5,849 matches
-
ne stingem în această cameră a iadului, fiindcă toți respiram greu și tușeam încontinuu, am auzit zăvoarele grele. Mai mulți gardieni și deținuți de drept comun, cu tărgi de lemn, s-au profilat în semiîntunericul din ușa deschisă. Mirarea și groaza le mărea chipurile aproape înlemnite. Veniseră să ne ducă la groapa comună, dar spectacolul pe care li-l ofeream îi blocase în uimire. Ivănică, rămas în urmă, ca să nu ia contact cu duhoarea camerei, s-a zborșit la ei: Ce
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
într-o parte, cu mâinile ințepenite, atârnând ca aripile rupte, cu genunchii ghemuiți ca într-o căzătură de gheață. Părea o cameră de tortură în infern, unde fiecare păcătos își trăiește în chip singular supliciul. Țipătul sfâșietor sau urletul de groază al unuia dintre ei, retrăind coșmarul anchetei, trezea în spasme toată această lume a durerii, amorțită în inconștiența somnului. Atunci începea forfoteala, la și de la tinetă, într un fel de procesiune a promiscuității, devenită condiție normală de viață. Când timpul
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
studentul intrase în criză și milițianul l-a târât sub duș. Reveninduși, îl apucase prin surprindere pe milițian și-l ținea sub duș, făcându-l fleașcă. Zvârcolirea milițianului era zadarnică. Răzbunarea nebunului se descărca asupra lui. Din cauza frigului și de groază că nebunul nu-i va mai da drumul, țipa ca din gură de șarpe. După câteva clipe de reflectare, m-am apropiat de tânărul student; știind că „cui pe cui se scoate”, i-am strigat la ureche în limba germană
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Fie ți milă! M-am uitat la el, am înțeles ticăloșia lui sufletească și i-am răspuns. Dar nu m-ai bătut niciodată. Mai întreabă și pe la alte celule. Cam așa făceau toți. Pe fețele lor se citea spaima și groaza. Dar după vreo trei săptămâni situația s-a liniștit. Sovieticii au restabilit ordinea cu tancurile. Am aflat apoi că românii ar fi fost gata să intervină în ajutorul ungurilor, dar sovieticii au instigat o parte din maghiari să ceară Ardealul
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
1. Va pieri luptînd. Tragedia a constat în faptul că și-a dat sfîrșitul în momentul în care puterea nazistă atinsese apogeul. Anul 1937 a fost cel în care Pactul de la Versailles începea să se clatine. Mulți români urmăreau cu groază acest proces. Alții din cadrul "Pămîntului nimănui" anticipau cu nerăbdare acest lucru, ca, de exemplu, cea mai mare parte a austriecilor, ungurilor, destul de mulți slovaci, croați sau ucraineni (aflați sub dominație poloneză, ca și lituanienii și chiar și un mare număr
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
într-o clipită, întreaga matahală s-a prăbușit, spiralele s-au despletit, spinarea vălurită a mai străpuns un timp apa, după care nu a mai urmat decât o vijelioasă învolburare de spumă, acolo unde creatura se făcuse nevăzută. Șocul și groaza prin care trecusem au fost atât de mari, încât o bună bucată de timp nu m-am putut clinti din loc. Aș fi vrut s-o iau la goană, mă temeam îngrozitor ca nu cumva jivina să reapară mai aproape de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
o mască a îngrijorării. Ea reprezenta în casă puterea. Tata și cu mine ne iubeam, ne supuneam și ne consolam în taină unul pe celălalt. Eram amândoi sărăcuți, și singuratici, și stângaci. Azi-dimineață, în bucătărie, am trăit un moment de groază la vederea a ceea ce la început mi s-a părut a fi un păianjen grotesc de uriaș, de gras și de cărnos. Până la urmă s-a dovedit a fi o broscuță adorabilă. Am prins-o cu gingășie și am transportat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
la masa din salon, s-a petrecut ceva foarte derutant. Mi-am ridicat privirile și timp de o clipă am avut certitudinea că văd o față care se uita la mine prin geamul camerei interioare. Am rămas nemișcat, paralizat de groază. Viziunea s-a dizolvat într-o secundă dar, deși n-aș putea descrie acum fața, era foarte clar definită. Poate e semnificativ faptul că nu-mi pot aminti chipul? După un răstimp, desigur, m-am dus să investighez. Noua lampă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
început să învârtesc cu zgomot mânerul ușii. Am dat buzna înăuntru, lăsând ușa deschisă, am găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am aprins lampa și am ridicat fitilul. Tăcere deplină. Am strigat: „Hei, cine-i acolo?“. Strigătul meu înnebunit de groază s-a reverberat prin casa goală. Tăcere deplină. M-am îndreptat spre ușă, ținând lampa în sus, și m-am uitat în hol. Nimic. M-am dus încetișor în camera din față, acolo unde văzusem „silueta“. Nu era nimeni. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și atunci mi-am spus, reflectând cu oarecare ușurare: „Da, totul poate căpăta un sens, e aceeași persoană, și, până la urmă, reușesc s-o văd ca pe aceeași persoană!“. Fața lui Hartley, care părea acum cu totul albă, exprima o groază atât de copleșitoare, încât m-aș fi simțit eu însumi îngrozit dacă n-aș fi fost stăpânit în acea clipă de nevoia imperioasă, aproape mecanică, de a detecta „similitudini“, de a găsi căi de legătură între prezent și trecutul îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acestei nopți îmi dădusem seama pe dată unde mă aflu, acum eram foarte nedumerit, continuam să văd fața moartă a lui Hartley, capul atârnându-i moale, în felul acela îngrozitor; și m-am simțit cuprins de o presimțire și o groază pe care nu le încercasem în vis. M-am proptit într-un cot și, treptat, am început să devin conștient de ce mă aflam acolo, zăcând pe stâncă, în plin soare și în fața unei mări albastre, șușotitoare. M-am ridicat încet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ascuțit mi-a străpuns gamba. M-am instalat teribil de incomod, înghețat de spaimă, cu spatele rezemat de zid, cu ochii holbați și gura căscată, zărind brusc marea vastă, argintată de lună, care se așternea sub mine, și așteptând cu groază să aud un: „Cine-i acolo?“. Dar glasurile continuau să discute, și acum le puteam desluși foarte dar. Cât e de ușor să spionezi niște oameni lipsiți de orice bănuială! Experiența care a urmat a fost atât de sinistră și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
strigătele lui brutale, scuzele ei scâncite, plângăcioase. N-am să le uit niciodată. Cel ce-a tras cu urechea s-a ales, într-adevăr, cu ceea ce merita. Aș fi vrut să plec mai înainte, dar eram paralizat, în parte de groază, în parte de niște crampe fizice, pentru că mă așezasem într-o poziție extrem de inconfortabilă și nu îndrăznisem să fac o mișcare. În cele din urmă, mi-am dat drumul de-a rostogolul și apoi m-am târât pe pajiștea tunsă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cu buzunarele goale. Toți fac la fel. Hartley scutură din cap. — Uneori, nu doresc să se mai întoarcă. Adeseori îmi închipui că a murit. Uneori aș vrea să fi murit, să aflu că a murit, astfel încât speranța și teama și groaza să poată înceta și să ne redobândim liniștea. Dacă s-ar întoarce... s-ar putea să fie... îngrozitor. — Adică? — Îngrozitor. Lacrimile lente continuau să se prelingă, iar ea își pleca pleoapele, ca să le lase să-i lunece pe obraji. Continuă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pe Iisus Hristos față de călăul ăsta, dacă asta-i ceea ce faci. — Și el sufer\, iar eu pot fi...o, atât de rea! Nu-i vina lui. A fost vina mea de la bun început. — Mă îndopi cu toate poveștile astea de groază și pe urmă aștepți de la mine să simpatizez cu el! De ce-ai venit aici, de ce-ai venit la mine, de ce-ai venit în general? Hartley, continuând să mă privească, păru să mediteze. Pe urmă răspunse, vorbind rar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
prin ușa deschisă reliefa capul sferic, tuns băiețește al lui Ben, [i culoarea albastră a tunicii lui din dril, de croială militară. Arăta îngrijorat și tânăr și, o frântură de secundă, mi-a apărut nu ca „diavolul“ din poveștile de groază ale lui Hartley, ci ca un soț tânăr, muncit de grija dacă nu cumva soția lui a avut vreun accident. — Am întâlnit-o în sat și am invitat-o la o băutură, dar n-a stat decât foarte puțin și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
avertizez pe loc că-i spusesem lui Ben despre vizita ei. Dar, totodată, mi-am spus că ar trebui, într-un fel, să rămân cu ei, ca s-o protejez împotriva furiei lui. Mi-am răspuns, în același timp, cu groază, că așa ceva era imposibil. Și, pe lângă toate acestea, se înfiripase întrebarea de ce să nu dau o fugă în jos pe deal, s-o înșfac de mână și s-o trag după mine, să fugim, oriunde, prin sat, afară, în câmp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
neputință, și n-aș fi făcut decât să-i îngreunez situația. Totul eșuase. Ușa se trânti în urma ei. Acum nu mai simțeam nevoia să trag cu urechea, nu mă mai însuflețea nici un dram de curiozitate, sufletul meu se închircea de groază în fața interiorului acestei case, acestui menaj. Mă simțeam dezgustat de mine însumi, de el, chiar și de ea. Am pornit spre casă, mergând nici repede, nici încet. Mi-am adus aminte să-mi iau jerseul, umezit acum de rouă. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lucrul acela ce-mi inspirase atâta certitudine, atâta încredere? Ce anume îmi propusesem? Săvârșisem, oare, cu o zi înainte o acțiune nebunească și înspăimântătoare, un fel de crimă pe care o comiți la beție, și de care-ți amintești cu groază la trezie? Și apoi, trebuia să mă aștept la o vizită din partea lui Ben. Prezența lui Hartley în casa mea era și ea un vis, iar întrebarea dacă supraviețuise peste noapte părea chestiunea cea mai presantă. Eram ca un copil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apoi într-un lung „ooooh“ ce părea să se stingă, pentru ca pe urmă să izbucnească din nou urletul: și toate acestea se repetau mecanic, automat, la intervale regulate, de parcă sărmana creatură umană căzuse pradă unui mașinism diabolic. Eram stăpânit de groază, de frică, de o rușine dezgustată, rușine de mine însumi, rușine de ea. N-aș fi vrut ca Titus și Gilbert să audă lugubrul zgomot ritmic, acest acces de jale agresivă. Speram să se afle departe, pe stânci, cântându-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
grijuliu, ca scândurile să nu scârțâie. Vedeam acum limpede ușa camerei lui Hartley și cheia în broască. Voiam să întind mâna, să răsucesc cheia, dar mi-era teamă să mă grăbesc, mi-era teamă să intru în încăperea aceea de groază. Am pus totuși mâna pe cheie și am învârtit-o în broască, apoi am pășit peste prag, ținând lumânarea în mâna. Salteaua de pe jos, spre care aruncam cea dintâi privire de îndată ce intram, era goală, iar cearșafurile în dezordine. Hartley plecase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
auzit un țipăt pe care n-am să-l uit cât voi mai avea de trăit. Uneori, am impresia că-l mai aud în halucinațiile mele, cu ochii deschiși. Mi-a străpuns conștiința cu certitudinea imediată a unei catastrofe, iar groaza a umplut încăperea asemenea unei pâcle care ar fi impregnat-o brusc. Fusese glasul lui Lizzie. Scosese un strigăt ce răsunase de undeva, de prin fața casei. Urmă un al doilea strigăt. James și cu mine ne-am uitat unul la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu-mi plăcea să-i știu atât de apropiați. Hotărâsem ca în acea zi să le cer tuturor să plece. Mă simțeam îndeajuns de tare pentru a-mi traduce în practică hotărârea și, cu toate că, într-un anumit fel, mi-era groază de solitudine, planurile mele nu puteam lua formă decât dacă eram complet singur. M-am îmbrăcat la repezeală și am coborât în bucătărie. Peregrine se și afla acolo, bărbierindu-se. M-a ignorat total, și am ieșit pe pajiște. James
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aflat vestea îngrozitoare că Peregrine a fost omorât de teroriști din Londonderry. Parcă nici nu-mi vine a crede. Acum îmi dau seama că priveam activitatea lui ca pe o comicărie. Numai că moartea nu-i comică - dar nici tragică. Groaza aceea rece mă atinge din nou, cu o împunsătură care nu-i decât frică, dar știu bine că nu jelesc moartea lui Perry, ci alte morți, poate că pe a mea însămi. Bietul Perry! A fost un om de curaj
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmărirea de către Securitate a lu’ episcopul Suciu, și de-acolo am vorbit la telefon cu el și spunea: Îs cam bolnav, mă dor picioarele, da’ nu mă las. P-ormă, după ce-am mers la lucru, acolo au fost o groază întreagă de oameni, de profesori... A fost unu’ Sârbu, care-a fost asistentul lui Lucian Blaga.... Ion D. Sârbu? Da, Ion Sârbu. Îl știți cumva? Bineînțeles că ținea niște conferințe de rămâneai așa, cu gura căscată. Eram cu el în
VOL I. In: EXPERIENȚE CARCERALE ÎN ROMÂNIA COMUNISTĂ by Cosmin Budeancă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]