4,739 matches
-
proveni din direcții extrem de diferite. În legătură cu aceasta, este de mare importanță mai ales ca în atîtea alte locuri relația dintre autoafirmare și dăruire. Astfel, humorul capătă altă tonalitate cînd se dezvoltă pe baza superiorității și măreției sufletului, sau pe baza melancoliei și a nostalgiei, decît atunci cînd momentele sale esențiale sînt simpatia și înțelegerea. Pe lîngă asta, în cadrul acestor diferite forme, mai depinde și de cîtă durere și bucurie, de cîte lipsuri și satistfacții a trăit către ce se deschide privirea
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
se reunesc în ceea ce am putea numi un sentiment viatl cosmic. Nicăieri nu se vede mai bine decît aici că experiențele noastre de viață cele mai profunde și mai cuprinzătoare pot fi exprimate numai în forma simbolică a poeziei. 21. Melancolie și nostalgie Acolo unde se află superioritate și noblețe sufletească există o bază fermă și se pune întrebarea cum sînt posibile o mare mobilitate și receptivitate, în ciuda acestei fermități. Iar acolo unde humorul s-a dezvoltat ca bază, cu melancolie
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
Melancolie și nostalgie Acolo unde se află superioritate și noblețe sufletească există o bază fermă și se pune întrebarea cum sînt posibile o mare mobilitate și receptivitate, în ciuda acestei fermități. Iar acolo unde humorul s-a dezvoltat ca bază, cu melancolie și nostalgie, se naște întrebarea opusă și anume dacă, în ciuda mobilității și a receptivității, mai este prezentă fermitatea de care nu se poate lipsi nici un sentiment total. Melancolia privește înapoi, ea trăiește în amintire. Nostalgia privește înainte, trăind în speranță
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
acestei fermități. Iar acolo unde humorul s-a dezvoltat ca bază, cu melancolie și nostalgie, se naște întrebarea opusă și anume dacă, în ciuda mobilității și a receptivității, mai este prezentă fermitatea de care nu se poate lipsi nici un sentiment total. Melancolia privește înapoi, ea trăiește în amintire. Nostalgia privește înainte, trăind în speranță și în năzuință. Există în ambele un element de tristețe, în primul caz, fiindcă o valoare a dispărut din viață, în al doilea, fiindcă depărtarea de țel e
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
indiferent dacă aparține trecutului sau viitorului. S-a afirmat, pe drept 45, că adevărata contradicție și inamică a bucuriei nu este suferința, ci sînt dezgustul și sila. Bucuria și durerea pot intra foarte bine într-o contopire și organizare. Și melancolia și nostalgia pot de asemeni să meargă împreună. Putem tînji după trecut, cînd ne pătrunde viu în amintire, și poate exista melancolie în nostalgie, cînd precumpănește gîndul cît de departe și de greu de ajuns este scopul. Premisa acestor două
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ci sînt dezgustul și sila. Bucuria și durerea pot intra foarte bine într-o contopire și organizare. Și melancolia și nostalgia pot de asemeni să meargă împreună. Putem tînji după trecut, cînd ne pătrunde viu în amintire, și poate exista melancolie în nostalgie, cînd precumpănește gîndul cît de departe și de greu de ajuns este scopul. Premisa acestor două sentimente este o cantitate suficientă de energie psihică, pentru ca să nu trăim doar în prezentul sensibil, ci într-o anumită independență față de el
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
nu o invidiază totuși pe aceasta. Ea are un loc liber pentru sine, deși nu este locul eminent la care noile trăiri ar ridica pretenții în și pentru sine. Cînd relația cu prezentul este cu totul absentă sau doar negativă, melancolia și nostalgia nu produc deloc humor. S-a spus astfel despre Shelley, desigur în mod just, că i-a lipsit humorul 49. Viața lui sufletească debordantă se descătușa în niște fantezii puternice sau volatile, traducîndu-i mînia ori nostalgia și purtînd
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
luîndu-i soarta în mîinile sale. Dacă nu a fost în realitate o humoristă, aceasta s-a datorat faptului că mentalitatea ei s-a transpus în primul rînd în acțiune (vezi capitolul VII) și nu s-a ramificat în stări sufletești. Melancolia și nostalgia ne pot conduce nu numai la receptarea întîmplărilor din afară și a comportării altora cu humor, ci putem trata în același fel și propriile noastre cusururi, mai ales dacă le considerăm ca niște lipsuri ale virtuților noastre, ca
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
precum Viggo Stuckenberg în Bekendelse, în fața încercării unui prieten de a-l converti), pentru că în lipsa lor nu am fi nimic din ceea ce sîntem. De aceea, nu e cazul să subestimăm purgatoriul părerăă de rău. Personalitatea noastră, așa cum este ea, cu melancolia și nostalgia sa, a străbătut tocmai acest purgatoriu; dar în amitire, acțiunea izolată dispare ca factor în dezvoltarea întregii personalități, poate chiar ca o felix culpa, iar nostalgia ce năzuiește înainte nu ne îngăduie să întîrziem la ceea ce nu mia
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
ce năzuiește înainte nu ne îngăduie să întîrziem la ceea ce nu mia are acum nici o însemnătate practică. 22. Simpatie Tipurile de humor descrise în cele de mai sus se situează mai aproape de autoafirmare decît de devotament. Superioritatea și noblețea sufletească, melancolia și nostalgia pot alcătui totuși baza pentru a glumi în legătură cu comportarea și destinul propriu și ale altora, o glumă legată de valorificarea pozitivă a activității și suferinței lor. În contrast cu desfășurarea evoluției ce duce de la instinctul originar de autoafirmare la egoism
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
înșiși ca pe o mlădiță a humorului; dar nu marele humor se afla la bază. Goethe credea că humorul nu ar avea nici o stabilitate și nici o lege în el însușiși de aceea degenera ușor, mai curînd ori mai tîrziu, în melancolie și într-un prost capriciu (cf. scrisoarea către Zelter, din 30 octombrie 1808). El explica chiar că cel care interpretează viața într-un chip serios și amar nu ar putea fi humorist; humoristul, spune el, este preocupat mai mult de
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
deaorece nu se vede nici o cauză precisă ca să se poată încerca o intervenței. I se poate întîmpla și ipohondrului, dacă este humorist în zilele lui bune, ce i s-a întîmplat arlechinului care i-a cerut sfatul unui medic, în legătură cu melancolia pe care o avea, și a fost sfătuit să se ducă să-l vadă pe arlechin. Gluma care a ajutat de atîtea ori să se evite o primejdie nu ajută acum, pentru bunul motiv că nu poate izbîndi împotriva curentului
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
68. Putem exprima filosofic acest lucru astfel: Shakespeare nu-și pierde credința că în lume există o valoare, chiar dacă ceea ce este valoros dispare atît de frecvent. În ultima mare operă a lui Shakespeare în Furtuna, sentimentele de pace și de melancolie devin covîrșitoare. Tragicul se potolește și comicul dispare. Dar chiar și la urmă de tot, cînd Prospero crede că a biruit tot răul, lăsîndu-se liniștit în seama unor viziuni festive și dînd cu totul uitării bestia umană Caliban și conspirația
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
destine pentru care suferința și dispariția sînt ultimul cuvînt? Dacă așa stau lucrurile, atunci ne aflăm la o graniță a marelui umor. Și dacă există o graniță, humoristul însuși este dator s-o recunoască și aceasta trebuie să-i sporească melancolia și să-i micșoreze luminozitatea surîsului în caz că un surîs mai este totuși cu putință. Într-o scrisoare către Zelter, Goethe spune: Nu m-am născut să fiu port tragic, pentru că natura mea e conciliantă. De aceea, cazul tragic pur nu
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
că s-a dezvoltat la toți marel humor. Voi insista asupra acestei chestiuni în ultimele două capitole ale lucrării. Deocamdată vreau să remarc numai că va exista totuși o anumită înrudire între fundalul intelectual și baza (superioritate, noblețe a sentimentului, melancolie, nostalgie, simpatie cf. cap. IV) pe care o presupune humorul. Atît baza aceasta cît și acel fundal călăuzesc sufletul, fiecare în felul său, dincolo de orizontul îngust, în cadrul căruia se desfășoară așa de frecvent viața. (cf. § 13 c și § 23). 33
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
în ce privește valorile cît și toate celelalte obiecte și elemente și de aceea poate lua poziție glumeață și față de fatalitățile vieții fiindcă sînt neputincioase în fața acelei convingeri ca și față de încercările de a spune inefabilul. Gluma capătă totuși un caracter de melancolie, pentru că se simte în ea mereu o contracdicție datorată faptului că ceea ce este mare e legat atît de frecvent de ceea ce e micși că nu reușim să găsim un cuvînt concluziv privind miezul vieții și condiționările acesteia. În spatele ironiei și
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
se simte în ea mereu o contracdicție datorată faptului că ceea ce este mare e legat atît de frecvent de ceea ce e micși că nu reușim să găsim un cuvînt concluziv privind miezul vieții și condiționările acesteia. În spatele ironiei și al melancoliei va sta o mare resemnare, uneori mai mult practică, alteori mai degrabă contemplativă cînd amară, cînd curajoasă". În ce mă privește, m-am obișnuit să consider marele humor ca pe unul din tipurile de viață umane ideale și cape unul
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
foarte sus; în spatele acestei glume, stă o seriozitate reprezentînd tocmai criteriul ideal (cf. § 18). Starea sufletească ce constituie humorul se răspîn-dește în muncă, fiind cuprinsă într-asta în mod indirect, atunci cînd e făcută fără înfumurare, fără sentimentalitate, fără o melancolie apăsătoare, fără zăbavă guralivă. Condiția este ca și în cazul în acre idealul ce l-am avut în față nu e pe deplin realizat, ori chiar cînd, în decursul vieții, se pierde mult din ceea ce este valoros, izvorul valorii să
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
nu vrem să ne declarăm satisfăcuți cu finitudine căreia i se supune orice realizare a ceva măreș. Dispunerea posibilității, aceea că sîntem lipsiți de necesitate" se naște cînd ne încurcămîn dorințe și speranțe goale, sau de asemeni în spaimă și melancolie. De această formă de disperare ne eliberează marele humor. Și același lucru este valabil și despre cele două forme contradictorii "despre lipsa de infinit a finitudinii" și "despre lipsa de posibilitate a necesității". Pentru că humorul ne arată orizonturi mai largi
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
a fost profesor de limba germană; mama, Margareta, era născută Mariș. A făcut școala primară la Cahul și liceul la Bolgrad (până în 1939). A debutat în 1932, în revista Liceului „Ion Vodă” din Cahul, iar editorial, cu volumul de versuri Melancolie (1936). După absolvirea liceului, a fost, succesiv, pedagog în comuna Tartaul de Salcie, în Cahul și Chișinău. A făcut muncă de redacție, câțiva ani, la „Raza”, „Basarabia” și „Basarabia literară”. După război se stabilește la Brăila, unde lucrează la publicațiile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286288_a_287617]
-
deținuții gulagurilor comuniste. Poezia postbelică semnată de C. capătă tente filosofice, exprimate prin metafore elocvente. C. este și autor de versuri pentru copii: Micul meu atlas (1976), Imn pentru flacăra fără sfârșit (1982), Toată țara-i școala mea (1989). SCRIERI: Melancolie, Cahul, 1936; În zodia cumpenei, Bolgrad, 1939; Poemele dezrobirii, Chișinău, 1943; Cântece de dor și de război, Chișinău, 1944; Poeme de dincoace, Brăila, 1947; Decastihuri, București, 1968; Vinovat pentru aceste cuvinte, București, 1972; Argumente împotriva nopții, București, 1976; Micul meu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286288_a_287617]
-
funesta mireasă este „lacul vechi din noi”, „piatră de sânge”, gata să intre în rezonanță cu „orficul tumult” al curgerii fără întoarcere. Tot ea deschide însă porți spre „lobi de albă lume”, ca un prag spre o lume mai înaltă. Melancolia acompaniază discret abandonul, un suflu tragic se insinuează în atmosfera mistic-liturgică și moartea ia dimensiunile unui mister cosmic. Cantilenă, care este o piesă antologică a modernismului românesc și o culme a artei lui B., nu este unica formulă a lirismului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
n-o coboare niciodată pe pământ; platonizează inspirat, situându-și ofranda în spațiul misticii erotice, trecută prin filtrul spornic al creștinismului. Alte poeme postume recapitulează tematica proprie, schimbarea de manieră fiind evidentă. Pentru prima dată poetul se confesează. Dragostea, moartea, melancolia limitei, spaima, aspirația astrală trec printr-o fibră individualizată, care își simte și își strigă fragilitatea. Urmarea e o poezie directă, un fel de vorbire esențializată. Remarcabile sunt poemele de aparență narativă, în care poetul își povestește vedeniile pe măsură ce le
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
-i „stilul pământului”, în timp ce ideea romană și cea bizantină, selectate prin afinitate, i-au determinat și precizat caracterele. Expresie a „sufletului colectiv”, definit prin sentiment cosmic, ataraxie și idealism, creația autohtonă manifestă echilibrul senin în care se rezolvă, sub semnul melancoliei, tensiunea dintre „un mit ceresc” și „un mit al pământului”, ambele întrunite în cultul lui Dionysos, imagine a lumii în eterna unduire între teluric și uranic. Prin această paradigmă arhetipală a interpretat B., între primii, capodoperele literaturii populare românești, poezia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]
-
bucuriile vieții și ale creației. În aceeași manieră convențională e scrisă și prima secțiune a volumului Râu cu cerb în frunte (1984). Semne de lirism autentic se găsesc însă în partea secundă a acestuia, unde exuberanța juvenilă e contrapunctată de melancolia trecerii și a amintirilor. F. evocă aici copilăria, figura caldă a mamei, satul, grâul și pâinea, toamnele și pădurea paradisului natal. Cele mai reușite sunt poemele scurte, stilizate, ca în această stampă: „Cineva colindă prin mine / Și prin rugul pădurii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286978_a_288307]