KorAP: Find »[drukola/base=primordial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...184 185 186 ...241 >

6,020 matches

Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808

a fost modelat de către Ea; el posedă deci o "formă" creată de un mare zeu. Din acest punct de vedere există o simetrie între crearea omului și originea lumii, în ambele cazuri, materia primă este constituită din substanța unei divinități primordiale decăzute, demonizate și ucise de zeii tineri, victorioși. 22. Sacralitatea suveranului mesopotamian La Babilon, Enuma eliș era recitată în templu, în a patra zi a serbării de Anul Nou. Această sărbătoare, numită zagmuk ("începutul anului") în sumeriană și akitu în

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Enuma eliș promovării lui Marduk ca zeu suprem.) Regele conducea procesiunea până la Bit Akitu, clădire situată în afara cetății. Procesiunea reprezenta armata zeilor îndreptându-se împotriva lui Tiamat. După o inscripție a lui Sennacherib, se poate presupune că se mima bătălia primordială, regele personificându-1 pe Assur (zeu care îl înlocuise pe Marduk)34. Un hieros gamos avea loc după întoarcerea de la banchetul de la Bit Akitu. Ultimul act consta în hotărârea 32 Texte citate de H. Frankfort, Kingship and the Gods, p. 320

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
cosmogonici sunt evocate în diverse tradiții mitologice, într-adevăr, miturile se referă exclusiv la evenimente care au avut loc în timpurile fabuloase ale începuturilor. Această epocă numită Tep zepi, "Prima Oara", a durat de la apariția zeului creator de-asupra Apelor Primordiale până la întronarea lui Horus. Tot ceea ce există, fenomene naturale precum și realități religioase și culturale (planuri de temple, calendar, scriere, ritualuri, însemne regale etc.), își află validitatea și justificarea în faptul că au fost create în timpul epocii inițiale. Evident, "Prima Oară

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
existau mai multe mituri cosmogonice, punând în evidență zei diferiți și localizând începutul Creației într-o multitudine de centre religioase. Temele se numără printre cele mai arhaice: apariția unei movile, a unui lotus sau a unui ou la suprafața Apelor primordiale. Cât despre zeii creatori, fiecare oraș important îl situa pe al său pe primul plan. Schimbările dinastice erau de multe ori urmate de schimbarea capitalei. Atari evenimente îi obligau pe teologii noii capitale să integreze mai multe tradiții cosmogonice, identificând

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
zeii creatori, asimilarea era ușurată de asemănarea lor structurală. Dar teologii au elaborat, pe deasupra, sinteze îndrăznețe, asimilând sisteme religioase eterogene și asociind figuri divine net antagonice 4. Asemeni atâtor altor tradiții, cosmogonia egipteană începe cu apariția unei coline din Apele Primordiale. Apariția acestui "Loc dintâi" deasupra imensității acvatice semnifică ivirea pământului, dar totodată a luminii, a vieții și a conștiinței 5. La Heliopolis, locul numit "Colina de Nisip", care făcea parte din templul Soarelui, era identificat cu "Colina Primordială". 3 Cf.

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
din Apele Primordiale. Apariția acestui "Loc dintâi" deasupra imensității acvatice semnifică ivirea pământului, dar totodată a luminii, a vieții și a conștiinței 5. La Heliopolis, locul numit "Colina de Nisip", care făcea parte din templul Soarelui, era identificat cu "Colina Primordială". 3 Cf. Rundle Clark, Myth and Symbol în Ancient Egypt, pp. 363-364. Este vorba de un motiv mitic destul de cunoscut: "perfecțiunea începuturilor". 4 Miturile nu erau povestite într-un mod continuu și coerent, pentru a constitui, ca să zicem așa, "versiuni

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
același privilegiu 6, într-adevăr, fiecare oraș, fiecare sanctuar era considerat un "Centru al Lumii", locul unde începuse Creația. Movila inițială devenea adeseori Muntele cosmic pe care Faraonul urca pentru a se întâlni cu Zeul-Soare. Alte versiuni vorbesc despre Oul Primordial care conține "Pasărea luminii" (Textele Sarcofagelor IV, 181 sq.) sau despre Lotusul originar purtând Soarele copil 7 sau, în fine, despre Șarpele primitiv, prima și ultima imagine a zeului Atum. (într-adevăr, capitolul 175 din Cartea Morților arată că atunci când

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Seth și Neftis, protagoniști ai unei drame patetice care ne va reține mai departe. La Hermopolis, în Egiptul Mijlociu, teologii au elaborat o doctrină destul de complexă în jurul Ogdoadei. Grupul de opt zei, cărora li s-a adăugat Ptah. În lacul primordial de la Hermopolis a răsărit un Lotus, din care a ieșit "copilul sacrosanct, moștenitorul perfect zămislit de Ogdoadă, sămânța divină a primilor Zei Anteriori", "cel care a înnodat sămânța zeilor cu a oamenilor"10. Dar teologia cea mai sistematică a fost

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
Sauneron-Yoyote, pp. 76-77. A se vedea alte referințe la S. Morenz, op. Cit., p. 80. 17 H. Frankfort, Ancient egyptian religion, pp. 49 sq. 18 în Cartea Morților (cap. 17), Zeul proclamă: "Eu sunt Atum, când eram singur în Num (Oceanul Primordial). Eu sunt Ra în prima sa manifestare, când el a început să domnească asupra Creației sale". O glosă adaugă următoarea explicație: "Aceasta înseamnă că Ra începea să apară ca rege, ca cel care exista înainte ca Șu să ridice Cerul

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
știe", o ființă spirituală inițiată exemplar 41. Probabil că Misterele elenistice ale lui Isis și Osiris au dezvoltat idei similare. Osiris reia de la Ra funcția de judecător al morților; el devine Stăpânul Dreptății, instalat într-un palat sau pe Colina Primordială, adică în "Centrul Lumii". Totuși, așa cum vom vedea (§ 33), tensiunea Ra-Osiris va găsi o soluție în vremea Imperiului Mijlociu și a Imperiului Nou. 30. Sincopa: anarhie, disperare și "democratizarea" vieții de dincolo de mormânt Pepi H a fost ultimul faraon al

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
în cealaltă lume, Regele devine echivalentul binomului Osiris-Ra. După unul din textele citate mai sus, Ra "se ascunde în lumea cealaltă". Mai multe invocații din Litanie (20-23) subliniază caracterul acvatic al lui Ra și identifică pe zeul solar cu Oceanul primordial. Dar unirea contrariilor este exprimată mai ales prin solidaritatea ocultă între Ra 55 Ne gândim, evident, la elitele religioase cărora le erau accesibile profundele semnificații ale acestor creații. 56 Op. Cit., pp. 223 sq. 57 Cf. Wilson, op. Cit., pp. 210 sq

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sală zisă a celor "Două Mă'af6'1'. Inima mortului este pusă pe 61 Cf. exemplele citate de A. Piankoff, Litany, p. 49, n. 3. 62 încă în Textele Piramidelor, Atum emană zeii din propria sa ființă. Sub forma sa primordială din Șarpe (cf. § 26), Atum, de asemenea, a fost identificat cu Osiris (ceea ce presupune că el însuși poate să "moară") și, prin urmare, cu Horus; cf. textele citate și comentate de A. Piankoff, Litany, p. 11, n. 2. - 1 Un

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
convinși de infailibilitatea formulelor magice; totuși, acestea din urmă reflectau aceeași gnosă eshatologică. Dezvoltând vechea concepție despre moarte ca transmutație spirituală, teologii Imperiului Nou au identificat modelele acestui "mister" atât în acțiunile zilnice ale lui Ra, cât și în drama primordială a lui Osiris. În acest mod ei au articulat într-un singur sistem ceea ce părea prin excelență etern și invulnerabil - cursa soarelui - ceea ce era doar un episod tragic și, la urma urmei, întâmplător - uciderea lui Osiris - și ceea ce părea prin

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sexuală a unui zeu cu o stâncă, având drept rezultat nașterea unui monstru antropomorf mineral; raporturile dintre acest diorit gigant și Atlasul hurrit, Upelluri. Primul episod poate fi interpretat ca o aluzie la bisexualitatea lui Kumarbi, trăsătură caracteristică a divinităților primordiale (cf., de exemplu, Tiamat, Zurvan). În acest caz, Teșub, care obține irevocabil suveranitatea, este fiul unui zeu celest (Anu) și al unei divinități androgine 15, în ce privește fecundarea unei stânci de către o ființă supraumană, un mit analog se regăsește în Frigia

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
lui Avraam. Facerea se deschide cu acest pasaj celebru, " La început a făcut Dumnezeu (Elohim) cerul și pământul. Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor" (I: 1-2). Imaginea oceanului primordial, deasupra căruia plutește un zeu creator, este arhaică 2. Totuși, tema zeului plutind deasupra abisului 1 Problemele puse de izvoarele și redactarea Pentateuhului, adică primele cinci cărți ale Legii (Torăh), sunt considerabile. Pentru scopul nostru, este suficient să amintim că

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
liber; prin urmare, "zboară" ca o pasăre. Amintim că pasărea este una din imaginile arhetipale ale spiritului. acvatic nu este atestată în cosmogonia mesopotamiană, deși mitul relatat în Enuma elis a fost probabil familiar autorului textului biblic, (într-adevăr, oceanul primordial se numește în ebraică tehorn, termen solidar etimologic cu babilonianul tiămat.) Creația propriu-zisă, adică organizarea "haosului" (tohu wâ bohu), este efectuată prin puterea cuvântului lui Dumnezeu. El a zis: "Să fie lumină", și a fost lumină (I: 3). Etapele succesive

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
facem pe om după chipul și după asemănarea noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele." etc. (I: 26). Nici o întâmplare spectaculoasă (luptă de tip Marduk-Tiamat)4, nici un element "pesimist" în cosmogonie sau în antropogonie (lumea formată dintr-o Ființă primordială "demonică" - Tiamat - omul modelat din sângele unui arhidemon, Kingu). Lumea este "bună" și omul este o imago dei; el locuiește, ca și Creatorul și modelul său, în Paradis. Totuși, așa cum Facerea nu întârzie să sublinieze, viața este grea, deși a

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
majoritatea contemporanilor lor din Orientul Apropiat. Abia destul de târziu noi concepții antropologice au propus o soluție mai îndrăzneață. , Când Israel era copil." Crearea femeii pornind dintr-o coastă scoasă din trupul lui Adam poate fi interpretată ca indicând androginismul Omului primordial. Concepții similare sunt atestate în alte tradiții, inclusiv acelea transmise de anumiți midrașim. Mitul androginului ilustrează o credință destul de răspândită: perfecțiunea umană, identificată în Strămoșul mitic, comportă o unitate, care este în același timp o totalitate. Vom judeca importanța androginiei

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
ale pământului, cu arborii pe care Adam trebuia să-i păzească și să-i cultive, ne amintește imageria mesopotamiană. Probabil că, și în acest caz, povestirea biblică utilizează o anumită tradiție babiloniană. Dar mitul unui Paradis originar, locuit de Omul primordial, și mitul unui loc "paradisiac" greu accesibil oamenilor, erau cunoscute dincolo de Eufrat și Mediterană. Ca toate "Paradisurile", Edenul 8 se află în Centrul Lumii, acolo de unde izvorăște fluviul cu patru brațe, în mijlocul grădinii se înălțau arborele vieții și arborele cunoștinței

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
căreia anumite ființe privilegiate (strămoși, eroi, regi legendari, șamani) urcă la cer cu ajutorul unui arbore, al unei lănci, al unei frânghii, sau al unui lanț de săgeți. Dar ascensiunea la cer în concreta a fost întreruptă la sfârșitul epocii mitice primordiale'. Alte mituri raportează eșecul încercărilor ulterioare de urcare la cer cu ajutorul a diverse eșafodaje. Este important de știut dacă redactorul povestirii biblice cunoștea aceste credințe imemoriale, în orice caz el era familiarizat cu ziyqurat-dc babiloniene, care comportau un simbolism similar

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
sistemul religios elaborat de către brahmani pe baza "revelației" vedice (sruti). În cele din urmă, unitatea religioasă și culturală a Indiei a fost rezultatul unui lung șir de sinteze, înfăptuite sub semnul poețiior-filosofi și al ritualiștilor epocii vedice. 65. Varuna, divinitate primordială: Devii și Asurii Imnurile nu prezintă cea mai veche formă a religiei vedice. Dyaus, zeul indo-european al cerului, dispăruse deja din cult. Numele său a ajuns, în epoca Vedelor, să însemne "Cerul" sau "ziua". Vocabula indicând personificarea sacralității uraniene a

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
să-și păstreze prestigiul inițial 20. Totuși, poeții vedici își amintesc încă de "Cerul care știe totul" (Atharva Veda, I, 32,4) și îl invocă pe "Cerul Părinte", Dyauspitar (ibid., VI, 4, 3); Dyaus este prezent, mai ales, în cuplul primordial, Dyăvăprithivî, "Cerul și Pământul" (RV, I, 160). Foarte curând, locul lui Dyaus a fost luat de Varuna, Zeul Suveran prin excelență. Nu se cunosc bine etapele care au precedat promovarea sa la rangul de Rege Universal, samraj (RV, VII, 82

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
triumfului lui Indra asupra Dasyuților, care au fost totodată azvârliți în întunericul cel mai adânc (AV, IX, 2,17; cf. RV, VII, 99, 4 etc.). Acest conflict mitic reflectă lupta "zeilor tineri", conduși de Indra, împotriva unui grup de divinități primordiale. Faptul că zeii Asura sunt cunoscuți ca "magicieni" prin excelență (AV, III, 9, 4; VI, 72,1) și că au fost asimilați cu sudra, nu înseamnă că ei reprezintă pe zeii populațiilor autohtone preariene. În Vede, titlul asura constituie un

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
preariene. În Vede, titlul asura constituie un epitet întrebuințat pentru oricare zeu, chiar pentru Dyaus și Indra (acesta din urmă e numit "Suveranul Asurilor", AV, VI, 83,3). Altfel spus, termenul asura se referă la puterile sacre specifice unei situații primordiale, în speță aceleia care exista înainte de alcătuirea prezentă a lumii. "Zeii cei tineri", Deva, n-au pierdut ocazia să-și însușească aceste puteri sacre; acesta e motivul pentru care ei beneficiază de epitetul asura. E important de subliniat că "vremea

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
aceste puteri sacre; acesta e motivul pentru care ei beneficiază de epitetul asura. E important de subliniat că "vremea Asurilor" precedă epoca actuală, condusă de către Deva. În India, ca și în numeroase religii arhaice și tradiționale, trecerea de la o epocă primordială la epoca actuală este explicată în termeni cosmogonici: trecerea de la o "stare" haotică la o 20 Cf. M. Eliade, Trăite d'histoire des religions, pp. 68 sq. lume organizată, un "Cosmos". Vom regăsi acest fundal cosmogonic în bătălia mitică a

[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]