9,375 matches
-
untul într-o tigaie. Iar generalul Kutuzov, bătrânul cu un picior în groapă, după cum aflase, îi șifona constant frumoasele, celebrele hărți pe care, la începutul războiului, mâna împăratului, sub impulsul unei inspirații geniale, cvasidivine, trasase itinerarul armatei sale spre o glorie eternă. În seara aceea, Napoleon cugeta la o diversiune. Tocmai studiase informațiile culese de spionii lui care lucrau în tot Imperiul rus. Rapoarte despre Pugaciov, Mazepa și situația țărănimii. Toate arătau că iobăgia din Rusia nu se deosebea prea mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu se putea altfel. Ha, ha! Îți place cum am întors-o? Ha, ha! Istoria nu e decât o poveste convenabil ticluită. Oho!... Și istoricii se vor strădui să o ticluiască pe cât pot mai bine, nu pentru adevăr, ci pentru gloria Franței. În câte zile crezi că voi fi la Paris? ― În aproximativ două săptămâni. Aici am schițat cel mai convenabil itinerar. Verificat deja. Napoleon îi smulse harta din mână și o îndepărtă mult de ochi, strâmbându-se. Îl deranja acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
uscată. Abia reuși să-și dezlipească limba de cerul gurii. Din cauza tensiunii nu mai saliva. Închise ochii. Respiră adânc de câteva ori, până când inima reveni la ritmul ei obișnuit. „Ce păcat că generalul Kutuzov și-a ratat momentul lui de glorie pentru eternitate: capturarea distrugătorului de lume! Ce ratare prostească!” mormăi prințul. „Dacă nu s-ar fi lăsat condus de orgoliu, dacă nu s-ar fi încăpățânat, cu siguranță ar fi reușit să pună laba pe Napoleon. Ohhh, prietene! De ce n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
sau Mauritania, ci acolo în Arabia, aproape de orașul sfânt Mecca, unde orice credincios trebuie să meargă în pelerinaj cel puțin o dată în viață, se spune că ar fi trăit, cu mult timp în urmă, în înfloritorul și aglomeratul oraș Mir, gloria califilor, trei negustori isteți ce adunaseră, după mulți ani de afaceri împreună, o mare sumă de bani pe care au hotărât s-o investească într-un nou negoț... Se pare, totuși, că acești negustori nu prea aveau încredere unul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
opri o clipă. Poate chiar prea mult... Când voi, războinicii, porniți la luptă, niciodată nu vă gândiți la răul pe care ni-l puteți face nouă, femeilor, care rămânem acasă și suferim loviturile sorții fără să avem parte de bucuriile gloriei - plescăi din limbă, nemulțumită parcă de ea însăși. Dar n-am venit să te învinovățesc, zise. Ce-ai făcut e bun făcut, și cu siguranță că ai avut motivele tale. Am venit pentru că, în asemenea momente, un bărbat are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu mai poate de cât se umflă-n pene, fiind și el poet și autor de romane polițiste, pe care o să le publice cât de curând, când o să-și pună pe picioare propria editură, și dacă vrea să-și trăiască gloria de scriitor în deplinătatea forțelor fizice și psihice, era normal să se fi pus la adăpost; noi la ce-am mai fi rămas, să-i apărăm birourile de pefeleu melaminat și mașinile de scris? I-am lăsat avutul în grija
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
susține candidatura la Cameră sau la Senat sau, de ce nu?, direct la președinție. Avem resursele necesare, oamenii, sistemul de relații, ne putem permite; mai ales la plural vorbea, ca și cum i-ar fi avut și pe ei în vedere la împărțirea gloriei și a privilegiilor aferente, de unde Rafael deducea că nimerise printre oameni grei, ca și altă dată, rânjea și râdea ca prostul, Milică-tată, m-ai adus unde era de mine, și că, ce băiat de treabă stârpitura asta de rege. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
că Naomi era la subsol când a fost omorâtă, corect? Ochii Îi scăpărau, arătând teribil de Încântată la gândul că avea o prietenă implicată În ancheta unei crime. M-am hotărât s-o impresionez cu propria mea felie Însângerată de glorie. — Eu am descoperit cadavrul, am zis. M-a uns pe suflet să văd cum Îi pică fața. — Fugi de-aici! exclamă ea. Cum a fost? Lui Naomi n-au vrut să-i povestească prea multe. Avea tâmpla zdrobită, am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
n-a trebuit să plătească pentru găzduire sau pentru hrană, cunosc familii Întregi care s-au ruinat ca să-i cinstească pe oaspeți sau pe nevoiași. Cu toate acestea, nu-i vei auzi niciodată făcându-și din asta un titlu de glorie sau lăudându-se. Există mai bine de două mii de fântâni În acest oraș, făcute din teracotă, din aramă sau din porțelan, fântâni pe care ai putut să le observi la toate colțurile de stradă, mereu pline cu apă proaspătă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu vei vedea nici o țară, banniera rossa, a portuguesa, god save the king, internaționala, deutschland über alles, chant du marais, as stars and stripes, soldații se Întoarseră la posturile de unde veniseră, și acolo, Înarmați până În dinți, așteptară hotărâți atacul și gloria. N-a fost să existe. Nici gloria, nici atacul. Prea puțin Înclinate spre cuceriri și cu atât mai puțin spre construirea de imperii, ceea ce respectivele țări pretindeau era numai și numai să nu mai vină oamenii să le Înmormânteze lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
a portuguesa, god save the king, internaționala, deutschland über alles, chant du marais, as stars and stripes, soldații se Întoarseră la posturile de unde veniseră, și acolo, Înarmați până În dinți, așteptară hotărâți atacul și gloria. N-a fost să existe. Nici gloria, nici atacul. Prea puțin Înclinate spre cuceriri și cu atât mai puțin spre construirea de imperii, ceea ce respectivele țări pretindeau era numai și numai să nu mai vină oamenii să le Înmormânteze lor fără autorizație această nouă specie de imigranți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Încape În piele de mulțumire că a descoperit că puterea de a dispune de viețile omenești Îi aparține, În cele din urmă, În exclusivitate, și că nu va trebui să dea socoteală nimănui, nici azi, nici niciodată, tocmai când fumurile gloriei amenință s-o amețească, nu reușește să evite acea cugetare temătoare a cuiva care, chiar pe punctul de a fi prins pe picior greșit, scăpase, În mod miraculos, În ultima clipă, De ce am scăpat. Cu toate acestea, moartea care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
și plecam țanțoșă, îmbrăcată în negru, cu părul legat la spate și fără vreun suvenir al dezastrului. Dar tot nu-mi puteam imagina urmarea. Înțelegeți ce vreau să spun... Mă aflam pe stradă, singură, într-un moment de mulțumire, de glorie, de eliberare de toată porcăria asta; însă mă simțeam oribil de nefericită. Încă mai încerc să creez reveria perfectă, care să mă liniștească, însă nu reușesc niciodată. Cred că voiam scene violente pentru că toate dorințele mele erau jalnice. Toate se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
a trebui să fie, contingența și necesitatea. Totuși, aș putea să extrag fragmentul infam din textul vizibil, dar nu și din memorie, păstrând astfel arhiva refulărilor mele, tăindu-le freudienilor omnivori și specialiștilor În variante pofta conjecturii, și meșteșugul, și gloria academică. Mai ceva decât memoria adevărată, fiindcă aceea, chiar cu prețul unui exercițiu greu, Învață să-și amintească, nu să uite. Diotallevi se dă În vânt, ca toți sefarzii, după palatele cu scară monumentală și cu statuia unui războinic care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
face vreodată, și să sperăm să nici nu facă. Pentru că atunci când combinatoria ar fi terminată, rezultatul ar trebui să rămână secret și, În orice caz, universul Își va fi Încetat ciclul său, iar noi am străfulgera lipsiți de memorie În gloria marelui Metatron.” „Amin”, zicea Jacopo Belbo. Însă la aceste lucruri amețitoare Diotallevi Îl Împingea Încă de pe atunci, și ar fi trebuit să țin cont de asta. De câte ori nu-l văzusem pe Belbo, după orele de birou, Încercând programe care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
pe trotuar, sunt acolo, la doi pași, iar tu m-ai privit așa cum te uiți la toți ceilalți, căutând pe altcineva Îndărătul umbrei lor. Dar la ce bun? N-am avut oare ceea ce doream? Eu sunt Dumnezeu, aceeași singurătate, aceeași glorie vană, aceeași disperare că nu sunt și eu una dintre făpturile mele, ca toți ceilalți. Toți cei care trăiesc În lumina mea, și eu trăind În scânteierea insuportabilă a beznei mele. Du-te, mergi prin lume, William S.! Ești plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
S.! Ești plin de faimă, treci pe lângă mine și nu mă recunoști. Eu murmur În gând „a fi sau a nu fi“ și-mi zic „bravo, Belbo, bine lucrat. Du-te, bătrâne William S., și-ți ia partea ta de glorie: tu n-ai făcut decât să creezi, eu te-am corectat“. Noi, care facem să se nască nașterile altora, ca și actorii, n-ar trebui să fim Înmormântați În pământ sfințit. Dar actorii simulează că lumea, așa cum este, merge altfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
În urmă, e pierdut, creștinii vor trebui să Înceteze să-și mai poarte armele pe o câmpie destinată păcii și miresmei cedrilor din Liban, sărmani Templieri, ce s-a ales din toată această epopee a voastră? Duioșie, melancolie, pălirea unei glorii pe cale de Îmbătrânire, atunci cum să nu-și plece urechea la doctrinele secrete ale misticilor musulmani, la acea Îngrămădire hieratică de comori ascunse? Poate că de aici se naște acea legendă despre cavalerii Templului ce Încă obsedează mințile pline de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
mărșăluiască Împotriva Alexandriei sau Împotriva orașului Cairo? Decizia cea mai Înțeleaptă ar fi fost Alexandria, pentru a-i lua Egiptului un port vital. Dar mai era și geniul rău al expediției, fratele regelui, Robert d’Artois, megaloman, ambițios, Însetat de glorie imediată, ca orice frate mai mic. El dă sfatul să se Îndrepte spre Cairo, inima Egiptului. Templierii, altădată prudenți, acum freamătă de nerăbdare. Regele interzisese luptele izolate, Însă mareșalul Templului nu ține cont de această interdicție. Vede un pluton de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Încearcă să-l oprească, fratele Gilles, mare comandant al Templului, Îl măgulește, spunându-i că deja a făcut o ispravă minunată, una dintre cele mai mari ce s-au făcut vreodată pe pământul de peste mare. Dar Artois, filfizon Însetat de glorie, Îi acuză de trădare pe templieri, ba chiar adaugă că, dacă templierii și ispitalierii ar fi vrut, pământul acela ar fi fost de mult cucerit, iar el nu făcuse decât să dovedească ceea ce ar putea face cineva dacă ar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
născuți pentru a lupta pe Pământul Sfânt, nu se mai află pe Pământul Sfânt. Trăiesc Înmormântați cu strălucire În căpităniile din toată Europa și În Templul de la Paris și visează Încă la platoul Templului din Ierusalim În vremurile-i de glorie, cu frumoasa biserică Sfânta Maria Mărginașa presărată cu capele votive, cu snopi de trofee, și o puzderie de fierării, de șelării, țesătorii, depozite de grâne, un grajd de două mii de cai, un Întreg du-te-vino de scutieri, ajutoare, oameni stabiliți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o știe. Sau poate că asta a fost mai târziu. Oricum, În ziua aceea a fost prima dată când Belbo a făcut aluzie la copilăria lui din ***. Ce e curios e că ea cuprindea povestea unor fugi - aproape glorioase, În gloria amintirii, și care totuși Îi reîncolțeau În memorie după ce, Împreună cu mine, dar și În fața mea, fără nici o glorie, deși cu Înțelepciune, el fugise iarăși. 16 Apoi, fratele Etienne din Provins, adus În fața susnumițior comisari și Întrebat de aceștia dacă voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
când Belbo a făcut aluzie la copilăria lui din ***. Ce e curios e că ea cuprindea povestea unor fugi - aproape glorioase, În gloria amintirii, și care totuși Îi reîncolțeau În memorie după ce, Împreună cu mine, dar și În fața mea, fără nici o glorie, deși cu Înțelepciune, el fugise iarăși. 16 Apoi, fratele Etienne din Provins, adus În fața susnumițior comisari și Întrebat de aceștia dacă voia să apere ordinul, zise că nu voia și că dacă maeștrii voiau să-l apere, să o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o coloană de apă se Înălța În albie, În bubuit de tunet asurzitor, tocmai când fetele dădeau colțul. Fugă generală cu țipete ascuțite, iar noi și antisubmersibilii stricându-ne de râs. Aveau să-și amintească ei de aceste zile de glorie, după rugul lui Molay, supraviețuitori ai lagărului de concentrare de la Coltano, unde aveau să fie Închiși cei ce luptaseră pentru Republica din Salò. Distracția principală a băieților din Fundătură era să adune tuburi goale de cartușe și felurite resturi, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o geantă de piele o mapă voluminoasă, care atunci mi se păru de culoare roșie. „Deci”, zice Belbo, „e o carte despre templieri?” „Templierii”, admise colonelul. „O pasiune cam juvenilă. Și ei erau tot niște căpitani aventurieri care au căutat gloria străbătând Mediterana.” „Domnul Casaubon se ocupă de templieri”, zise Belbo. „Cunoaște problema mai bine decât mine. Povestiți-ne.” „Templierii m-au interesat dintotdeauna. O mână de oameni generoși care duce lumina Europei printre sălbaticii din cele două Tripoli...” „Adversarii templierilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]