5,372 matches
-
au avansat apoi spre capitala bască, Bilbao, dar au fost opriți de milițiile republicane la granița provinciei Viscaya la sfârșitul lui septembrie. Capturarea orașului Guipúzcoa izolase însă deja provinciile republicane din nord. Franco a fost ales comandant general al forțelor naționaliste la o întâlnire a principalilor generali la Salamanca la 21 septembrie. Era mai mare în grad ca Mola și până la acest punct, armata sa a Africii își demonstrase superioritatea militară. Franco a repurtat o nouă victorie istorică la 27 septembrie
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
21 septembrie. Era mai mare în grad ca Mola și până la acest punct, armata sa a Africii își demonstrase superioritatea militară. Franco a repurtat o nouă victorie istorică la 27 septembrie când a înlăturat asediul Alcázarului de la Toledo. O garnizoană naționalistă condusă de colonelul Moscardo deținuse Alcázarul din centrul orașului de la începutul rebeliunii, rezistând câteva luni împotriva câtorva mii de soldați republicani care încercuiseră și clădirea izolată. Inabilitatea lor de a cuceri Alcázarul a fost o lovitură gravă adusă prestigiului Republicii
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
gravă adusă prestigiului Republicii, fiind considerată inexplicabilă în condițiile superiorității numerice uriașe din zonă. La două zile după spargerea asediului, Franco s-a proclamat "Generalísimo" și "Caudillo" („căpetenie”) unificând cu forța diversele elemente falangiste, regaliste și alte elemente din cadrul cauzei naționaliste. În octombrie, trupele franchiste au lansat o ofensivă majoră înspre Madrid, ajungând acolo la începutul lui noiembrie și lansând un asalt al orașului la 8 noiembrie. Generalul Mola a declarat că cele 4 coloane ale armatei sale din afara orașului vor
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
a recunoscut pe Franco, iar la sfârșitul lui noiembrie, când trupele lui Franco se apropiau de Valencia, guvernul a trebuit să se mute din nou, de această dată la Barcelona. Bătălia de la Teruel a fost o importantă confruntare între trupele naționaliste și cele republicane. Orașul aparținea naționaliștilor la începutul luptei, dar republicanii l-au cucerit în ianuarie. Trupele franchiste au lansat o ofensivă și au recuperat orașul la 22 februarie. Totuși, pentru a face aceasta, Franco a trebuit să se bazeze
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
martie, naționaliștii au lansat Ofensiva Aragon. Până la 14 aprilie, avansaseră până la Mediterana, rupând porțiunea deținută de guvernul republican în două. Guvernul republican a încercat să ceară pace în mai dar Franco a cerut capitularea necondiționată, iar războiul a continuat. Armata naționalistă a pus presiune spre sud de la Teruel și de-a lungul coastei spre capitala republicană de la Valencia dar a fost oprită după lupte grele de-a lungul liniei fortificate XYZ. Guvernul republican a lansat apoi, cu toate resursele, o campanie
Războiul Civil Spaniol () [Corola-website/Science/304865_a_306194]
-
un compromis între diferitele dorințe, reușind să nemulțumească pe toată lumea, stabilind o nouă ordine în regiune. Oamenii trăitori în zonă au sperat că noile state naționale vor permite apariția unei noi noi ere de prosperitate și pace, liberă de conflictele naționaliste care marcaseră ultimii 50 de ani. Din păcate, aceste așteptări aveau să se dovedească mult prea optimiste. Schimbările teritoriale de după Primul Război Mondial includ: Aceste schimbări au fost recunoscute, dar nu cauzate, de Tratatul de la Versailles. Ele au fost mai
Urmările Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/305524_a_306853]
-
să coincidă cu o ofensivă italiană, și care putea duce la îndepărtarea forțelor britanice din Egipt, dar planul nu a fost executat. Nasser a început să formeze un grup militar de ofițeri tineri la care s-au alăturat alți egiptieni naționaliști care deja încercaseră câteva forme de revoluție. Pentru 23 iulie 1952 Nasser a plănuit lansarea unei lovituri de stat cu un grup de ofițeri și, în aceea noapte, grupul de ofițeri au preluat controlul puterii în toate clădirile guvernamentale, stațiile
Gamal Abdel Nasser () [Corola-website/Science/305693_a_307022]
-
sârbi”. După părerea lingvistei croate Snježana Kordić de asemenea, nu se poate vorbi științific decât de o limbă unitară sârbocroată (cu această denumire tradițional adoptată de mediile academice), indiferent de cum o numesc vorbitorii ei sau de faptul că, din motive naționaliste, se vorbește despre patru limbi diferite. Ideea de limbă bosniacă a fost reluată după destrămarea Iugoslaviei și formarea statului independent Bosnia și Herțegovina. Unul din argumentele celor care o susțin este că noțiunea și denumirea de limbă bosniacă au existat
Limba bosniacă () [Corola-website/Science/305722_a_307051]
-
începe să emită, pe diferite lungimi de undă, un post de radio, care se institula "România viitoare. Vocea rezistenței". Nu există informații asupra localizării acestui post clandestin, una din ipoteze fiind că era amplasat în Iugoslavia. Postul, considerat de orientare naționalistă, prezenta revendicările studenților printre care: Începerea războiului din Suez la 29 octombrie 1956 i-a descumpănit pe cei care voiau să treacă la acțiune. Pentru unii, mai avizați, era un semnal clar că occidentul nu avea intenția să intervină și
Mișcările studențești din București din 1956 () [Corola-website/Science/305747_a_307076]
-
Istoricul Jean Ancel afirmă faptul că Mișcarea Legionara ar fi avut de la începutul ei o atitudine foarte antisemita. Corneliu Zelea Codreanu ar fi făcut următoarele promisiuni în ianuarie 1930, printr-un ziar naționalist: Când Mișcarea Legionara a ajuns la putere, membrii ei și țăranii se așteptau să facă ceea ce a promis. În mod legal, legionarii nu puteau să-și însușească averile evreilor, astfel că au recurs la mijloace de teroare. În perioada de la
Prigonirea evreilor în Statul Național-Legionar () [Corola-website/Science/306395_a_307724]
-
Lombard a calificat starea de fapt a unicității în care se află limba daco-română drept una „fără precedent“. Conform ipotezelor zise „runice“ care există și în literatura istorico-fantastică (mai ales slavă, celtică și germanică, și în general legată de curentele naționaliste), maturitatea și armonia limbii române ar fi în legătură cu "succesul fenomenal al „patriei comune“ din care s-au răspândit, în neoliticul îndepărtat, toate limbile indo-europene, dintre care foarte aproape de trunchi, mai aproape ca latina, se află limba dacilor". Mai prozaic dar
Istoria limbii române () [Corola-website/Science/306408_a_307737]
-
Liviu Rebreanu spunea despre Carada că și-a „"început viața cu versuri și a sfârșit-o cu poezia cifrelor"”. Opera lui propune spectatorilor și cititorilor atât idei moralizatoare, cât și idei patriotice, poeziile și poemele sale ele având un caracter naționalist. Ele au pătruns și în Transilvania. Cea mai cunoscută poezie caradiană, modestă ca valoare literară, este „Pandurul cerșetor”, scrisa cu doi ani înainte de Unirea Principatelor Române. Iată un fragment: Odată cu mutarea la București, Carada se implică din ce în ce mai activ în lupta
Eugeniu Carada () [Corola-website/Science/306443_a_307772]
-
Turcia. A fost asasinat în cartierul Osmanbey din Istanbul, chiar în fața redacției ziarului sau bilingv "Agos". Moartea a survenit prin împușcare, cele trei gloanțe fiind trase de un tânăr de 17 ani. În spatele atentatului se află, conform cercetărilor poliției, cercurile naționaliste turce care l-au acuzat pe scriitor de ofensa adusă Turciei, pentru faptul că a evocat genocidul armenilor. Decesul sau lasă în urmă o văduva și trei copii. è stato îl fondatore e îl redattore capo della rivista "Agos", un
Hrant Dink () [Corola-website/Science/305803_a_307132]
-
ministru de externe. Eșecul unei penibile acțiuni de spionaj israeliene care fusese descoperită în Egipt în iulie 1954 - și în care agenți israelieni recrutaseră evrei sioniști locali pentru a provoca atentate contra unor instituții occidentale și a compromite noul regim naționalist al Ofițerilor liberi - ("Afacerea rușinoasă"), a dus la demisia ministrului apărării Pinhas Lavon și la revenirea lui Ben Gurion la Ministerul Apărării. Sharet însuși nu fusese informat de această inițiativă a serviciilor de spionaj. În cele din urmă, din 1955
Moșe Șaret () [Corola-website/Science/305277_a_306606]
-
al Combinatului chimic al Mării Moarte și al portului Ashdod. Ca prim ministru s-a confruntat cu criza care a generat Războiul de Șase Zile și a format atunci cel dintâi guvern de unitate națională, care a inclus și opoziția naționalistă (Mișcarea Herut a lui Menachem Beghin) și partidul "Rafi" al sprijinitorilor fostului prim ministru Ben Gurion. Pe plan extern, în fața ostilității blocului sovietic și a cotiturii potrivnice Israelului în politica Franței sub conducerea lui De Gaulle, Eshkol a întărit cooperarea
Levi Eșkol () [Corola-website/Science/305276_a_306605]
-
(n. 22 octombrie 1942, Constanța) este un lingvist român, publicist și scriitor, militant politic naționalist. El pretinde că în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe teritoriul României nu a existat un Holocaust. A fost secretar PCR al Universității București. A fost ales senator în legislatura 1992-1996, pe listele partidului PDAR în județul Constanța. Este
Ion Coja () [Corola-website/Science/305320_a_306649]
-
dedicate celor mai importanți reprezentanți ai literaturii române contemporane. De asemenea, a fost un apropiat al lui Eugen Barbu și un colaborator al revistei Săptămîna. După 1990 a colaborat cu Corneliu Vadim Tudor, înscriindu-se în PRM și continuînd nota naționalistă, de data aceasta în politica activă, ca senator. După 1990 a continuat să publice numeroase cărți, în care și-a exprimat rezervele față de „noua intelectualitate”, de după 1990, pe care a acuzat-o de continuitate cu mediile intelectuale din anii '50
Mihai Ungheanu () [Corola-website/Science/305337_a_306666]
-
editorială. A fost ales senator, în Parlamentul României, pe listele Partidului România Mare și vice-președinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului, în legislatura 2004-2008. În perioada 2005-2007 a reprezentat România în Parlamentul European, unde a fost membru al grupului naționalist, de extremă dreaptă Identitate, Tradiție, Suveranitate (ITS).La sfârșitul anului 2012, îl atacă pe Corneliu Vadim Tudor, președintele Partidului România Mare, într-un pamflet intitulat " Rinocerul", publicat în Cotidianul și părăsește partidul politic. A expus în numeroase orașe ale lumii
Eugen Mihăescu () [Corola-website/Science/305348_a_306677]
-
puterea și să implementeze reforme de trecere la un stat democratic cu economie de piață. Deși Frontul Salvării Naționale s-a scindat, gruparea conservatoare din acesta a câștigat alegerile prezidențiale din 1992 și a format o alianță cu alte grupări naționaliste și cu unele rămășițe ale fostului PCR, împiedicând CDR să preia puterea. Convenția Democrată a obținut însă mai multe locuri în Parlament, iar Diaconescu a fost reales ca deputat de București. De la tribuna Camerei Deputaților, împreună cu ceilalți reprezentanți ai partidului
Ion Diaconescu () [Corola-website/Science/305459_a_306788]
-
sprijinită de o serie de diversiuni locale în timpul străpungerii pricipale, dar și după aceasta. După câteva luni de marș către apus, armata comunistă, hărțuită fără întrerupere de Kuomintang, era epuizată. Comuniștii suferiseră pierderi uriașe. După ce străpunseseră trei linii ale forțelor naționaliste, Armata Roșie Chineză pierduse mai mult de 5.000 de oameni, toți sprijinitorii civili și mai avea în față încă cinci linii defensive ale Kuomintangului. În aceste condiții grele s-a ținut conferința comunistă de la Zunyi (provincia Guizhou) 15 - 18
Marșul cel Lung () [Corola-website/Science/303470_a_304799]
-
teme precum fascismul, eurasianismul, misticismul și diversele religii ale lumii. Dugin a lucrat ca jurnalist, înainte de a se fi implicat în politică, cu puțin timp înaintea căderii comunismului. În 1988, el și prietenul său Gheidar Djemal, s-au alăturat grupului naționalist Pamiat. El a ajutat la scrierea programului politic pentru proaspătul reînființat Partid Comunist din Federația Rusă, sub conducerea lui Ghennadi Ziuganov, realizând un document ce avea o tonalitate mai mult naționalistă, decât marxistă. Dughin a început să-și publice propriul
Aleksandr Dughin () [Corola-website/Science/301462_a_302791]
-
și prietenul său Gheidar Djemal, s-au alăturat grupului naționalist Pamiat. El a ajutat la scrierea programului politic pentru proaspătul reînființat Partid Comunist din Federația Rusă, sub conducerea lui Ghennadi Ziuganov, realizând un document ce avea o tonalitate mai mult naționalistă, decât marxistă. Dughin a început să-și publice propriul său jurnal, "Elementî", unde inițial l-a elogiat pe franco-belgianul Jean-François Thiriart, susținător al "„Europei de la Dublin până la Vladivostok”". Jurnalul său glorifică constant atât țarismul, cât și stalinismul, iar de asemenea
Aleksandr Dughin () [Corola-website/Science/301462_a_302791]
-
asemenea, el a colaborat și cu revista săptămânală "„Den”" ("Ziua"). Dughin a fost printre membrii fondatori ai Partidului Național Bolșevic și l-a convins pe Eduard Limonov să intre în arena politică în 1994. O parte dintre membrii linei dure naționaliste din Partidul Național Bolșevic au fost susținuți de Dughin să se separe pentru a forma Frontul Național Bolșevic, o organizație mult mai de dreapta, mai anti-liberală. După ruperea de Limonov, Dughin a devenit apropiat de Evgheni Primakov și mai târziu
Aleksandr Dughin () [Corola-website/Science/301462_a_302791]
-
de eleganță și fără simț gramatical; discursurile sale impresionau totuși prin autoritatea neștirbită a celui ce le rostea: ele exprimau credințele adânci și limpezi ale unui om sincer care, cu fanatism, credea în calitățile neamului său."” Patriotismul, uneori cu nuanțe naționaliste, fără ostentație și demagogie a fost a fost o caracteristică a acțiunile sale de-a lungul vieții. Munca neobosită și consecventă i-a caracterizat activitate, fiind și o cerință de bază pe care a impus-o celor cu care a
Vintilă I. C. Brătianu () [Corola-website/Science/299970_a_301299]
-
Germania sub controlul prinților nu era în măsură să îi impoziteze [clarificări necesare] așa cum făcuse biserica romană. Prinții puteau câștiga doar prin desprindere și numai din punct de vedere economic. Cei mai mulți prinți germani s-au separat de Roma folosind sloganul naționalist de "bani germani pentru o biserică germană". Prinții au încercat adesea să îi forțeze pe țăranii lor mai libere să devină iobagi prin creșterea impozitelor și prin introducerea dreptului civil roman. Dreptul civil roman îi avantaja pe prinți care căutau
Războiul Țărănesc German () [Corola-website/Science/313146_a_314475]