7,269 matches
-
friptură de vițel, țuică, chiftele, cârnăciori, castraveți murați, vin, apă minerală, baclavale. Leșinase. Vomase până la epuizare, leșinase. Au scos-o din cameră, au dus-o la baie. Aceeași baie, nu bănuise că se afla chiar alături. I-au șters gulerul murdar, au frecat-o cu un prosop ud la tâmple și pe frunte. Au întins-o pe o saltea de cauciuc, să-și revină. Au susținut-o până a ajuns iar în cameră. Salată de vinete. Chiftele. Ouă umplute. Icre de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
elemente care v-au conferit, pentru mine, o importanță aparte, nu foarte ușor de sesizat în tot ce vi se va mai întâmpla. Banii pe care-i primesc, răsplată cu totul insuficientă pentru ceea ce fac, ar fi încă și mai murdari dacă nu mi-ar oferi, măcar din când în când, și plăceri. Nu doar momentane. Plăceri de lungă durată. Una dintre ele sper să fie Sia Strihan. — Mă iertați, vă tutuiesc. Din când în când. Sunt ușor grizat și indispus
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
neclare. Lupta pentru a schimba viața semenilor, pentru a le schimba și firea, dacă se poate, măcar pentru a le-o descoperi, eventual ? Piero di Cosimo n-ar înțelege asemenea compromisuri. — Dar fiul ? Oglinda în care o vede acum e murdară, bătrână ? Superba Simonetta... uscată, prăbușită. Blindată în nesimțire și în trecut. Poate fi imaginată ca o bătrână aiurită și maniacă. Zăvorâtă în chilia ei, ca și Cosimo, cu ferestrele închise și perdelele trase, înfășurându-se, ca și dânsul, într-un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Ar aștepta, cu mâna tremurând pe gâtul umed, să audă urletul lui de fiară victorioasă. Ar alerga din marginea grădinii, până la dânsul. L-ar găsi țopăind, aproape gol, flămând, scheletic, fericit. Mânjit pe o barbă groasă, care ajungea până la ochi, murdar pe mâinile lungi și nervoase, vopsit și pe clăile uriașe de păr, murdar de culori prelinse, în toate amestecurile, dar și de praf, de păianjeni și de jeg, nu s-ar mai vedea decât ochii, arzând de bucurie și nerușinare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fiară victorioasă. Ar alerga din marginea grădinii, până la dânsul. L-ar găsi țopăind, aproape gol, flămând, scheletic, fericit. Mânjit pe o barbă groasă, care ajungea până la ochi, murdar pe mâinile lungi și nervoase, vopsit și pe clăile uriașe de păr, murdar de culori prelinse, în toate amestecurile, dar și de praf, de păianjeni și de jeg, nu s-ar mai vedea decât ochii, arzând de bucurie și nerușinare. ...N-ar ști să-i vorbească despre tranziția, atât de echivocă, de la care
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pătimașă imaginație, deopotrivă absurdă și înțeleaptă. „Lăudat fii, rege al universului, care nu lași vreo lipsă în lumea ta, care ai creat într-însa făpturi frumoase, pomi plăcuți, ai plăsmuit pe om și ai creat lumina focului.“ Trenul leneș și murdar trece prin tunelurile mlaștinii. Nesfârșit este drumul prin valea plângerii și nu se aude decât, din când în când, râsul mic al diavolilor, iepurașii iuți, cruzi, cu trofeele noii genetici. Tovarășa Sia, cine este fiul vostru ? Un ingineraș astenic, salarizat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de balustrada metalică, rece, trecu prin dreptul unui ghișeu, tresări, surprins, sub privirea supraveghetoarei, o tânără blondă, delicată, chip de copil pastelat și lucios, de porțelan. Se privi îndelung în oglinda chiuvetei. Păr blond și buclat, rărit, atârnând în șuvițe murdare. Fruntea înaltă, încă netedă, avansând prin calviție. Tăietura din copilărie se vedea tot mai puțin... Sprâncene stufoase, frânte într-un unghi. Urechea cuminte, păgână, ca un fetiș al canibalilor. Ochi obosiți, încă albaștri, cenușii, ca de fum, dar sticloși, pleoapele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îngrijorarea, refuzul. Nu și-ar jertfi liniștea pentru nebunia sau justificarea sau îmblânzirea unui amic capricios, rănit, imprudent. „Nici măcar egoism, doar elementar simț de conservare. Firesc, îndreptățit. Bun-simț, prin urmare.“ Descoperirea unui prieten ? Lăsase bucata de pâine veche pe masa murdară. Răvășise, brusc, dosarele de pe masă. Nu era nimeni în baracă, doar ei doi. Nu se mai stăpânise. Năvălise asupra prietenului cu imposibilele mari întrebări asupra faptelor mici și mari care alcătuiesc zilele mici și zilele mari. Lucian nu auzea nimic
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-l scapă din vedere și comediantul ei se încovoaie, suspectat, pândit, clovnul lunecă pe globul ocular, ring sferic, învârtindu-se, dezechilibrându-l, dezarticulându-l, în hohotele de râs ale micilor spectatori înveseliți de căderile cara ghioase, de obrajii mereu mai murdari de fard, pete roșii, vineții și verzi pe bărbie, pe nasul de carton, pe urechile blegi de catifea și pe fruntea dilatată și pe gâtul subțire și lung, de curcan. Cearcăne mereu mai adânci sub privirea holbată ! Abia își revine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
gazdă, celălalt strânge fălcile. Apoi, se calmează. Lasă cuvintelor timpul să se stingă. Până la urmă, vine totuși momentul să ne naștem. Fraze vechi ? Mai curând ocolesc și amână decât ating miezul. Vecinul își potrivește fularul. Străzile sunt acoperite de zăpada murdară, care se topește. Umezeala pătrunde până la ciorapi, în vârful pantofului, la degete, pe toată talpa. — Șeful spunea că ai solicitat un concediu mai lung și te-a refuzat. Nu te-ai arătat afectat. I s-a părut suspect. Lângă cinema
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cu pauze. Caută cuvintele potrivite. Îi văd, îi aud. Văd deja mașina gonind spre întâlnirea fatală, văd fiara apropiindu-se. Sunt un pieton, printre pietonii grăbiți, ca și ei. Îi văd, îi aud, văd fiara venind, o aud. Zăpada zace, murdară, în grămezi cenușii. Frig, umezeală. — Acum, a trecut. Poate ai fost mai loial. Eu n-aș fi fost așa. Aș fi acceptat legătura cu ea, trădarea, orice. Sau n-aș mai fi schimbat nici un cuvânt cu ea. Tu, însă, glumeai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de cap ? În frunte, în tâmplă, în ceafă. Bărbați, totuși, în cele din urmă ! Trecuți și iar trecând treapta altor ezitări și erori. Singuri și reali, în lumina rece a zilelor. Avansează, înfrigurat, pe trotuarul îngust. Privește strada umedă și murdară. Privire înghețată, grea. Frigul îl strânge în haina îmblănită care ajunge până la genunchi. Se simte împrospătat. Grăbește pașii spre cantină. Aerul umed liniștește fruntea. Iureșul îl reprimește. Chipuri grăbite. Se lasă dus, în vârtejul viu al orei. Bucuros că se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pășea mașinal la brațul unui preot militar bătrân, înconjurat de patru soldați cu baioneta la armă. Urmau grupuri de ofițeri și soldați, de-a valma, aduși de pe front înadins ca să vază execuția, toți cu căști de război și în uniforme murdare, cu miros greu de tranșee, resfirați în voie, încît coada ajungea până aproape de marginea satului. Sub spânzurătoare, caporalul aștepta smirna, cu ochii tulburați, în vreme ce plutonierul îi șoptea și-l învăța cum și ce are de făcut. Vântul umed se înteți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
căpitan, dacă ții la mine, te rog din suflet să nu-mi mai dai nici un sfat! zise Apostol enervat, urmând însă mai liniștit: Te rog foarte mult!... Crezi că mi-a fost ușor să-mi dezbrac trecutul, ca o haină murdară, și să rămân gol în mijlocul furtunii? Crezi că n-am încercat să mă înșel că sunt îmbrăcat, chiar după ce am simțit frigul și ploaia biciuindu-mă?... Acuma nimeni în lume nu mă va mai putea îndupleca să-mi arunc straiele
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu o veselie poruncită pe față. Mai bine haidem la generalul Karg, să ne miluim de un concediu! ― Așa-i... prostii... surâse Apostol îmblînzit. Prostii sunt toate vorbele omului în ceasurile cele grele ale vieții... Varga porni înainte pe coridorul murdar și plin de soare tânăr. Trenul lăsase în urmă o cotitură și vagonul se clătina parc-ar fi fost să-și piarză echilibrul. Locotenentul de huzari se sprijinea cu mâinile de pereți, înjurînd furios, în vreme ce Bologa, la câțiva pași înapoi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cinei, senin, ba găsi de cuviință să și glumească, la masă, cu Rodovica, amintindu-i cum s-au bătut odată, în copilărie, ca orbeții, pe malul Someșului. Slujnica se zăpăci, râse, vru să umble mai sprintenă și scăpă jos farfuriile murdare, lângă doamna Bologa, făcîndu-le țăndări. Ca să nu strice cheful domnișorului, stăpâna își reținu dojenile aspre ce-i stăteau pe limbă pentru Rodovica, sperând în taină că Apostol îi va povesti din fir în păr ce-a pățit cu notarul. Apostol
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și peste drum, într-o grădină, albeau pomii înfloriți, înviorînd înserarea. Ici-colo coperișuri de case, dranițe mucezite însemnau pete negre la poalele coastelor de brazi, tivite pe jos cu livezi grase. Lângă poartă, răzimat de uluci, stătea un infanterist foarte murdar și zdrențuros, cu casca pe ceafă, cu o mutră păroasă de maimuță, vorbind cu cineva din tindă, vesel și mulțumit și arătîndu-și mereu dinții albi, lucitori. Privirea lui Apostol vru să-l ignoreze, dar inima lui întrebă: "Cu cine vorbește
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
topește încet-încet, răspândind în jurul lui fiori de dragoste. Amurgul cenușiu ploua pe geamuri, printre mușcatele somnoroase, învăluindu-l într-o rețea de fericire... Într-un târziu se smulse din ispita visărilor, își puse chipiul și ieși. În ușa tinzii, infanteristul murdar stătea mereu de vorbă cu un artilerist în capul gol, iar Bologa, văzîndu-i, se bucură. În tindă se mai gândi la Ilona, dar nu se opri și nici n-o căută din ochi. În ogradă de asemenea se gândi la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fost muruit cu lut gras. Din același copac și la aceeași înălțime se mai întindea o creangă groasă, liberă... Apostol Bologa îi văzuse pe toți așa de lămurit, că ar fi putut spune despre fiecare câți nasturi avea pe hainele murdare și zdrențuite... Și totuși în ochii lui, cei șapte se multiplicau neîncetat, iar braniștea se transforma treptat într-o pădure fără margini, spintecată de un drum fără sfârșit... Și în fiece copac al pădurii nemărginite, de-a lungul șoselei nesfârșite
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aceeași îngrămădire de soldați... Și pomii înfloriți în spatele acaretelor, și fântâna cu cumpănă în mijlocul curții... Numai soarele lumina mai vesel, și oamenii, din ogradă, din ferestre și chiar din uliță, se opriseră în loc, uitîndu-se la ofițerul între baionete, cu hainele murdare și rupte, cu fața tăbăcită de osteneală și de emoții... Apostol simțea toate privirile ca niște săgeți drept în inimă și iar începu să bolborosească: "Dumnezeu... Dumnezeu..." ca o apărare împotriva rușinii grele ce-i moleșea întreaga ființă. Avea privirile
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie, încrețită, cu cartușierele negre și cureaua armei strânsă de o mână noduroasă, cu pielea crăpată și foarte murdară. Se uită împrejur, cum face omul când intră întîia oară într-o casă nouă. Își plimbă ochii pe masa lipită de perete, pe patul așternut, în colț, pe scaunul de la picioare, fără spetează, pe lavoarul din cellalt colț... Își scoase
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de voturi. Colonelul i-a luat apărarea și în fața generalului, atunci... Gross nu poate să voteze pentru condamnare. Apoi de partea președintelui trebuie să mai fie cineva... Și uite majoritatea!... Uite și pricina întîrzierii! Hârtia, sub o călimară ruginită și murdară, râdea întruna. Apostol, înviorat, se duse la masă, se așeză pe scaun, luă tocul și încercă penița. Îi tremurau degetele cumplit și nici un gând nu i se arăta limpede. " Mai târziu... mai e vreme!" își zise după un răstimp, liniștit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
romậni decật romậnește și cu greu le convingeam de Paști, cậnd aveau musafiri unguri de prin alte cămine, să vorbească în limba lor. Nu m-a deranjat niciodată problema minorităților, din care unii au făcut un permanent subiect de diversiuni murdare. Pe puțini dintre ei, cậți îi cunoscusem, îi percepeam ca pe oameni cu personalitate, buni gospodari și, mai ales, bine educați în familie. O reacție similară avusesem în studenție și față de alte naționalități, cu care făceam în permanență schimb de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
serele, normal... Pentru că jumătatea sa, intitulată Georgeta, dorește să spele covorul la o vecină, În curte - zice că la spălătorie e moft și că ăia dau de ochii lumii pe ele, așa a pățit coana Mona, a luat covorul mai murdar decât l-a dus -, a cumpărat de la o tarabă și cizme de cauciuc. Pentru dame. Număr mic, culoare maro. Preț rezonabil. Intră pe poarta cârciumii, fluierând marșul din Aida, cu plasa Într-o mână și cu cizmele În cealaltă. Gore
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
pretind ca alții, am doxă și boxă, aia din care am scos damigeana... Și mi-am și notat ce-am citit, ca să nu uit... Scoate o hârtiuță, se urcă pe scaunul părăsit de Gicu și citește cu intonație: O babă murdară pe picioare, care stă În fata icoanei Maicii Domnului În biserică, fata de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare așa, dihor. Eu cînd discut cu un
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]