8,611 matches
-
aproape plâng, aproape sunt, 1995), a „melanholiei deșertăciunilor” (amplul poem din 1996), a presiunii realității care „țâșnește ca apa din sifon” și a transformării ei, a graniței subtile dintre ființă și neființă - totul, acum, sub dominanta aspirației spre transcendență și mântuire: „mă desprind de mine însumi cu o ușurință necunoscută / și vreau plăcerea de a trăi a păsărilor puternice. Și încep să plâng de bucurie [...] Dumnezeu îmi binecuvântează plăcerea de a muri; / plângând, aș lumina oglinda, / în care se privește îngerul
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
abisale, ci de o aplicare a preceptelor biblice și de propunere a unor soluții creștine pentru lumea modernă, care a uitat de Dumnezeu. Prin urmare, evocarea istorică în Biserica Albă (1988) e axată pe o ideologie teologică ce demonstrează șansa mântuirii de suferințele războiului (ruso-turc) și de înălțare spirituală prin construirea unui templu. Într-un atare context, alături de Paisie Velicikovski, figurează și Grigori Potiomkin, în care D. nu vede atât simbolul expansionismului, al „mândriei ruse” (Dostoievski), ci al omului religios căruia
DRUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286886_a_288215]
-
relativă în care se trăise până atunci; lupta pe care el a purtat-o împotriva donatiștilor schismatici a căpătat dimensiuni și aspecte care prevestesc Evul Mediu, iar cea dusă ulterior contra pelagienilor a adus în prim-plan problematici legate de mântuirea omului, de har și de liberul arbitru, care au avut o influență covârșitoare asupra secolelor următoare. De aceea, putem conchide că Augustin se dovedește a fi reprezentantul a două epoci diferite, care, în esență, au asistat la o despărțire a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Așa cum am spus deja, întrebările puse de Simplicianus se referă în parte la istoria evreilor, altele însă sunt legate de interpretarea Epistolei către Romani, de aceea Augustin are motiv să se întoarcă la discuția despre conceptele de predestinare și de mântuire, de lege și de har, care îl pasionează și care pregătesc ulterioara luare de poziție împotriva pelagienilor. Însă, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat de obicei cu alte persoane cu autoritate care au corespondat, acest schimb de idei despre unele probleme
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a termenului civitas, adică o comunitate de oameni legați între ei grație dreptului de apartenență la aceeași cetate). Este Biserica celor sfinți, dar nu este cetatea tuturor celor ce aparțin Bisericii fără distincție. Așadar, adevăratul său început este reprezentat de mântuirea pe care ne-a adus-o Cristos care a constituit originea Bisericii. Prin botez, pătrundem în ea, dar nu rămânem oricum: botezul șterge păcatul originar, dar nu și concupiscența, afirmă Augustin, în acord deja cu polemica antipelagiană contemporană; Biserica este
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
compusă din oameni și, așadar, în mersul său, poartă cu sine și pe cei buni, și pe cei răi, pentru că Biserica de acum nu e identică cu cea escatologică. Și ultimele două cărți ale operei, în care este abordată chestiunea mântuirii celor drepți și în care Augustin se întreabă cine pot fi drepții ce se vor mântui și ce funcție poate avea Biserica pe pământ ca să ajute la mântuirea lor, reiau tematica antipelagiană. Pe de altă parte, cetatea pământească este compusă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
escatologică. Și ultimele două cărți ale operei, în care este abordată chestiunea mântuirii celor drepți și în care Augustin se întreabă cine pot fi drepții ce se vor mântui și ce funcție poate avea Biserica pe pământ ca să ajute la mântuirea lor, reiau tematica antipelagiană. Pe de altă parte, cetatea pământească este compusă din acei oameni care poartă în sine imaginea omului din lumea aceasta: ea încearcă în mod constant să se organizeze după ordinea sa proprie și este orientată spre
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
evitat. Apoi, pentru că predicile lui Celestius în Sicilia avuseseră succes, el răspândind acolo, printre alte doctrine, și pe aceea conform căreia copilul mort nebotezat nu poate fi osândit, iar cei bogați, dacă nu renunță la averile lor, nu pot obține mântuirea (am spus mai sus, pp. ???-???, că printre operele din corpus-ul pelagian se găsesc și unele preocupate de instanțele sociale), Augustin răspunde în același an cu Perfecțiunea justiției omenești (De perfectione iustitiae hominis). Bibliografie: CSEL 60, 1913 (De peccatorum meritis
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
a impus ideea că aparține lui Quodvultdeus, dar nici azi nu lipsesc obiecțiile în această privință. E vorba de o culegere de mărturii adunate din Scripturi privitoare la promisiunile și la profețiile Domnului încă de la începuturile lumii; este parcursă istoria mântuirii începând de la facerea omului și mergând până la eterna fericire a sfinților. Examinând istoria umanității prin prisma realizării promisiunilor Domnului, Quodvultdeus renunță la schema augustiniană a vârstelor omenirii și o înlocuiește cu aceea care cuprinde epoca anterioară Legii, epoca ce stă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
genovezi (Pro Augustin responsiones ad excerpta Genuensium), adică răspunsuri privind unele pasaje extrase de doi presbiteri din Genova din Predestinarea sfinților și din Darul perseverenței. Apărându-l pe Augustin, Prosperus susținea că Dumnezeu și-ar fi schimbat hotărârile sale în privința mântuirii omenirii și ar fi făcut unele selecții ale căror motivații rămân de neînțeles pentru oameni și nu au nici o legătură cu meritele sau păcatele, dar nu se abat nici o clipă de la ideea de dreptate. Scris la puțină vreme după aceea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
autorul susține că această libertate nu este anulată de existența și de eficacitatea harului; a doua carte e dedicată analizei harului însuși și încearcă să demonstreze până la ce punct ar fi corecte ideile semipelagienilor; autorul afirmă că voința Domnului în ce privește mântuirea tuturor oamenilor și generozitatea cu care acesta acordă harul sunt nemărginite; importanța liberului arbitru e capitală pentru ca omul să înceapă să facă binele și să persevereze în acest sens; în fine, este subliniată preștiința lui Dumnezeu care stabilește pentru eternitate
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
omul să înceapă să facă binele și să persevereze în acest sens; în fine, este subliniată preștiința lui Dumnezeu care stabilește pentru eternitate și într-un mod de neînțeles numărul celor aleși. Așadar, e vorba despre o viziune globală asupra mântuirii oamenilor, văzută prin prisma succesiunii diverselor etape ale istoriei sacre. E de la sine înțeles, prin urmare, că istoria sacră este interpretată de Prosperus mai ales în litera ei, în lumina problematicii esențiale a harului și a liberului arbitru și că
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
semipelagianismului. Astfel, în cea de-a treisprezecea Convorbire (7, 3), el susține că „Dumnezeu, o dată ce zărește în noi izvorul, oricare ar fi acesta, al voinței de bine, coboară lumina Sa asupra acestei voințe de bine, o îmbărbătează, o incită la mântuire, făcând să rodească ceea ce El însuși a sădit și a văzut răsărind grație eforturilor noastre”, și face și alte afirmații similare care, fără îndoială, nu se împacă deloc cu doctrina augustiniană. Aceasta și pentru că, hrănit cu teoriile lui Origen, Cassian
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
și pentru că, hrănit cu teoriile lui Origen, Cassian concepe contemplarea lui Dumnezeu ca o operă exclusivă a omului și enunță fraza ce va deveni apoi aproape un slogan al antiaugustinienilor: e un sacrilegiu să crezi că Dumnezeu n-ar dori mântuirea tuturor. Marea „invenție” a lui Cassian a fost tocmai această fuziune între origenism și antiaugustinism care permitea în același timp aducerea în prim-plan a necesității contemplației și aprobarea activității ascetice: deși prin Decretul lui Ghelasie, la sfârșitul secolului al
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Ca atare, Faustus vrea să combată în egală măsură atât doctrina predestinării cât și pelagianismul. Într-adevăr, nu puține sunt tezele în privința cărora el are aceeași părere ca Augustin: respingerea afirmației pelagienilor conforma căreia natura umană ar fi suficientă pentru mântuire; existența păcatului originar pentru ștergerea căruia a fost necesară venirea Mântuitorului; existența unui nexus care a făcut ca păcatul acela să ajungă până la noi și care constă într-o strânsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
care constă într-o strânsă legătură între noi și Adam și Eva; tot de origine augustiniană este și condamnarea concupiscenței în cadrul nunții. Însă, o dată cu crearea sa, omul a primit de la Dumnezeu liberul arbitru care este capabil să acționeze și în vederea mântuirii; poate acționa în direcția binelui sau în direcția răului, chiar dacă, după păcatul original, capacitățile potențiale ale omului de a face binele sunt doar slăbite, nu distruse. Liberul arbitru face parte dintre elementele constitutive ale omului ca și membrele trupului; dacă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
în mod greșit între operele lui Augustin: greșeala lui ar fi fost aceea de a fi apărat predestinațianismul în polemica împotriva pelagianismului. Conform acestui tratat, Dumnezeu ar fi stabilit ab initio partea de omenire destinată condamnării și pe cea destinată mântuirii. Acest tratat este respins de autorul anonim în a treia carte a operei; hotărârea privitoare la soarta omului, susține el, este determinată de liberul arbitru care precedă harul lui Dumnezeu; în esență este apărat punctul de vedere al pelagienilor, adică
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ceva ce acolo fusese omis din necesități metrice. Sedulius a scris și două imnuri. Primul, compus în distihuri elegiace (este intitulat și Elegia) e o laudă adusă Domnului, iar în final conține unele paralele între Vechiul și Noul Testament în privința istoriei mântuirii. Mult mai interesant din punct de vedere poetic este al doilea care e alcătuit dintr-o serie de strofe scrise în dimetri iambici, după exemplul imnurilor ambroziene; e un acrostih format din douăzeci și trei de strofe care începe și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
gloriosi proelium certaminis (Cântă, o, limbă a mea, lupta din glorioasa bătălie) și e inspirat din al nouălea imn din Imnurile zilei compuse de Prudențiu; „bătălia” la care se referă Venantius este înfruntarea dintre Adam și Cristos, dintre păcat și mântuire, dintre lemnul arborelui din Paradis și lemnul crucii. Cel de-al doilea începe cu versul Vexilla regis prodeunt (Iată că se arată însemnele Regelui) și este compus după schema imnului ambrozian: sunt imnuri care au fost apoi folosite în mod
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
ceea ce putea servi interpretării morale; în schimb, în aceasta, se ocupă de tipologia propriu-zisă, ceea ce nu pare să corespundă întru totul situației de fapt, chiar dacă planul Închinării, cel puțin în prima sa parte, se structurează efectiv conform itinerariului căderii și mântuirii ființelor umane și al funcției Legii în raport cu cele două momente. Și această operă a fost tradusă în siriană în secolul al șaselea, dar s-au păstrat doar fragmente ale acestei versiuni. Comentarii continue sunt în schimb consacrate Lui Isaia, în
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
scurgere de sânge și care îi reprezintă pe cei ce nu sunt nici israeliți și nici creștini: după doisprezece ani, prima se îmbolnăvește și moare, iar cea de-a doua se vindecă, ceea ce înseamnă că moartea sinagogii coincide cronologic cu mântuirea celorlalți necreștini. Însă și prima va învia, o dată ce acești necreștini vor intra sub aripa izbăvirii (Comentariu la Luca 8: PG 72, 637B-640A). O interpretare analoagă a destinului iudeilor și a convertirii lor finale - o temă preferată a lui Chiril care
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Orice alt mod de interpretare a raportului dintre Cuvânt și carne (diferit de raportul dintre suflet și trup așa cum apare în tradiția aristotelică) ne-ar împiedica să-l înțelegem pe Cristos ca pe un nou Adam și ar zădărnici actul mântuirii. Însă, din moment ce așa stau lucrurile, e necesar să recunoaștem că Maria este mama lui Dumnezeu și nu trebuie să acceptăm teza (lui Nestorios) potrivit căreia e în spiritul Scripturilor să afirmi că Dumnezeu a trecut (parerchomai) prin Fecioară, însă n-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
să ne permită să evaluăm însemnătatea activității sale literare. Pentru antiohieni, principala preocupare era aceea de a proteja integritatea ființei umane în care se întrupează Logosul divin, ei făcând o distincție netă între prima și cel de-al doilea, pentru că mântuirea ființei umane presupune asumarea în întregime a acesteia de către Logos, cu suflet și trup. Soteriologia lui Chiril pune în schimb accentul pe transformarea ființei umane care, renunțând la păcat, devine Fiu al lui Dumnezeu; pentru el, acest proces presupune o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
același timp Dumnezeu și ființă umană, e absolut firesc să o numim pe Maria Theotokos; respingerea acestui termen este pentru Chiril un semn de erezie pentru că duce la conceperea unui Isus ca o ființă diferită alături de Logos, astfel încât opera de mântuire a lui Cristos nu se mai naște din Logosul divin însuși. Această preocupare fundamentală și soluția găsită respectă linia tradiției alexandrine și, mai mult chiar, sunt în spiritul teologiei lui Apolinarie din Laodiceea (cf. aici, pp. ???-???) a cărui formulă „o
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
rezerve pentru că el crede că vine de la Atanasie. Pentru soteriologia lui Chiril este esențial ca Logosul să devină ființă umană (și nu să se pogoare într-o ființă umană), dar fără a înceta să fie Logos; concepția sa ontologică despre mântuire presupune o identitate de natură între Cristos, Dumnezeu și ființele umane. Doar această condiție permite Logosului să-și exercite funcția sa sacerdotală atât de prețuită de Chiril; în timp ce, din perspectivă antiohiană, sacerdoțiul cade în seama ființei umane asumate de către Logos
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]