8,125 matches
-
o să îngăduie să-i facă ceva. Nu există alt dumnezeu decât acela care vrem noi să existe, replică ea cu asprime. Poți să te încrezi în el dacă vrei. Nu strică. Dar dacă ai fost în stare să învingi „pământul pustiu“ din Tikdabra, vei fi capabil să-ți recuperezi familia... Sunt sigură. Și cum aș putea s-o fac? întrebă el descurajat. Ai auzit doar: îl vor pe Abdul-el Kebir, iar el nu mai e cu mine acum. Fata îl privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
drumul de întoarcere acasă, fără să știe unde-i era acum casa; în căutarea familiei sale, fără să știe dacă mai avea familie. A fost o călătorie lungă. La început spre apus, la o zi de drum de capătul „pământului pustiu“, și apoi, când își dădu seama că acesta se sfârșise, o luă spre miazănoapte, conștient că trecea din nou granița și că în orice moment puteau să apară soldații care părea că deveniseră un coșmar pentru el. A fost o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care se apăra spunând că nu făcuse decât să îndeplinească ordinele pe care trebuia să le asculte; cei paisprezece gardieni din Gerifíes, care nu săvârșiseră altă greșeală decât aceea de a dormi în drumul lui; soldații omorâți la hotarul „pământului pustiu“ și cei ce zburaseră în aer după aceea, fără să aibă timp să vadă de unde le venea moartea... Prea mulți, iar el, Gacel Sayah, nu avea decât o viață de oferit în schimb, o singură moarte cu care să compenseze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
polițiști. Polițiști de-ai ministrului - clătină din cap și adăugă disprețuitor: îl cred în stare. E un pui de curvă - își potrivi din nou ochelarii, acum perfect curați, și-l observă pe Gacel cu interes reînnoit. Chiar ai străbătut „pământul pustiu“ din Tikdabra? vru să știe. în fața răspunsului mut, scoase un șuierat scurt ce voia să exprime neîncredere sau admirație. — E fantastic! exclamă. Realmente fantastic... Ai aflat că Abdul-el-Kebir e la Paris? îl sprijină francezii și e foarte posibil ca tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
răbdând un iad de nedescris din cauza spațiului închis, el, care iubea singurătatea și libertatea mai presus de orice, suportând negustorii guralivi, femeile isterice, copiii zgomotoși și găinile puturoase, incapabil să se transforme în piatră, cum izbutise să facă pe „pământul pustiu“, să se izoleze de tot ceea ce îl înconjura, să reușească să-și facă spiritul să-i părăsească temporar trupul. Acolo, fiecare hârtop, fiecare hurducătură, fiecare pană de cauciuc și fiecare râgâială a vreunui vecin îl readuceau la realitate, și nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
din nou pe niște bogății pe care le consideraseră ale lor timp de un secol. Aprinse una din frumoasele lui țigări turcești cu eleganta ei imamea, se ridică în picioare și se apropie de fereastră, de unde admiră marea liniștită, plaja pustie în acea perioadă a anului și larga promenadă maritimă, întrebându-se dacă sosise momentul să părăsească definitiv acel birou care îi plăcea atât de mult. Străbătuse un drum lung ca să ajungă până acolo, un drum ce implicase întemnițarea unui om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
îi intrase pe la spate, iar el, Gacel Sayah, știuse întotdeauna să se înfrunte cu dușmanul față în față. Se întrebă dacă datorită acestor fapte va ajunge în Raiul făgăduit sau, dimpotrivă, va fi condamnat să rătăcească pe vecie prin „pământurile pustii“ și i se făcu o milă fără margini pentru sufletul lui care, poate, avea să sfârșească întâlnindu-se cu cele ale călătorilor „Marii Caravane“. Apoi o visă și văzu cămilele mumificate și scheletele învelite în zdrențe reîncepându-și marșul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
pe întinderea tăcută și, mai târziu, străbătând gara și pătrunzând în orașul adormit; clătină din cap în semn de refuz, izbindu-se de pereți, fiindcă avea convingerea că veneau după el și că, în curând, vor intra în marele naos pustiu, ca să-și așeze acolo tabăra în tihnă, așteptându-l să se decidă să-i însoțească. Nu voia să se întoarcă cu ei în deșert; nu voia să rătăcească în vecii vecilor prin „pământul pustiu“ din Tikdabra și le șopti încetișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
curând, vor intra în marele naos pustiu, ca să-și așeze acolo tabăra în tihnă, așteptându-l să se decidă să-i însoțească. Nu voia să se întoarcă cu ei în deșert; nu voia să rătăcească în vecii vecilor prin „pământul pustiu“ din Tikdabra și le șopti încetișor, pentru că nu avea putere să strige, să plece fără el. în cele din urmă, dormi trei zile lungi. Când se trezi, pătura era îmbibată de transpirație și sânge, dar sângele nu mai curgea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
ce părea că se făcuse una cu pielea lui. După patru zile, oricine ar fi îndrăznit să se aventureze în interiorul vechii biserici arse s-ar fi îngrozit văzând o fantomă înaltă, scheletică și șovăitoare, care își târa picioarele prin nava pustie, învingându-și oboseala și vărsăturile, hotărâtă, cu o voință supraomenească, să-și redobândească echilibrul și să revină la viață. Gacel Sayah știa că fiecare din acei pași îl îndepărta un pic mai mult de moarte și îl apropia puțin câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mulți nu poate, nu-i pică bine, dar bineînțeles că Rafael vrea mai mulți. Câți să ceară? 16. Ochii lui Rafael fugeau în toate părțile, excitați de lumina răsfrântă din grămezile de fructe exotice de pe tarabe. Astă-iarnă șuiera vântul a pustiu pe-aici... A năvălit belșugul, uite, cu tot ce-am visat și-am poftit la viața noastră, ca să ne oblojească sufletul și stomacul, și lumea asta mișunând încolo și-ncoace prin aburul pârguit al dimineții de iunie. Privirea îi zăbovi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
serios eventualele Încălcări ale normelor de siguranță decât pe vremea când era doar o secretară ce-și putea permite să nu aibă nici o grijă sau responsabilitate. Cu toate astea, Îmi spusese ceea ce doream să știu. Am intrat În creșă. Era pustie, căci nu se deschidea decât pe durata anumitor lecții. În diminețile de sâmbătă, se mai organizau și niște activități distractive și extrem de dinamice, care Îți garantau că și cel mai neastâmpărat copil va fi complet epuizat În următoarele două zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
deplasare, un harem exagerat de bogat. Performanțele sale reprezentau un subiect obligatoriu În anturaj, nu arareori ofițerii săi, și chiar oaspeții străini, se informau despre isprăvile sale, Îi lăudau energia nocturnă, Îi cereau rețete și elixiruri. Sayyeda deveni, deci, văduvă. Pustiu Îi era patul de aur, dar nu se gândea să se plângă din pricina asta. Mai grav părea vidul de putere, imperiul tocmai se născuse și, chiar dacă el purta numele nebulosului strămoș Selgiuk, adevăratul lui fondator era Toghrul. Dispariția sa fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
acestei taverne sordide ca s-o găsească; Îl aștepta aici, la această masă, În cea de-a treia dușcă a celei de-a patra cupe. Plătește, lasă un bacșiș generos, iese iarăși la suprafață. A venit noaptea, piața e deja pustie, fiecare ulicioară din bazar este Închisă cu o grea poartă protectoare. Omar trebuie să facă un ocol ca să ajungă la caravanseraiul său. Când intră În odaie, În vârful picioarelor, Hasan doarme deja, cu chipul sever și chinuit. Omar Îl contemplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de sâmbătă, la apus, cu papuci În picioare, Înveșmântat În tunica mea persană și purtând pe cap o kulah din blană de oaie, m-am dus să mă preumblu pe plaja din Annapolis, Într-un colț pe care-l credeam pustiu. Așa și era, dar, la Întoarcere, absorbit de reveriile mele, uitând de felul În care mă Împopoțonasem, am făcut un ocol prin Compromise Road care, În ce-o privea, nu era deloc pustie. „Bună seara, domnule Lesage”, „Plimbare plăcută, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Într-un colț pe care-l credeam pustiu. Așa și era, dar, la Întoarcere, absorbit de reveriile mele, uitând de felul În care mă Împopoțonasem, am făcut un ocol prin Compromise Road care, În ce-o privea, nu era deloc pustie. „Bună seara, domnule Lesage”, „Plimbare plăcută, domnule Lesage”, „Bună seara, doamnă Baymaster, domnișoară Highchurch”, țâșneau saluturile. „Bună seara, domnule reverend.” Sprâncenele speriate ale pastorului au fost cele care m-au trezit. M-am oprit dintr-odată să mă contemplu, plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
legenda, a fost cuprins de neliniște, iar astrologii l-au sfătuit să nu mai pună niciodată piciorul Într-un loc de atât de rău augur. De treizeci de ani, nimeni nu șezuse acolo; era numit, nu fără oarecare spaimă, Palatul Pustiu. Șirin nu șovăi să Înfrunte relele prevestiri, iar reședința ei deveni, de atunci, inima orașului. Conducătorilor Rezistenței le plăcea să se adune În vastele ei grădini, o insuliță de răcoare În acele seri de vară. Mă aflam adesea În tovărășia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sau de spaimă le făcea să freamăte. Când se deșteptă, primele zgomote ale orașului ajungeau deja până la noi. A trebuit să dispar În grabă, făgăduindu-mi să dedic cărții lui Khayyam următoarea noapte de dragoste. XL Odată ieșit din Palatul Pustiu, mergeam strângând din umeri - răsăritul nu e niciodată cald la Tabriz - și Înaintam, astfel, În direcția caravanseraiului, fără să caut s-o iau pe scurtături. Nu eram grăbit să ajung, aveam nevoie să meditez, fierberea nopții nu se risipise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
o mai Întâlnisem decât În public. Asediul crease, În Tabriz, o atmosferă nouă. Se vorbea tot timpul de infiltrări inamice. Oamenii vedeau peste tot spioni sau sabotori. Bărbați Înarmați patrulau pe străzi, păzeau accesul În clădirile importante. La porțile Palatului Pustiu se găseau adesea cinci sau șase, uneori mai mulți. Deși fuseseră Întotdeauna gata să mă Întâmpine cu zâmbetele cele mai strălucitoare, prezența lor Îmi interzicea orice vizită discretă. În seara aceea, cum supravegherea slăbise pretutindeni, am putut să mă strecor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
În primul rând, m-am dus la biroul companiei White Star, societatea căreia Îi aparținea Titanicul. Apoi am făcut turul hotelurilor În care fuseseră găzduiți peste noapte naufragiații. Dar nici urmă de soția mea. M-am Întors pe chei. Era pustiu. Atunci m-am hotărât să mă Îndrept spre singurul loc a cărui adresă o cunoștea prințesa și unde, odată calmată, putea să mă găsească: locuința mea din Annapolis. Am așteptat multă vreme un semn de la Șirin. Dar el n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mă abandonez fără teamă himerelor trecutului: o frază azvârlită Într-un salon din Istanbul, două nopți albe la Tabriz, un brasero, iarna la Zarganda. Și, din ultima călătorie, această scenă: urcaserăm la locul de promenadă, Într-un colț Întunecat și pustiu, schimbaserăm o lungă sărutare. Ca să-i prind chipul În mâini, așezasem Manuscrisul pe un loc plat, pe o bornă de amarare. Când Îl zărise, Șirin izbucnise În râs, se Îndepărtase, apoi, cu un gest teatral, aruncase spre cer: — Rubaiatele pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
tata. Acolo vedeai o porție de dramă și un pahar cu whisky la câteva minute și o casă mai lungă decât toate intrările noastre A, B, C și D la un loc. Povestea asta americană le plăcea tuturor. Strada era pustie, toți se strângeau în apartamente și-și puneau o singură întrebare: cine l-a împușcat pe J.R.? Dar mai înainte se transmitea Teleenciclopedia. Ea ne arăta pești priviți din submarinul comandantului Cousteau și piramide fără steaua roșie pe ele. „Deocamdată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
și mai săraci decât noi și unde nu mai merită să stai la coadă.” Eu mă întrebam de ce oare mai învăț engleza la școală, dacă rușii aveau oricum să fie în curând peste tot. Și de ce n-a fost strada pustie miercuri seară, când crainica a anunțat filmul rusesc Balada soldatului? În orice caz, tata vorbea prea mult. Nu ca mama, ci de unul singur. Asta l-ar fi putut ferici cu niște bolovani grei de cărat. Așa că am luat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ochii, după un timp, privirea mi s-a oprit pe ceafa Annei. Era în fața mea, foarte aproape, cu pielea netedă ca hârtia. Brațele mele treceau pe la subsuorile ei, pe sub sâni, iar fundul mă durea de la șeaua motocicletei. Goneam pe străzi pustii și eu purtam în mine un mare dor. Dorul mă îndemna să-mi umplu palmele cu ce creștea acolo, sub bluză, și să mă gândesc acasă. Curentul de aer din față îmi înroșise obrajii, abia mai puteam să respir și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
fiindcă ei spuneau ce aveau de spus tatei și mamei. Eu primeam doar o porție de mângâieri. Pentru că nu voiam ca tata să fie povara cuiva, îl însoțeam pe la autorități și la organizațiile umanitare. Ședeam alături mult timp, pe coridoare pustii. Din vreme în vreme, tata tușea ușor. Când îl auzeam pe tata tușind, știam că are emoții. Ședeam în birouri, în fața meselor încărcate cu maldăre de hârtii, țineam mâinile împreunate în poală, mașina de scris țăcănea mărunt clic-clic. La despărțire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]