuri și semnificații, fiind condiționate de factori mult mai complecși și mai diverși. Astfel, în legătură, cu teoria „regresiunii” în frustrație N.D. Levitov observă: „Primitivismul în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]