5,003 matches
-
o aveam lângă mine. Am fi râs ca proastele. Mi-ar fi povestit de zece ori cum a fost și am fi plâns de bucuria de a fi lucrat două luni de zile ca apucatele, pe apucatelea, și pe unde nimeream. Mi-ar fi povestit de Pompiliu și de iubirea ei pentru el, iar eu i-aș fi spus ce om minunat este Liviu, și ea mi-ar fi spus: „Doamne Ada... aveți un soț... ” și eu i-aș fi spus
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
locul de masă atunci când musafirii sunt mai puțini. De la el pornind, Costică Catargiu care are camera lângă noi, își va monta șevaletul împrumutat de Liviu. În colțul terasei stând ciuciș pentru că scaune nu prea sunt, își caută inspirația Cătălin Chifan, nimerit în tabără datorită simpatiei celor care-i sunt sau i-au fost dascăli: Liviu Suhar și Pușa Pâslaru. Aceasta din urmă, o femeie interesantă, caldă, simpatică și oscilând între blândețe și furie și-a instalat un fotoliu în cealaltă extremitate
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
-se se postează pe cortul al doilea unde e bine. Cred că i-a pierit cheful să înfingă gaura în țăruș. Și celuilalt care se uită pe sub cort la cât de frumos arată iarba cosită zilele trecute. Na! Că a nimerit gaura de sus. Fu greu! Acum a mutat scara. Dar nu-i de ajuns. Doamne! Se suie în palme unui brunețel cu mustață. Ce puteri miraculoase deține acesta de-l poate susține cu bocanc cu tot! Stop! Ședință! Se critică
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
s-a întâmplat și mi s-a răspuns că "olandezu-i speriat de bombe, că la același etaj cu el fusese cazată o trupă de balet sovietică, ai cărei balerini și balerine se aranjaseră bine la bar și nu-și mai nimereau camerele". Am râs în sinea mea, gândind ce plăcut ar fi să te "compromită" o tânără și frumoasă balerină de la Kirov sau Balșoi. Probabil că invitatul trecuse și pe la ambasadă, pentru că, în dimineața celei de a treia zile a vizitei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
o călătorie la așa o distanță trebuie ambalate cu grija, cu foi de carton special între ele, rame de lemn etc. Transportul a ajuns la destinație "zob" 40% nu fuseseră puse foi între geamuri, la baterea ramelor de lemn cuiele nimeriseră nu în rame ci în geamuri... Importatorul era disperat! Am reclamat cele întâmplate ministrului comerțului exterior, ministrului de externe, la CC. Mi s-au dat asigurări că "s-au luat masuri" și că livrările următoare se vor desfășura fără probleme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și "Scaunele" și "Cântăreața cheală" ale lui Eugen Ionescu. Sunt un mare amator de teatru bun și pot s-o spun cu mâna pe inimă că montarea de la Montevideo de către trupa de teatru Santa Maria a "Scrisorii pierdute" (s-a nimerit ca premiera să aibă loc în plină campanie electorală uruguayană) a fost una din cele mai reușite. Nu vreau să par mitologicul Atlas, cel care susținea globul pământesc pe umerii lui. Tot ce făceam făceam cu plăcere și, zic eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
doilea Holocaust? Acest gând trece uneori prin mințile evreilor. El este Însoțit de o alt) reflecție exprimat) (În parte cu mândrie, În mare m)sur) cu am)r)ciune), aceea c) noi, evreii, se pare c) avem talentul de a nimeri În centrul unei crize. Valea Jehosaphat, cu mormintele sale. Un drum Îngust, iar pe povârnișuri piatr) cât vezi cu ochii. Grote, morminte, gunoaie, buc)ți de stânc) dislocate și, În minuscule s)li de clas), copii arabi intonându-și lecțiile
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
artistică internațională, comunicând prin traducere simultană (un fel de UNESCO al teatrului), era curioasă să asculte speech-ul inaugural, anunțând direcțiile concrete de lucru pentru Întregul an. Am deschis ușa și pentru o secundă mi s-a părut că am nimerit la o adresă greșită: o sală gri, ternă, neatrăgătoare: Într-un colț pe jos cineva stătea cu fața la perete, parcă meditând, dincolo unii făceau exerciții de Încălzire, alții mișcări de yoga, dar nici urmă de Brook. Sunt gata să renunț, când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
prima oară când simțeam impulsul să formez numărul. A doua zi, ajung la adresa indicată, pe East 78th Street, lângă Central Park. Mi se deschide și mă trezesc În sala de așteptare a unui cabinet medical. Mă temeam să nu fi nimerit la o adresă greșită. Totuși, citesc pe o plăcuță „Doctor Welch, cardiologist“. Era Într-adevăr numele cuplului de prieteni ai lui Brook, dar nu știam că el era doctor. Mă așteptam să dau de niște artiști interesați de idei metafizice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
claritate În intențiile mele. Why are you here? aud din nou interior, ca un ecou. El a adăugat: „Nu te grăbi să răspunzi, rămâi un timp cu Întrebarea“. Venisem În căutare de ajutor și la sfârșitul Întâlnirii știam că am nimerit la adresa bună. Din acea zi, am avut privilegiul să beneficiez de Îndrumarea lor Înțeleaptă până când au dispărut, recent, dintre noi, la vârste Înaintate. Continui să le simt ochii vigilenți și binevoitori Îndreptați asupra mea. Munca pe care am desfășurat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
odată cu explozia portocalelor. Ne gândeam la sărmanul Prokofiev, ce destin bizar a avut, să revină din exil În Rusia de bunăvoie, crezând naiv că numai „acasă“ se putea Împlini ca artist! În realitate, și-a dat seama curând că a nimerit În cea mai cruntă perioadă a terorii, dar nu mai avea cale de Întoarcere. A murit odată cu Stalin - ce ironie a sorții! În spectacolul debordând de energie al studenților parizieni, părea că amestecul exploziv creat Între fabula lui Gozzi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Descriptio...), tipărite la Amsterdam pe la 1750. Pe paginile lor granulate grosolan, am găsit xilogravuri cu șerpi, fluturi și embrioni. Fetusul unui copil etiopian de sex feminin atârnat de gât Într-un borcan de sticlă Îmi producea un șoc neplăcut ori de câte ori nimeream peste el; nu prea mă dădeam În vânt nici după hidra Împăiată de pe planșa CII, cu cele șapte capete de broască țestoasă și dinți de leu așezate pe șapte gâturi spiralate și cu trunchiul ei ciudat, puhav, cu niște tuberculi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la doi ani (este bine că, În acest punct, amintirile converg) zburau printre brazi sau Își arătau petele roșii și franjurile cadrilate, În timp ce se Încălzeau la soare pe ferigile de pe marginea drumului. Țopăind pe deasupra ierbii, un minuscul Ringlet, denumit Hero, nimerea În plasa mea. Mai zburau pe acolo câțiva fluturi - iubitori de soare, viu colorați, ce navigau din floare În floare ca niște muște vopsite sau ca niște masculi suferinzi de insomnie În căutarea unor femele ascunse, ca de pildă Oak
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și Vlaicu, fiecare cu bolovanul său -, s-au și ițit pe cărare. Stanciu și Vlaicu degrabă se despovărează. Ștefan, mânios, aleargă de colo-colo, se oțărăște cu mânie și bolovanul după el: La "Întrecerile cu arcul", oamenii boierului Asaftei n-au nimerit nici o țintă! Pe loc a fost judecat pentru "trădare de țară" și osândit să fie atârnat în ștreang! Boierii au rămas ca trăsniți câteva clipe, apoi, încep milogeala: Iartă-l Doamne... Îndură-te... Are prunci... Îndurare?!?! își iese din fire
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
să reconstitui unde mă aflam, deduc că trebuie să fie vorba de una din clădirile dezmembratului Conservator, o casă masivă, arhaică, tipică Clujului copilăriei mele. Un fel de mănăstire muzicală, cel puțin pe dinăuntru, judecând după chilia austeră în care nimerisem și în care mă văd chinuindu-mă și chinuind pianul. Dar în care văd, mai ales, pereții aceia de un alb atât de proaspăt, parcă de abia zugrăviți (cum să fi nimerit clapele când eu mă uitam la pereți!), în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe dinăuntru, judecând după chilia austeră în care nimerisem și în care mă văd chinuindu-mă și chinuind pianul. Dar în care văd, mai ales, pereții aceia de un alb atât de proaspăt, parcă de abia zugrăviți (cum să fi nimerit clapele când eu mă uitam la pereți!), în care simt - până astăzi - ceea ce simțim de obicei în orice cameră goală: un fel de curiozitate, un fel de neliniște... Și totuși cât de legat mă simt de încăperea aceea în care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
fata trăia încă de când se afla la țară. Într-o zi, mătușa ei a descins la noi în casă și a dat pe față scandalul. Prinzând-o cu bărbatu-său, își alungase nepoata de sânge, care luase drumul orașului și nimerise - cu biografia ei atât de încărcată - tocmai la noi. Toate acestea s-au petrecut, cred, toamna (după vizita revelatoare a mătușii, ne-am despărțit de cea mai frumoasă dintre servitoarele noastre). Vara o luasem cu noi la Sângeorz, unde dormea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mândru că am știut la cine se gândise Vianu când îl evocase pe cel mai mare poet al suferinței. Colocviul de literatură universală pe care l-am dat cu Tudor Vianu, la sfârșitul anului II, în mai 1957, s-a nimerit să cadă în ziua înmormântării lui Bacovia. Profesorul venise la examen, probabil, chiar de la cimitir; era îmbrăcat complet în negru și parcă mai amar și mai îndepărtat ca de obicei: pe fondul marii pierderi suferite de literatura română, mizeria noastră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
si simplu, ne urmăreau, când intram și ieșeam, ca nu cumva ușa de jos să rămână descuiată). Cealaltă intrare, de pe Procopiu (un fost primar al Capitalei parcă) era o adevărată poartă, pe unde pătrundeai într-un gang spațios din care nimereai în curtea interioară amintită mai sus, pavată, cu două cabine de WC în fund. În această curte interioară dădeau fereastra de la dormitorul părinților, ușa de la bucătărie (pe aici intra întotdeauna omul ce ne schimba butelia - o butelie costa pe atunci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
organizatorilor ei. Pe la unu, s-a dat o pauză de câteva ore. M-am dus acasă cu gândul să nu mă mai întorc. Nimic interesant, mi se părea‚ nu era de așteptat să se mai întâmple la ședință. Pe deasupra, se nimerise și o vreme rea, fulguia, bătea un vânt rece. Și totuși, la ora patru d.m. eram din nou în sala „Dinamo”. Ce se întâmplase? De ce mă răzgândisem? După ce am mâncat, m-am întins pe divanul din camera „mea” (prima la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
sau dacă acolo nu m-aș fi manifestat, aș fi terminat facultatea în anul următor, 1960 (în loc de 1962) și aș fi ajuns cu siguranță, prin repartiție, profesor în cu totul alt loc decât în comuna Gruiu de lângă Snagov unde am nimerit în ianuarie 1963 și unde, în octombrie același an, am devenit coleg cu viitoarea mea soție. Necazurile din 1959 mi-au „aranjat” întâlnirea cu ea. Răul s-a dovedit în cazul meu absolut necesar. Exmatriculat din facultate, dat afară din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
zi, un șofer a cărui mașină trebuia s-o încărcăm cu nisip sau pietriș și care se uita la noi plictisit, cu mâinile în buzunare, și-a exprimat zgomotos consternarea observând că nu prea știu să mânuiesc lopata. Se mai nimerise și o iarnă vitregă, ca viața de care aveam parte în acel început de an 1960. Dar, după cum spune Dostoievski, pretutindeni trăiesc oameni. O dată, văzând că m-am împotmolit - transportam beton cu roaba -, un „coleg”, un țăran tânăr, înalt și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
decembrie 1960, la un an și jumătate de la exmatriculare, intram din nou într-un amfiteatru ca student în anul IV (an pe care, astfel, l-am făcut de două ori). Dând mâna cu mine, Toma Pavel, în a cărui grupă nimerisem, a exclamat: „A, dumneata ești celebrul Cristea!” * Discuții lungi, epuizante cu mama. Mă aflu în dormitorul lor, ea stă întinsă pe pat, îmbrăcată, ca în timpul zilei (e după-amiază sau seara devreme), eu - în picioare, rezemat de soba în care de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ne permitem să vorbim lejer între noi: Care e cel mai spinos filozof?”, mă întreabă, ca să mă pună la încercare, fostul meu coleg de grupă Toma Pavel: „Spinoza”, răspund eu prompt; el râde aprobator; râd și eu, mândru că am nimerit-o; și 2) dormitorul părinților, din locuința de pe Florilor, unde, întors de la facultate, mă așez ostenit pe un scăunel, lângă vechiul aparat de radio „Philips”, care tocmai transmite o sonată pentru violoncel de Bach, în interpretarea lui Pablo Casals; sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
unde, fără grabă, în liniște, am băut o sticlă de bere, călător ostenit, dar cu sufletul împăcat, senin. Era o seară de sfârșit de martie, caldă și ploioasă. Apoi am pornit-o la drum, călcând, din cauza întunericului, pe unde se nimerea, astfel încât, când am ajuns în fine la gazda mea din Gruiu, am constatat cu uimire (deși n-aveam de ce să mă mir) că eram stropit cu noroi până la brâu. În halul acesta de murdărie, epopeică aș zice, nu mai fusesem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]