5,303 matches
-
cu ușurință, aproape cu eleganță, pumnalul de pe care picura sângele, în timp ce mâna lui stângă lăsa trupul neînsuflețit să se prăbușească pe podea. Priviră ultimele zvâcniri ale mâinilor, buzele întredeschise, ochii care dispăreau în spatele pleoapelor, sângele care forma o baltă pe marmura lucioasă. — Hai să plecăm, spuse Chereas. Vine cineva, hai să plecăm! Ieșiră în fugă. Pe pardoseală era atâta sânge, încât mâinile Împăratului în agonie erau scufundate în el. Și în timp ce zăcea cu fața în jos, ochii i se fixară o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și dur. Îi spuse: — O să vină repede și vremea ta, după câte văd. Soldații râdeau. Ea lăsă cămașa să-i alunece pe umăr și-și descoperi un sân. Nu semăna deloc cu sânii mici, tari și inaccesibili ai zeițelor din marmură, nici cu ce putuse el zări la femeile din cortegiul mamei lui. Era o masă albă, compactă, cu vinișoare subțiri, albăstrii, și un sfârc mare, brun. Ea îi luă mâna și i-o puse pe sân. Nu avea să uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se afla Roma, pe care Gajus n-o văzuse niciodată. Mintea lui fragedă, vrăjită de evocările preceptorului grec, visase că, după o lungă călătorie peste dealuri și câmpii, avea să i se înfățișeze, asemenea unui nor alb, o imensitate de marmură întinsă pe șapte coline ondulate, pe malul unui râu de aur. Mai apoi, misterioasa lui familie - din care, practic, nu cunoștea pe nimeni - se prefăcuse într-o învălmășeală de fantasme, iar Roma devenise un loc înspăimântător, deasupra căruia se întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
într-o luptă nemiloasă. Și numai zeii - care se joacă mereu cu soarta oamenilor - știau că puțini aveau să scape. Dar oamenii, care nu cunosc viitorul, au sculptat imaginea acelui triumphus, la sfârșitul unei splendide luni mai, în cartea de marmură a gloriei romanilor, Fasti Capitolini, aflată în Forum. În seara următoare, istoricul Cremutius Cordo se întâlni sub porticurile din Forum Augusti - cea mai nouă și mai strălucitoare piață a Romei - cu prietenul său Tatius Sabinus, căruia îi mărturisi: — Germanicus trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cine știe de ce, îl ajutase să învingă. Și a ridicat în cinstea lui un altar. De fapt, era un monument închinat lui însuși. La acele cuvinte, vântul risipi ceața și dădu la iveală, pe deal, un edificiu solemn, terasat, din marmură albă. Pe prima terasă se aflau greoaiele rostra - pintenii de metal cu trei vârfuri folosiți pentru a sparge chila corăbiilor dușmane - de pe cele treizeci și șase de navae rostratae pierdute de Marcus Antonius. Erau zdrobite, făcute așchii; puterea lor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vârfuri folosiți pentru a sparge chila corăbiilor dușmane - de pe cele treizeci și șase de navae rostratae pierdute de Marcus Antonius. Erau zdrobite, făcute așchii; puterea lor de distrugere nu salvase corăbiile de la înfrângere. Pe a doua terasă era sculptată în marmură o procesiune a zeilor, care susținea statuia triumfală din bronz a lui Augustus. Peste toate acestea, împodobit cu un portic, se afla altarul zeului care îi dăruise lui Augustus puterea. — Augustus știa că, dacă la puterea ta o adaugi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să fie dus la regina lui - și-a dat viața în brațele ei. În iarba rară, țepoasă din jurul palatului abandonat se vedeau niște ruine. Mergeau încet și Germanicus se uita pe jos, ca pe colina Actium, fiindcă bucățile acelea de marmură erau rămășițe ale unor inscripții și statui. Ieși la iveală o mică sculptură în piatră de Siene: era zeul Thot, simbolul cunoașterii. Poate că îi ținuse tovărășie stăpânului palatului în ultimele zile. — Să nu atingi nimic, îi spuse Germanicus fiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și pentru Marcus Antonius senatorii decretaseră damnatio memoriae, ștergerea oricărei amintiri. Pronunția lui latină era prea clară și nobilă, bătrânul preot îl privea, iar el, obosit să se mai prefacă, spuse: — La Roma n-a mai rămas nici o statuie de marmură, nici o pictură care s-o înfățișeze. Mai apoi am aflat însă că unii păstrează în taină statuile ei, unele chiar fărâmițate... — Tu știi că Augustus i-a adus la Roma, ca sclavi, pe cei trei fii pe care Cleopatra i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vânt, care înroșiră cerul în jurul mausoleului. Gândindu-se la el însuși în termeni eterni cu patruzeci și doi de ani înainte de a muri, Augustus ridicase mausoleul întru gloria sa. Le sugerase arhitecților să construiască un tumul circular solemn, acoperit de marmură, împrejmuit de copaci și plante veșnic verzi, în vârful căruia, la o înălțime de patruzeci de metri, strălucea statuia lui divinizată. Din familia lui, mulți ajunseseră în mausoleu, mare parte dintre ie despărțiți în urma unei morți violente chiar înaintea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spunea că în locul acela, cu o mie de ani în urmă, navigase Ulixes. Într-adevăr, în fundul golfului se înălța muntele magic al Circei, vrăjitoarea: mons Circaeum. Tiberius a adus în peșteră sculpturi gigantice înfățișând mitul lui Ulixes, bucăți luminoase de marmură albă pe fundalul întunecat al pietrei umede. Miturile alese erau însă sinistre. În fund, într-o nișă, imensul trup al lui Polyphemos zăcea beat, adormit, iar Ulixes se apropia ca să-l orbească cu țepușa înroșită. În colțul opus, preotul Laocoon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca să-l orbească cu țepușa înroșită. În colțul opus, preotul Laocoon și fiii lui se contorsionau în strânsoarea șerpilor-de-mare. În mijloc, apa care țâșnea din stâncă alimenta un bazin circular, dar din apă se ivea, într-un enorm grup de marmură, monstrul Scylla. Sculptura, aleasă cu siguranță de Tiberius, era probabil o reprezentare a repulsiei sale tot mai mari față de femei: chipul era zâmbitor și suav, însă frumosul tors feminin se lățea, de la talie în jos, într-o învălmășeală de tentacule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Evandrus. Augustus alesese locul pentru a construi un templu în cinstea lui Apollo, zeul care, potrivit cuvintelor sale, îi adusese victoria de la Actium împotriva lui Marcus Antonius și care acum, după atâtea măceluri, simboliza ordinea, moderația, pacea. Pentru templu comandase marmură albă de la Luni, avea un portic cu coloane din marmură galbenă și cincizeci de herme din marmură neagră veche, reprezentând mitul Danaidelor. Înăuntrul templului, în spatele ușilor grele de bronz, închisese în soclul statuii divine vechile Cărți Sibiline, în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
cinstea lui Apollo, zeul care, potrivit cuvintelor sale, îi adusese victoria de la Actium împotriva lui Marcus Antonius și care acum, după atâtea măceluri, simboliza ordinea, moderația, pacea. Pentru templu comandase marmură albă de la Luni, avea un portic cu coloane din marmură galbenă și cincizeci de herme din marmură neagră veche, reprezentând mitul Danaidelor. Înăuntrul templului, în spatele ușilor grele de bronz, închisese în soclul statuii divine vechile Cărți Sibiline, în care se spunea că era scrisă soarta Romei. Prin intermediul unor agenți, achiziționase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
sale, îi adusese victoria de la Actium împotriva lui Marcus Antonius și care acum, după atâtea măceluri, simboliza ordinea, moderația, pacea. Pentru templu comandase marmură albă de la Luni, avea un portic cu coloane din marmură galbenă și cincizeci de herme din marmură neagră veche, reprezentând mitul Danaidelor. Înăuntrul templului, în spatele ușilor grele de bronz, închisese în soclul statuii divine vechile Cărți Sibiline, în care se spunea că era scrisă soarta Romei. Prin intermediul unor agenți, achiziționase treptat proprietățile învecinate și, folosind și terenurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că era scrisă soarta Romei. Prin intermediul unor agenți, achiziționase treptat proprietățile învecinate și, folosind și terenurile confiscate de la Marcus Antonius, ridicase în jurul templului un fel de sanctuar, palatul imperial, cu terase în trepte, grădini, porticuri și atrii, soiuri rare de marmură, stucaturi și fresce pe bolți și pe pereți. Înainte de a fi surghiunit în îndepărtata Tomis, poetul Ovidius cântase măreția edificiilor, transformându-le, din inițialul palatium, în somptuosul plural palatia. Lumea șoptea că la Roma se ajunsese să se depășească opulența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să n-o ia de acolo sub nici un motiv. Din codex se ridică un norișor de praf pe când Iginus citea, sau poate recita pe de rost, adnotarea: Augustus poruncise ca acea scriere să fie sculptată pe o enormă placă de marmură la Roma și să fie gravată pe tăblițe de bronz în capitalele tuturor provinciilor imperiului. — Din Hiberia până în Armenia, de la Augusta Treverorum până la Alexandria, porunca a fost îndeplinită, zise Iginus, deschizând cu grijă codexul. Gajus începu să citească și fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tăblițe de bronz în capitalele tuturor provinciilor imperiului. — Din Hiberia până în Armenia, de la Augusta Treverorum până la Alexandria, porunca a fost îndeplinită, zise Iginus, deschizând cu grijă codexul. Gajus începu să citească și fu fascinat încă de la primul rând. Autobiografia destinată marmurei și pietrei începea grandios: „La vârsta de nouăsprezece ani... din proprie inițiativă și pe cheltuiala mea, am strâns o armată și am eliberat Statul de cei care îl oprimau... exercitum privato consilio et privata impensa comparavi“. Nouăsprezece ani, și încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
consilio et privata impensa comparavi“. Nouăsprezece ani, și încă și mai puține cuvinte. Limpezi și inatacabile, spuneau numai ceea ce voise autorul. Nu existau sensuri ambigue sau distorsionate, mărturisiri nedorite, emoții sau contradicții. Erau cu adevărat cuvinte ce trebuiau sculptate în marmură. Singurul lucru ascuns care putea fi ghicit era mândria calmă, puternică, conștientă. În câteva decenii, puterea Romei se întinsese pe un teritoriu imens, zeci de limbi diferite, mii de granițe, deosebiri radicale între supuși, de la germani la blemii din Nubia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
spuse Iginus cu acreală voită, pe când despăturea papirusul. Munca aceea imensă îi luase douăzeci de ani. Originalul fusese pus cu gelozie în biblioteca imperială și nimeni nu-l mai văzuse. Și după acel document s-a făcut o copie în marmură în inima Romei. S-au realizat mii de copii, pe papyrus sau pergament, pentru comandanții militari și funcționarii civili, în formate practice, de călătorie, care au fost introduse în niște apărători. În mai puțin de două secole, imperiul ajunsese în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
din acel colț îndepărtat al locuinței, o văzu pe bătrâna Antonia care se îndrepta într-acolo, trecând prin mai multe săli. Tunica ei de mătase de culoarea cerului nopții, pe ale cărei margini erau brodați muguri de lotos, aluneca pe marmură. Însă Antonia nu se întoarse și nu-l salută. Din cortegiul aproape ritual care o urma ca pe o suverană n-o însoțea acum nimeni. Era ciudat că lângă ea se afla o singură persoană, un bărbat între două vârste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și își opri calul exact în fața atriului cu patru coloane, faimoasa intrare în palatul imperial, păzită cu strictețe. Câțiva îngrijitori veniră în fugă, într-o liniște ireală. Gajus sări de pe cal fără ajutor. Tribunul îl privea. Intrară. „O mare de marmură“, spuneau cu emoție vizitatorii privilegiați. Marchetării splendide se întindeau pe podea și pe pereți până în tavan, care se sprijinea pe patru coloane enorme. Interiorul era complet gol, se vedeau numai Augustinienii de gardă. Gajus observă că, fără să-și schimbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
distanțe regulate, vegheau Augustinienii. Drumul imperial, îi zise tribunul. E interzis să mergi pe el. Numai împăratul trecea pe acolo călare, împreună cu puținii oaspeți pe care-i îngăduia. În partea dreaptă a atriului era o scară încărcată cu statui de marmură; și ea se pierdea acolo sus, într-o curbă largă, încât nu puteai bănui încotro duce. Dădea senzația unei intangibilități olimpiene, care îl intimida pe vizitator. Pentru Gajus însă - care, în adolescență, văzuse edificiile și templele suveranilor din Aegyptus -, singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ambigui. Nu se mai vedea mișcarea de la nivelurile inferioare; încăperile erau tot mai mari și mai somptuoase, străluceau de statui din bronz, de mozaicuri imense, de marchetării policrome, însă erau tăcute; numai Augustinienii, mereu de gardă. Pe nesfârșitele pardoseli de marmură treceau repede, fără zgomot, câțiva liberți, câte un funcționar. Tribunul zise: — De aici se conduce imperiul. Se deschise aula pentru audiențele imperiale: un maiestuos hemiciclu, în care dădeau cinci săli somptuoase; punctul central al întregii structuri era fundul aulei, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întreaga vilă nu văzuse nici măcar o statuie de femeie. Ajunseră în vârf. Acolo, deasupra tuturor, fusese construită o aulă ale cărei arce dădeau - o surpriză scenografică - spre o terasă cu coloane, o exedra, unde se reflecta strălucirea mării. Răsfrântă de marmura deschisă la culoare, lumina aproape că te orbea. Tribunul străbătu aula, îl conduse pe Gajus până la marginea acelei exedra și se opri. Astfel, pentru prima oară, Gajus îl văzu de aproape pe cel pe care mama sa îi interzisese să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
obiceiul militarilor. Pe măsură ce cobora, Augustinienii care stăteau de gardă deveneau rigizi, cu maxilarele încordate sub apărătoarea coifului mic, coborât pe frunte, cu privirea țintă înainte. El pășea fără să privească în jur, încălțările lui grele apăsau cu putere treptele de marmură. Probabil că îl văzuse însă pe Gajus de departe, fiindcă, atunci când ajunse lângă el, își încetini înadins mersul, fixându-l, și îi adresă un salut lung, neașteptat, deliberat. Nu era nimeni prin preajmă; nimeni nu-l văzu. După câteva zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]